ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.02.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 446/2019

HOTĂRÂRE
27.02.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 446/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4051 din 21 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 432 din 3 septembrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că hotărârea obiect al contestației în anulare, și anume Decizia nr. 433 din 14 decembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, este o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

S-a avut în vedere faptul că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și, ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor astfel de hotărâri.

Astfel, prin Decizia nr. 433 din 14 decembrie 2017, pronunțată în dosar nr. x/2016, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 727/A din 19 septembrie 2017 a Tribunalului Mehedinți.

De asemenea, prin Decizia nr. 730 din 7 martie 2018 a Înaltei Curți de Justiție și Casație, secția I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul reclamantului împotriva Deciziei nr. 433 din 14 decembrie 2017 (obiect al contestației în anulare), reținându-se că, fiind pronunțată într-un litigiu de fond funciar, nu are deschisă calea de atac a recursului.

Concluzionând, în raport de dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., Decizia nr. 432 din 3 septembrie 2018 pronunțată în dosar nr. x/2018 nu este susceptibilă de recurs, întrucât nici decizia obiect al contestației în anulare (Decizia nr. 433 din 14 decembrie 2017) nu beneficiază de această cale de atac.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, prezentând nemulțumirile sale ce vizează fondul litigiului și apreciind că soluția este greșită și nelegală, invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 27 decembrie 2018.

La termenul din 27 februarie 2019, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., pe care o va admite pentru considerentele ce succed:

Decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale de atac a fost pronunțată în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., soluția fiind aceea de respingere, ca inadmisibil, a recursului promovat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 432 din 3 septembrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Înalta Curte reține că, în completul de filtru se analizează admisibilitatea căii de atac, respectiv aspecte ce țin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de recurs stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum și respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Prin urmare, procedura examinării recursului în complet de filtru vizează doar aspecte pur formale, care nu presupun analiza pe fond a motivelor de recurs invocate de către parte.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă nici unei căi de atac (...)".

Rezultă deci că legiuitorul a optat ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu contestație în anulare.

Ca atare, în aplicarea dispozițiilor legale, sus-menționate, împotriva Deciziei nr. 4051 din 21 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară, inclusiv contestație în anulare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea art. 457 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) și ale art. 503 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată în cauză.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4051 din 21 noiembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2019.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1279/2019
și cu prevederile art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012, Sentința nr. 40/MF/15.03.2019, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, este supusă numai apelului, astfel că Decizia nr. 1271 din 6 mai 2019 a Curții de Apel Crai
ÎCCJ 2019-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2360/2019
. civ., reiese că această hotărâre nu poate fi atacată separat cu recurs. Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilo
ÎCCJ 2019-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 308/2019
alta Curte constată că recursul este inadmisibil. Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În cauză, Decizia n
ÎCCJ 2018-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 917/2018
din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., rezultă că decizia nr. 2333 din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul s
ÎCCJ 2020-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2174/2020
Curte, având în vedere dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ. anterior redate, reține că decizia nr. 3646 din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ce face obiectul căii de atac deduse judecății, n
Sursă