ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1569/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 02.07.2015, reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar, a chemat în judecată pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând: să se constate că Informarea nr. x/17.12.2012 și Nota privind aplicarea reducerilor procentuale pentru Contractul de finanțare SMIS 31507, beneficiar UAT Timișoara, cu nr. x/23.01.2013, emise de pârât, nu reprezintă titlu de creanță în sensul art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011; să se constate că presupusa abatere de la legalitate reținută prin Informarea nr. x/17.12.2012 și Nota privind aplicarea reducerilor procentuale nu a fost de natură să producă un prejudiciu bugetului UE sau fondurilor publice naționale, și, prin urmare, pârâtul nu trebuia să aplice instituției reclamante o corecție financiară; obligarea pârâtului la rambursarea sumei de 35.150 RON și TVA aferent în valoare de 8.435 RON, reprezentând contravaloarea reducerii procentuale de 5% aplicate pentru contractul de servicii nr. x/22.01.2010 din cadrul proiectului "Reabilitarea spațiilor publice din centru istoric al Municipiului Timișoara", cod SMIS 31507, desfășurat în cadrul Programului Operațional Regional 2007 - 2013, beneficiar U.A.T. Municipiul Timișoara; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1688/25.11.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența materială privind soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2015, la data de 23.12.2015.

Prin Sentința civilă nr. 81 din 28 martie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Timișoara în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca fiind prescrisă.

Împotriva Sentinței civile nr. 81 din 28 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Municipiul Timișoara, prin Primar, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și admiterii acțiunii, precum și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant arată în esență că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile.

Mai susține că prin Contractul de finanțare nr. x/29.12.2011 s-a aprobat finanțarea pentru proiectul "Reabilitarea spațiilor publice din centru istoric al municipiului Timișoara", cod SMIS 31507, iar prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. x/23.09.2009, s-a inițiat procedura de achiziție publică prin licitație deschisă pentru achiziționarea unui contract de servicii de proiectare. Astfel, în urma procedurii de achiziție publică a fost încheiat Contractul de prestări servicii nr. x/22.01.2010 între Municipiul Timișoara, în calitate de achizitor și SC A. SRL, iar la data de 27.09.2010 a fost încheiat actul adițional nr. x la contract.

Precizează că după formularea cererii de rambursare nr. x, prin care a solicitat spre rambursare suma de 792.878,48 RON și TVA aferentă în valoare de 178.980 RON, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Autorizare și Plăți Programe a autorizat spre rambursare suma de 757.729 RON, apreciind a fi neeligibile cheltuieli în valoare de 35.150 RON. Acest aspect i-a fost adus la cunoștință prin Informarea nr. x/17.12.2012, care, în opinia recurentului-reclamant, nu constituie titlu de creanță, după cum nici Nota privind aplicarea reducerilor procentuale pentru Contractul de finanțare cod SMIS 31507, nr. x/23.01.2013 nu reprezintă un asemenea titlu.

Pe fondul cauzei, recurentul-reclamant detaliază procedura de achiziție publică desfășurată în speță, apreciind că a respectat legislația în vigoare la data demarării procedurii de achiziție publică, fiind, de altfel, desemnați observatori pentru această procedură din partea Ministerului Finanțelor Publice, așa cum prevăd dispozițiile O.U.G. nr. 30/2006.

Mai arată că și dacă ar fi fost încălcate prevederile art. 199 alin. (3) din O.U.G nr. 34/2006, acest fapt nu a dus la vicierea rezultatului procedurii de atribuire a contractului de prestări servicii, iar pe de altă parte, având în vedere faptul că nu există un prejudiciu, nu poate exista nici răspundere civilă.

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, cu motivarea că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., câtă vreme în calea de atac a recursului se analizează doar legalitatea hotărârii recurate.

Susține că recursul reprezintă o expunere a situației de fapt, fără a aduce critici în legătură cu prescripția dreptului material la acțiune al recurentului-reclamant, ce a stat la baza soluției pronunțate de prima instanță.

II. Soluția Înaltei Curți

Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, invocată de către intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul de față este nul, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat să se constate că Informarea nr. x/17.12.2012 și Nota privind aplicarea reducerilor procentuale pentru Contractul de finanțare SMIS 31507, beneficiar UAT Timișoara, cu nr. x/23.01.2013, emise de pârât, nu reprezintă titlu de creanță în sensul art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011; să se constate că presupusa abatere de la legalitate reținută prin Informarea nr. x/17.12.2012 și Nota privind aplicarea reducerilor procentuale nu a fost de natură să producă un prejudiciu bugetului UE sau fondurilor publice naționale și, prin urmare, nu trebuia să se aplice instituției reclamante o corecție financiară; obligarea pârâtului la rambursarea sumei de 35.150 RON și TVA aferent în valoare de 8.435 RON, reprezentând contravaloarea reducerii procentuale de 5% aplicate pentru contractul de servicii nr. x/22.01.2010 din cadrul proiectului "Reabilitarea spațiilor publice din centru istoric al Municipiului Timișoara", cod SMIS 31507, desfășurat în cadrul Programului Operațional Regional 2007 - 2013, beneficiar U.A.T. Municipiul Timișoara.

Prin cererea de recurs recurentul-reclamant a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât dezvoltarea criticilor din recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., ce au fost invocate de către recurentul-reclamant ca temei de drept al cererii sale de recurs.

De asemenea, aspectele invocate de către recurent nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând doar înșiruirea unor aspecte de fapt ale cauzei, ce nu pot face obiect al cererii de recurs.

Mai mult, examinând cererea de recurs se constată că aceasta reprezintă o copie a cererii de chemare în judecată depuse în fața primei instanțe și aflate la dosarul Tribunalului Timiș.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, deși a invocat interpretarea și aplicarea greșită a legii de către prima instanță, nu a formulat, în concret, nicio critică privind prescripția dreptului material la acțiune, analizat în primă instanță, respectiv nu a arătat care sunt textele de lege interpretate ori aplicate greșit de către prima instanță.

De asemenea, nici în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant nu a adus nicio critică ce ar putea fi subsumată acestui motiv de casare, respectiv nu a susținut și nici nu a făcut dovada că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază ori că ar cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege și nu se raportează la soluția și considerentele hotărârii recurate, fiind necesar ca prin calea de atac a recursului să fie relevate și critici concrete și pertinente, apte să demonstreze nelegalitatea sentinței recurate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate, din perspectiva prescripției dreptului material la acțiune. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Municipiul Timișoara prin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 81 din 28 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Municipiul Timișoara prin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 81 din 28 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2019.

GGC - GV