ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1733/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată sub nr. x pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta Universitatea "Eftimie Murgu" din Reșița a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice - Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane", anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x și a Deciziei nr. OI/675/ES/22.04.2015 de soluționare a contestației administrative, precum și suspendarea executării procesului-verbal până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 318 din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x și Decizia nr. OI/675/ES/22.02.2015 emise de pârât, a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că aprecierea pârâtului în sensul constatării unei nereguli și stabilirii unei creanțe bugetare în sarcina reclamantei este eronată, acesteia neputându-i fi imputată vreo culpă legată de modul de încheiere și de executare a contractului de finanțare ori de implementare a proiectului finanțat.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice - Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane", invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

La data de 29.03.2010, părțile prezentului litigiu au semnat Contractul de finanțare înregistrat în registrul recurentei sub nr. POSDRU MECT/259/C/31.03.2010. în conformitate cu art. 2 alin. (2) din acest contract, implementarea proiectului urma să demareze în prima zi lucrătoare a lunii următoare datei intrării în vigoare a contractului. In ceea ce privește momentul în care contractul intră în vigoare, conform contractului, acesta este cel în care ambele părți au semnat contractului.

În speță, contractul a fost semnat de către beneficiarul finanțării la data de 19.03.2010 și de către OIPOSDRU MECȘ la data de 29.03.2010. După semnarea contractului de către reprezentantul OIPOSDRU MECȘ, contractul a primit număr de înregistrare și a fost comunicat intimatei din prezenta cauză, contrar susținerilor intimatei din cererea introductivă de instanță. Trebuie subliniat faptul că, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare contractul a intrat în vigoare la data semnării acestuia de către ambele părți, independent de comunicarea unui exemplar beneficiarului.

In cursul anului 2012, cu ocazia analizării cererilor de rambursare 2 și 3, recurenta a sesizat faptul că în documentele justificative transmise spre analiză intimata face referire la un număr de contract decât cel înregistrat și semnat în martie 2010. Practic, proiectul ce făcea obiectul contractului 259/C/31.03.2010 apărea ca făcând obiectul unui contract semnat pe 29.11.2010.

Demarând cercetări interne, recurenta a constatat că în dosarul proiectul se află o decizie(nr. 149/21.10.2010) de anulare a contractului din 31.03.2010, semnată de directorul de la acea vreme, A., precum și un exemplar al unui contract de finanțare înregistrai sub nr. OIPOSDRU MECT/1943/C/06.12.2010, contract ce ar fi fost semnat de către ambele părți la data de 29.11.2010.

In acest context, recurenta a cerut sprijinul DLAF pentru a analiza această situație și a stabili dacă se impune sesizare organelor de urmărire penală pentru săvârșirea vreunei infracțiuni. DLAF a răspuns prin Nota de control nr. x prin care au arătat că nu s-au constatat indicii privind săvârșirea vreunei infracțiuni, însă se impune reanalizarea condițiilor de legalitate și conformitate în care s-au încheiat cele două contracte, precum și Decizia nr. 149/21.10.2010 de anulare a primului contract de finanțare din data de 31.03.2010.

În baza notei de control a DLAF, în cadrul OIPOSDRU MECȘ s-a procedat la întocmirea unei suspiciuni de neregulă. Apoi, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011. OIPOSDRU MECȘ a efectuat o verificare documentară și administrativă a aspectelor semnalate prin suspiciunea de neregulă, verificare ce s-a soldat cu emiterea Procesului Verbal de Constatarea a Neregulilor și de Stabilire a Creanțelor Bugetare nr. OI/1233/SJCSN/09.02.2015 (PVC).

Concluziile activității de verificare ce au fost incluse în PVC au fost că Decizia de anulare nr. 149/RD/21.10.2010 nu putea avea ca efect anularea contractului de finanțare legal încheiat de părți în martie 2010, iar contractul de finanțare semnat în 29.11.2010 este nul întrucât nu respectă dispozițiile legale aplicabile și nici procedurile interne de semnare ale unui contract. Așadar, contractul de finanțare ce a fost avut în vedere cu ocazia realizării verificării a fost cel semnat în martie 2010, motiv pentru care s-a apreciat că data începerii implementării proiectului a fost considerată 01.04.2010. Or, intimata a început implementarea cu 8 luni întârziere, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) din contractul de finanțare, în conformitate cu care, în situația în care beneficiarul nu începe implementarea în trei luni de la data precizată la art. 2 alin. (2), contractul se consideră reziliat de plin drept. Contractul fiind reziliat, OIPOSDRU MECȘ a dispus prin PVC ca beneficiarul finanțării să restituie sumele primite în cadrul Contractului.

A. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - hotărârea cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura cauzei.

În mod greșit a reținut prima instanță faptul că recurenta nu ar fi contestat faptul că a primit adresa înregistrată la intimată sub nr. x/2010.

În realitate, aspectul necomunicării către recurentă a adresei a fost menționat atât în procesul-verbal contestat, în cadrul capitolului referitor la răspunsurile formulate de echipa de control din cadrul OIPOSDRU în legătură cu punctul de vedere transmis de beneficiar la proiectul acestuia, cât și în cadrul Deciziei de soluționare a contestației administrative. Astfel, recurenta a intrat în posesia adresei nr. x/2010 abia odată cu contestația administrativă formulată de intimată, astfel încât apare ca inexplicabilă soluția instanței de a considera că intimata s-a aflat în eroare în ceea ce privește încheierea contractului din martie 2010 întrucât a apreciat că OIPOSDRU a dat eficiență tocmai adresei nr. x/2010.

Având în vedere această adresă, instanța a considerat că intimata s-ar fi aflat în eroare în ceea ce privește încheierea valabilă a contractului semnat la 19.03.2010, apreciind că s-a admis solicitarea sa de amânare.

Motivarea instanței este contradictorie, având în vedere că reține faptul că, ulterior presupusei comunicări a adresei de amânare nr. 432/05.03.2010, respectiv în data de 19.03.2010, intimata s-a prezentat la sediul OIPOSDRU și a semnat contractul de finanțare.

Instanța fondului a folosit și motive străine de prezenta cauză, în sensul că s-a referit la o presupusă eroare materială apărută pe cererea de prefinanțare, deși acest aspect nu a fost invocat de către niciuna dintre părțile din prezenta cauză și nu a fost niciodată pusă în discuția părților din oficiu de către instanța de fond.

Hotărârea atacată conține motive contradictorii și în ceea ce privește poziția instanței cu privire la momentul în care intră în vigoare un contract de finanțare. Astfel, pe de-o parte instanța a considerat că cererea de prefinanțare este valabilă chiar dacă a fost formulată anterior comunicării contractului de finanțare semnat la data de 29.11.2010, iar e de altă parte a considerat că nu este valabil contractul de finanțare semnat de ambele părți la data de 31.03.2010 întrucât nu i-ar fi fost comunicat intimatei.

B. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin soluția pronunțată instanța de fond a încălcat, în primul rând, dispozițiile legale are reglementează încheierea convențiilor, puterea obligatorie a acestora între părți și efectele convențiilor legal încheiate.

Intre părți s-a încheiat contractul nr. x/C/31.03.2010, care a fost semnat la data pe 19.03.2010 de intimata reclamantă și la data de 29.03.2010 de recurenta.

In art. 2 din contract s-a menționat expres că acesta intră în vigoare la data semnării lui de către ultima parte, respectiv reprezentantul legal al OI POSDRU.

Potrivit art. 969 din C. civ., contractele care sunt încheiate în mod legal, produc efecte și au putere de lege între părțile contractante. Baza acestui principiu este teoria autonomiei de voință sau libertatea contractuală care presupune că orice contract are forță obligatorie între părți și se opune cu aceeași forță și instanței de judecată.

Instanța era obligată să constate că, prin voința părților, contractul a fost valabil încheiat la data semnării de ultima parte, respectiv la data de 29.03.2010, aceeași fiind și data de la care acesta urma să-și producă efectele iar părțile contractante trebuiau să execute întocmai toate prestațiile asumate prin contract, în termenul și condițiile stabilite.

Cu privire la amânarea executării contractului, urmează ca instanța de recurs să constate că aceasta presupunea un contract valabil încheiat și se putea face legal doar în condițiile stipulate expres de părți în contract, iar rezilierea acestuia nu se putea face legal decât prin voința comună a părților, printr-un act întocmit în aceeași formă, și nu printr-o decizie emisă unilateral.

