ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2357/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.M.L. în contradictoriu cu pârâtele U.N.N.P.R. și Camera Notarilor Publici Cluj a solicitat anularea hotărârii din 29 aprilie 2011 pronunțată de Consiliului Uniunii in Dosar nr. 2/2011 în ceea ce privește soluția dată contestației formulată de către reclamantă, cu consecința, înlăturării dispoziției prin care a fost menținută sancțiunea aplicată de Consiliul de disciplină prin hotărârea din 5. februarie 2011; admiterea contestației formulată de către reclamantă împotriva hotărârii din 5 februarie 2011, pronunțată în Dosar nr. 4/2010 de Consiliul de disciplină al U.N.N.P.R., anularea acestei hotărâri și respingerea acțiunii disciplinare exercitată de Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Cluj.

În motivare, reclamanta, notar public, a arătat că prin hotărârea din 5 februarie 2011 pronunțată de către Consiliul de disciplină, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Colegiul director al Camerei Notarilor Publici Cluj împotriva sa, iar in baza prevederilor art. 41 lit. a) din Legea nr. 36/1995 raportat la art. 39 lit. a) din același act normativ, s-a aplicat reclamantei sancțiunea disciplinară - observație scrisă. A mai arătat că a formulat contestație, contestație respinsă prin hotărârea din 29 aprilie 2011 de către instanța de disciplină superioară ierarhic, Consiliul Uniunii. În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că ambele hotărâri sunt nemotivate, făcând referiri generice, preluate din Nota de control din 25 august 2010 și fără suport probator din care să reiasă in concret așa zisa culpă a reclamantei la autentificarea actului notarial, fiind astfel nelegale intrucât nu se poate verifica rațiunea pentru care argumentul adus nu a fost primit.

Cu privire la abaterea reținută privind introducerea sintagmei „sarcinii radiabile”, apreciată de către organul disciplinar ca fiind neacceptată in practica notarială, a arătat reclamanta că aceasta este consacrată de legislația privitoare la cartea funciară (Dec. nr. 115/1938, iar mai actual Legea nr. 7/1996, precum și Ordinele date in aplicarea acestei din urmă legi, iar din punct de vedere juridic, aceste drepturi de uzufruct viager, în acord chiar și cu denumirea lingvistică, sunt limitate în timp, adică exclusiv pe timpul vieții beneficiarului. În cauza de față - în raport de anul intabulării, 1899 și 1907 - se poate deduce că uzufructuarii sunt numai formal neradiați, în realitate fiind șanse mari ca ei să fie decedați.

De asemenea, a mai arătat reclamanta că nici neglijența și nici superficialitatea nu pot fi reținute ca și atribute negative care să conducă la reținerea abaterii disciplinare, cu atât mai mult cu cât aceste elemente sunt analizate în raport de un act străin, autentificat de un alt notar public, care se bucură de forță probantă. S-a susținut in motivarea acțiunii că nu se precizează în motivarea hotărârilor care ar fi fost remediul ce ar fi trebuit urmat în raport de antecontractul de vânzare-cumpărare întocmit de către notarul public S.T.D., precum și că argumentul că actul autentificat "va da naștere cu certitudine unor litigii" nu poate fi susținut din punct de vedere juridic. Reclamanta a depus o completare stării de fapt (sub aspectul invocării unor motive de ordin procedural) privind pronunțarea hotărârii cu nesocotirea prevederilor legale aferente rezolvării incidentului privind abținerea dlui notar B.D.I.

care a participat in complet, insă s-a abținut la vot, fără a exista o declarație scrisă in acest sens, ceea ce ar atrage nelegalitatea hotărârii. De a asemenea, a invocat nulitatea absolută a Hotărârii nr. 138/2011 aceasta nefiind semnată de toți membrii completului de judecată în conformitate cu art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 104 din Legea nr. 36/1995, ci doar de președinte și de secretar. Pârâtele au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 723 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta contradictoriu cu pârâtele U.N.N.P.R.

