ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2057/2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 7472 din 27 octombrie 2017 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâtul recurent Primarul Comunei Brebu, împotriva sentinței civile nr. 412/12.04.2017, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în contradictoriu cu reclamantul intimat A., a casat sentința recurată și, rejudecând, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Primarul Comunei Brebu pentru anularea Dispoziției nr. 151/04.11.2016 emisă de către pârât și exonerarea de la plata sumei de 21.663 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prima instanță sesizată cu acțiunea prin care reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul, anularea Dispoziției nr. 151/04.11.2016 în baza căreia s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 21.663 RON reprezentând prejudiciu izvorât din creșterile salariale pentru echipa nominalizată în realizarea proiectelor de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile, a stabilit că, în speță, cu ocazia emiterii Dispoziției de imputare au fost încălcate prevederile art. 34 alin. (1)-(13) din Legea nr. 284/2010 privind atribuțiile personalului din cadrul administrației publice centrale, precum și din instituțiile publice locale referitoare la proiectele finanțate din fonduri comunitare nerambursabile.

Totodată, instanța a analizat incidența dispozițiilor pct. 5 din Ordinul nr. 77/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 285/2010, apreciind că pârâta a efectuat legal plata majorărilor salariale în favoarea reclamantului care a avut calitatea de persoană nominalizată în echipa de implementare a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.

Însă, instanța de recurs a constatat că judecătorul fondului a apreciat nelegalitatea Dispoziției nr. 151/04.11.2016 privind imputarea sumei de 21.663 RON, cu încălcarea constatărilor realizate de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Caraș-Severin, cu ocazia auditului financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară la nivelul Unității Administrativ Teritoriale a Comunei Brebu - județul Caraș-Severin.

Astfel, prin Decizia nr. 30/2016 emisă de către Curtea de Conturi a României, s-a reținut că au fost acordate, majorări salariale în perioada 2013 - 2015, persoanelor nominalizate în echipa de proiecte cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, din care făcea parte și reclamantul. Conform Dispoziției nr. 44/27.06.2011, se vor lua măsuri de recuperare integrală a prejudiciului stabilit după data intrării în vigoare a Legii nr. 124/2014.

De asemenea, s-a prevăzut că în termen de 15 zile calendaristice de la comunicarea acelei decizii, conducătorul UATC Brebu poate depune contestație împotriva unor măsuri din decizie sau împotriva termenelor stabilite pentru realizarea acestora, la Camera de Conturi Caraș-Severin, demers care nu a fost urmat de către UATC Brebu, decizia emisă rămânând astfel definitivă în ceea ce privește procedura administrativă.

Totodată, s-a constatat că partea auditată - UATC Brebu, nu a formulat acțiune în instanță prin care să conteste nelegalitatea Deciziei nr. 30/2016, astfel a reținut că cele dispuse prin aceasta și-au produs efectele juridice, iar tribunalul sesizat cu acțiunea în anulare a Dispoziției nr. 151/04.11.2016 emisă de Primarul Comunei Brebu nu mai putea analiza legalitatea acordării majorărilor salariale în favoarea reclamantului, câtă vreme a fost auditată UATC Brebu și cu privire la măsura aplicării dispozițiilor art. 34 alin. (1)-(13) din Legea nr. 284/2010 raportat la Legea nr. 285/2010.

În consecință, Curtea de Apel a constatat că în mod nelegal prin sentința recurată s-a procedat la examinarea nelegalității unui act administrativ individual atacat de către reclamant, constând în Dispoziția nr. 151/04.11.2016, prin prisma reanalizării procedurii de acordare a majorărilor salariale în favoarea reclamantului conform Ordinului nr. 77/2011, procedură care a fost verificată și asupra căreia s-a stabilit în mod definitiv - acordarea în mod nelegal a majorărilor salariale reclamantului.

În temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Curtea de Apel a admis recursul, iar potrivit art. 488 pct. 8 C. proc. civ. a casat sentința recurată pentru motivul de nelegalitate constând în aplicarea greșită a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 284/2010 în acest demers judiciar, precum și a dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind repararea pagubelor de către conducătorul instituției publice prin emiterea Dispoziției de imputare nr. x, care este legală.

Ca efect al casării sentinței recurate, s-a rejudecat cauza și s-a respins acțiunea formulată de reclamant, Curtea de Apel reținând că Dispoziția nr. 151/04.11.2016 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului plata sumei de 21.663 RON este legală și nu se impune anularea acesteia și nici exonerarea reclamantului de la plata acestor sume.

