ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1824/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr. x/2011, petenta S.C. A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x din data de 09.06.2011, prin care s-a dispus sancționarea sa cu amendă în cuantum de 50.000 RON, precum și anularea procesului-verbal de control nr. x din data de 09.06.2011.

In motivarea cererii petenta a arătat că la data de 09.06.2011, controlul a fost efectuat în lipsa unui reprezentant legal al societății, aplicându-se o amendă substanțială firmei la solicitarea Primarului comunei Păulești - B.. Mai mult încălcarea prevederilor normative, aplicabile în speța, dispuse de legiuitor tocmai pentru a fi exclus arbitrariul practicat de agenții constatatori, atrag nulitatea absolută a procesului-verbal atacat.

La termenul de judecată din data de 09.11.2011, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere privind plângerea formulată împotriva procesului-verbal de control nr. x/09.06.2011, de capătul de cerere vizând anularea procesului-verbal nr. x/09.06.2011.

Prin sentința civilă nr. 13830 din data de 14.12.2011 Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Prahova.

Prin sentința nr. 2099 din data de 20 noiembrie 2012, Tribunalul Prahova a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamanta S.C. A. în favoarea Judecătoriei Ploiești și a sesizat Curtea de Apel Ploiești cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat, din cuprinsul plângerii contravenționale cu care petenta a învestit Judecătoria Ploiești, că prin aceasta se contestă măsurile dispuse prin procesul-verbal contravențional nr. x/09.06.2011, la baza căruia stă procesul-verbal de control x/09.06.2011 care are două anexe.

Procesul-verbal contestat a avut la bază procesul-verbal de control, iar analizarea acestuia din urmă, sub aspectele ce au condus la aplicarea sancțiunii contravenționale, nu poate fi făcută separat de analiza asupra legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției. S-a apreciat că respectivele constatări referitoare la cei cinci angajați în privința cărora I.T.M. Prahova a reținut că au lucrat pentru petentă fără forme legale nu pot fi disociate de actul care s-a întemeiat pe acestea, temeinicia acestor constatări putând fi cercetată doar de instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională.

În plus, în acest caz, atât procesul-verbal de control, cât și procesul-verbal contravențional reprezintă acte administrative, însă trebuie avute în vedere prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege, o altă procedură judiciară.

De asemenea, s-a apreciat că în cauză, procesul-verbal de constatare a contravenției poate face obiectul acțiunii judiciare în procedura prevăzută de O.G. nr. 2/2001, ce atribuie competența materială de soluționare judecătoriei, constatările din cuprinsul procesului-verbal de control stând la baza aplicării sancțiunii contravenționale, iar faptul că s-a dispus, în plus față de sancțiunile aplicate, obligativitatea încheierii contractelor în forma scrisă, acest aspect nu este de natură să producă o scindare a actelor respective și să creeze căi de atac în proceduri diferite, cu consecința eventuală a pronunțării de hotărâri contradictorii, cu atât mai mult cu cât petenta nici măcar nu a criticat, prin plângerea formulată, obligația dispusă în sarcina sa, prin anexa 2 a procesului-verbal de control.

Prin sentința nr. 12 C.C. din 19 februarie 2013 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii - Inspectoratul Teritorial de Muncă, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că în cauză competența soluționării cererii de chemare în judecată aparține judecătoriei, acțiunea având ca obiect anularea procesului-verbal de contravenție nr. x/09.06.2011 și a procesului-verbal de control nr. x din data de 09.06.2011.

Prin urmare, în cauză sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 2/2001, ce atribuie competența materială de soluționare judecătoriei, constatările din cuprinsul procesului-verbal de control fiind la baza aplicării sancțiunii contravenționale, iar faptul că s-a dispus, în plus față de sancțiunile aplicate, obligativitatea încheierii contractelor în forma scrisă, acest aspect nu este de natură să producă o scindare a actelor respective și să creeze căi de atac în proceduri diferite, cu consecința eventuală a pronunțării de hotărâri contradictorii.

Faptul că în proces este și o autoritate publică nu poate transforma litigiul dintr-unul civil într-un litigiu de contencios administrativ, în cauză nefiind incidente dispozițiile din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, iar o interpretare contrară nu ar face altceva decât să atribuie competențe neprevăzute de lege instanței de contencios administrativ.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, stabilirea competenței de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea recursului, recurenta a invocat nelegala citare a părților pentru termenul din data de 19.02.2013 la care a fost pronunțat regulatorul de competență.

Pe de altă parte, S.C. A. a apreciat că instanța a interpretat și a aplicat greșit norma legală ce constituie temeiul plângerii administrative, susținând că în cauză nu a fost pusă în discuție plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x/9.06.2011, ci plângerea împotriva procesului-verbal de control nr. x/9.06.2011, obiect care atrage stabilirea competenței de soluționare în favoarea secției de contencios administrativ a tribunalului.

Intimata-pârâtă Inspecția Muncii - Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări .

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prezenta cale de atac vizează sentința nr. 12 CC din 19 februarie 2013 prin care Curtea de Apel Ploiești a stabilit în favoarea Judecătoriei Ploiești competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii - Inspectoratul Teritorial de Muncă, ce face obiectul dosarului nr. x/2011

Cererea reclamantei a vizat anularea procesului-verbal de contravenție nr. x/09.06.2011, la baza căruia căruia a stat procesul-verbal de control nr. x/09.06.2011, iar Curtea de Apel Ploiești, învestită cu soluționarea regulatorului de competență, a apreciat că litigiul este guvernat din dispozițiile O.G. nr. 2/2001, ce atribuie competența materială de soluționare judecătoriei, calitatea pârâtei de autoritate publică neputând atrage incidența regulilor de procedură atributive de competență reglementate prin dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Înalta Curte constată netemeinicia criticilor recurentei subsumate cazurilor de modificare/casare reglementate de art. 304 pct. 4 și 8 C. proc. civ., întrucât prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nici nu a interpetat greșit actul dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, Curtea de Apel Ploiești a fost legal învestită să pronunțe un regulator de competență, ca urmare a faptului că două instanțe s-au declarat necompetente să judece acțiunea reclamantei, iar obiectul acesteia rezultă, fără echivoc, din cuprinsul cererii de chemare în judecată și al sentințelor pronunțate .

De asemenea, este neîntemeiată și critica referitoare la nelegala citare a părților pentru termenul de judecată, ce poate fi subsumată motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod pr.civilă, având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora "instanța competentă să judece conflictul va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părților."

Sentința curții de apel a fost criticată și prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce vizează situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

O hotărâre este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

Aceste motive nu se regăsesc în cauza de față, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile legale.

Astfel, din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că aceasta reprezintă o plângere contravențională formulată împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, întemeiată chiar de către reclamantă pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001, iar art. 32 din acest act normativ stabilește că "plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția."

Prin urmare, în acord cu cele reținute de instanța de fond (curtea de apel), Înalta Curte constată că invocarea și a unor aspecte de nelegalitate a procesului-verbal de control care a stat la baza emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției nu este de natură să producă o scindare a actelor respective și să atribuie competențe neprevăzute de lege .

Nu în ultimul rând, se constată că prezentul recurs a fost promovat ulterior soluționării cauzei pe fond de către instanța stabilită prin regulatorul de competență, însă nemulțumirea reclamantei față de soluția pronunțată era util a se concretiza într-o cale de atac promovată împotriva acesteia și nu împotriva sentinței curții de apel.

Față de considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, iar curtea de apel a stabilit în mod corect competența de soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. împotriva sentinței nr. 12 CC din 19 februarie 2013 a Curții de Apel Ploiești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2017.