Instanța de fond, deși reține nelegalitatea deciziei de anulare, care a fost emisă fără respectarea procedurilor interne, apreciază că acest lucru nu poate fi imputat intimatei, întrucât actul astfel emis era suficient pentru a crea intimatei convingerea că nu mai produce efecte juridice contractul semnat în luna martie 2010.

Nimeni nu poate invoca, însă, necunoașterea legii, iar intimata care derulase anterior și alte proiecte de finanțare cunoștea foarte bine care este modalitatea legală în care astfel Contracte de finanțare nerambursabilă se încheie, se reziliază și se execută.

Pe de altă parte, contractul sinalagmatic, ca orice convenție, trebuie să fie executat cu bună - credință, iar aceasta implică pentru părți, două obligații:

A. Obligația de loialitate, presupune obligația părților de a se informa reciproc pe durata executării contractului. Ea impune părților obligația de a nu face nimic prin care una dintre părți ar pune piedici alteia în executarea prestațiilor;

B. Obligația de cooperare. Părțile trebuie să faciliteze executarea obligațiilor contractuale pentru a asigura echilibrul prestațiilor. Ele trebuie să se comporte în așa fel încât obținerea rezultatului dorit să nu necesite cheltuieli excesive.

In speță, este evident faptul că intimata nu și-a îndeplinit nici una din aceste obligații, dimpotrivă, după încheierea contractului, aflându-se în imposibilitate de a-1 executa în condițiile convenite, încearcă să împiedice constatarea neregulilor săvârșite și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare sub pretextul existenței unei erori cu privire la derularea contractului.

Reaua credință a intimatei rezultă din probele administrate în cauză, în special din cererea de finanțare nr. x înregistrată anterior încheierii celui de-al doilea contract (singurul recunoscut ca fiind valabil de către intimată) și adresa nr. x/2010 prin care solicita amânarea executării contractului în litigiu.

Dacă ar fi fost în eroare cu privire la existența contractului 259/C/31.03.2010, și ar fi fost convinsă că se află de fapt în executarea contractului nr. x/C/06.12.2010, reclamanta ar fi trebuit să justifice cum a putut formula o cerere de prefinanțare înainte de încheierea contractului nr. x/C/06.12.2010. O astfel de cerere nu poate fi justificată decât prin existența primului contract, iar o dovadă în plus o reprezintă chiar adresa nr. x/2010 prin care solicita amânarea executării contractului în litigiu, căreia nu s-a probat că recurenta i-ar fi dat o soluție favorabilă.

Interpretarea contractului se face ținând cont de principiul bunei credințe și de intenția comună a părților, iar instanța de fond a ignorat cu desăvârșire această regulă, dând eficiență juridică unui act nelegal, respectiv decizia nr. 149/RD/21.10.2010, în detrimentul unui act legal încheiat de părți, respectiv contractul nr. x/C/31.03.2010.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 02 februarie 2018, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cât privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reamintește faptul că aceste dispoziții legale, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pertinente pe care se întemeiază soluția de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurentul reclamant sau coincid în parte cu apărările intimatei reclamante, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

De altfel, majoritatea aspectelor prezentate de recurentă în legătură cu acest motiv de casare constituie, de fapt, reiterarea unor apărări de fond care pot fi examinate în această cale extraordinară de atac, în măsura în care sunt de natură să se constituie și în critici de nelegalitate care să se încadreze în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se reține că intimata reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu controlul de legalitate al Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x și al Deciziei nr. OI/675/ES/22.04.2015 de soluționare a contestației administrative formulate împotriva acestui proces-verbal.

Problema de drept litigioasă a fost corect identificată de instanța de fond ca fiind, în esență, identificarea Contractului de finanțare în baza căruia s-a procedat efectiv la implementarea proiectului "Specialiști în management curricular" în legătură cu care s-a constatat de către recurentul pârât existența neregulii constând în începerea cu întârziere a implementării proiectului, prin raportare la data stabilită prin Contractul de finanțare nr. x, în timp ce intimata reclamantă și-a întemeiat apărările pe clauzele și data încheierii Contractului de finanțare nr. x (pe care recurentul îl consideră nul).

Cu prioritate, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 2588 din 22 septembrie 2017 a ICCJ - SCAF, a rămas definitivă sentința nr. 117/11.05.2015 a Curții de Apel Timișoara (dosar nr. x), prin care a fost admisă acțiunea precizată, formulată de Universitatea "Eftimie Murgu" Reșița și au fost obligați Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de management și recurentul pârât din prezenta cauză, în calitate de organism intermediar, să restituie intimatei reclamante suma de 238.656,54 RON, reprezentând cheltuieli efectuate cu implementarea proiectului "Specialiști în management curricular" în baza Contractului de finanțare nr. x.

