ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2483/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 234484 RON, actualizată cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 6825 din 26.10.2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând în esență că litigiul privește un act administrativ asimilat, încheiat de o autoritate asimilată autorităților publice centrale.

2.2. Prin sentința nr. 402 din 09.02.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. x/2017.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea a reținut că în contractele de închiriere, părțile nu se afla pe poziție de egalitate, o mare parte din clauzele contractuale fiind impuse de legislație și conferind reclamantei o poziție avantajoasă, ceea ce conturează regimul de putere publica sub care aceasta acționează.

În ceea ce privește calificarea reclamantei ca fiind o autoritate publica locala sau centrala, a reținut că această împărțire a autorităților publice în primul rând este specifică autorităților publice propriu-zise și nu celor asimilate, iar în al doilea rând se bazează pe locul, poziția ocupată în sistemul/structura autorităților publice naționale.

Or, fiind o persoană juridică de drept privat, reclamanta nu ocupă propriu-zis nicio poziție în arhitectura sistemului autorităților publice din România, asimilarea neputându-se face decât cu o autoritate publica de nivel local, aspect care atrage competența materială a tribunalelor pentru soluționarea litigiilor izvorâte din contractele administrative în care acestea sunt parte.

2.3. Prin sentința nr. 6579 din 06.11.2017 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal s-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București și, constatând existența conflictului negativ de competență, s-a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență, că litigiul de față privește un act administrativ asimilat, încheiat de o autoritate asimilată autorităților publice centrale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Potrivit prevederilor generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența unei instanțe de contencios administrativ este atrasă de natura juridică administrativă a actului care face obiectul litigiului dedus judecății.

În conformitate cu art. 2 alin. (1) "În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;

c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ."

Cu alte cuvinte, în raport cu prevederile prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b și c) din Legea nr. 554/2004, pentru ca un contract să poată fi asimilat unui act administrativ supus regimului juridic reglementat prin Legea contenciosului administrativ, este necesar ca acel contract să aibă ca obiect executarea unor lucrări de interes public și să fi fost încheiat cu o autoritate publică sau de autoritate publică asimilată, care să fi acționat în regim de putere publică.

În cauză, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. este organizată, conform art. 1 și 6 din H.G. nr. 581/1998 privind înființarea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A., prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, sub forma unei societăți comerciale autorizate să desfășoare activități de interes public național în scopul realizării transportului feroviar public și al satisfacerii nevoilor de apărare a țării. Aceste elemente se încadrează în definiția autorității publice asimilate, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b teza finală din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 10 din O.G. nr. 12/1998 "Compania națională care administrează infrastructura feroviară poate să închirieze, cu acordul Ministerului Transporturilor, părți ale infrastructurii feroviare neinteroperabile publice către alte persoane juridice, în vederea administrării acesteia pentru organizarea transporturilor publice de mărfuri și persoane".

Potrivit art. 1 alin. (3) și alin. (10) lit. f din O.U.G. nr. 12/1998, transportul feroviar public de calatori reprezintă un serviciu public.

Pretențiile deduse judecății sunt întemeiate pe contractul nr. x/23.10.2009 încheiat între reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., pe de o parte, și pârâta B. S.R.L., pe de cealaltă parte și are ca obiect închirierea unui bun proprietate publică, respectiv secția de circulație Leorda - Dorohoi, care, potrivit contractului, aparține infrastructurii feroviare neinteroperabile, în vederea realizării simultane a activităților de gestionare a infrastructurii și a serviciilor de transport feroviar public de călători și de marfă.

Astfel, raportul juridic dedus judecății este unul administrativ, acțiunea în justiție încadrându-se în coordonatele art. 1 alin. (1) și (8) alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și vizând un act administrativ asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (2) din aceeași lege.

Prin urmare, pentru determinarea instanței competente să soluționeze litigiul sunt incidente normele de competență de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind aplicabil criteriul rangului central sau local al autorității publice pârâte.

Așa cum corect a reținut curtea de apel, întotdeauna clasificarea autorităților și instituțiilor publice în autorități/instituții de nivel central, respectiv local, se realizează în funcție de poziția ocupată de acestea în cadrul ierarhiei administrației publice, această clasificare fiind, deci, proprie autorităților și instituțiilor publice propriu-zise.

In ceea ce privește persoanele juridice de drept privat, asimilate autorităților publice, acestea nu fac parte din sistemul administrației de stat, astfel încât acestora nu li se poate aplica regula de clasificare de mai sus.

Ca atare, strict în vederea determinării competenței materiale a instanței, acestea vor fi asimilate întotdeauna unor autorități locale.

În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. în contradictoriu cu pârâtul A. S.R.L., în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2018.