ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3580/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3580/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

primei instanțe

Prin acțiunea

înregistrată la 8 iunie 2011, reclamantul S.T.D. a solicitat anularea hotărârii

din 29 aprilie 2011 a Consiliului Uniuni Naționale a Notarilor Publici din

România și a hotărârii din 5 februarie 2011 a Consiliului de disciplină al

Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, prin care a fost admisă

acțiunea disciplinară formulată împotriva sa și i s-a aplicat sancțiunea

observație scrisă în baza dispozițiilor art. 41 lit. a), raportat la art. 39

din Legea nr. 36/1995.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut că, prin cele două acte administrative contestate, a fost

nelegal sancționat disciplinar prin reținerea unei pretinse ambiguități de redactare

a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 10 iulie 2009 între numiții

P.S., P.G.M. și SC P. SRL, reprezentată de W.M.A., prin reținerea în sarcina sa

a unor obligații suplimentare, care excedează dispozițiilor legale care reglementează

activitatea notarului public de autentificare a unui antecontract de vânzare - cumpărare,

netranslativ de proprietate și neconstitutiv de drepturi reale, precum și prin analizarea

și fundamentarea deciziei de sancționare a sa pe aspecte asupra cărora Consiliul

Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România nu a fost învestit.

Reclamantul a învederat

că nu au fost întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare de neglijență

în cazul autentificării contractului de vânzare - cumpărare menționat anterior și

care are valoare de antecontract, astfel că, se impune anularea ca nelegale a celor

două hotărâri întocmite de către autoritatea pârâtă pentru sancționarea sa.

Referitor la pretinsa

instrumentare ambiguă a contractului de vânzare - cumpărare, s-a precizat că nu

au fost analizate înscrisurile din care rezultă că actul autentificat reprezintă

întocmai voința exprimată de părți cu privire la natura și efectele juridice ale

convenției lor, în sensul că, transmiterea dreptului de proprietate nu s-a realizat

în baza antecontractului de vânzare - cumpărare din data de 29 iulie 2009, urmând

a se realiza la data perfectării contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică,

respectiv la data intabulării.

Referitor la pretinsa

încălcare a obligațiilor legale prin încheierea unui contract de vânzare - cumpărare

fără documentele justificative necesare pentru redactarea și valabilitatea sa, reclamantul

a arătat că organele disciplinare nu au luat în considerare că verificarea de către

notarul public a calității vânzătorului de proprietar se face numai cu ocazia perfectării

contractului translativ de proprietate și nicidecum la data încheierii unui antecontract,

care naște numai obligația de a perfecta în viitor actul translativ de proprietate,

moment până la care promitentul - vânzător are obligația de a dobândi proprietatea

bunului promis. Sub acest aspect, s-a menționat că nu poate fi considerat ca neserios

sau dat în glumă consimțământul exprimat de către promitenții vânzători, ceea ce

rezultă și din faptul că aceștia au devenit proprietari ai imobilelor promise, ulterior

perfectării antecontractului de vânzare - cumpărare.

Nelegalitatea celor două

hotărâri întocmite de către autoritatea pârâtă a fost invocată și pentru fundamentarea

lor pe aspecte asupra cărora nu au fost învestite organele disciplinare și anume,

nerespectarea unei obligații de echivalare în RON a prețului stabilit în euro, la

cursul stabilit de Banca Națională Română și cuantumul onorariului notarului public.

fond

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă

nr. 459 din 15 septembrie 2011, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea

din 29 aprilie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România

și hotărârea din 5 februarie 2011 a Consiliului de disciplină al Uniunii Naționale

a Notarilor Publici, înlăturând sancțiunea disciplinară a observației scrisă aplicată

reclamantului.

Analizând conținutul faptei

de neglijență în efectuarea lucrărilor, ca abatere disciplinară, în raport de datele

în cauză, instanța de fond a considerat că nu sunt întrunite cerințele prevăzute

de art. 39 lit. a) din Legea nr. 36/1995 pentru sancționarea disciplinară a reclamantului

față de încheierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 10

iulie 2009.