Împotriva deciziei 7472 din 27 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii se arată că prin decizia nr. 215 din 31 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara în ceea ce privește cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 7472/27.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul Primarul Comunei Brebu, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., a disjuns cererea întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. și a trimis-o Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

De asemenea, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 7472/27.10.2017 întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 C. proc. civ.

Revizuentul arată că înțelege să se prevaleze de efectul pozitiv al autorității de-lucru judecat (ca prezumție pe vechiul cod) prevăzut de art. 431 alin. (2) din noul C. civ., care dispune că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acesteia din urmă.

În opinia revizuentului, nu este necesară a fi întrunită tripla identitate de părți, obiect, cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă, în legătură cu care s-a soluționat anterior, fie prin dispozitiv, fie prin considerente, această judecată fiind deja făcută, ea nemaiputând fi contrazisă.

De asemenea, revizuentul invocă autoritatea de lucru judecat a deciziilor civile 5294/14.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2016 și decizia civilă nr. 5822/26.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2016, în pricini care au același obiect, aceeași cauză, doar părțile diferă, respectiv sunt salariați diferiți.

Revizuentul mai precizează că împreună cu colegele sale B. și C. au fost numiți în aceeași comisie, au desfășurat activitatea de finanțare din fonduri comunitare nerambursabile, pentru care au fost remunerați în calitate de funcționari publici și nu de personal contractual, cum greșit s-a reținut în dispozitivul deciziei ce se cere a fi revizuită.

Revizuentul mai arată că acțiunea colegelor sale a fost admisă, iar în recurs s-a anulat recursul, iar revizuentului i s-a admis acțiunea, iar în recurs s-a admis recursul formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală, nefiind parte în proces (comuna Brebu).

Astfel, revizuentul consideră că există autoritate de lucru judecat, fiind vorba de același obiect și aceeași cauză, având legătură cu litigiul său.

Examinând cauza și cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Deci, invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- să existe două hotărâri, definitive, cea de-a doua fiind dată cu încălcarea principiului forței lucrului judecat, indiferent dacă prin ele s-a rezolvat sau nu fondul litigiului;

- cele două hotărâri definitive trebuie să se fi dat în aceeași "pricină", dar în dosare diferite.

Pentru existența acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, adică "elementele caracteristice lucrului judecat", hotărârile să fi fost date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepția autorității lucrului judecat, instanța a omis să soluționeze această excepție. În cazul în care excepția a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanța ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității lucrului judecat.

Condițiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

Această condiție presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză aceste condiție nu este îndeplinită.

Printr-o definiție cu caracter general, obiectul litigiului reprezintă pretenția pe care o formulează și o susține reclamantul prin acțiunea sa.

În cauză, revizuentul arată că la pronunțarea deciziei civile nr. 7472/27.10.2017 a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziilor nr. 5294/14.09.2017 și nr. 5822/26.09.2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Obiectul dosarului nr. x/2016 îl reprezintă recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 436/19.04.2017 a Tribunalului Caraș - Severin prin care s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Brebu și a dispus anularea Dispoziției de imputare nr. x și exonerarea reclamantei de la plata sumei imputate prin aceasta.

Obiectul dosarului nr. x/2016 îl reprezintă recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 411/12.04.2017 prin care pârâta Comuna Brebu prin Primar a solicitat casarea hotărârii primei instanțe și menținerea dispoziției de imputare nr. x.

În ambele dosare s-a constatat nulitatea recursurilor.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția identității cauzei și obiectului cererilor de chemare în judecată, întrucât trebuie avut în vedere fundamentul raportului juridic dedus judecății, care este diferit în cele două litigii.

Așa cum s-a menționat anterior, în cadrul condițiilor cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire mai impune, pe lângă îndeplinirea elementelor autorității de lucru judecat și condiția potrivit căreia, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța a omis să se pronunțe asupra ei.

Textul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu dă posibilitatea ca în cadrul cererii de revizuire să se poată analiza dacă soluționarea excepției autorității de lucru judecat a fost corectă, ci numai dacă a fost invocată sau nu și, dacă a fost invocată, numai în cazul în care instanța a omis să se pronunțe, poate să fie admisă cererea de revizuire.

Condiția impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ.. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească irevocabilă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 7472 din 27 octombrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2018.