ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1182/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 28.09.2016, reclamantul Municipiul Timișoara, prin Primarul Municipiului Timișoara, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice anularea Deciziei nr. 122/26.04.2016 emisă de pârât și suportarea de la bugetul de stat a sumei de 130.000,00 RON și 31.200,00 RON T.V.A., stabilite în baza Notei de constatare nr. x/12.02.2013 ca urmare a aplicării corecției financiare la contractul nr. x/01.09.2011 în cadrul proiectului Reabilitare strada x - Tronsonul cuprins între Bulevardul x și Bulevardul x SMIS 25625 finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013.

La data de 11.11.2016, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în temeiul art. 72 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 19 ianuarie 2017 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea formulată de Municipiul Timișoara, prin Primarul municipiului Timișoara, de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a amânat judecarea cauzei la data de 16.02.2017.

Împotriva încheierii a declarat recurs Municipiul Timișoara, prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond nu a argumentat soluția adoptată și s-a rezumat la a constata că procedura de achiziție nu a fost selecționată de M.F.P. ca obiect al verificărilor prealabile și a interpretat, în mod eronat, că nu este imputabilă M.F.P. suportarea sumei stabilite ca urmare a aplicării corecției financiare.

De asemenea, încheierea recurată este pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. (4) lit. b) din O.G. nr. 14/2013. Atât M.D.R.A.P. cât și instanța de fond au dat o interpretare eronată textului de lege, cu ignorarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, nefiind permisă impunerea unei condiții cauzale, în sensul de a condiționa un anumit demers (suportarea de la bugetul de stat) de criteriile de selecție ale Ministerului Finanțelor Publice.

Intimații Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerul Finanțelor Publice nu au depus întâmpinare.

În ședința publică din data de 23.03.2017 reprezentanta intimatului Ministerului Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității căii de atac promovate împotriva încheierii de respingere a cererii de chemare în garanție, cu motivarea expusă în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și a normelor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Reclamantul Municipiul Timișoara a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anulare a Deciziei nr. 122/26.04.2016 emisă de pârâtă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, urmată de suportarea de la bugetul de stat a sumei de 130.000,00 RON și 31.200,00 RON T.V.A. stabilite în baza Notei de constatare nr. x/12.02.2013. ca urmare a aplicării corecției financiare la contractul nr. x/01.09.2011, în cadrul proiectului Reabilitare strada x -Tronsonul cuprins între Bulevardul x și Bulevardul x SMIS 25625 finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013.

Prin Nota privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013 emisă de către Direcția Generală Programe Europene comunicată prin adresa nr. x/27.11.2013 s-a constatat că nu au fost îndeplinite condițiile pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare, în conformitate cu art. 2 alin. (4) lit. b) din O.G. nr. 14/2013.

Acțiunea în contencios administrativ a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar prin încheierea recurată prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulate de reclamant în temeiul art. 72 C. proc. civ.

În privința excepției inadmisibilității recursului invocată de intimatul Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, iar încheierea instanței de fond este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, având în vedere dispozițiile art. 74 alin. (2) cu referire la cele ale art. 64 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora "încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă."

Analizând recursului promovat, Înalta Curte constată că este nefondat motivul de recurs ce vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază încheierea atacată, caz de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Argumentele invocate de recurent sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată. Încheierea atacată îndeplinește exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, admisibilitatea cererii de chemare în garanție fiind examinate prin prisma dispozițiilor C. proc. civ. și ale O.G. nr. 14/2013 aplicabile în cauză.

În același timp, contrar susținerilor recurentului, încheierea instanței de fond nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instituția "chemării în garanție" este reglementată de dispozițiile art. 72 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri."

Acest mijloc procesual de atragere a unui terț într-un proces deja inițiat, este admisibil atunci când se fundamentează pe o obligație de garanție, precum și atunci când partea care ar cădea în pretenții ar avea posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut, respectiv pentru obligația ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească.

Principala critică formulată de recurentul din prezenta cauză vizează legătura care există, în opinia sa, între obiectul acțiunii principale și cel al cererii de chemare în garanție. Astfel, acesta apreciază că pasivitatea M.F.P., care nu a inclus în programul de verificare procedura de achiziție publicată în SEAP din considerente independente de autoritatea contractantă, a condus la neîndeplinirea condiției prevăzute la teza a doua a art. 2 alin. (4) lit. b) din O.G. nr. 14/2013.

Această susținere este nefondată, în condițiile în care obiectul acțiunii deduse judecății este reprezentat de anularea unui act administrativ emis de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în temeiul O.G. nr. 14/2013, act normativ care reglementează o procedură specială pentru suportarea din bugetul acestui minister a creanțelor bugetare rezultate din corecțiile financiare stabilite conform O.U.G. nr. 66/2011, fără a institui în sarcina M.F.P. obligații de garanție de genul celor invocate de către recurent.

Ministerul Finanțelor Publice nu este parte a raportului juridic născut între reclamant și emitentul actului administrativ contestat, iar solicitarea recurentului-reclamant de a fi despăgubit de către acest terț, în eventualitatea în care ar cădea în pretenții în urma soluționării acțiunii formulate, excede limitelor controlului judecătoresc exercitat în cauză, raportat la obiectul acțiunii principale.

Față de aceste considerente, constatând că în mod legal instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de chemare în garanție și nu există motive care să atragă casarea încheierii pronunțate în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității invocată de intimat și recursul promovat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul Ministerul Finanțelor Publice.

Respinge recursul declarat de Municipiul Timișoara, prin Primarul Municipiului Timișoara, împotriva încheierii din data de 19 ianuarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2017.