ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.07.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1478/2020

HOTĂRÂRE
24.07.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1478/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 24 iulie 2020

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1762 din 15 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, constituită în completul de filtru, a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2280/2018 din 18 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Pentru a decide astfel, a reținut, în esență, că decizia civilă nr. 2280/2018 din 18 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, împotriva căreia s-a declarat recursul, a fost pronunțată într-un litigiu având ca obiect asigurări sociale, astfel că, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Împotriva deciziei nr 1762 din 15 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, A. a formulat o cerere de revizuire.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității cererii de revizuire, asupra căreia reține următoarele:

Prezenta revizuire este îndreptată împotriva deciziei nr. 1762 din 15 octombrie 2019, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, constituită în completul de filtru, a respins ca inadmisibil, în procedura prevăzută la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2280/2018 din 18 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., hotărârile pronunțate în această procedură nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Prin urmare, nefiind supusă niciunei căi de atac, decizia criticată nu poate fi atacată nici cu revizuire.

Față de considerentele mai sus arătate, în aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1762 din 15 octombrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-03-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 526/2020
5 septembrie 2019, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018. Astfel, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât cele două hotărâri au fost p
ÎCCJ 2020-07-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1470/2020
cererea de revizuire formulată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1833 din 17 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2018. Se constată astfel că, hotărârea supusă revizuirii î
ÎCCJ 2020-11-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2280/2020
, cererea de revizuire formulată de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 2234 din 26 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017. Se constată astfel că, hotărârea supusă rev
ÎCCJ 2019-02-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 446/2019
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4051 din 21 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat
ÎCCJ 2020-07-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1455/2020
e au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, nefiind îndeplinite nici unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului
Sursă