ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4845/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4845/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta S.C. E. Oradea S.A. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr.

265 din 20 iunie 2012 emis de pârâta Autoritatea Națională pentru Reglementarea

Serviciilor Comunitare de Utilități Publice, până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii în anularea actului.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a

Curții de Apel Oradea și netemeinicia acțiunii reclamantei pentru motivele

prezentate la dosar.

de Apel Oradea

Curtea de Apel

Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 249 din 11 iulie 2012, a admis excepția de necompetență

teritorială a instanței și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele

sentinței, instanța a arătat faptul că, în raport de dispozițiile art. 41 din

H.G. nr. 745/2007, competența de a verifica legalitatea unui ordin prin care se

acordă, se suspendă, se modifică sau se refuză acordarea licenței aparține

Curții de Apel București, în condițiile prevăzute de Legea contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

de Apel București

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 4653

din 29 august 2012, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC E. Oradea

SA.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile

impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată: cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Astfel, măsura

retragerii licenței din 13 iulie 2009, clasa 2, dispusă prin ordinul dedus

judecății, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 60 lit. b) din Regulamentul

privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități

publice, aprobat prin H.G. nr. 745/2007 și este urmarea constatărilor

menționate în cursul a trei acțiuni de control întreprinse de autoritatea

pârâtă.

Prin prezenta

acțiune, reclamanta a motivat existența cazului bine justificat pe faptul că

măsura întreruperii furnizării energiei termice către unii utilizatori din

cartierul Ioșia nu constituie o încălcare a obligației de a asigura

continuitatea serviciului furnizat, cât timp nu există contracte încheiate cu

acești utilizatori.

În acest sens,

reclamanta a susținut că se poate vorbi despre asigurarea continuității

serviciului public de alimentare cu energie termică doar în condițiile

existenței unor raporturi contractuale între furnizor și utilizator, aspect

prevăzut de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 și art. 294 din

Regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică,

aprobat prin Ordinul nr. 91/2007.

Diametral opus,

pârâta a precizat faptul că toate contractele de furnizare a energiei termice

se încheie, potrivit legii, pe durată nedeterminată, iar SC E. Oradea SA, în

calitate de operator licențiat, avea obligația să cunoască și să respecte

dispozițiile legale în vigoare, respectiv să asigure continuitatea serviciului

către utilizatorii preluați de la fostul furnizor de energie termică SC T. SA.

De asemenea, noile

relații contractuale trebuiau reglementate prin încheierea unui act adițional

la contractul de furnizare existent, prin care se schimba doar o singură parte

contractantă, respectiv furnizorul de energie termică, din T. SA în E. Oradea

SA.

În concepția pârâtei,

întreruperea furnizării serviciului pentru a obliga utilizatorii să semneze noi

contracte de furnizare este abuzivă, întrucât acest fapt contravine atât

clauzelor din Contractul-cadru aprobat prin Ordinul nr. 483/2008, cât și

dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea serviciului public de alimentare cu

energie termică nr. 325/2006 în care sunt stabilite cazurile în care furnizorii

au dreptul să întrerupă furnizarea energiei termice.

Prima instanță a

apreciat că temeinicia unuia sau altuia din cele două puncte de vedere nu poate

forma, însă, obiect al discuției pe marginea îndeplinirii condiției cazului

bine justificat, ele constituind, evident, o problemă de fond, ce tinde la

demonstrarea nelegalității ordinului.

Așadar, cazul bine

justificat nu poate fi dovedit prin motivele de nelegalitate ale actului

administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată.

În al doilea rând,

măsura retragerii licenței deținute de reclamantă nu a fost întemeiată numai

pentru aspectul întreruperii furnizării energiei termice și, respectiv, apei

calde, ci și pentru deficiențele constatate prin nota de control întocmită la 1

martie 2012 (dosar CA Oradea), prezentate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării

sale și în privința cărora reclamanta nu a formulat nicio apărare.