Din conținutul acestui

act, s-a apreciat că rezultă natura lui juridică de contract de vânzare - cumpărare,

netranslativ al dreptului de proprietate, așa cum aparent s-ar înțelege din denumirea

actului, astfel că nu poate fi reținută o neglijență a notarului în activitatea

sa și aceasta cu atât mai mult cu cât, în partea finală a contractului părțile au

declarat explicit că au citit personal cuprinsul actului, constatând că acesta corespunde

voinței lor și condițiilor pe care le-au stabilit, autentificând declarația respectivă

prin semnătura lor.

Instanța de fond a considerat

că nu se poate constata în cauză săvârșirea unei abateri disciplinare prin încălcarea

de către reclamant a dispozițiilor art. 70 alin. (1) din Regulamentul de punere

în aplicare a Legii nr. 36/1995, deoarece acestea prevăd obligația notarului public

de a pretinde prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului și după

caz, extrasul de carte funciară sau certificatul de sarcini și certificatul de atestare

fiscală numai pentru autentificarea actelor de transmisiuni sau constituiri de drepturi

reale imobiliare și nu în cazul unui antecontract de vânzare - cumpărare, cum este

cazul celui autentificat din 10 iulie 2009.

Motivul de nelegalitate

prin care s-a invocat analizarea de către pârâtă a unor aspecte asupra cărora nu

a fost sesizată a fost respins ca neîntemeiat, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor

art. 31 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, pentru abaterile

disciplinare prevăzute de art. 39 din aceeași Lege, acțiunea disciplinară se exercită

de colegiul director, din oficiu, la sesizarea ministrului justiției sau a biroului

executiv al Consiliului Uniunii, în termen de 60 de zile de la data când a luat

cunoștință de existența unei abateri.

Referitor la aceste aspecte

avute în vedere la aplicarea sancțiunii disciplinare, instanța de fond a considerat

că sunt întemeiate apărările invocate prin acțiune, întrucât nu constituie o abatere

disciplinară stabilirea prețului în euro, fără conversia în monedă națională, la

cursul zilei stabilit de Banca Națională a României și nici maniera de calcul a

onorariului în cazul unui contract fără avans, pentru care nu sunt aplicabile criteriile

de stabilire a onorariilor minime prevăzute de art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 36/1995.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, solicitând

ca, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de

reclamantul S.T.D.

În primul motiv de recurs

a fost criticată concluzia instanței de fond că, față de intimatul - reclamant nu

se poate reține neglijența acestuia, cu motivarea că nu a fost avută în vedere și

teza a II-a din art. 6 al Legii nr. 36/1995, care prevede obligația notarului public

să ceară și să dea lămuriri părților asupra conținutului actelor, spre a se convinge

că le-au înțeles sensul și le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor.

În acest sens, s-a arătat

că au fost greșit reținute pentru calificarea actului autentificat elemente de fapt

ulterioare, dat fiind că, actul notarial produce efecte prin el însuși și nu poate

fi întregit sau explicat prin acte și fapte ulterioare.

Recurenta a precizat că

fapta constatată ca abatere disciplinară a intimatului - reclamant a fost dovedită

prin încălcarea de către acesta a obligațiilor legale, conform cărora, trebuia să

califice corect actul întocmit și să folosească termeni juridici, nu de natura celor

din cuprinsul actului.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond a apreciat eronat că intimatul

- reclamant nu avea obligația respectării dispozițiilor art. 70 alin. (1) din Regulamentul

de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 față de natura juridică a actului de antecontract.

Recurenta a învederat

că această situație a fost invocată de către intimatul - reclamant după declanșarea

acțiunii disciplinare, dar autentificarea a avut ca obiect un contract de vânzare

- cumpărare pentru care nu erau îndeplinite condițiile legale, întrucât vânzătorii

nu aveau calitatea de proprietari ai bunului vândut.

Cel de-al treilea motiv

de recurs vizează concluzia instanței de fond că nu este reglementat un onorariu

minimal pentru autentificarea unui act de natura celui avut în vedere pentru sancționarea

disciplinară a intimatului - reclamant.