Prin această decizie definitivă, invocată de intimata reclamantă, s-a constatat cu putere de lucru judecat împrejurarea că "proiectul intitulat "Specialiști în management curricular", cod 30654, implementat de intimata-reclamantă, s-a realizat în baza Contractului de finanțare nr. x", acesta fiind "modificat și completat ulterior încheierii sale spre a se asigura conformitatea acestuia cu prevederile ordinului nr. 1537/8.11.2010."

În acest sens, s-a reținut că "dacă ar fi fost vorba despre o neînțelegere cu privire la care era contractul de finanțare care asigura implementarea proiectului intitulat "Specialiști în management curricular", cod 30654, aceasta putea fi constatată la momentul înregistrării cererii de rambursare nr. 1, verificările impuse în sarcina autorității competente cu ocazia soluționării cererii de rambursare garantând depistarea unei eventuale erori comise în privința finanțării în discuție.

Înalta Curte nu poate reține nici apărarea din recurs, formulată din perspectiva momentului la care a fost înregistrată Cererea de prefinanțare nr. x, avâd în vedere clauzele inserate în cuprinsul contractului de finanțare nr. x/06.12.2010.

Astfel, chiar dacă respectivul contract de finanțare a fost înregistrat în evidențele OIPOSDRU după data formulării cerererii de prefinanțare (din 03.12.2010), aceasta nu înseamnă că cererea privea un alt contract de finanțare decât cel constituind temeiul implementării proiectului, în condițiile în care este de necontestat că exemplarul de contract (…) dosar poartă semnăturile ambelor părți contractante și data de 29.11.2010 ca fiind cea la care au fost executate.

Or, potrivit art. 2 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x, respectivul contract intra în vigoare la data semnării lui de către reprezentantul legal OIPOSDRU delegat, după ce, în prealabil, fusese semnat și de către reprezentantul legal al beneficiarului.

De asemenea, este de menționat că cererea de prefinanțare respectă și prevederile art. 2 alin. (2) din contractul de finanțare, aceasta find întocmită după începerea perioadei de implementare a proiectului, stabilită de părți ca fiind prima zi lucrătoare a lunii următoare datei intrării în vigoare a contractului.

În cauză, data semnării contractului, reprezentând data de intrare în vigoare a acestuia, a fost 29.11.2010, ceea ce înseamnă că data începerii perioadei de implementare era zi prima lucrătoare a lunii următoare datei intrării în vigoare (semnării), respectiv 02.12.2010.

În fine, Înalta Curte constată neîntemeiată și susținerea referitoare la lipsa de valabilitate a contractului de finanțare nr. x/06.12.2010 sub motivul nerespectării procedurii AM POSDRU privind avizarea prealabilă a contractului, fiind perfect justificată observația și concluziile primei instanței formulate pe marginea acestui aspect."

De asemenea, s-a reținut faptul că "modelul contractului de finanțare întocmit potrivit Ordinului nr. 1143/18.08.2010, aplicabil la data încheierii contractului în cauză, nu menționează necesitatea avizelor invocate.

Dimpotrivă, Contractul de finanțare nr. x corespunde și este conform modelului aprobat prin Ordinul nr. 1143/18.08.2010, producând efectele juridice specifice, dovadă în acest sens fiind faptul esențial că cererea de rambursare nr. 1 a fost aprobată, iar suma aferentă, achitată".

Totodată, s-a constatat că "actele și faptele ulterioare demonstrează că niciuna dintre părțile în litigiu nu și-a conformat conduita și nu a înțeles să pună în executare clauzele Contractului de finanțare nr. x".

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată și în prezenta cauză faptul că Contractul de finanțare nr. x a fost încheiat valabil, iar pretinsele aspecte de nerespectare a unor proceduri, invocate în Procesul Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x nu pot fi imputate intimatei.

