Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.10.2020
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5561/2020

HOTĂRÂRE
29.10.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5561/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 29 octombrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.

D E C I D E Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 1737 din 11 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3189/2020
Ședința publică din data de 7 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-
ÎCCJ 2020-10-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5560/2020
Ședința publică din data de 29 octombrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Sesizarea instanței de fond Prin actiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2020-12-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6718/2020
Ședința publică din data de 10 decembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2020-01-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 19/2020
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2024-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 823/2024
Ședința publică din data de 14 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 17
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă