ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1773/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, în temeiul art. 8 și 15 din Legea nr. 554/2004, art. 138

3

din Legea nr. 8/1996 și art. 194 C. proc. civ., a solicitat:

- obligarea pârâtului la emiterea avizului proiectului de modificare a statutului reclamantei ARDAA, solicitat prin Adresa nr. x/2015, înregistrat la O.R.D.A. cu nr. x/16.04.2015;

- anularea Deciziei O.R.D.A. nr. 8 din 29.01.2015, privind acordarea unui termen de 90 (nouăzeci) de zile pentru intrarea în legalitate a organismului de gestiune colectivă A.R.D.A.A.;

- suspendarea efectelor Deciziei O.R.D.A. nr. 8 din 29.01.2015, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 2782 din 28 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, împotriva pârâtului Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, invocând prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că, analizând sentința civilă atacată, se constată faptul că din cuprinsul acesteia lipsesc efectiv considerentele pentru care s-a dispus soluția de respingere a acțiunii, hotărârea judecătorească nefiind motivată.

Subliniază recurenta că mai bine de 3 (trei) sferturi din hotărârea judecătorească reprezintă o expunere parțială ad literam a cererii de chemare în judecată a reclamantei, prezentată sub ghilimele.

Recurenta-reclamantă critică faptul că instanța de judecată s-a pronunțat cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, fără însă a analiza apărările invocate de către reclamantă cu privire la această excepție, apărări prezentate atât verbal în timpul ședințelor de judecată, cât și în scris prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

Astfel, recurenta invocă și reiterează faptul că:

- excepția inadmisibilității, invocată de către pârâta - intimată, pentru prima dată la termenul din 28.07.2015, cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 (excepție relativă), este tardivă, deoarece pârâta nu a invocat această excepție prin întâmpinare, potrivit art. 205 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., fiind decăzută din acest drept potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ., fiind aplicabile și dispozițiile art. 193 alin. (2) C. proc. civ.

- excepția inadmisibilității invocată de către pârâta - intimată este nefondată, având în vedere că în ceea ce privește primul capăt de cerere nu se prevede o procedură prealabilă, în raport de dispozițiile art. 8 teza finală din Legea nr. 554/2004;

- în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, se prevede în legea specială, mai exact în Legea nr. 8/1996, în raport de Legea nr. 554/2004, la art. 138

3

, că:

"Decizia poate fi atacată la instanțele judecătorești de contencios administrativ". În aceste condiții, în raport de caracterul special și specific al sancțiunii, nu este obligatorie îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

- deși cu privire la primul capăt de cerere nu există o procedură prealabilă care să fie efectuată ca urmare a refuzului de efectuare a unei anumite operațiuni administrative, reclamanta a menționat în finalul Adresei nr. x/2015 că adresa respectivă reprezintă totodată și procedură prealabilă.

În concluzie, a solicitat în fața instanței de fond și solicită în continuare respingerea excepției inadmisibilității, în principal ca tardivă și, în subsidiar, ca nefondată, pentru motivele mai sus prezentate.

Recurenta subliniază faptul că excepția invocată tardiv, a inadmisibilității acțiunii, a avut ca obiect (așa cum s-a invocat și precizat în mod verbal în timpul ședinței de judecată de către reprezentantul pârâtei ORDA) doar al doilea capăt de cerere, privind Anularea Deciziei ORDA nr. 8/2015, nu și celelalte capete de cerere, respectiv capătul 1 de cerere privind obligarea pârâtei ORDA la emiterea avizului proiectului de statut și capătul 3 referitor la suspendarea efectelor Deciziei ORDA nr. 8/2015.

Apreciază recurenta că sentința civilă atacată este nelegală și din acest punct de vedere, deoarece s-a admis o excepție tardivă cu privire la trei capete de cerere distincte, deși excepția nu a fost invocată de către pârâtă decât cu privire la un singur capăt de cerere.

În opinia recurentei, instanța de fond s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității, fără a analiza apărările formulate de către reclamantă cu privire la excepția invocată tardiv de către pârâta - intimată direct la primul termen de judecată și, totodată, instanța de judecată în mod greșit a admis excepția inadmisibilității, aceasta impunându-se a fi respinsă pentru motivele prezentate anterior, această excepție fiind pe de-o parte invocată tardiv, iar pe de cealaltă parte nefondată.

Având în vedere că instanța de fond a soluționat cauza prin admiterea în mod eronat a excepției inadmisibilității, pronunțând o hotărâre nelegală, fără a se judeca fondul, solicită instanței de recurs casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei aceleași instanțe.

Pe fondul cauzei, apreciază că cererea de chemare în judecată este întemeiată și are fundament juridic sub toate aspectele, urmând ca instanța de fond, în rejudecare, să se pronunțe cu privire la admiterea acesteia, așa cum a fost formulată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28.09.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 25.01.2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 20.04.2018.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect:

- obligarea pârâtului la emiterea avizului proiectului de modificare a statutului reclamantei ARDAA, solicitat prin Adresa nr. x/2015, înregistrat la O.R.D.A. cu nr. x/16.04.2015;

- anularea Deciziei O.R.D.A. nr. 8 din 29.01.2015, privind acordarea unui termen de 90 (nouăzeci) de zile pentru intrarea în legalitate a organismului de gestiune colectivă A.R.D.A.A.;

- suspendarea efectelor Deciziei O.R.D.A. nr. 8 din 29.01.2015, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Prin Sentința recurată, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, împotriva pârâtului Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând faptul că instanța de fond a soluționat cauza prin admiterea în mod eronat a excepției inadmisibilității, pronunțând o hotărâre nelegală, fără a judeca fondul cauzei.

Înalta Curte constată că în mod greșit a soluționat cauza Curtea de apel fără a intra pe fondul cererii de chemare în judecată, respingând acțiunea ca fiind inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că intimatul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor nu a invocat în termen legal excepția inadmisibilității, motiv pentru care aceasta ar fi trebuit respinsă în principal ca tardivă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 201 alin. (1) C. proc. civ., întâmpinarea trebuie formulată în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

În conformitate cu prevederile art. 205 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., întâmpinarea va cuprinde excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea reclamantului.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate anterior rezultă faptul că tot în termenul de 25 de zile și tot prin întâmpinare, pârâtul (intimatul) este obligat să formuleze excepțiile care nu sunt de ordine publică, sub sancțiunea decăderii.

Mai mult decât atât, dispozițiile art. 193 alin. (2) C. proc. civ. prevăd în mod expres că:

"Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii."

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, intimatul nu a invocat nicio excepție a inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prin întâmpinarea formulată, neputând fi reținute susținerile acestuia în sensul că s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii prin concluzii scrise la primul termen de judecată, aceasta reprezentând o completare la întâmpinare.

Eventuale completări la întâmpinare ar fi putut fi efectuate în termenul de 25 de zile prevăzut de art. 201 alin. (1) C. proc. civ.. Or, intimatul nu a formulat nicio completare la întâmpinare în vederea invocării excepției inadmisibilității, ci acesta a depus concluzii scrise la primul termen de judecată, 28.07.2015, la finalul dezbaterilor în cadrul cărora a pus concluzii cu privire la această excepție, care însă nu a fost invocată în termenul prevăzut de lege.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității invocată de către intimatul-pârât este nefondată, având în vedere că în ceea ce privește primul capăt de cerere nu se prevede o procedură prealabilă, dispozițiile art. 8 teza finală din Legea nr. 554/2004 stabilind că:

"(...) se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al sau prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

"(2) Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Totodată, conform prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data pronunțării sentinței recurate:

"(5) În cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă".

