ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7116/2012

Deliberând asupra

recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de

5 mai 2010 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul G.D. l-a chemat în judecată

pe pârâtul H.T. și a solicitat instanței să stabilească aportul coautorilor și

drepturilor patrimoniale cuvenite pentru realizarea invenției „P.”, brevetată

la O.S.I.M. București la 11 mai 1987, titular S.P. Suplacu de Barcău, județul

Bihor, în cotă de 99,9% în favoarea sa și 0,1% în favoarea pârâtului.

Prin Sentința civilă

nr. 261 din 27 septembrie 2010, Tribunalul Bihor a declinat competența

soluționării acțiunii formulată de reclamantul G.D. împotriva pârâtului H.T. în

favoarea Tribunalului Arad, secția civilă.

A reținut excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor în raport cu art. 5 C. proc.

civ., conform căruia acțiunea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Prin Sentința civilă

nr. 492 din 17 mai 2011, Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă formulată de

reclamantul G.D. împotriva pârâtului H.T. și a obligat reclamantul să plătească

pârâtului suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului vizează practic

stabilirea cotei de contribuție a părților la invenția înregistrată la 11 mai

1987, prin eliminarea pârâtului din calitatea de inventator.

Tribunalul, văzând

Sentința civilă nr. 141/A din 12 octombrie 1993, pronunțată de Tribunalul

Bihor, irevocabilă, a apreciat că a fost stabilită calitatea de titulari ai

brevetului de invenție în cote egale pentru G.D. și H.T.

Brevetul cu toate

drepturile conferite de calitatea de coautor a trecut din patrimoniul S.P.

Suplacul de Barcău - Bihor, în regim de coautorat conform art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 64/1991, în patrimoniul părților din prezenta cauză.

În urma acestei

invenții, părțile au obținut sume suplimentare tot în regim de coautorat.

În susținerea

coautoratului, există Decizia civilă nr. 49 din 26 aprilie 2000 a Curții de

Apel Brașov, decizie prin care a fost obligat reclamantul să predea pârâtului

contravaloarea cotei de 50% din drepturile suplimentare după invenție. În acest

sens, mai există Sentința civilă nr. 1115 din 25 noiembrie 2005 a Judecătoriei

Șimleul Silvaniei și Decizia civilă nr. 274 din 23 martie 2006 a Tribunalului

Sălaj.

Pe fond, din

probatoriul administrat tribunalul a constatat că răsturnarea prezumției de

coautorat nu este posibilă, întrucât toți martorii audiați confirmă statutul de

coautor al invenției pârâtului, fără a putea să arate cu claritate că aceasta

ar fi opera lui G.D. Martorii confirmă că la paternitatea brevetului dedus

judecății au contribuit și alte persoane decât părțile.

Din probele

administrate rezultă că reclamantul a avut o cotă de contribuție la acest

brevet prin natura serviciului, dar nu rezultă că invenția îi aparține în

exclusivitate sau în proporție de 99,9%, întrucât reclamantul a fost însărcinat

de pârât să urmărească câteva teste la încercările de modificare a pistoanelor

la S.P. Suplacul de Barcău și să se ocupe de brevetarea acestei invenții.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul G.D., formulând critici de nelegalitate și

netemeinicie a hotărârii.

Prin Decizia nr. 22/A

din data de 8 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a

respins apelul reclamantului, ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii, a formulat cerere de recurs reclamantul G.D., menționând că motivarea

recursului o va depune în termen, după comunicarea hotărârii.

Pentru termenul de

judecată din data de 20 noiembrie 2012, recurentul-reclamant G.D. a depus

cerere de renunțare la judecata recursului declarat în prezenta cauză, în

temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., menționând datele de identificare

din cartea de identitate și anexând cererii, o copie de pe actul de identitate.

Având în vedere

cererea formulată, în raport de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., potrivit

cu care reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în

ședință, fie prin cerere scrisă și în raport de principiul disponibilității

care guvernează procesul civil, văzând manifestarea de voință a

recurentului-reclamant G.D., în sensul renunțării la judecarea recursului,

Înalta Curte va lua act de cererea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea

la judecarea recursului declarat de reclamantul G.D. împotriva Deciziei nr.

22/A din data de 8 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - AS