În egală măsură,

argumentul potrivit căruia inconsecvența pârâtei în ceea ce privește

sancțiunile propuse cu ocazia controalelor efectuate constituie o împrejurare

ce se circumscrie cazului bine justificat este nefondat. Faptul că, după primul

control, s-a propus retragerea licenței dar, în același timp, s-a aplicat și un

avertisment societății reclamante, că la al doilea control s-a propus aplicarea

sancțiunii suspendării licenței, deși echipa de control venise să verifice dacă

reclamanta s-a conformat măsurilor dispuse în urma celui dintâi control și că,

la cel de-al treilea control, s-a propus din nou sancțiunea retragerii

licenței, iar la data de 14 martie 2012, în ședința publică, ANRSC a și hotărât

retragerea licenței, cu toate că încă nu expirase termenul care a fost acordat

pentru remedierea deficiențelor constatate nu relevă vădita nelegalitate a

ordinului contestat, cât timp ANRSC are competența de a decide retragerea

licenței, din proprie inițiativă sau ca urmare a sesizărilor părților interesate,

în cazurile specificate în condițiile asociate licenței, așa cum se prevede

explicit în cuprinsul art. 60 lit. b) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.

745/2007.

Prin urmare,

propunerile formulate cu prilejul controalelor vizând respectarea de către deținătorul

licenței a condițiilor asociate pot constitui temei pentru retragerea licenței

și, nicidecum, nu reflectă puncte de vedere conforme.

Față de aceste

considerente Curtea a concluzionat în sensul că reclamanta nu face dovada

existenței cazului bine justificat, întrucât argumentele sale nu se circumscriu

împrejurărilor de fapt și de drept de natură a crea o îndoială serioasă în

privința legalității ordinului criticat, ci constituie veritabile critici

parțiale la adresa legalității actului.

În ceea ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta a arătat că retragerea

licenței de funcționare reprezintă o perturbare gravă a funcționării unui

serviciu public, cu consecințe deosebit de grave asupra locuitorilor orașului

Oradea, care depind de alimentarea cu energie termică, furnizată de SC E.

Oradea SA.

Cu privire la acest

aspect, pârâta a subliniat că, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (6)

din Legea nr. 325/2006, în situația rezilierii contractului de delegare a

gestiunii, operatorul serviciului are obligația asigurării continuității

serviciului public de alimentare cu energie termică pe o perioadă determinată,

stabilită de autoritatea administrației publice locale sau de asociația de

dezvoltare comunitară, după caz, dar nu mai mult de 12 luni, astfel că

retragerea licenței nu este susceptibilă să perturbe funcționarea serviciului

public de alimentare cu energie termică, fiind legală și posibilă continuarea

furnizării serviciului până la încheierea noului contract de delegare.

În opinia primei

instanțe, celelalte consecințe învederate de reclamantă, respectiv impactul

financiar negativ, imposibilitatea producerii energiei electrice, riscul

disponibilizării personalului propriu conturează în mod evident situații

prejudiciabile, însă nu trebuie omis faptul că, în eventualitatea producerii

lor, aceste împrejurări reprezintă consecința executării actului administrativ

criticat a cărui prezumție de legalitate nu a fost înlăturată.

de reclamanta SC E. Oradea SA.

În recursul său

reclamanta a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii

acțiunii.

În motivarea căii

extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta a susținut faptul că hotărârea contestată este

contradictorie și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs, societatea a reluat prezentarea criticilor de

nelegalitate ale actului administrativ dedus judecății, critici care au fost

expuse și în cererea de suspendare (a se vedea Dosar ICCJ).

Recurenta a susținut

că există urgență în speța de față, deoarece retragerea licenței de funcționare

reprezintă o perturbare gravă a funcționării unui serviciu public, cu

consecințe deosebit de importante asupra locuitorilor orașului Oradea care

depind de alimentarea cu energie termică furnizată de societate.

În concret, recurenta

a precizat că are un număr de 65.708 consumatori, din care 3677 persoane fizice,

1431 persoane juridice și 709 asociații de proprietari care rămân fără acest

serviciu în cazul în care societatea nu mai poate presta ca urmare a retragerii

licenței.

În plus, recurenta a

arătat că pentru reabilitarea sistemului de distribuție derulează un program cu

fonduri europene, motiv pentru care trebuie să îndeplinească condițiile legate

de stabilitatea financiară și juridică. În același timp, are obligații scadente

față de bănci și față de bugetul de stat.

formulate de intimata Autoritatea Națională pentru Reglementarea Serviciilor

Comunitare de Utilități Publice

Intimata a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (Dosar

ICCJ).

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor cuprinse

în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

SC E. Oradea SA a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea

având ca obiect suspendarea efectelor Ordinului nr. 265 din 20 iunie 2012 emis

de pârâta Autoritatea Națională pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare de

Utilități Publice, în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, modificată.

