ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii de strămutare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20 noiembrie 2012,

petiționara SC E.E.P. SRL a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează

obiectul Dosarului nr. 4336/98/2012 al Tribunalului Ialomița, susținând că

procurorul T.D. s-a antepronunțat în cauză, exprimându-și părerea în cadrul

unei cercetări anterioare. în continuare, a arătat că există împrejurări din

care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soțul sau vreo rudă

apropiată și că incompatibilitatea procurorului și a grefierului se ivește

atunci când procurorul care participă la judecată sau grefierul de ședință ar

fi soț sau rude apropiate între ei sau cu vreunul dintre judecătorii care fac

parte din completul de judecată. A susținut că, în cauză, interesul

prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița pentru

soluționarea favorabilă a cauzei pentru făptuitor este vădit din perspectiva

afirmațiilor D.N.A., în sentința penală nr. 476 din 24 noiembrie 2011 a Curții

de Apel București arătându-se că societatea făptuitorului este indicată ca și

sursă de venit al familiei în declarațiile de avere ale prim-procurorului din

2008-2011.

A mai arătat că opinia mai înainte

formată a procurorului de caz, astfel cum este invocată vădit în rezoluția nr.

315/P/2011 - neînceperea urmăririi penale, este bazată pe soluționarea

neconformă, în condiții de vădită afectare a integrității, obiectivitătii și

imparțialității existente și într-o investigație anterioară datei insolvenței

declarate prin rezoluția din Dosarul nr. 603/P/2010.

Petiționara a mai susținut că

președintele secției penale a Tribunalului Ialomița a informat-o prin adresele

din 11 iulie 2011 și, ulterior, prin cea din 18 iulie 2011, că la 11 iulie 2011

a transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița sesizarea de bancrută

frauduloasă în vederea cercetării.

S-a susținut că nu trebuie ca Înalta

Curte de Casație și Justiție să creeze condiția ca pe fondul încălcării

evidente a legii printr-o greșită, dar intenționată administrare a justiției,

să se dea ocazia făptuitorului să-și creeze avantaje judiciare de a scăpa de

răspunderea faptelor sale, inclusiv prin apel la CEDO. în continuare, s-a

arătat că făptuitorul este ajutat și consiliat neconform și nelegal prin

intervenția directă ori, după caz, discretă a prim-procurorului Parchetului de

pe lângă Tribunalul Ialomița, despre care însăși Curtea de Apel București a

reținut susținerea D.N.A. că există „relație de rudenie între prim-procurorul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița și numitul T.M." (sentința

penală nr. 476 din 24 noiembrie 2011). De asemenea, s-a susținut că fapta de

imixtiune nelegitimă a președintelui Secției Penale a Tribunalului Ialomița,

fără a avea nicio competență ori un act de investire în cauza de insolvență,

dar mai ales faptul că judecătorul sindic de la acel moment (T.I.) nu s-a

pronunțat în ședință publică asupra niciunei sesizări a Parchetului privind

cazul de bancrută frauduloasă sesizat de petiționară, dovedesc conduita

judiciară nelegală locală.

În continuare, s-a arătat că mai grav este

aspectul ce a fost semnalat și experților MCV-RO, respectiv faptul că instituțiile

de vârf ale Ministerului Public au facilitat „domicilierea corupției", atât

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cât și Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție refuzând a dispune preluarea de către o altă

unitate de parchet a cercetărilor în cauză și au lăsat cercetarea penală chiar sub

controlul direct al prim-procurorului contestat și recuzat de petiționară, care

a refuzat să se abțină. în condițiile arătate, soluția atinsă de flagelul corupției

și integrității afectate, nu a fost decât una previzibilă și preconizată de petiționară,

respectiv neînceperea urmăririi penale. Urmare a acestui fapt, coroborat și cu aspectul

unui litigiu direct pe rolul instanțelor de contencios (la Curtea de Apel București

și la Tribunalul București) atât cu Tribunalul Ialomița prin președinte, dar și

cu persoana judecătorului M.T. care a dispus fără drept legal în cauza de insolvență

prin imixtiune în atribuțiile în sarcina strictă a judecătorului sindic, s-a apreciat

de către petiționară că se impune o dată în plus admiterea strămutării cauzei penale,

întrucât, în opinia sa, judecarea pricinii la Tribunalul Ialomița ar fi expusă unui

tratament răzbunător al conducerii tribunalului și a secției penale, ori al unei

judecăți în care nici cel puțin prezumția rezonabilă de obiectivitate și imparțialitate

nu poate exista.

