ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2559/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2559/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2559/2015
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, suspendarea provizorie a efectelor Deciziei ORDA nr. 8 din 29 ianuarie 2015 până la soluționarea cererii de suspendare formulată în acțiunea principală ce formează obiectul Dosarului nr. x/2/2015, pe calea ordonanței președințiale, invocând în drept dispozițiile art. 996 și următoarele C. proc. civ.
1.2. Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1370 din 15 mai 2015, a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și, în consecință, a respins cererea de suspendare formulată pe calea ordonanței președințiale, ca inadmisibilă.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut în esență, că în mod nelegal și nejustificat s-a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu de către prima instanță.
Astfel, a arătat, contrar celor reținute de prima instanță, că procedura ordonanței președințiale reprezintă o procedură specială raportat la Codul de procedură civilă, dar raportat la Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ reprezintă o procedură generală, de drept comun, apreciind că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu se identifică nicio incompatibilitate concretă între procedura ordonanței președințiale și specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de-o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte.
Față de cele reținute de prima instanță, în sensul că procedura ordonanței președințiale nu-și găsește aplicarea, întrucât suspendarea actului administrativ este reglementată expres de dispozițiile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, care se aplică cu precădere, recurenta a precizat că obiectul ordonanței președințiale nu îl reprezintă suspendarea actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond sau până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect anularea acestuia, ci are ca obiect suspendarea provizorie a efectelor actului administrativ până la soluționarea cererii de suspendare formulată potrivit art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, obiectul ordonanței președințiale este distinct de obiectul cererii de suspendare formulate conform art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004. În Legea contenciosului administrativ nu este reglementată o procedură privind suspendarea provizorie a efectelor actului administrativ, iar dispozițiile legale care reglementează preschimbarea termenelor de judecată sau reducerea termenelor incidente etapei administrative nu pot substitui instituția ordonanței președințiale.
De altfel, a arătat că prima instanță a reținut faptul că instituția suspendării executării actului administrativ reglementată de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 presupune condiții proprii de admisibilitate, fapt ce conduce la concluzia logică că cele două proceduri sunt distincte, nu se suprapun și nu se exclud, putând fi corelate.
În fine, recurenta a considerat că invocarea practicii Înaltei Curți în această materie nu poate fi reținută în fundamentarea soluției pronunțate, deoarece jurisprudența nu constituie izvor de drept în această materie.
1.4. Apărarea intimatului - pârât
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturi de Autor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.
În opinia sa, susținerile recurentei sunt nefondate întrucât în materia contenciosului administrativ este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială ce vizează suspendarea executării actului administrativ, pentru că în acest domeniu există reglementări cu caracter derogatoriu (art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004), ceea ce obligă la urmarea procedurii reglementate prin acest act normativ și nu a celei de drept comun, prevăzută în Codul de procedură civilă.
Intimatul a apreciat astfel că, în raport cu obiectul cererii de ordonanță președințială formulată, prima instanță în mod judicios a reținut că este întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii, în raport cu caracterul special al dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, dispoziții cu rang prioritar de aplicare în raport cu prevederile cu caracter general cuprinse în art. 996 C. proc. civ., făcând referire la art. 28 din Legea nr. 554/2004 și la compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă care se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării cauzei.
1.4. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii de atac și pe cale de consecință admiterea cererii formulate pe cale de ordonanță președințială, reiterând criticile din recurs.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea provizorie a efectelor Deciziei Oficiul Român pentru Drepturi de Autor nr. 8 din 29 ianuarie 2015 până la soluționarea cererii de suspendare formulată în acțiunea principală ce formează obiectul Dosarului nr. x/2/2015, pe calea ordonanței președințiale.
Potrivit art. 996 alin. (1) C. proc. civ., „instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Ordonanța președințială este o instituție juridică de origine franceză, cu importanță deosebită în dreptul procesual civil, fiind consacrată în legislația română încă din anul 1900, cu ocazia revizuirii Codului de procedura civilă (prin reglementarea art. 66 bis - de la acea dată).
Prin reglementarea acestei proceduri, s-a avut în vedere necesitatea soluționării în regim de urgență a unor litigii care, dacă ar urma calea procedurii de drept comun (datorita formalismului exagerat), ar putea asigura rămânerea fără obiect a cauzei sau ar conduce la diminuarea semnificativă a importanței acesteia.
Cât privește domeniul de aplicare, procedura ordonanței președințiale își găsește - de principiu - aplicare în orice materie, câtă vreme prin legi speciale nu s-a prevăzut pentru respectiva materie/instituție o procedură specială, exclusivă.
Or, actuala reglementare, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a consacrat, în ceea ce privește suspendarea executării actelor administrative, suspendarea la cerere a acestor acte, ca o excepție de la principiul executării din oficiu a actelor administrative, emise de autoritățile publice, în regim de putere publică.
Suspendarea executării actelor administrative, astfel cum a fost legiferată în cuprinsul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, are în vedere fie întreruperea vremelnică a producerii de efecte juridice, fie amânarea temporară a producerii de efecte juridice.
Potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Condițiile și cazurile în care poate fi dispusă suspendarea executării unui act administrativ sunt prevăzute expres în cuprinsul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, care, fiind o lege specială, este derogatorie de la dreptul comun.
Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.
Norma de trimitere vizează, deci, acele dispoziții procedurale C. proc. civ. pentru care nu este prevăzută o reglementare specială în Legea contenciosului administrativ.
Cum, în această materie, există norme derogatorii de la dreptul comun, cererea de suspendare a executării unui act administrativ nu poate fi soluționată într-o altă procedură judiciară decât cea reglementată în Legea nr. 554/2004, ca lege aplicabilă pentru fondul pricinii.
În altă ordine, justificarea formulării prezentei cereri, având în vedere problemele administrative ale instanțelor în ceea ce privește gestionarea/soluționarea cererilor de suspendare formulate de părți, în temeiul Legii nr. 554/2004, nu are fundament legal, recurentul putând uza de alte căi pentru urgentarea soluționării cererii sale
Înalta Curte, în practica sa constată, a statuat în sensul că, în materia contenciosului administrativ, este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială care vizează cererea de suspendare a executării actului administrativ.
În acord cu această practică, prima instanță a apreciat în mod corect că dispozițiile C. proc. civ. referitoare la procedura ordonanței președințiale nu sunt aplicabile într-un litigiu de contencios administrativ, prin care se urmărește suspendarea efectelor unui act administrativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică.
De altfel, în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, la ședința din 28 octombrie 2013, Plenul judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis, cu unanimitate, că este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială care vizează suspendarea executării actului administrativ, justificat de existența unei reglementări speciale cu caracter derogatoriu în această materie, reprezentată de dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Așadar, prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 exclud completarea cu normele de procedură a legii speciale, care conține dispoziții specifice proprii, cu aplicare exclusivă în materia suspendării executării actelor administrative.
Prin urmare, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 996 C. proc. civ. care reglementează procedura ordonanței președințiale.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
Respinge recursul declarat de de Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual împotriva Sentinței nr. 1370 din 15 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Cu opinia separată a domnului judecător, în sensul admiterii recursului declarat de de Asociația Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual împotriva Sentinței nr. 1370 din 15 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a cererii de suspendare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2015.
Procesat de GGC - LM