ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4989/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC D.P.

SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

anularea procesului-verbal din 26 martie 2010, prin care s-a stabilit obligarea

societății reclamante la restituirea sumei de 1.019.387,65 RON, reprezentând

sprijin financiar nerambursabil aferent contractului din 6 aprilie 2006 și a

Deciziei nr. 11415 din 7 iunie 2010 de respingere a contestației formulate de

reclamantă împotriva acestui proces-verbal.

Prin întâmpinare,

pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a solicitat

respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin Sentința nr. 164

din 18 mai 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D.P. SRL,

în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit,

a dispus anularea procesului-verbal înregistrat la Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit la 26 martie 2010 și a Deciziei nr. 11415 din 7

iunie 2010 emisă de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a

obligat pârâta la plata sumei de 13.544 RON către reclamantă, cu titlu de

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, onorariu expert și taxă

de timbru.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că în speță, contractul din 6 aprilie 2006

s-a derulat în condiții corespunzătoare, livrarea tuturor echipamentelor fiind

făcută la termenele și la prețurile contractate și în concordanță cu oferta

făcută de firma declarată câștigătoare, că investiția finanțată din fonduri

SAPARD a fost realizată, utilajele contractate au fost primite în totalitate,

unitatea funcționează conform parametrilor din contractul de finanțare,

respectând obiectul de activitate inițial, astfel că scopul finanțării a fost

atins.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit, susținând că soluția instanței de fond a fost pronunțată cu

interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor contractului de finanțare și

anexelor acestuia, cât și a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003,

deși s-a dovedit că selecția de oferte pentru adjudecarea contractului de

achiziție a fost viciată și nu îndeplinește condițiile impuse prin Programul

SAPARD referitoare la respectarea principiului liberei concurențe, al

transparenței, al respectării parametrilor de calitate a obiectelor

achizițiilor și principiul eficienței utilizării fondurilor;

Prin Decizia nr. 2044

din 24 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva Sentinței nr. 164 din 18 mai 2011 a

Curții de Apel Ploiești, a casat sentința recurată și a respins acțiunea

reclamantei SC D.P. SRL Măgureni, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a reținut că din probele administrate în cauză,

rezultă că la selecția de oferte au participat societățile comerciale SC

R.K.G., SC E. SRL și SC S.I.S. SRL, fiind declarată câștigătoare firma R.K.G.,

cu care s-a încheiat contractul de furnizare din 6 aprilie 2006.

Instanța de recurs a

reținut că societatea R.K.G. Germania este acționar cu o cotă de participare la

beneficii și pierderi de 50% la G. K&M G. SRL Glina, județul Ilfov, alături

de M.Ș.C. (persoană fizică cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de

50%), acesta din urmă fiind asociat cu cotă de participare la

beneficii/pierderi de 75% și la SC E. SRL, astfel că, în raport de această

situație, nu s-a asigurat un cadru concurențial adecvat, încălcându-se

principiul liberei concurențe, al transparenței în utilizarea fondurilor.

S-a mai arătat în

considerentele deciziei atacate că, în raport de dispoziții legale și

contractuale se impunea ca ofertele să fie obținute de la furnizori și să fie

reale, însă în cauză, firma câștigătoare nu avea obiect de activitate adecvat

pentru a desfășura activitatea dobândită prin selecția de oferte, acționând

conform traducerii furnizate de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit în domeniul producerii de condimente și sosuri, fabricare de preparate

chimice și alte activități, diferite de fabricarea/comerțul cu echipamente de

procesare a cărnii, astfel că nu putea participa la selecția de oferte

organizată de reclamantă pentru implementarea proiectului „Investiție nouă,

fabrică de preparate din carne în comuna Măgureni, județul Prahova”.

De asemenea, instanța

de recurs a reținut că potrivit adresei de răspuns nr. 20205 din 22 septembrie

2009 a O.L.A.F. către recurentă, nici cealaltă societate care a participat la

selecția de oferte, S.I.S. SRL nu este distribuitor de utilaje de procesare

carne, echipamente de ambalare, marcare, etichetare, igienizare și de

laborator, fiind producător de agregate frigorifice civile și industriale,

astfel că nu putea participa la selecția de oferte menționată, prin urmare nici

această ofertă nu poate fi considerată ca provenind de la un furnizor de

echipamente supuse selecției de oferte lansată de reclamantă în calitate de beneficiar,

cum impuneau prevederile contractuale și legale menționate.

În fine, instanța de

recurs a constatat că potrivit raportului O.L.A.F., a cărui valoare probantă nu

a fost contestată, cât și corespondenței derulate cu autoritatea pârâtă cu

privire la investigația asupra ofertelor false depuse și utilizate de către

societăți în cadrul finanțării din fonduri SAPARD, printre care este enumerată

și reclamanta, ofertele emise în numele companiei italiene S.I.S. SRL, sunt

false.

formulată

Împotriva acestei

decizii, a formulat contestație în anulare SC D.P. SRL, în baza art. 318 C.

proc. civ. arătând că instanța a omis să se pronunțe asupra unor elemente ceea

ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale.

