ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4316/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta R.V. a chemat în judecată A.N.R.P.

și Statul Român prin C.C.S.D., solicitând instanței ca în contradictoriu cu

pârâtele să dispună obligarea acestora la desemnarea unui evaluator /societate

de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare și transmiterea dosarului către

acestea.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în baza Legii nr. 10/2001 și urmare a notificării,

Primarul Mun. Botoșani a emis Dispoziția din 2007.

A mai arătat că, până

la această dată dosarul nu a fost soluționat de către pârâtă, întrucât prin

adresa din 2 februarie 2009 A.N.R.P. a informat-o că acesta nu a fost atribuit

unui consilier din cadrul A.N.R.P. în vederea analizării și transmiterii către

un evaluator autorizat pentru evaluare și acordarea titlului de despăgubire.

La data de 8 martie 2011

pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. în contradictoriu cu reclamanta R.V. a

formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei să

facă dovada calității de moștenitor de pe urma foștilor proprietari, respectiv

L.T., L.V. și L.I.

În situația în care

reclamanta nu face dovada calității de moștenitor a celorlalți coproprietari,

Comisia Centrală a apreciat că nu poate fi obligată la emiterea unei decizii în

care să fie consemnată și valoarea aferentă acestor construcții, obligație ce

se situează în afara codului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

La data de 4 martie 2011

aceeași pârâtă, C.C.S.D., a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei

Mun. Botoșani prin primar, pentru ipoteza căderii pârâtei în pretenții.

Prin întâmpinarea

formulată, la data de 8 martie 2011, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, privind obligarea la desemnarea unui

evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare precum

și transmiterea dosarului către evaluator sau societatea de evaluare desemnată.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 4639 din 4 iulie 2011 a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a A.N.R.P., respingând acțiunea față de această pârâtă ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a

respins cererea de chemare în garanție a Primăriei Botoșani ca nefondată și

cererea reconvențională ca inadmisibilă.

Totodată, a admis în

parte acțiunea reclamantei R.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

C.C.S.D. și a obligat pârâta C.C.S.D. la desemnarea unui evaluator pentru

întocmirea raportului de evaluare.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut următoarele:

- Excepția lipsei

calității procesuale a A.N.R.P. este întemeiată, în raport de dispozițiile H.G.

nr. 361/2005 modificată și completată prin H.G. nr. 1068/2007 pentru aplicarea

Legii nr. 10/2001, care constată că în cadrul procedurii administrative privind

acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubire este atribuit C.C.S.D.

- Referitor la

excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, formulată de C.C.S.D. se

constată temeinicia acesteia în raport de dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr.

554/2004, întrucât este îndreptată împotriva dispoziției Primarului Mun.

Botoșani, dispoziție care nu este un act administrativ și nu poate face

obiectul unei cereri în contenciosul administrativ.

- Cât privește

cererea de chemare în garanție formulată de C.C.S.D. s-a considerat că este

neîntemeiată, deoarece între C.C. și Primăria Botoșani nu există un raport

juridic, Primăria nefiind parte în cauză iar dispoziția primarului nu este un

act administrativ.

Referitor la capătul

de cerere privind obligarea C.C.S.D. la desemnarea unui evaluator sau societate

de evaluare pentru întocmirea raportului e evaluare și trimiterea dosarului

către evaluator desemnat s-a reținut că cererea este întemeiată, întrucât

obligația de a transmite dosarul evaluatorului sau societății de evaluare

desemnate îi revine C.C.S.D. care în baza raportului de evaluare, urmează să

emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

S-a mai reținut că,

din modul în care autoritatea a procedat, solicitând alte relații reclamantei,

rezultă intenția de tergiversare ori, prin faptul că legiuitorul nu a înțeles

să stabilească un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de

soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei, nu reprezintă

o justificare din partea pârâtei de a nu soluționa cererea într-un termen

rezonabil.

Împotriva acestei

sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Statul Român

prin C.C.S.D., susținând, în esență, următoarele critici.

- Instanța de fond în

mod greșit a respins cererea reconvențională ca inadmisibilă.

Astfel, recurenta

susține că potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, persoanele

fizice proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, cât și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptățite.

În situația în care

reclamanta nu face dovada calității de moștenitor de pe urma celorlalți

coproprietari, recurenta susține că nu poate fi obligată la emiterea unei

decizii, obligație situată în afara cadrului legal reglementat de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005.

Referitor la cererea

de chemare în garanție, recurenta a susținut că Primăria Mun. Botoșani prin

Primar, în calitate de entitate care a soluționat notificarea reclamantului, în

procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001, avea obligația legală

să trimită dosarul aferent notificării, însoțit de actele prevăzute la pct. 16.5

din H.G. nr. 1095/2005.

În ceea ce privește

fondul cauzei, recurenta a susținut că sentința recurată este neîntemeiată,

întrucât în urma analizării dosarului de despăgubire s-a constatat că există o

situație de coproprietate la preluare și, că dosarul trebuia completat cu o

serie de înscrisuri, fiind remis Primăriei Mun. Botoșani pentru completarea și

lămurirea aspectelor semnalate.

