ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1791/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 5136 din 07 decembrie 2017, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava și a declinat cauza având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator B., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Curtea de Apel Suceava, prin Sentința nr. 31 din 14.02.2018 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivirea conflictului negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor, următoarele:

- anularea Deciziei nr. 38/P/13.04.2017 privind soluționarea plângerii prealabile formulată de reclamantă împotriva Dispoziției Obligatorii nr. ISF_AIF 014 din data de 04.01.2017, a Raportului de Inspecție Economico - Financiară nr. x din 04.01.2017, precum și a Procesului verbal nr. x din 04.01.2017, decizie comunicată reclamantei în data de 18.04.2017;

- anularea Dispoziției Obligatorii nr. x din 04.01.2017, a Raportului de Inspecție Economico - Financiară nr. x din 04.01.2017 și a Procesului-verbal nr. x din 04.01.2017.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare atât la data formulării acțiunii, potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În speță, reclamanta contestă în principal Dispoziția obligatorie nr. x/4.01.2017, emisă de D.G.R.F.P. Iași, prin care s-a dispus restituirea la bugetul de stat a sumei de 1.115.037 RON, încasată ilegal și accesoriile aferente debitului principal, în sumă de 552.942 RON.

Dispoziția obligatorie nr. x/4.01.2017 reprezintă titlu de creanță în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011, iar Raportul de Inspecție Economico - Financiară nr. x din 04.01.2017 este anexă la dispoziția obligatorie.

Sumele ce fac obiectul cererii de chemare în judecată, identificate cu dispoziția obligatorie contestată, sunt: 1.115.037 RON - reprezentând sumă încasată ilegal și 552.942 RON - accesorii aferente debitului principal.

Acestor sume le sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, iar aceste sume constituie, potrivit art. 22 din actul normativ precitat, creanțe bugetare, pentru care se datorează accesorii calculate conform prevederilor Codului de procedură fiscală.

Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, Codul de procedură fiscală reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanțelor fiscale.

Potrivit alin. (2) lit. c), în măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, prezentul cod se aplică și pentru alte creanțe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanțelor fiscale.

Potrivit art. 1 pct. 10, creanță fiscală reprezintă dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța fiscală principală și creanța fiscală accesorie.

Art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011 stipulează că:

"(1) Sumele cuvenite bugetului general consolidat, stabilite prin rapoartele de inspecție economico-financiară și înscrise în dispoziția obligatorie, constituie creanțe bugetare. Dispoziția obligatorie constituie titlu de creanță.

(2) Pentru creanțele bugetare prevăzute la alin. (1) se datorează accesorii calculate conform dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de la data încasării acestora de către operatorul economic verificat sau de la termenele scadente ale obligațiilor de plată.

(3) Creanțelor bugetare și accesoriilor aferente, stabilite de organele de inspecție economico-financiară competente, li se aplică reglementările legale în vigoare referitoare la colectarea creanțelor fiscale."

În considerarea acestor dispoziții legale speciale, care au caracter derogator de la dispozițiile legii contenciosului administrativ, în cauză se aplică criteriul valoric.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 1.000.000 RON, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.

În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act ce vizează o creanță fiscală al cărei cuantum se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în speță, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. "A." S.R.L. Rădăuți, prin administrator B. și pe pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor Publice București - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 mai 2018.