S-a mai arătat că, prin modificările Legii

nr. 202/2010, s-a exclus o cale de atac ulterioară la pronunțarea judecătorului

în condițiile prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., astfel că o diligentă

judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție exercitată prin instituția strămutării

se impune cu atât mai mult, pentru a nu deveni doar o instituție iluzorie. S-a susținut

că judecata printr-un singur grad de jurisdicție este o opțiune extrem de sensibilă

a Statului Român, astfel că este de datoria instituțiilor de justiție să asigure

un mediu perfect izolat de influențe coruptive și condițiile unei judecăți dincolo

de orice dubii de obiectivitate ori imparțialitate.

Petiționara a arătat, de asemenea, că instituția

strămutării este unica instituție protectivă ce îi mai poate asigura o judecată

imparțială, obiectivă și în condiții de integritate, ferită de actele de răzbunare

bazate pe influența financiară a unui făptuitor ce câștigă personal un venit declarat

mare, specificat, din cedarea folosinței bunurilor. S-a susținut că acest potențial

financiar în condițiile existente la Slobozia îi asigură suficiente mijloace de

a influența deciziile justiției locale, mai ales în considerarea relațiilor de rudenie,

afirmate chiar de D.N.A.. Prin urmare, petiționara a susținut că temerile sale sunt

total raționale și întemeiate, mai că făptuitorul T. proferează amenințări cu reclamații

penale, cum de altfel a mai făcut anterior în Dosarul nr. 344/P/2010, tot la Parchetul

de pe lângă Tribunalul Ialomița, doar în

scop

de a o intimida prin folosirea sistemului său de relații locale, dar și pentru a

bloca procesul comercial la instanțe.

Verificând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că pe rolul Tribunalului Ialomița a fost înregistrat Dosarul

nr. 4336/98/2012, având ca obiect plângerea formulată de petiționara SC E.E.P.

SRL împotriva rezoluțiilor nr. 315/P/2011 din 10 august 2012 și nr. 271/II/2/2012

din 9 octombrie 2012 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, precum și

împotriva referatului de neîncepere a urmării penale nr. 108415 din 6 august 2012

al Inspectoratului de Poliție Ialomița -Serviciul de Investigare a Fraudelor.

În informațiile solicitate potrivit

art. 57 C. proc. pen. și comunicate de către Curtea de Apel București, se prezintă

etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precizându-se,

totodată, că motivele invocate de petiționară în susținerea cererii de strămutare

se circumscriu, în termeni generali, cazurilor prevăzute de art. 55 C. proc.

pen., însă nu sunt de natură a conduce la aprecierea potrivit căreia petiționara

nu ar beneficia de o judecată imparțială și obiectivă a cauzei pe rolul Tribunalului

Ialomița.

De asemenea, din analiza actelor și lucrărilor

dosarului a cărui strămutare se solicită, în raport de motivele invocate, se apreciază

că nu se pot reține elemente de natură să conducă la existența vreunei urme de îndoială

asupra imparțialității și obiectivitătii judecătorilor învestiți cu soluționarea

cauzei sau la concluzia că această instanță nu ar oferi garanții pentru desfășurarea

unui proces echitabil, astfel că nu există motive legale și temeinice care să justifice

admiterea cererii de strămutare.

În final, s-a lăsat la aprecierea

Înaltei Curți cu privire la legalitatea și oportunitatea cererii de strămutare.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o

instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea

judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale

sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una

dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători

sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.

În cauză, nici una dintre cerințele

art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite. în cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea

instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului

că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța

investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita

judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție

imparțialitatea judecătorului interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privința

imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele

lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările

concrete ale cauzelor.

În speță, Înalta Curte constată că motivele

invocate de petiționară nu se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 și, în consecință, neexistând motive

temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă

ca neîntemeiată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată

de petiționara SC E.E.P. SRL pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul

Dosarului nr. 4336/98/2012 al Tribunalului Ialomița.

Obligă

petiționara la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 7 ianuarie 2013.