Prima instanță a

respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, pentru argumentele prezentate la

pct. 3 din prezenta decizie.

Detaliind problema de

drept dedusă judecății și răspunzând la motivul de recurs anterior prezentat,

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o aplicare corectă a

dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ, modificată.

Potrivit textului

legal anterior individualizat, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

După cum se cunoaște,

suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a

efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși,

formal-juridic, el există.

Mai este de observat

că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument

procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de

judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât

autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din

punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta

din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția

juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva

arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

În altă ordine de

idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de

autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de

veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă

principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este

el însuși titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu

executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a

nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică,

într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv,

suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție,

la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când

sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Totodată, din

lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că,

pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite

cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea

procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente.

Așadar, o primă

cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a

efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea

act.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act

administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În speța de față,

Ordinul nr. 265 din 20 iunie 2012 emis de Autoritatea Națională pentru

Reglementarea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice este un act

administrativ.

De asemenea, în

speță, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ

prealabil, după cum rezultă din Dosar CA Oradea.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007,

cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de

drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

La modul concret,

conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat

este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent

valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să

existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În speța de față,

Înalta Curte constată că argumentele prezentate de către intimata-reclamantă nu

sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei

administrative contestate.

În concret, prin

ordinul aflat în discuție s-a dispus măsura retragerii licenței din 13 iulie

2009, clasa 2 deținută de recurentă, pentru activitățile de transport,

distribuție și furnizare a energiei termice, în raport de dispozițiile art. 60

lit. b) din Regulamentul privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor

comunitare de utilități publice, aprobat prin H.G. nr. 745/2007.

Pentru adoptarea

acestei măsuri, autoritatea emitentă a avut în vedere faptul că recurenta a

încălcat în mod repetat mai multe condiții asociate licenței și nu a respectat

obligațiile prevăzute de legislația specifică în vigoare din domeniul

furnizării energiei termice. Aceste aspecte au rezultat în urma a trei acțiuni

de control desfășurate cu privire la activitatea recurentei.

Recurenta a motivat

existența cazului bine justificat pe faptul că măsura întreruperii furnizării

energiei termice către unii utilizatori din cartierul Ioșia nu constituie o

încălcare a obligației de a asigura continuitatea serviciului furnizat, cât

timp nu există contracte încheiate cu acești utilizatori.

La o analiză în

aparență a cadrului legal aplicabil, Înalta Curte apreciază că întreruperea

furnizării serviciului aflat în discuție este abuzivă, întrucât acest fapt

contravine dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 325/2006, potrivit

căruia "serviciul public de alimentare cu energie termică poate fi

întrerupt în următoarele condiții: în caz de forță majoră, de avarii, precum și

în perioadele programate pentru revizie. Utilizatorii de energie vor fi

informați în detaliu asupra condițiilor de întrerupere a serviciului public de

alimentare cu energie termică".

Or, în speța de față,

întreruperea furnizării energiei termice pentru a obliga utilizatorii să

semneze noi contracte nu se încadrează în nicio situație prevăzută de lege.

Mai mult decât atât,

pe aspectul analizat, instanța de control judiciar apreciază că prezintă relevanță

juridică și prevederile art. 42 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, potrivit

cărora: "În cazul serviciilor furnizate/prestate prin intermediul

rețelelor de conducte - alimentarea cu apă rece, canalizarea și epurarea apelor

uzate, colectarea și evacuarea apelor pluviale, alimentarea cu apă caldă pentru

consum, alimentarea cu agent termic pentru încălzire, - contractele de

furnizare sau de prestare a serviciilor se încheie între operator și utilizator

pe termen nedeterminat."

Ca atare,

împrejurările legate de starea de fapt și de drept nu sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ dedus

judecății.

Totodată, se cuvine a

preciza și faptul că, în cadrul Dosarului nr. 6873/2/2012, a fost respinsă

acțiunea în anularea Ordinului nr. 265 din 20 iunie 2012 emis de Autoritatea

Națională pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice.

În speță, în raport

de soluția reținută în privința condiției cazului bine justificat, instanța de

control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea condiției prevenirii

pagubei iminente, impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, întrucât cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ.

soluției adoptate în recurs

Față de împrejurarea

că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect dispoziția normativă

anterior indicată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC E. Oradea SA împotriva Sentinței civile nr. 4653 din

29 august 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL