ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2093/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 1575 din 15 decembrie 2016 a Plenului CSM, prin care s-a respins contestația formulată împotriva Hotărârii secției pentru judecători nr. 1061/25.10.2016, de respingere a cererii de transfer, și obligarea pârâtului Consiliu Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea de transfer de la Judecătoria Zărnești la Judecătoria Brașov.

Prin Hotărârea nr. 1061 din 25 octombrie 2016, secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ("CSM") a respins cererea de transfer formulată de către doamna judecător A., de la Judecătoria Zărnești la Judecătoria Brașov, în raport cu situația Judecătoriei Zărnești, instanță de la care se solicită transferul, care înregistrează o încărcătură pe judecător și pe schemă peste media națională și care s-a confruntat o perioadă îndelungată cu dificultăți în ocuparea posturilor vacante, dar și cu faptul că doamna judecător are cea mai mică vechime în funcție, de 5 ani, și la instanță, de 3 ani și 3 luni, dintre judecătorii care au solicitat transferul de la Judecătoria Zărnești, apreciindu-se că nu este oportun transferul a mai mult de un judecător de la această instanță.

Prin Hotărârea nr. 1575 din 15 decembrie 2016, Plenul CSM a respins contestația formulată de doamna A., judecător la Judecătoria Zărnești, împotriva Hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1061/2016, reținându-se, în esență, că art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, prevede criteriile ce trebuie avute în vedere la analizarea cererilor de transfer formulate de judecători și procurori, fără a se stabili o ordine prioritară a acestora.

Astfel, după cum rezultă din considerentele reținute cu ocazia soluționării cererii de transfer, secția pentru judecători a analizat solicitarea prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, și, în egală măsură, a avut în vedere necesitatea asigurării unei bune gestionări a resurselor umane la nivelul instanțelor, întrucât trebuie asigurat un echilibru între dreptul de transfer al magistratului și imperativul asigurării funcționării instanțelor în bune condiții.

În temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, doamna judecător A. a formulat contestație împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 1575 din 15 decembrie 2016, prin care s-a respins contestația formulată împotriva Hotărârii secției pentru judecători nr. 1061/25.10.2016, de respingere a cererii de transfer, solicitând anularea acestor hotărâri și obligarea pârâtului Consiliu Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea de transfer de la Judecătoria Zărnești la Judecătoria Brașov.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a considerat de către contestatoare, față de reținerea de către CSM a necesității admiterii unei singure cereri de transfer la nivelul Judecătoriei Zărnești, că admiterea cererii sale de transfer ar fi avut un impact pozitiv asupra activității Judecătoriei Zărnești, întrucât postul său, care era temporar vacant, contestatoarea aflându-se în concediu maternal, ar fi devenit efectiv vacant, putând fi ocupat prin transfer.

Cu privire la acest aspect, a fost invocată Hotărârea nr. 1399/21.11.2016 a secției pentru judecători prin care a fost admisă cererea de transfer formulată de un coleg al său, ocazie cu care s-a apreciat de către CSM că era oportună admiterea unei astfel de cereri, criticând contestatoarea inconsecvența intimatei.

De asemenea, au fost invocate de către contestatoare Hotărârile nr. 1061/25.10.2016, 1064/25.10.20166 și nr. 1575/15.12.2016 prin care au fost admise cereri de transfer formulate de alți colegi ai săi, susținându-se că pentru unii dintre aceștia au fost menționate motivele personale invocate, iar pentru alții nu au fost inserate în hotărâri aceste motive, cu argumentarea necesității respectării dreptului la viață privată, aspecte cu privire la acare contestatoarea susține că, deși le-a invocat, Plenul CSM nu le-a analizat cu ocazia soluționării contestației formulate de către aceasta împotriva Hotărârii nr. 1061/2016.

S-a făcut trimitere la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la faptul că dacă CSM beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor acte cum sunt cele contestate în prezenta cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerentele de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

În fine, s-a considerat de către contestatoare că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care CSM are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, în acest context, reiterând motivele personale pe care se întemeiază cererea.

În drept, contestația s-a întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 3 din Hotărârea nr. 193/2006 a CSM, art. 16 din Constituție și art. 14 din CEDO raportat al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, art. 60 din Legea nr. 303/2004, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, expunându-se argumente în sensul celor reținute prin actele contestate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând contestația formulată de petenta A. împotriva Hotărârii nr. 1575 din 15 decembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestatoarea A. a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, cu cererea de verificare a legalității Hotărârii Plenului CSM nr. 1575 din 15 decembrie 2016 prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Zărnești la Judecătoria Brașov.