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, deși cu privire la primul capăt de cerere nu este prevăzută o procedură prealabilă care să fie efectuată ca urmare a refuzului de efectuare a unei anumite operațiuni administrative, reclamanta a menționat în finalul Adresei nr. x/2015 că adresa respectivă reprezintă totodată și procedură prealabilă.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, Înalta Curte constată că se prevede în legea specială, respectiv în Legea nr. 8/1996, la art. 138

3

, forma în vigoare la data pronunțării sentinței recurate, că:

"Art. 138

3

. - În cazul în care organismul de gestiune colectivă nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 124 și 126 ori încalcă obligațiile prevăzute la art. 130, 133, 134, 134

1

, 135 sau art. 138

2

alin. (2), Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate acorda organismului de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general, un termen pentru intrarea în legalitate. Decizia poate fi atacată la instanțele judecătorești de contecios administrativ. În cazul nerespectării deciziei rămase definitive, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor retrage temporar avizul prevăzut la art. 125. Retragerea temporară a avizului are ca efect suspendarea activității organismului de gestiune colectivă până la schimbarea administratorului general de către adunarea generală".

În aceste condiții, în raport de caracterul special și specific al sancțiunii, nu este obligatorie îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează regula caracterului obligatoriu al plângerii prealabile administrative, condițiile și termenele în care se exercită procedura prealabilă, precum și cazurile în care procedura prealabilă, prin excepție de la regulă, nu este obligatorie.

Aceste dispoziții normative devin aplicabile ori de câte ori legea specială prevede dreptul părții de a se adresa instanței de contencios administrativ, potrivit legii, sau de a ataca un act administrativ în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Art. 7 nu este însă aplicabil în cazul actelor administrative reglementate prin acte normative speciale, care prevăd sesizarea directă a instanței judecătorești de contencios administrativ.

Cum, în cauza de față, dispoziția specială prevede posibilitatea atacării Deciziei Directorului general al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor direct la instanța de contencios administrativ competentă, Înalta Curte constată că prima instanță în mod greșit a admis excepția inadmisibilității acțiunii (respectiv a capătului doi al cererii de chemare în judecată) pentru lipsa procedurii prealabile.

De altfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a respins acțiunea în întregime ca inadmisibilă, deși excepția inadmisibilității acțiunii a avut ca obiect (așa cum s-a invocat și precizat în mod verbal în timpul ședinței de judecată de către reprezentantul pârâtului ORDA) doar al doilea capăt de cerere privind Anularea Deciziei ORDA nr. 8/2015, nu și celelalte capete de cerere, respectiv capătul 1 de cerere, privind obligarea pârâtei ORDA la emiterea avizului proiectului de statut și capătul 3, referitor la suspendarea efectelor Deciziei ORDA nr. 8/2015.

Astfel, sentința civilă atacată este nelegală și din acest punct de vedere, deoarece s-a admis o excepție tardivă cu privire la trei capete de cerere distincte, deși excepția nu a fost invocată de către pârât decât cu privire la un singur capăt de cerere.

Înalta Curte reține, în consecință, că instanța de fond a soluționat cauza prin admiterea în mod eronat a excepției inadmisibilității, fără a judeca fondul pricinii, pronunțând astfel o hotărâre nelegală.

În raport de aceste considerente, se constată că instanța de fond nu a analizat principalele motive de nelegalitate invocate de reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a clarificat obiectul acțiunii, scopul real urmărit de reclamantă, în vederea unei juste și complete dezlegări a raportului litigios, pentru a asigura un act de justiție eficient și a preîntâmpina alte litigii viitoare.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că în mod greșit și nelegal a soluționat cauza Curtea de apel, fără a intra pe fondul cererii de chemare în judecată, astfel că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, conform art. 497, coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție.

Este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cererii de chemare în judecată, ceea ce presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În temeiul art. 497, coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată.

În consecință, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza acțiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate, urmând a se valorifica toate apărările și susținerile părților și toate înscrisurile noi depuse la dosar de către ambele părți, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual împotriva sentinței civile nr. 2782 din 28 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2018.