ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2142/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2142/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 25 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Serviciul de Soluționare Contestații al Ministerului Finanțelor Publice, a solicitat anularea Deciziei nr. 65/P/31.08.2017, emisă de Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, privind soluționarea plângerii prealabile formulate de reclamanta A. S.A. împotriva Dispoziției obligatorii nr. x/24.04.2017, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, precum și măsura dispusă în Raportul de Inspecție nr. x/24.04.2017.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 274/2018/CA din 20 februarie 2018, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Iași a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.A. a solicitat anularea unei decizii emise de o autoritate publică centrală, în soluționarea unei contestații formulate împotriva Dispoziției obligatorii nr. 1548/24.04.2018.
În această situație, devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revenind curții de apel, și nu tribunalului, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.
2.2. Urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de către Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 martie 2018, sub nr. x/2018.
Prin sentința civilă nr. 46/2018 din 11 aprilie 2018, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.
În argumentarea soluției astfel dispuse, instanța a reținut că, prin dispozițiile O.U.G. nr. 94/2011, legiuitorul nu instituie o competență specială a curților de apel, prin secțiile de contencios administrativ, în soluționarea litigiilor referitoare la legalitatea dispozițiilor obligatorii și a deciziilor emise în procedura de soluționare a plângerilor prealabile, fiind incidente dispozițiile dreptului comun, respectiv regulile stabilite de art. 10 din legea nr. 554/2004.
Aplicând aceste dispoziții la cauza de față, Curtea a apreciat că nu se poate determina competența materială de soluționare a cauzei în raport de rangul autorității administrative ce a soluționat plângerea prealabilă, aceasta stabilindu-se după rangul autorității emitente a actului administrativ vătămător. Întrucât actul administrativ vătămător îl reprezintă Dispoziția obligatorie nr. x/24.04.2017, emisă de DGRFP Iași, organ administrativ de rang local, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine Tribunalului Iași.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra conflictului negativ de competență.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Serviciul de Soluționare Contestații al Ministerului Finanțelor Publice, a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 65/P/31.08.2017, emisă de Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în soluționarea contestației formulate de societatea reclamantă împotriva unor acte emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, respectiv Dispoziția obligatorie nr. x/24.04.2017 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/24.04.2017.
Înalta Curte reține că, împotriva Dispoziției obligatorii și a Raportului de Inspecție Fiscală, reclamanta a formulat plângere prealabilă, care a fost respinsă de către Ministerul Finanțelor Publice prin Decizia nr. 65/P/31.08.2017.
Potrivit art. 23 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare:
"(1)Împotriva dispoziției obligatorii se poate formula plângere prealabilă în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva dispoziției obligatorii se face de către Ministerul Finanțelor Publice ."
Dispozițiile art. 45 din H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, prevăd că "decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".
Înalta Curte nu va achiesa la opinia Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit căreia actul administrativ vătătmător îl reprezintă Dispoziția obligatorie nr. x/24.04.2017, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, întrucât, conform art. 45 din H.G. nr. 101/2012, anterior citat, obiectul acțiunii judiciare îl reprezintă decizia emisă în soluționarea contestației, iar nu dispoziția organului administrativ local.
În concluzie, Înalta Curte constată că actul administrativ a cărui legalitate urmează a fi analizată de instanța de judecată, este reprezentat de Decizia nr. 65/P/31.08.2017, emisă în soluționarea plângerii prealabile, de Ministerul Finanțelor Publice, competența materială fiind stabilită în raport de această Decizie.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".
Având în vedere obiectul acțiunii, care privește un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv decizia de soluționare a plângerii prealabile, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, competența de soluționare a cauzei revine curții de apel, în raport de rangul autorității emitente a actului atacat, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. și pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Serviciul de Soluționare Contestații al Ministerului Finanțelor Publice, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2018.