Conchizând, recurenta

susține că etapa evaluării este condiționată de completarea dosarului cu

înscrisurile mai sus menționate, de retransmiterea dosarului de către entitatea

investită cu soluționarea notificării precum și de respectarea ordinii de

înregistrare a dosarelor.

Recursul este

nefondat.

În fapt, prin

acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a chemat în judecată A.N.R.P. și

C.C.S.D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele

la desemnarea unui evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului

de evaluare și transmiterea dosarului către evaluatorul sau societatea de

evaluare desemnată.

Astfel, reclamanta a

arătat că prin notificarea din 2001 atât ea, cât și sora acesteia C.V., în

calitate de moștenitoare a părților lor, L.T. și L.P., au solicitat restituirea

în natură a terenului părților lor L.T. și L.P. a cărei valoare au estimat-o la

60.000 dolari SUA, precizând că imobilele au fost proprietatea părților, fiind

preluate abuziv prin Decret nr. 467/1979.

Urmare notificării

depusă în baza Legii nr. 10/2001 Primarul Mun. Botoșani a emis Dispoziția din 2007,

dispoziție care împreună cu dosarul au fost înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.,

dar care nu au fost atribuite unui consilier din cadrul A.N.R.P. pentru a fi

analizat și avizat de către un evaluator.

Recursul pârâtei C.C.S.D.

București declarat împotriva sentinței nr. 4639 din 4 iulie 2011 a Curții de

Apel București prin care a fost obligată să desemneze un evaluator pentru

întocmirea raportului de evaluare nu cuprinde critici propriu-zise cu privire la

soluția primei instanțe, ci reia susținerile și argumentele prezentate în

întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea și etapele procedurii

reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistența unei culpe a

autorității în derularea acesteia și pe cale de consecință concluzionează că nu

există nici un refuz nejustificat al soluționării solicitării intimaților, de

desemnare a unui evaluator.

Deși argumentele

recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005,

care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe

investite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu

reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a

situației litigioase a intimatei R.V.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a

procedurii administrative nu îndreptățește autoritatea publică de a determina

discreționar acest interval de timp, fiind necesar ca etapele procedurii să fie

parcurse într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 par. 1 C.E.D.O.

Termenul rezonabil

privește atât durata procedurilor administrative preliminare, cât și timpul

necesar finalizării procedurilor judiciare propriu-zise și de executare a

hotărârilor judecătorești, astfel că Statul român avea obligația de a organiza astfel

funcționarea puterilor sale, încât să răspundă acestor cerințe și persoanele îndreptățite

să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 C.E.D.O.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere

a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite discreționare, de pasivitate, a autorităților publice.

Atunci când Statul

Român și-a asumat obligația de a compensa prin măsuri reparatorii persoanele al

căror drept de proprietate a fost încălcat de statul comunist prin preluarea

abuzivă a imobilelor, era dator să stabilească măsuri legislative adecvate,

transparente, coerente, care să asigure punerea în aplicare a procedurilor

administrative de restituire a imobilelor, sau de plată a despăgubirilor

într-un termen rezonabil, pentru persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la

restituire sau la despăgubiri și care astfel au devenit posesoarele unui „bun” în

sensul art. 1 din C.E.D.O.

În speță, raportat la

perioada îndelungată care a trecut de la data declanșării procedurii de

restituire a imobilului luat abuziv de statul comunist de la intimați,

respectiv de la emiterea notificării din 2001, prima instanță a concluzionat în

mod corect că pârâta intenționează să tergiverseze finalizarea cererii de

retrocedare.

Sunt nefondate criticile

recurentei prin care s-a susținut că documentația dosarului aferent Dispoziției

nr. 3628/2007 ar fi fost incompletă și din acest motiv nu putea fi înaintat

evaluatorului, deoarece de la momentul emiterii dispoziției primarului nr.

3628/2007 dosarul reclamantei nu a mai parcurs nici o etapă din procedura administrativă

fiind evidentă intenția pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii

reclamantei.

Se constată că în mod

corect s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de recurenta –

pârâtă C.C.S.D., față de Primăria Botoșani, care nu are atribuții potrivit

Legii nr. 247/2005, în raport cu obiectul cererii introductive (desemnare

evaluator și emitere titlu despăgubire) acestea revenind numai recurentei,

conform Titlului VII din actul normativ indicat anterior.

Pe de altă parte, dispoziția

primarului nefiind act administrativ, nu poate fi atacată în condițiile Legii nr.

10/2001.

Cât privește cererea

reconvențională prin care recurenta – pârâtă a solicitat ca reclamanta să facă

dovada calității de moștenitor corect a fost respinsă ca inadmisibilă de către

instanța de fond, în raport de dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004,

fiind îndreptată împotriva dispoziției emisă de Primarul Mun. Botoșani,

dispoziție care nu întrunește condițiile unui act administrativ și prin urmare

nu poate face obiectul unei acțiuni civile în temeiul Legii nr. 10/2001.

Constatând că

sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1)

din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge recursul

declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 4639 din 4

iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Cu opinia separată a

doamnei judecător I.R., astfel:

Admite recursul,

modifică sentința recurată, în sensul obligării autorității pârâte la

desemnarea unui evaluator și întocmirea raportului de evaluare în 30 de zile de

la 15 mai 2013.

Menține restul

dispozițiilor sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 octombrie 2012.