ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20 noiembrie 2012, petiționara SC E.E.P. SRL a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4336/98/2012 al Tribunalului Ialomița, susținând că procurorul T.D. s-a antepronunțat în cauză, exprimându-și părerea în cadrul unei cercetări anterioare. în continuare, a arătat că există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soțul sau vreo rudă apropiată și că incompatibilitatea procurorului și a grefierului se ivește atunci când procurorul care participă la judecată sau grefierul de ședință ar fi soț sau rude apropiate între ei sau cu vreunul dintre judecătorii care fac parte din completul de judecată.

A susținut că, în cauză, interesul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița pentru soluționarea favorabilă a cauzei pentru făptuitor este vădit din perspectiva afirmațiilor D.N.A., în sentința penală nr. 476 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel București arătându-se că societatea făptuitorului este indicată ca și sursă de venit al familiei în declarațiile de avere ale prim-procurorului din 2008-2011. A mai arătat că opinia mai înainte formată a procurorului de caz, astfel cum este invocată vădit în rezoluția nr. 315/P/2011 - neînceperea urmăririi penale, este bazată pe soluționarea neconformă, în condiții de vădită afectare a integrității, obiectivitătii și imparțialității existente și într-o investigație anterioară datei insolvenței declarate prin rezoluția din Dosarul nr. 603/P/2010.

Petiționara a mai susținut că președintele secției penale a Tribunalului Ialomița a informat-o prin adresele din 11 iulie 2011 și, ulterior, prin cea din 18 iulie 2011, că la 11 iulie 2011 a transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița sesizarea de bancrută frauduloasă în vederea cercetării. S-a susținut că nu trebuie ca Înalta Curte de Casație și Justiție să creeze condiția ca pe fondul încălcării evidente a legii printr-o greșită, dar intenționată administrare a justiției, să se dea ocazia făptuitorului să-și creeze avantaje judiciare de a scăpa de răspunderea faptelor sale, inclusiv prin apel la CEDO. în continuare, s-a arătat că făptuitorul este ajutat și consiliat neconform și nelegal prin intervenția directă ori, după caz, discretă a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, despre care însăși Curtea de Apel București a reținut susținerea D.N.A.

că există „relație de rudenie între prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița și numitul T.M." (sentința penală nr. 476 din 24 noiembrie 2011). De asemenea, s-a susținut că fapta de imixtiune nelegitimă a președintelui Secției Penale a Tribunalului Ialomița, fără a avea nicio competență ori un act de investire în cauza de insolvență, dar mai ales faptul că judecătorul sindic de la acel moment (T.I.) nu s-a pronunțat în ședință publică asupra niciunei sesizări a Parchetului privind cazul de bancrută frauduloasă sesizat de petiționară, dovedesc conduita judiciară nelegală locală.

În continuare, s-a arătat că mai grav este aspectul ce a fost semnalat și experților MCV-RO, respectiv faptul că instituțiile de vârf ale Ministerului Public au facilitat „domicilierea corupției", atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cât și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție refuzând a dispune preluarea de către o altă unitate de parchet a cercetărilor în cauză și au lăsat cercetarea penală chiar sub controlul direct al prim-procurorului contestat și recuzat de petiționară, care a refuzat să se abțină. în condițiile arătate, soluția atinsă de flagelul corupției și integrității afectate, nu a fost decât una previzibilă și preconizată de petiționară, respectiv neînceperea urmăririi penale.

Urmare a acestui fapt, coroborat și cu aspectul unui litigiu direct pe rolul instanțelor de contencios (la Curtea de Apel București și la Tribunalul București) atât cu Tribunalul Ialomița prin președinte, dar și cu persoana judecătorului M.T. care a dispus fără drept legal în cauza de insolvență prin imixtiune în atribuțiile în sarcina strictă a judecătorului sindic, s-a apreciat de către petiționară că se impune o dată în plus admiterea strămutării cauzei penale, întrucât, în opinia sa, judecarea pricinii la Tribunalul Ialomița ar fi expusă unui tratament răzbunător al conducerii tribunalului și a secției penale, ori al unei judecăți în care nici cel puțin prezumția rezonabilă de obiectivitate și imparțialitate nu poate exista.

S-a mai arătat că, prin modificările Legii nr. 202/2010, s-a exclus o cale de atac ulterioară la pronunțarea judecătorului în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., astfel că o diligentă judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție exercitată prin instituția strămutării se impune cu atât mai mult, pentru a nu deveni doar o instituție iluzorie. S-a susținut că judecata printr-un singur grad de jurisdicție este o opțiune extrem de sensibilă a Statului Român, astfel că este de datoria instituțiilor de justiție să asigure un mediu perfect izolat de influențe coruptive și condițiile unei judecăți dincolo de orice dubii de obiectivitate ori imparțialitate.

Petiționara a arătat, de asemenea, că instituția strămutării este unica instituție protectivă ce îi mai poate asigura o judecată imparțială, obiectivă și în condiții de integritate, ferită de actele de răzbunare bazate pe influența financiară a unui făptuitor ce câștigă personal un venit declarat mare, specificat, din cedarea folosinței bunurilor. S-a susținut că acest potențial financiar în condițiile existente la Slobozia îi asigură suficiente mijloace de a influența deciziile justiției locale, mai ales în considerarea relațiilor de rudenie, afirmate chiar de D.N.A.. Prin urmare, petiționara a susținut că temerile sale sunt total raționale și întemeiate, mai că făptuitorul T. proferează amenințări cu reclamații penale, cum de altfel a mai făcut anterior în Dosarul nr. 344/P/2010, tot la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, doar în scop de a o intimida prin folosirea sistemului său de relații locale, dar și pentru a bloca procesul comercial la instanțe.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Tribunalului Ialomița a fost înregistrat Dosarul nr. 4336/98/2012, având ca obiect plângerea formulată de petiționara SC E.E.P. SRL împotriva rezoluțiilor nr. 315/P/2011 din 10 august 2012 și nr. 271/II/2/2012 din 9 octombrie 2012 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, precum și împotriva referatului de neîncepere a urmării penale nr. 108415 din 6 august 2012 al Inspectoratului de Poliție Ialomița -Serviciul de Investigare a Fraudelor. În informațiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. și comunicate de către Curtea de Apel București, se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precizându-se, totodată, că motivele invocate de petiționară în susținerea cererii de strămutare se circumscriu, în termeni generali, cazurilor prevăzute de art. 55 C. proc.

pen., însă nu sunt de natură a conduce la aprecierea potrivit căreia petiționara nu ar beneficia de o judecată imparțială și obiectivă a cauzei pe rolul Tribunalului Ialomița. De asemenea, din analiza actelor și lucrărilor dosarului a cărui strămutare se solicită, în raport de motivele invocate, se apreciază că nu se pot reține elemente de natură să conducă la existența vreunei urme de îndoială asupra imparțialității și obiectivitătii judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei sau la concluzia că această instanță nu ar oferi garanții pentru desfășurarea unui proces echitabil, astfel că nu există motive legale și temeinice care să justifice admiterea cererii de strămutare. În final, s-a lăsat la aprecierea Înaltei Curți cu privire la legalitatea și oportunitatea cererii de strămutare.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. În cauză, nici una dintre cerințele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite. în cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat.

La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor. În speță, Înalta Curte constată că motivele invocate de petiționară nu se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiționara SC E.E.P. SRL pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4336/98/2012 al Tribunalului Ialomița. Obligă petiționara la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2013.