ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3580/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 8 iunie 2011, reclamantul S.T.D. a solicitat anularea hotărârii din 29 aprilie 2011 a Consiliului Uniuni Naționale a Notarilor Publici din România și a hotărârii din 5 februarie 2011 a Consiliului de disciplină al Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, prin care a fost admisă acțiunea disciplinară formulată împotriva sa și i s-a aplicat sancțiunea observație scrisă în baza dispozițiilor art. 41 lit. a), raportat la art. 39 din Legea nr. 36/1995. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, prin cele două acte administrative contestate, a fost nelegal sancționat disciplinar prin reținerea unei pretinse ambiguități de redactare a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 10 iulie 2009 între numiții P.S., P.G.M.

și SC P. SRL, reprezentată de W.M.A., prin reținerea în sarcina sa a unor obligații suplimentare, care excedează dispozițiilor legale care reglementează activitatea notarului public de autentificare a unui antecontract de vânzare - cumpărare, netranslativ de proprietate și neconstitutiv de drepturi reale, precum și prin analizarea și fundamentarea deciziei de sancționare a sa pe aspecte asupra cărora Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România nu a fost învestit. Reclamantul a învederat că nu au fost întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare de neglijență în cazul autentificării contractului de vânzare - cumpărare menționat anterior și care are valoare de antecontract, astfel că, se impune anularea ca nelegale a celor două hotărâri întocmite de către autoritatea pârâtă pentru sancționarea sa.

Referitor la pretinsa instrumentare ambiguă a contractului de vânzare - cumpărare, s-a precizat că nu au fost analizate înscrisurile din care rezultă că actul autentificat reprezintă întocmai voința exprimată de părți cu privire la natura și efectele juridice ale convenției lor, în sensul că, transmiterea dreptului de proprietate nu s-a realizat în baza antecontractului de vânzare - cumpărare din data de 29 iulie 2009, urmând a se realiza la data perfectării contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, respectiv la data intabulării.

Referitor la pretinsa încălcare a obligațiilor legale prin încheierea unui contract de vânzare - cumpărare fără documentele justificative necesare pentru redactarea și valabilitatea sa, reclamantul a arătat că organele disciplinare nu au luat în considerare că verificarea de către notarul public a calității vânzătorului de proprietar se face numai cu ocazia perfectării contractului translativ de proprietate și nicidecum la data încheierii unui antecontract, care naște numai obligația de a perfecta în viitor actul translativ de proprietate, moment până la care promitentul - vânzător are obligația de a dobândi proprietatea bunului promis. Sub acest aspect, s-a menționat că nu poate fi considerat ca neserios sau dat în glumă consimțământul exprimat de către promitenții vânzători, ceea ce rezultă și din faptul că aceștia au devenit proprietari ai imobilelor promise, ulterior perfectării antecontractului de vânzare - cumpărare.

Nelegalitatea celor două hotărâri întocmite de către autoritatea pârâtă a fost invocată și pentru fundamentarea lor pe aspecte asupra cărora nu au fost învestite organele disciplinare și anume, nerespectarea unei obligații de echivalare în RON a prețului stabilit în euro, la cursul stabilit de Banca Națională Română și cuantumul onorariului notarului public. 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 459 din 15 septembrie 2011, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea din 29 aprilie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și hotărârea din 5 februarie 2011 a Consiliului de disciplină al Uniunii Naționale a Notarilor Publici, înlăturând sancțiunea disciplinară a observației scrisă aplicată reclamantului.

Analizând conținutul faptei de neglijență în efectuarea lucrărilor, ca abatere disciplinară, în raport de datele în cauză, instanța de fond a considerat că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 39 lit. a) din Legea nr. 36/1995 pentru sancționarea disciplinară a reclamantului față de încheierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 10 iulie 2009. Din conținutul acestui act, s-a apreciat că rezultă natura lui juridică de contract de vânzare - cumpărare, netranslativ al dreptului de proprietate, așa cum aparent s-ar înțelege din denumirea actului, astfel că nu poate fi reținută o neglijență a notarului în activitatea sa și aceasta cu atât mai mult cu cât, în partea finală a contractului părțile au declarat explicit că au citit personal cuprinsul actului, constatând că acesta corespunde voinței lor și condițiilor pe care le-au stabilit, autentificând declarația respectivă prin semnătura lor.

