ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4989/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin acțiunea formulată, reclamanta SC D.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal din 26 martie 2010, prin care s-a stabilit obligarea societății reclamante la restituirea sumei de 1.019.387,65 RON, reprezentând sprijin financiar nerambursabil aferent contractului din 6 aprilie 2006 și a Deciziei nr. 11415 din 7 iunie 2010 de respingere a contestației formulate de reclamantă împotriva acestui proces-verbal.

Prin întâmpinare, pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Prin Sentința nr. 164 din 18 mai 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a dispus anularea procesului-verbal înregistrat la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit la 26 martie 2010 și a Deciziei nr. 11415 din 7 iunie 2010 emisă de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a obligat pârâta la plata sumei de 13.544 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, onorariu expert și taxă de timbru.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în speță, contractul din 6 aprilie 2006 s-a derulat în condiții corespunzătoare, livrarea tuturor echipamentelor fiind făcută la termenele și la prețurile contractate și în concordanță cu oferta făcută de firma declarată câștigătoare, că investiția finanțată din fonduri SAPARD a fost realizată, utilajele contractate au fost primite în totalitate, unitatea funcționează conform parametrilor din contractul de finanțare, respectând obiectul de activitate inițial, astfel că scopul finanțării a fost atins. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, susținând că soluția instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor contractului de finanțare și anexelor acestuia, cât și a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.G.

nr. 79/2003, deși s-a dovedit că selecția de oferte pentru adjudecarea contractului de achiziție a fost viciată și nu îndeplinește condițiile impuse prin Programul SAPARD referitoare la respectarea principiului liberei concurențe, al transparenței, al respectării parametrilor de calitate a obiectelor achizițiilor și principiul eficienței utilizării fondurilor; 2. Decizia contestată Prin Decizia nr. 2044 din 24 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva Sentinței nr. 164 din 18 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, a casat sentința recurată și a respins acțiunea reclamantei SC D.P.

SRL Măgureni, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că la selecția de oferte au participat societățile comerciale SC R.K.G., SC E. SRL și SC S.I.S. SRL, fiind declarată câștigătoare firma R.K.G., cu care s-a încheiat contractul de furnizare din 6 aprilie 2006. Instanța de recurs a reținut că societatea R.K.G. Germania este acționar cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 50% la G. K&M G. SRL Glina, județul Ilfov, alături de M.Ș.C. (persoană fizică cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 50%), acesta din urmă fiind asociat cu cotă de participare la beneficii/pierderi de 75% și la SC E. SRL, astfel că, în raport de această situație, nu s-a asigurat un cadru concurențial adecvat, încălcându-se principiul liberei concurențe, al transparenței în utilizarea fondurilor.

S-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că, în raport de dispoziții legale și contractuale se impunea ca ofertele să fie obținute de la furnizori și să fie reale, însă în cauză, firma câștigătoare nu avea obiect de activitate adecvat pentru a desfășura activitatea dobândită prin selecția de oferte, acționând conform traducerii furnizate de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în domeniul producerii de condimente și sosuri, fabricare de preparate chimice și alte activități, diferite de fabricarea/comerțul cu echipamente de procesare a cărnii, astfel că nu putea participa la selecția de oferte organizată de reclamantă pentru implementarea proiectului „Investiție nouă, fabrică de preparate din carne în comuna Măgureni, județul Prahova”.

De asemenea, instanța de recurs a reținut că potrivit adresei de răspuns nr. 20205 din 22 septembrie 2009 a O.L.A.F. către recurentă, nici cealaltă societate care a participat la selecția de oferte, S.I.S. SRL nu este distribuitor de utilaje de procesare carne, echipamente de ambalare, marcare, etichetare, igienizare și de laborator, fiind producător de agregate frigorifice civile și industriale, astfel că nu putea participa la selecția de oferte menționată, prin urmare nici această ofertă nu poate fi considerată ca provenind de la un furnizor de echipamente supuse selecției de oferte lansată de reclamantă în calitate de beneficiar, cum impuneau prevederile contractuale și legale menționate.

În fine, instanța de recurs a constatat că potrivit raportului O.L.A.F., a cărui valoare probantă nu a fost contestată, cât și corespondenței derulate cu autoritatea pârâtă cu privire la investigația asupra ofertelor false depuse și utilizate de către societăți în cadrul finanțării din fonduri SAPARD, printre care este enumerată și reclamanta, ofertele emise în numele companiei italiene S.I.S. SRL, sunt false. 3. Calea de atac formulată Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare SC D.P. SRL, în baza art. 318 C. proc. civ. arătând că instanța a omis să se pronunțe asupra unor elemente ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale.

În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, contestatoarea a susținut, în esență, că: - la termenul la care s-a judecat recursul promovat în cauză, reprezentantul societății a solicitat proba cu înscrisuri și a depus un set de înscrisuri, însă instanța de recurs nu a înțeles să acorde termen pentru comunicarea acestora și nici nu a amânat pronunțarea pentru a le studia, astfel că a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în motivarea deciziei nu a făcut nicio referire și nicio trimitere la aceste înscrisuri. - instanța de recurs a omis să cerceteze toate aspectele deduse judecății, aspecte care conformau că cele două acte supuse controlului judiciar sunt nelegale.

Astfel, nu s-a observat că sprijinul financiar nerambursabil a fost primit de societate în baza contractului de finanțare din 6 aprilie 2006, în conformitate cu dispozițiile contractului cadru din 12 septembrie 2005, acte ce nu au fost reziliate, prin urmare continuă să producă efecte, iar obligarea societății la restituirea acestora este nelegală. - în convenția încheiată nu este stipulat niciun pact comisoriu de gradul 4 care să permită autorității să pună capăt contractului în mod unilateral ca urmare a faptului că societatea nu și-a îndeplinit obligația de diligență în alegerea partenerilor contractuali. - autoritatea contractantă trebuia să obțină rezilierea contractelor și pe cale de consecință să solicite restituirea finanțării obținute de societate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Contestația în anulare de față, urmează a fi respinsă ca nefondată, față de temeiul de drept invocat și raportat la motivele înfățișate de contestatoare, în considerarea celor ce urmează: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului. Astfel, potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., contestația în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. Totodată, conform dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., contestația în anulare specială se referă la situația în care instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs. Înalta Curte reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, de natură a conduce la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, ceea ce nu poate fi reținut în cauză.

Susținerile contestatoarei referitoare la faptul că instanța de recurs nu a înțeles să acorde termen pentru comunicarea înscrisurilor depuse și nici nu a amânat pronunțarea pentru a le studia, nu sunt fondate, întrucât așa cum rezultă din practicaua deciziei, reprezentantul recurentei-pârâte a precizat, în ședință publică, că nu dorește un termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestora, rămânând la latitudinea instanței dacă este necesară amânarea pronunțării hotărârii. Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea contestată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât instanța de recurs a expus în mod convingător și detaliat argumentele care au determinat formarea convingerii sale.

În cauză, contestatoarea, reiterând argumentele expuse prin întâmpinare în fața instanței de recurs, efectuează de fapt o critică a hotărârii instanței de recurs, prin prisma modului în care aceasta a analizat materialul probator administrat în cauză precum și modul de interpretare și aplicare a dispozițiile legale în materie, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea contestației în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justețea soluției contestate. Astfel, susținerile contestatoarei referitoare la pretinsa omitere a instanței de recurs de a analiza înscrisurile depuse în recurs, sunt fără relevanță, întrucât nu privesc aspecte formale ale judecății, ci unele de fond care nu pot face obiectul unei contestații în anulare.

De altfel, din analiza sistematică a considerentelor rezultă fără echivoc că, instanța de recurs nu a omis să analizeze înscrisurile depuse de intimata-reclamanta, ci a analizat motivele de nelegalitate a hotărârii instanței de fond invocate prin cererea de recurs, prin raportare la înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Pe de altă parte, este lesne de observat că prin referirile la greșita apreciere a situației de fapt, contestatoarea evocă de fapt greșeli de judecată în procedura de soluționare a recursului și nu greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluționare a unei contestații în anulare.

Criticile contestatoarei referitoare la pronunțarea unei decizii de către instanța de recurs prin ignorarea faptului că, în cauză, nu sunt reziliate contractele în baza cărora societatea contestatoare a primit sprijinul nerambursabil, sunt nefondate, întrucât instanța de recurs, prin raportare la legislația în materie, a analizat în mod detaliat atât clauzele contractuale referitoare la eligibilitatea cheltuielilor, cât și neregulile constatate de către autoritatea pârâtă cu ocazia investigației care au condus, la declanșarea procedurii de recuperare a debitului, fiind întocmite procesul-verbal și decizia contestate în cauză și apreciate ca legale de instanța de recurs. Față de formularea clară a textului prevăzut de art. 318 C. proc.

civ., contestația poate fi exercitată numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv de recurs cu care a fost învestită nu și atunci când nu au fost analizate punctual toate criticile formulate în dezvoltarea sau combaterea motivelor de recurs. Așa fiind neexaminarea distinctă a fiecărei critici nu constituie prin ea însăși, o omisiune în sensul art. 318 C. proc. civ, dacă instanța a răspuns printr-un considerent comun. În consecință, constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC D.P. SRL Măgureni prin A.J. A.I. I.P.U.R.L. împotriva Deciziei nr. 2044 din 26 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS