ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7584/1/2012, petiționarul C.I. a formulat plângere împotriva lucrării nr. 3099/VIII/1/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Plângerea formulată de petiționar este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Astfel, la termenul de astăzi, 13 martie 2013, fixat pentru judecarea cauzei, reprezentantul parchetului a învederat instanței faptul că plângerea petiționarului este inadmisibilă, întrucât nu este formulată împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale. Conform art. 278 1 C. proc. pen., instanța de judecată este competentă să soluționeze numai plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.
Din economia dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. rezultă că sunt supuse controlului judecătoresc, în condițiile acestui text, exclusiv, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanța ori, după caz, rezoluția de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror. Or, în speță, petiționarul a sesizat Înalta Curte cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 278 1 C. proc. pen., respectiv comunicarea nr. 3099A/VIII/1/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care i s-a comunicat petiționarului faptul că, plângerea trebuie să aibă forma și conținutul prevăzut de art. 222 - 223 din C. proc.
pen.. În consecință, pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge plângerea formulată de petiționar împotriva comunicării nr. 3099/VIII/1/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, ca inadmisibilă. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul urmează să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE Respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționarul C.I. împotriva lucrării nr. 3099/VIII/1/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.