Instanța de fond a considerat că nu se poate constata în cauză săvârșirea unei abateri disciplinare prin încălcarea de către reclamant a dispozițiilor art. 70 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, deoarece acestea prevăd obligația notarului public de a pretinde prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului și după caz, extrasul de carte funciară sau certificatul de sarcini și certificatul de atestare fiscală numai pentru autentificarea actelor de transmisiuni sau constituiri de drepturi reale imobiliare și nu în cazul unui antecontract de vânzare - cumpărare, cum este cazul celui autentificat din 10 iulie 2009. Motivul de nelegalitate prin care s-a invocat analizarea de către pârâtă a unor aspecte asupra cărora nu a fost sesizată a fost respins ca neîntemeiat, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 31 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 39 din aceeași Lege, acțiunea disciplinară se exercită de colegiul director, din oficiu, la sesizarea ministrului justiției sau a biroului executiv al Consiliului Uniunii, în termen de 60 de zile de la data când a luat cunoștință de existența unei abateri.

Referitor la aceste aspecte avute în vedere la aplicarea sancțiunii disciplinare, instanța de fond a considerat că sunt întemeiate apărările invocate prin acțiune, întrucât nu constituie o abatere disciplinară stabilirea prețului în euro, fără conversia în monedă națională, la cursul zilei stabilit de Banca Națională a României și nici maniera de calcul a onorariului în cazul unui contract fără avans, pentru care nu sunt aplicabile criteriile de stabilire a onorariilor minime prevăzute de art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 36/1995. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, solicitând ca, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul S.T.D. În primul motiv de recurs a fost criticată concluzia instanței de fond că, față de intimatul - reclamant nu se poate reține neglijența acestuia, cu motivarea că nu a fost avută în vedere și teza a II-a din art. 6 al Legii nr. 36/1995, care prevede obligația notarului public să ceară și să dea lămuriri părților asupra conținutului actelor, spre a se convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor. În acest sens, s-a arătat că au fost greșit reținute pentru calificarea actului autentificat elemente de fapt ulterioare, dat fiind că, actul notarial produce efecte prin el însuși și nu poate fi întregit sau explicat prin acte și fapte ulterioare.

Recurenta a precizat că fapta constatată ca abatere disciplinară a intimatului - reclamant a fost dovedită prin încălcarea de către acesta a obligațiilor legale, conform cărora, trebuia să califice corect actul întocmit și să folosească termeni juridici, nu de natura celor din cuprinsul actului. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond a apreciat eronat că intimatul - reclamant nu avea obligația respectării dispozițiilor art. 70 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 față de natura juridică a actului de antecontract. Recurenta a învederat că această situație a fost invocată de către intimatul - reclamant după declanșarea acțiunii disciplinare, dar autentificarea a avut ca obiect un contract de vânzare - cumpărare pentru care nu erau îndeplinite condițiile legale, întrucât vânzătorii nu aveau calitatea de proprietari ai bunului vândut.

Cel de-al treilea motiv de recurs vizează concluzia instanței de fond că nu este reglementat un onorariu minimal pentru autentificarea unui act de natura celui avut în vedere pentru sancționarea disciplinară a intimatului - reclamant. În acest sens, s-a arătat că, instanța de fond nu se poate prevala de necunoașterea legii, întrucât prin Ordinul ministerului justiției nr. 46/C din 6 ianuarie 2011 au fost aprobate Normele privind tarifele de onorarii pentru serviciile notariale prestate de notarii publici, inclusiv onorariul pentru autentificarea promisiunii bilaterale sau unilaterale privind înstrăinarea dreptului de proprietate sau constituirea altor drepturi reale imobiliare, dacă nu se confirmă primirea unei sume de bani.

În ultimul motiv de recurs, a fost criticată hotărârea atacată pentru lipsa unei motivări specifice și explicite, care poate constitui o încălcare a dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul încălcării dreptului la un proces echitabil. De asemenea, s-a arătat că instanța de fond nu a verificat temeiurile de drept ale sancțiunii disciplinare aplicate, respectiv dispozițiile art. 43, 45 și art. 49 lit. g) din Legea nr. 36/1995, care au fost încălcate de către intimatul - reclamant, ceea ce constituie neglijență în efectuarea lucrărilor, abatere prevăzută de art. 39 lit. a) din aceeași Lege. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin hotărârea din 5 februarie 2011 a Consiliului de disciplină al Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România a fost admisă acțiunea disciplinară formulată de Colegiul director al Camerei Notarilor Publici Cluj și în baza dispozițiilor art. 41 lit. a) din Legea nr. 36/1995, raportat la art. 39 lit. a) din aceeași Lege, s-a aplicat notarului public S.T.D. sancțiunea disciplinară „observație scrisă”. Contestația formulată împotriva acestei hotărâri de către notarul public S.T.D. a fost respinsă prin hotărârea din 29 aprilie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Sancțiunea disciplinară „observație scrisă” a fost aplicată intimatului - reclamant S.T.D. pentru săvârșirea faptelor constatate în nota de control din 25 august 2010 întocmită de Uniunea Națională a Notarilor Publici, fapte care întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare de neglijență în efectuarea lucrărilor, prevăzută de art. 36 lit. a) din Legea nr. 36/1995. Din situația de fapt avută în vedere la întocmirea de către autoritatea recurentă a actelor administrative susmenționate, se reține că, intimatul - reclamant a instrumentat contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 10 iulie 2009, în care părți sunt P.S.