În acest sens, s-a arătat

că, instanța de fond nu se poate prevala de necunoașterea legii, întrucât prin Ordinul

ministerului justiției nr. 46/C din 6 ianuarie 2011 au fost aprobate Normele privind

tarifele de onorarii pentru serviciile notariale prestate de notarii publici, inclusiv

onorariul pentru autentificarea promisiunii bilaterale sau unilaterale privind înstrăinarea

dreptului de proprietate sau constituirea altor drepturi reale imobiliare, dacă

nu se confirmă primirea unei sume de bani.

În ultimul motiv de recurs,

a fost criticată hotărârea atacată pentru lipsa unei motivări specifice și explicite,

care poate constitui o încălcare a dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul încălcării

dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, s-a arătat

că instanța de fond nu a verificat temeiurile de drept ale sancțiunii disciplinare

aplicate, respectiv dispozițiile art. 43, 45 și art. 49 lit. g) din Legea nr. 36/1995,

care au fost încălcate de către intimatul - reclamant, ceea ce constituie neglijență

în efectuarea lucrărilor, abatere prevăzută de art. 39 lit. a) din aceeași Lege.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

de drept relevante

Prin hotărârea din 5

februarie 2011 a Consiliului de disciplină al Uniunii Naționale a Notarilor Publici

din România a fost admisă acțiunea disciplinară formulată de Colegiul director al

Camerei Notarilor Publici Cluj și în baza dispozițiilor art. 41 lit. a) din Legea

nr. 36/1995, raportat la art. 39 lit. a) din aceeași Lege, s-a aplicat notarului

public S.T.D. sancțiunea disciplinară „observație scrisă”.

Contestația formulată

împotriva acestei hotărâri de către notarul public S.T.D. a fost respinsă prin hotărârea

din 29 aprilie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Sancțiunea disciplinară

„observație scrisă” a fost aplicată intimatului - reclamant S.T.D. pentru săvârșirea

faptelor constatate în nota de control din 25 august 2010 întocmită de Uniunea Națională

a Notarilor Publici, fapte care întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare

de neglijență în efectuarea lucrărilor, prevăzută de art. 36 lit. a) din Legea

nr. 36/1995.

Din situația de fapt avută

în vedere la întocmirea de către autoritatea recurentă a actelor administrative

susmenționate, se reține că, intimatul - reclamant a instrumentat contractul de

vânzare - cumpărare autentificat din 10 iulie 2009, în care părți sunt P.S. și P.G.M.,

în calitate de vânzători și SC P. SRL, reprezentată de administratorul W.M.A., în

calitate de cumpărătoare, act care conține dispoziții contractuale formulate în

termeni ambigui, inclusiv denumirea actului redactat de avocatul cumpărătorului

de „contract de vânzare - cumpărare”, deși clauzele contractuale se referă la un

antecontract de vânzare - cumpărare.

De asemenea, s-a avut

în vedere că, notarul public nu a solicitat extrasele de carte funciară pentru a

se asigura că vânzătorii sunt proprietarii bunului vândut, nu a stabilit în RON

echivalentul prețului în euro declarat de părți și a calculat un onorariu de 100

de ori mai mare decât cel prevăzut de lege pentru un antecontract fără avans.

Instanța de fond a dispus

în mod greșit anularea actelor administrative întocmite de recurenta - pârâtă pentru

sancționarea disciplinară a intimatului - reclamant și soluția pronunțată în acest

sens este rezultatul interpretării greșite a probelor care au fost administrate

și a dispozițiilor legale referitoare la activitatea de autentificare a înscrisurilor

desfășurată de notarii publici și la răspunderea disciplinară a acestora.

În exercitarea controlului

jurisdicțional pentru care a fost învestită, instanța de fond a analizat natura

juridică și efectele actului autentificat din 9 iulie 2010 de către intimatul -

reclamant, deși acestea vizează raporturile juridice dintre părțile contractante

și nu pot fi examinate pe calea contenciosului administrativ, având ca obiect cele

două hotărâri întocmite de către recurentă și a căror legalitate trebuia examinată

în raport cu obligațiile legale ale notarului public și condițiile angajării răspunderii

disciplinare a acestuia pentru activitatea notarială desfășurată.