În considerarea acestui Contract de finanțare nr. x, intimata reclmantă și-a respectat obligațiile. Astfel, depunerea graficului de rambursări s-a realizat în prima luna de implementare a proiectului (decembrie 2010). In graficul de rambursări este precizată perioada de implementare a proiectului, și anume 02.12.2010-31.11.2012, depunerea listei de achiziții s-a realizat în prima lună de implementare a proiectului; Cererea de prefinanțare nr. x, s-a depus în data de 13.12.2010 iar în data de 28.06.2011 s-a primit suma de 40.194,80 RON conform Extrasului de cont nr. x/27.06.2011, sumă care reprezintă de 10% din valoarea contractului de finanțare nr. x/06.12.2010; suma reprezentând prefinanțarea a fost acordată în cadrul Contractului de finanțare nr. x și a fost primită într-o singură transă în cuantum de 40.194,80 RON. Acest fapt arată că prefinanțarea a fost acordată conform clauzelor contractuale specificate în Contractul de finanțare nr. x, art. 5, alin. (7), unde se stipulează că, "în cazul proiectelor finanțate din cadrul axelor prioritare 1-5 ale POSDRU 2007-2013, prefinanțarea se acordă într-o singură tranșă în cuantum de maxim 10% din valoarea totală eligibilă stabilită conform contractului de finanțare modificate prin Notificarea OIPOSDRU MECT nr. 173/C/28.01.2011. înregistrată la UEM cu nr. 264 din 07.02.2011, unde la art. 5, alin. (1) este stipulat că "Beneficiarul poate depune cerea de prefinanțare la AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat, după caz, în nume propriu, potrivit formularului standard atașat, însoțită de documentele precizate la alin. (3) de mai jos. Cererea de prefinanțare se depune în termen de maxim 45 zile de la data începerii perioadei de implementare a proiectului așa cum este aceasta stabilită prin art. 2, alin. (2) de mai sus."

Tot în Cererea de rambursare nr. 1, validată de către OIPOSDRU MECT, este specificată perioada raportată. în cadrul Raportului tehnico-financiar aferent Cererii de rambursare nr. 1, sunt detaliate primele 4 luni de implementare decembrie 2010 - martie 2011, perioadă care corespunde contractului de finanțare nr. x/06.12.2010.

Evident este și faptul că modificările/completările prin Notificări și Acte adiționale au fost aduse Contractului de finanțare nr. x, iar nu Contractului de finanțare nr. x, așa cum încearcă să acrediteze recurenta.

Prin urmare, nu se poate reține săvârșirea de către reclamantă a unei nereguli în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, astfel cum s-a reținut prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x, constând în nerespectarea termenelor prevăzute în contractul de finanțare nr. x/31.03.2010, respectiv, în încheierea unui nou contract de finanțare, după desființarea nelegală a celui anterior.

Eroarea de fapt în care s-a aflat intimata reclamantă a fost alimentată de recurentul pârât, care a acceptat la plată, atât cererea de prefinanțare, cât și cererea de rambursare nr. 1, fiind refuzate la plată doar solicitările ulterioare de rambursare, pentru tranșele 2, 3 și TVA.

Sunt nefondate argumentele recurentului potrivit cărora cererea de prefinanțare a fost cu 3 zile înainte de înregistrarea contractului de finanțare cu nr. x/6.12.2010, deci nu putea fi făcută decât în baza contractului de finanțare anterior.

În realitate, potrivit art. 2 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x, respectivul contract intra în vigoare la data semnării lui de către ultima dintre părțile contractante.

Astfel, data intrării în vigoare a fost 29.11.2010, motiv pentru care se constată că data începerii perioadei de implementare era prima zi lucrătoare a lunii următoare, respectiv 02.12.2010, astfel cum a susținut intimata reclamantă.

Este, de asemenea, de reținut faptul că cercetările pentru clarificarea suspiciunii de fraudă efectuate de DLAF din cadrul Guvernului României nu au impus emiterea acestui titlu de creanță împotriva reclamantei, ci reanalizarea de către pârât a condițiilor în care a fost acordată finanțarea pentru implementarea proiectului POSDRU/19/1.3/G/30654 "Specialiști în management curricular", cod 30654.

Înalta Curte nu poate ignora nici caracterul definitiv al deciziei nr. nr. 2588 din 22 septembrie 2017, prin care s-a statuat asupra situației de fapt și de drept ce privește, deopotrivă și prezenta cauză, în care nu au fost relevate împrejurări diferite, care să fie de natură să genereze o altă concluzie.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" împotriva sentinței civile nr. 318 din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2018.