și Camera Notarilor Publici Cluj; s-a anulat Hotărârea din 29 aprilie 2011, adoptată de Consiliul Uniunii și s-a anulat Hotărârea din 5 februarie 2011, pronunțată de Consiliul de Disciplină al U.N.N.P.R. și înlăturată sancțiunea disciplinară a observației scrise, aplicată reclamantei. A fost obligată pârâta U.N.N.P.R. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 3.008,3 lei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că in ceea ce privește critica de nelegalitate a hotărârii privind modul de soluționare a incidentului privind abținerea dlui notar B.D.I. și critica privind nulitatea hotărârii față de nesemnarea acesteia de către toți membrii completului, nu pot fi reținute, întrucât, in speță, nu este vorba despre o hotărâre judecătorească supusă strict rigorilor C. proc.

civ. ci este reglementată de dispozițiile art. 34 din Ordinul M.J. nr. 710 din 5 iulie 1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere in aplicare a Legii notarilor publici si a activității notariale nr. 36/1995 și dispozițiilor art art. 25 din Hotărârea Consiliului Uniunii nr. 96 din 20 februarie 2009 pentru aprobarea Regulamentului de funcționare a Consiliului U.N.N.P.R. Pe fondul cauzei, instanța a respins acuzațiile reclamantei privind nemotivarea hotărârii de sancționare, aceasta fiind conformă standardelor stabilite de către Curtea Europeană, care a statuat că obligația tribunalelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părților procesului, întinderea acestei obligații variind în funcție de natura deciziilor.

A constatat judecătorul fondului netemeinicia hotărârii Consiliului nr. 138/2011, având in vedere că probațiunea administrată nu este de natură să ateste că în sarcina reclamantei poate fi reținută săvârșirea abaterii disciplinare pentru care a fost sancționată. Astfel s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 39 lit. a) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, răspunderea disciplinară a notarilor publici intervine, între altele, pentru întârzierea sau neglijența în efectuarea lucrărilor. In speța dedusă judecății, a apreciat instanța că nu se poate reține neglijența, respectiv, încălcarea din culpă, a unei obligații profesionale, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă dacă prin aceasta s-a creat o vătămare unei persoane, cu prilejul autentificării unui contract de vânzare –cumpărare încheiat între numiții P.S.

și P.G.M., în calitate de vânzători, și SC A.I. SRL, având ca obiect patru suprafețe de teren, în Almașu Mare. A constatat instanța că neîntemeiat se reține că sintagma „sarcini radiabile” nu este acceptată in practica notarială, întrucât orice act juridic autentificat nu trebuie să se supună unor formalități stereotipice de conținut și clauze, expresia uzitată nefiind o creație "sui generis", când sediul materiei cu privire la această sintagmă este consacrat de legislația privitoare la cartea funciară (Dec.nr. 115/1938, iar mai actual Legea nr. 7/1996, precum și Ordinele date in aplicarea acestei din urmă legi.

Totodată, s-a apreciat că trebuie să prevaleze situația juridică in detrimentul unei situații deduse din simpla lor existență grafică, cu atât mai mult cu cât aceste drepturi de uzufruct viager sunt limitate în timp, exclusiv pe timpul vieții beneficiarului, iar în speță, în raport de anul intabulării, 1899 și 1907, se poate deduce că uzufructuarii sunt numai formal neradiați, în realitate fiind șanse mari ca ei să fie decedați. S-au mai reținut in acest sens și dispozițiile art. 78 lit. b) din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, precum și soluția C.S.M. pentru discutarea problemelor de practică judiciară neunitară din data de 11 iunie 2008, conform cărora, judecătorul, apelând la o prezumție simplă, potrivit căreia o persoană nu trăiește 120, 130 sau chiar 140 de ani, poate prezuma că o persoana este decedată la data introducerii acțiunii.

În ceea ce privește omisiunea menționării modului de dobândire a proprietății și a coindivizarilor, Curtea a constatat că, deși cele reținute sunt reale, această împrejurare, în sine, nu este de natură să ducă la concluzia săvârșirii abaterii disciplinare, ea neîntrunind elementele constitutive necesare. Cu privire la cesiune, în condițiile în care cumpărătoarei îi sunt cesionate toate drepturile ce rezultă din semnarea antecontractului autentificat de notarul S., a constatat instanța că nu este probată acuzația privind nerespectarea normelor referitoare la aplicarea taxei notariale. De asemenea, s-a apreciat că este vorba despre o eroare de judecată din partea pârâtei cu privire la diferența dintre prețul plătit și prețul la care se obligă debitoarea să înstrăineze, deoarece, în concret, se indică suprafața totală a terenurilor din actul N.P.S.

ca fiind de 27.250 mp, în dezacord cu mențiunea inserată expres în antecontractul din 10 iulie 2009, când real suprafața este de 272.500 mp , premisă care, prin raportare la suprafața de 42.109 mp, din actul autentificat de către reclamantă la 9 iunie 2010, conduce automat la necesitatea existenței unei diferențe de preț.