Referitor la obligațiile

legale care reveneau intimatului - reclamant, în calitate de notar public, se constată

că prima instanță nu a avut în vedere reglementarea cuprinsă în Legea nr. 36/1995

și în Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, care a și constituit temeiul

juridic al actelor administrative contestate.

Astfel, se reține că,

potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 36/1995, cu modificările și completările

ulterioare, notarii publici, care desfășoară activitate notarială, au atât obligația

să verifice dacă actele pe care le instrumentează cuprind clauze contrare legii

și bunelor moravuri, cât și obligația să ceară și să dea lămuriri părților asupra

conținutului acestor acte spre a se convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat

efectele, în scopul prevenirii litigiilor.

În art. 43, art. 45 și

art. 49 din aceeași Lege, se prevede de asemenea că, notarul public are obligația

să deslușească raporturile reale dintre părți cu privire la actul pe care vor să-l

încheie, iar în cazul înscrisurilor redactate de părți sau, după caz, de reprezentanții

lor legali sau convenționali, trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor de fond

și de formă, având dreptul să le aducă modificările și completările corespunzătoare,

cu acordul părților.

Intimatul - reclamant

nu a dovedit îndeplinirea acestor obligații legale impuse pentru activitatea sa

de autentificare a înscrisurilor, iar apărările pe care le-a formulat și probele

pe care le-a administrat nu au dovedit o altă situație de fapt decât aceea constată

în nota de control din 25 august 2010 și avută în vedere la stabilirea răspunderii

disciplinare.

Cea mai mare parte acestor

apărări au fost greșit însușite de instanța de fond, fără a se avea în vedere că

ele nu constituie motive de nelegalitate a actelor contestate, vizând fapte ale

părților contractante după data autentificării actului de vânzare - cumpărare

din 10 iulie 2009 și care sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză, întrucât

actul notarial produce efecte prin el însuși și nu poate fi întregit sau explicat

prin acte și fapte ulterioare.

Această concluzie se impune

față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 36/1995, care prevăd că, actul îndeplinit

de notarul public, purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică

și are forța probantă recunoscută de lege.

Din acest motiv, se constată

că în mod nelegal a fost înlăturată incidența în cauză a dispozițiilor legale menționate

anterior referitoare la obligațiile notarului public în exercitarea activității

de autentificare a înscrisurilor, respectiv art. 6, art. 43, art. 45 și art. 49

din Legea nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare, care au fundamentat

din punct de vedere juridic decizia uniunii recurente de aplicare a sancțiunii disciplinare

„observație scrisă”.

De asemenea, s-a considerat

în mod greșit că, față de natura juridică a actului autentificat din 10 iulie 2009

intimatul - reclamant nu avea obligația prevăzută de art. 70 alin. (1) din Regulamentul

de aplicare a Legii nr. 36/1995, de a pretinde prezentarea titlurilor de proprietate

ale înstrăinătorului.

Deși această obligație

a notarului public de a verifica situația proprietății și sarcinile bunului a fost

reglementată expres pentru actele de transmisiuni sau constituiri de drepturi reale,

intimatul - reclamant a fost în mod nejustificat exonerat de răspundere juridică

față de natura juridică a actului autentificat de antecontract de vânzare - cumpărare,

fără a se observa că, actul a fost denumit contract de vânzare - cumpărare, că nu

s-a solicitat nici un extras de carte funciară pentru nici una din cele 41 parcele

de teren care formează obiectul actului, că la mapa din arhivă nu se regăsește nici

un act sau document din care să rezulte că soții P. ar fi proprietarii celor 41

parcele de teren sau că dețin un titlu asupra acestora.