Din cuprinsul hotărârii contestate în prezenta cauză, se reține faptul că la soluționarea cererii de transfer a judecătorului, s-a luat în considerare atât situația personală a acestuia, dar mai ales criteriile obiective.

Situația și motivele personale ale contestatoarei reiterate și prin contestația de față au fost coroborate cu datele obiective și cu interesul public, reprezentat de buna desfășurare a activității Judecătoriei Zărnești.

Astfel, trebuie reamintit că autorității intimate îi este conferit un drept de apreciere asupra cererilor de natura celor formulate de doamna judecător, drept ce poate fi exercitat în condițiile/criteriile stabilite de normele legale incidente.

Criteriile enumerate la art. 3 din Regulament sunt exemplificative, iar intimatul are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată.

Este important însă ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

În speță, dispozițiile legale și regulamentare incidente, nu conferă judecătorului un drept automat/absolut de a fi transferat la o altă instanță de același grad sau la o instanță superioară, ci este necesar a fi analizate anumite criterii, deoarece toate cererile de transfer dintr-o anumită sesiune se analizează împreună.

În mod corect, prin cele două hotărâri s-a avut în vedere imprejurarea că pentru Judecătoria Brașov au fost formulate 10 cereri de transfer pentru un număr de 4 posturi vacante, iar dintre acestea 10, un număr de 3 cereri proveneau de la Judecătoria Zărnești.

Având în vedere raportul întocmit de către Inspecția Judiciară ca urmare a verificărilor efectuate în perioada 24.10.2011 - 28.10.2011 prin care s-a concluzionat că se impune menținerea unei scheme de personal complete, coroborată cu imprejurarea că incărcătura de dosare pe cei 5 magistrați care funcționează în cadrul instnaței se află peste media națională (739 de cauze față de 643 cât reprezintă media), s-a considerat oportună admiterea unei singure cereri de transfer din cadrul instanței, respectiv, a doamnei judecător B.

Conform art. 3 din Regulament, "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului sau soției; distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială".

Înalta Curte constată că aceste criterii au fost analizate în mod corect atât de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, la momentul adoptării hotărârii de respingere a cererii de transfer a contestatoarei, cât și de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii la data respingerii contestației formulate împotriva hotărârii de respingere a cererii de transfer.

În acest sens, se reține că domnii judecători C. și D. proveneau de la instanțe care funcționau cu schema completă de judecători și care înregistratul un volum de activitate sub media națională.

În ceea ce o privește pe doamna judecător E., au fost avute în vedere motivele personale invocate și distanta dintre localitatea de domiciliu și Judecătoria Ploiești de 109 km.

La admiterea cererii de transfer formulată de doamna judecător B., de la aceeași judecătorie cu cea a contestatoarei, au fost avute în vedere atât motivele personale, dându-se însă eficiență criteriului vechimii în funcție cât și la instanță mai mare decât al contestatoarei, respectiv 8 ani față de 5 ani și 4 ani și 8 luni față de 3 ani și 3 luni.

Față de cele arătate, Înalta Curte reține că intimatul și-a exercitat dreptul de apreciere în conformitate cu dispozițiile legale, deoarece situația Judecătoriei Zărnești ar fi fost afectată în ipoteza admiterii ambelor cereri de transfer.

În aceste condiții, este evident că interesul privat al contestatoarei nu poate fi avut în vedere în detrimentul desfășurării unei activități optime la instanța la care funcționează, în contextul în care intimatul are obligația să realizeze un echilibru, în virtutea rolului său de garant al independenței și bunei funcționari a justiției.

Se constată, totodată că motivele personale invocate de contestatoare nu au un caracter excepțional care să justifice admiterea cererii, dându-se prioritate acestora în detrimentul celorlalte criterii anterior menționate, astfel că nici argumentul vizând aceste motive nu poate fi reținut în soluționarea favorabilă a cauzei.

Oportunitatea este o măsură a legalității și presupune ca intimata să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speță, funcționarea optimă a instanțelor implicate în analiză, având în vedere date statistice și criterii concrete relevante obiective iar nu scoase din context.

Temeiul legal al soluției adoptate.

Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. .29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, modificată și completată, se va respinge contestația ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1575 din 15 decembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârii nr. 1061 din 25 octombrie 2016 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2017.