A mai arătat judecătorul fondului că nu s-a probat de către pârâtă in ce măsura notificarea cesiunii reprezintă o condiție de validitate, iar că sub aspectul prejudiciului, deși verificarea a fost pornită la sesizarea reprezentantului societății SC P. SRL, noul administrator a revenit precizând că nu i-a fost creată nicio vătămare A concluzionat curtea de apel că nu se poate întrevedea care este natura și conținutul neglijenței imputate reclamantei în activitatea de instrumentare a autentificării contractului și că inexistența unei fapte imputabile duce la concluzia conform căreia, nici aplicarea sancțiunii, chiar în forma cea mai ușoară, nu se justifică. Cu privire la limitele în cadrul cărora se poate pronunța instanța, ca urmare a sesizării reclamantei, inclusiv din perspectiva părții care poate fi obligată la cheltuieli, s-a apreciat că C.N.P.

Cluj a fost introdusă in cauză numai pentru opozabilitate, acțiunea disciplinară pe care pârâta a exercitat-o împotriva contestatoarei nereprezentând un act administrativ, care să poată fi supus controlului instanței de judecată, astfel ca această pârâtă să poată deține calitatea procesual pasivă în cauză, în sensul tradițional al acestei sintagme. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta U.N.N.P.R., formulând critici care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 1 C. proc. civ. și anume: -în mod greșit instanța de fond a reținut că „neglijența în efectuarea lucrărilor” nu poate fi reținută ca abatere disciplinară, decât dacă „prin aceasta s-a creat o vătămare unei persoane”.

Pentru antrenarea răspunderii disciplinare este suficientă existența abaterii, chiar dacă rezultatul nu se concretizează într-un prejudiciu efectiv; -instanța de fond a ignorat importanța menționării modului de dobândire a proprietăților și a coindivizărilor în cazul înstrăinărilor, obligația ce rezultă din prevederile art. 70 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995. În mod neîntemeiat instanța de fond a ignorat importanța unor formalități prevăzute pentru corecta întocmire a contractelor de cesiune, respectiv notificarea debitorului cedat (art. 1393 C. civ.), taxarea conform prevederilor legale. De asemenea, nu au fost respectate prevederile art. 6 din Legea nr. 36/1995 în privința contractului de cesiune analizat de organele disciplinare, acesta fiind încheiat în condiții ce creează suspiciuni.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, dar și criticile formulate de recurentă, instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Prin Hotărârea nr. 2 din 5 februarie 2011 a Consiliului de disciplină al U.N.N.P.R. reclamanta a fost sancționată cu „observație scrisă”, sancțiune prevăzută de art. 41 lit. a) din Legea nr. 36/1995, sancțiune menținută prin Hotărârea din 29 aprilie 2011 de către Consiliul U.N.N.P.R. La baza acestor hotărâri au stat o serie de nereguli concrete, descrise în nota de control din 25 august 2010, care chiar dacă nu au produs consecințe grave, reprezintă abateri de la legile și regulamentele aplicabile profesiei, determinând inclusiv sesizarea Uniunii de către reprezentantul unei societăți comerciale.

Pe parcursul judecății la prima instanță nu s-a făcut proba contrară situației de fapt reținută prin actul de sancționare, ci s-a reținut doar că respectivele nereguli nu au produs consecințe vătămătoare. Or, o astfel de constatare nu poate conduce la înlăturarea răspunderii disciplinare, ci doar la diminuarea sancțiunii. În mod corect, recurenta U.N.N.P.R. a făcut referire, în cazul contractului de cesiune analizat, la prevederile art. 6 din Legea nr. 36/1995 potrivit cărora „notarii publici au obligația să ceară și să dea lămuriri părților asupra conținutului actelor spre a se convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor”.

Totodată, potrivit art. 70 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 „În actele de transmisiuni sau constituirii de drepturi reale imobiliare notarul public este obligat să verifice situația proprietății și sarcinile bunului, or contractul autentificat din 9 iunie 2010 cuprinde mențiuni incomplete în acest sens, nefiind clar dacă ceea ce se transmite este nuda proprietate sau dreptul de proprietate cu toate atributele sale. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1), 2 și (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de U.N.N.P.R. împotriva Sentinței nr. 723 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013.