În consecință, se constată

că în mod întemeiat s-a reținut în actele administrative contestate că, pentru autentificarea

actului din 10 iulie 2009 era oportună și chiar necesară verificarea titlului de

proprietate al vânzătorilor, dat fiind că și în ipoteza unui antecontract de vânzare

- cumpărare, obligația viitoare de a vinde nu poate să fie total nejustificată -

jocandi cauza; pentru ca un act juridic să producă efecte, consimțământul trebuie

dat cu intenția de a se obliga, manifestarea sa de voință făcută în glumă nu produce

efecte juridice, iar posibilitatea de a deveni proprietar în viitor trebuie probată

cumpărătorului cu înscrisuri sub semnătură privată sau alte probe, verificate de

către notar.

Exercitarea de către intimatul

- reclamant a acestor atribuții se impunea în scopul prevenirii litigiilor, conform

dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 36/1995, scop care nu s-a realizat prin activitatea

notarială desfășurată, întrucât actul autentificat din 10 iulie 2009 a generat litigiul

care face obiectul Dosarului nr. 701/33/2011, aflat pe rolul Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

În hotărârea instanței

de fond au fost de asemenea în mod greșit însușite apărările intimatului - reclamant

privind lipsa de temei juridic pentru obligația de a echivala în RON, la cursul

zilei stabilit de Banca Națională a României, prețul declarat de pârâți în moneda

euro și de a calcula onorariul în raport cu onorariile minimale aprobate pentru

actul autentificat.

Astfel, se reține că,

deși instanța de fond nu a negat reglementarea prin art. 3 din Regulamentul valutar

al Băncii Naționale a României nr. 4/2005 a obligației ca operațiunile între rezidenți

care fac obiectul comerțului de bunuri sau servicii să se realizeze numai în moneda

națională (leu), a considerat neîntemeiat că aceasta nu este incidentă față de obiectul

și efectele juridice ale actului autentificat din 10 iulie 2009. Concluzia primei

instanțe se dovedește a fi eronată, în condițiile în care, reglementarea susmenționată

nu cuprinde o asemenea distincție a actelor prin care se realizează operațiuni între

rezidenți.

Fără temei a fost înlăturată

de către instanța de fond și aplicarea în cauză a dispozițiilor Ordinului nr. 46/C

din 6 ianuarie 2011 emis de ministerul justiției pentru aprobarea Normelor privind

tarifele de onorarii pentru serviciile notariale prestate de notarii publici, publicat

în M. Of. nr. 133/22.02.2011, Partea I.

Autentificarea unui înscris

redactat în termeni ambigui, prin neîndeplinirea de către notarul public a obligațiilor

impuse de lege pentru activitatea de autentificare a înscrisurilor, nu poate constitui

un just temei pentru înlăturarea reglementării adoptate în cadrul ordinului profesional

cu privire la onorariile minimale în raport cu natura actului și pentru stabilirea

unui onorariu în mod arbitrar, fără nici un criteriu legal, așa cum a procedat intimatul

- reclamant în cazul actului autentificat din 10 iulie 2009.

Față de argumentele de

fapt și de drept care au fost expuse, rezultă că intimatul - reclamant a săvârșit

abaterea disciplinară prevăzută de art. 39 lit. a) din Legea nr. 36/1995, care constă

în neglijență în efectuarea lucrărilor și pentru care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară

minimă de observație scrisă, prevăzută de art. 41 lit. a) din aceeași Lege.

În atare situație, se

constată că au fost greșit anulate cele două hotărâri întocmite de către autoritatea

recurentă, acte care se dovedesc a fi fost legal întocmite, prin aplicarea corectă

a dispozițiilor legale și regulamentare referitoare la obligațiile notarului public

și printr-o justă apreciere asupra activității notariale desfășurate de intimatul

- reclamant cu prilejul autentificării contractului de vânzare - cumpărare din

10 iulie 2009.

În consecință, nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, se impunea a

fi respinsă acțiunea în anulare formulată de către intimatul - reclamant și a fi

menținute cele două acte administrative deduse judecății.

recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele

arătate, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica sentința pronunțată

de instanța de fond, în sensul că, va respinge ca nefondată acțiunea formulată de

reclamantul S.T.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România împotriva sentinței civile

nr. 459/2011 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea atacată

în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul S.T.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2012.