și P.G.M., în calitate de vânzători și SC P. SRL, reprezentată de administratorul W.M.A., în calitate de cumpărătoare, act care conține dispoziții contractuale formulate în termeni ambigui, inclusiv denumirea actului redactat de avocatul cumpărătorului de „contract de vânzare - cumpărare”, deși clauzele contractuale se referă la un antecontract de vânzare - cumpărare. De asemenea, s-a avut în vedere că, notarul public nu a solicitat extrasele de carte funciară pentru a se asigura că vânzătorii sunt proprietarii bunului vândut, nu a stabilit în RON echivalentul prețului în euro declarat de părți și a calculat un onorariu de 100 de ori mai mare decât cel prevăzut de lege pentru un antecontract fără avans.

Instanța de fond a dispus în mod greșit anularea actelor administrative întocmite de recurenta - pârâtă pentru sancționarea disciplinară a intimatului - reclamant și soluția pronunțată în acest sens este rezultatul interpretării greșite a probelor care au fost administrate și a dispozițiilor legale referitoare la activitatea de autentificare a înscrisurilor desfășurată de notarii publici și la răspunderea disciplinară a acestora.

În exercitarea controlului jurisdicțional pentru care a fost învestită, instanța de fond a analizat natura juridică și efectele actului autentificat din 9 iulie 2010 de către intimatul - reclamant, deși acestea vizează raporturile juridice dintre părțile contractante și nu pot fi examinate pe calea contenciosului administrativ, având ca obiect cele două hotărâri întocmite de către recurentă și a căror legalitate trebuia examinată în raport cu obligațiile legale ale notarului public și condițiile angajării răspunderii disciplinare a acestuia pentru activitatea notarială desfășurată. Referitor la obligațiile legale care reveneau intimatului - reclamant, în calitate de notar public, se constată că prima instanță nu a avut în vedere reglementarea cuprinsă în Legea nr. 36/1995 și în Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, care a și constituit temeiul juridic al actelor administrative contestate.

Astfel, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare, notarii publici, care desfășoară activitate notarială, au atât obligația să verifice dacă actele pe care le instrumentează cuprind clauze contrare legii și bunelor moravuri, cât și obligația să ceară și să dea lămuriri părților asupra conținutului acestor acte spre a se convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor. În art. 43, art. 45 și art. 49 din aceeași Lege, se prevede de asemenea că, notarul public are obligația să deslușească raporturile reale dintre părți cu privire la actul pe care vor să-l încheie, iar în cazul înscrisurilor redactate de părți sau, după caz, de reprezentanții lor legali sau convenționali, trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor de fond și de formă, având dreptul să le aducă modificările și completările corespunzătoare, cu acordul părților.

Intimatul - reclamant nu a dovedit îndeplinirea acestor obligații legale impuse pentru activitatea sa de autentificare a înscrisurilor, iar apărările pe care le-a formulat și probele pe care le-a administrat nu au dovedit o altă situație de fapt decât aceea constată în nota de control din 25 august 2010 și avută în vedere la stabilirea răspunderii disciplinare. Cea mai mare parte acestor apărări au fost greșit însușite de instanța de fond, fără a se avea în vedere că ele nu constituie motive de nelegalitate a actelor contestate, vizând fapte ale părților contractante după data autentificării actului de vânzare - cumpărare din 10 iulie 2009 și care sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză, întrucât actul notarial produce efecte prin el însuși și nu poate fi întregit sau explicat prin acte și fapte ulterioare.

Această concluzie se impune față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 36/1995, care prevăd că, actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă recunoscută de lege. Din acest motiv, se constată că în mod nelegal a fost înlăturată incidența în cauză a dispozițiilor legale menționate anterior referitoare la obligațiile notarului public în exercitarea activității de autentificare a înscrisurilor, respectiv art. 6, art. 43, art. 45 și art. 49 din Legea nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare, care au fundamentat din punct de vedere juridic decizia uniunii recurente de aplicare a sancțiunii disciplinare „observație scrisă”.

De asemenea, s-a considerat în mod greșit că, față de natura juridică a actului autentificat din 10 iulie 2009 intimatul - reclamant nu avea obligația prevăzută de art. 70 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, de a pretinde prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului.

Deși această obligație a notarului public de a verifica situația proprietății și sarcinile bunului a fost reglementată expres pentru actele de transmisiuni sau constituiri de drepturi reale, intimatul - reclamant a fost în mod nejustificat exonerat de răspundere juridică față de natura juridică a actului autentificat de antecontract de vânzare - cumpărare, fără a se observa că, actul a fost denumit contract de vânzare - cumpărare, că nu s-a solicitat nici un extras de carte funciară pentru nici una din cele 41 parcele de teren care formează obiectul actului, că la mapa din arhivă nu se regăsește nici un act sau document din care să rezulte că soții P. ar fi proprietarii celor 41 parcele de teren sau că dețin un titlu asupra acestora.

În consecință, se constată că în mod întemeiat s-a reținut în actele administrative contestate că, pentru autentificarea actului din 10 iulie 2009 era oportună și chiar necesară verificarea titlului de proprietate al vânzătorilor, dat fiind că și în ipoteza unui antecontract de vânzare - cumpărare, obligația viitoare de a vinde nu poate să fie total nejustificată - jocandi cauza; pentru ca un act juridic să producă efecte, consimțământul trebuie dat cu intenția de a se obliga, manifestarea sa de voință făcută în glumă nu produce efecte juridice, iar posibilitatea de a deveni proprietar în viitor trebuie probată cumpărătorului cu înscrisuri sub semnătură privată sau alte probe, verificate de către notar.

Exercitarea de către intimatul - reclamant a acestor atribuții se impunea în scopul prevenirii litigiilor, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 36/1995, scop care nu s-a realizat prin activitatea notarială desfășurată, întrucât actul autentificat din 10 iulie 2009 a generat litigiul care face obiectul Dosarului nr. 701/33/2011, aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. În hotărârea instanței de fond au fost de asemenea în mod greșit însușite apărările intimatului - reclamant privind lipsa de temei juridic pentru obligația de a echivala în RON, la cursul zilei stabilit de Banca Națională a României, prețul declarat de pârâți în moneda euro și de a calcula onorariul în raport cu onorariile minimale aprobate pentru actul autentificat.

Astfel, se reține că, deși instanța de fond nu a negat reglementarea prin art. 3 din Regulamentul valutar al Băncii Naționale a României nr. 4/2005 a obligației ca operațiunile între rezidenți care fac obiectul comerțului de bunuri sau servicii să se realizeze numai în moneda națională (leu), a considerat neîntemeiat că aceasta nu este incidentă față de obiectul și efectele juridice ale actului autentificat din 10 iulie 2009. Concluzia primei instanțe se dovedește a fi eronată, în condițiile în care, reglementarea susmenționată nu cuprinde o asemenea distincție a actelor prin care se realizează operațiuni între rezidenți. Fără temei a fost înlăturată de către instanța de fond și aplicarea în cauză a dispozițiilor Ordinului nr. 46/C din 6 ianuarie 2011 emis de ministerul justiției pentru aprobarea Normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile notariale prestate de notarii publici, publicat în M. Of.

nr. 133/22.02.2011, Partea I. Autentificarea unui înscris redactat în termeni ambigui, prin neîndeplinirea de către notarul public a obligațiilor impuse de lege pentru activitatea de autentificare a înscrisurilor, nu poate constitui un just temei pentru înlăturarea reglementării adoptate în cadrul ordinului profesional cu privire la onorariile minimale în raport cu natura actului și pentru stabilirea unui onorariu în mod arbitrar, fără nici un criteriu legal, așa cum a procedat intimatul - reclamant în cazul actului autentificat din 10 iulie 2009. Față de argumentele de fapt și de drept care au fost expuse, rezultă că intimatul - reclamant a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de art. 39 lit. a) din Legea nr. 36/1995, care constă în neglijență în efectuarea lucrărilor și pentru care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară minimă de observație scrisă, prevăzută de art. 41 lit. a) din aceeași Lege.

În atare situație, se constată că au fost greșit anulate cele două hotărâri întocmite de către autoritatea recurentă, acte care se dovedesc a fi fost legal întocmite, prin aplicarea corectă a dispozițiilor legale și regulamentare referitoare la obligațiile notarului public și printr-o justă apreciere asupra activității notariale desfășurate de intimatul - reclamant cu prilejul autentificării contractului de vânzare - cumpărare din 10 iulie 2009. În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, se impunea a fi respinsă acțiunea în anulare formulată de către intimatul - reclamant și a fi menținute cele două acte administrative deduse judecății. 3. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru considerentele arătate, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica sentința pronunțată de instanța de fond, în sensul că, va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul S.T.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România împotriva sentinței civile nr. 459/2011 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul S.T.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2012.