În dezvoltarea

motivelor căii de atac exercitate, contestatoarea a susținut, în esență, că:

- la termenul la care

s-a judecat recursul promovat în cauză, reprezentantul societății a solicitat

proba cu înscrisuri și a depus un set de înscrisuri, însă instanța de recurs nu

a înțeles să acorde termen pentru comunicarea acestora și nici nu a amânat

pronunțarea pentru a le studia, astfel că a pronunțat o hotărâre cu încălcarea

prevederilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în motivarea deciziei

nu a făcut nicio referire și nicio trimitere la aceste înscrisuri.

- instanța de recurs

a omis să cerceteze toate aspectele deduse judecății, aspecte care conformau că

cele două acte supuse controlului judiciar sunt nelegale. Astfel, nu s-a

observat că sprijinul financiar nerambursabil a fost primit de societate în

baza contractului de finanțare din 6 aprilie 2006, în conformitate cu

dispozițiile contractului cadru din 12 septembrie 2005, acte ce nu au fost

reziliate, prin urmare continuă să producă efecte, iar obligarea societății la

restituirea acestora este nelegală.

- în convenția

încheiată nu este stipulat niciun pact comisoriu de gradul 4 care să permită

autorității să pună capăt contractului în mod unilateral ca urmare a faptului

că societatea nu și-a îndeplinit obligația de diligență în alegerea

partenerilor contractuali.

- autoritatea

contractantă trebuia să obțină rezilierea contractelor și pe cale de consecință

să solicite restituirea finanțării obținute de societate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în

anulare de față, urmează a fi respinsă ca nefondată, față de temeiul de drept

invocat și raportat la motivele înfățișate de contestatoare, în considerarea

celor ce urmează:

Contestația în

anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru

motivele limitativ și strict prevăzute de lege și care nu presupune o

rejudecare a recursului.

Astfel, potrivit art.

318 teza I C. proc. civ., contestația în anulare specială este admisibilă numai

dacă hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în

legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Totodată, conform

dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestația în

anulare specială se referă la situația în care instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de recurs.

Înalta Curte

reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în

anulare, sunt greșeli de fapt, de natură a conduce la pronunțarea unei soluții

eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au

legătură cu aspectele formale ale judecății, ceea ce nu poate fi reținut în

cauză.

Susținerile

contestatoarei referitoare la faptul că instanța de recurs nu a înțeles să

acorde termen pentru comunicarea înscrisurilor depuse și nici nu a amânat

pronunțarea pentru a le studia, nu sunt fondate, întrucât așa cum rezultă din

practicaua deciziei, reprezentantul recurentei-pârâte a precizat, în ședință

publică, că nu dorește un termen pentru a lua cunoștință de conținutul

acestora, rămânând la latitudinea instanței dacă este necesară amânarea

pronunțării hotărârii.

Instanța de control

judiciar apreciază că hotărârea contestată îndeplinește cerințele impuse de

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât instanța de recurs a expus în

mod convingător și detaliat argumentele care au determinat formarea convingerii

sale.

În cauză,

contestatoarea, reiterând argumentele expuse prin întâmpinare în fața instanței

de recurs, efectuează de fapt o critică a hotărârii instanței de recurs, prin

prisma modului în care aceasta a analizat materialul probator administrat în

cauză precum și modul de interpretare și aplicare a dispozițiile legale în

materie, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea contestației în anulare,

procedură în care nu poate fi examinată justețea soluției contestate.

Astfel, susținerile

contestatoarei referitoare la pretinsa omitere a instanței de recurs de a

analiza înscrisurile depuse în recurs, sunt fără relevanță, întrucât nu privesc

aspecte formale ale judecății, ci unele de fond care nu pot face obiectul unei

contestații în anulare.

De altfel, din

analiza sistematică a considerentelor rezultă fără echivoc că, instanța de

recurs nu a omis să analizeze înscrisurile depuse de intimata-reclamanta, ci a

analizat motivele de nelegalitate a hotărârii instanței de fond invocate prin

cererea de recurs, prin raportare la înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Pe de altă parte,

este lesne de observat că prin referirile la greșita apreciere a situației de

fapt, contestatoarea evocă de fapt greșeli de judecată în procedura de

soluționare a recursului și nu greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc.

civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluționare a unei contestații în anulare.

Criticile

contestatoarei referitoare la pronunțarea unei decizii de către instanța de

recurs prin ignorarea faptului că, în cauză, nu sunt reziliate contractele în

baza cărora societatea contestatoare a primit sprijinul nerambursabil, sunt

nefondate, întrucât instanța de recurs, prin raportare la legislația în

materie, a analizat în mod detaliat atât clauzele contractuale referitoare la

eligibilitatea cheltuielilor, cât și neregulile constatate de către autoritatea

pârâtă cu ocazia investigației care au condus, la declanșarea procedurii de

recuperare a debitului, fiind întocmite procesul-verbal și decizia contestate

în cauză și apreciate ca legale de instanța de recurs.

Față de formularea

clară a textului prevăzut de art. 318 C. proc. civ., contestația poate fi

exercitată numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv de recurs

cu care a fost învestită nu și atunci când nu au fost analizate punctual toate

criticile formulate în dezvoltarea sau combaterea motivelor de recurs. Așa

fiind neexaminarea distinctă a fiecărei critici nu constituie prin ea însăși, o

omisiune în sensul art. 318 C. proc. civ, dacă instanța a răspuns printr-un

considerent comun.

În consecință,

constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de SC D.P. SRL Măgureni prin A.J. A.I. I.P.U.R.L.

împotriva Deciziei nr. 2044 din 26 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS