ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7116/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7116/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 5 mai 2010 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul G.D. l-a chemat în judecată pe pârâtul H.T. și a solicitat instanței să stabilească aportul coautorilor și drepturilor patrimoniale cuvenite pentru realizarea invenției „P.”, brevetată la O.S.I.M. București la 11 mai 1987, titular S.P. Suplacu de Barcău, județul Bihor, în cotă de 99,9% în favoarea sa și 0,1% în favoarea pârâtului. Prin Sentința civilă nr. 261 din 27 septembrie 2010, Tribunalul Bihor a declinat competența soluționării acțiunii formulată de reclamantul G.D. împotriva pârâtului H.T. în favoarea Tribunalului Arad, secția civilă.
A reținut excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor în raport cu art. 5 C. proc. civ., conform căruia acțiunea se face la instanța domiciliului pârâtului. Prin Sentința civilă nr. 492 din 17 mai 2011, Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul G.D. împotriva pârâtului H.T. și a obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului vizează practic stabilirea cotei de contribuție a părților la invenția înregistrată la 11 mai 1987, prin eliminarea pârâtului din calitatea de inventator. Tribunalul, văzând Sentința civilă nr. 141/A din 12 octombrie 1993, pronunțată de Tribunalul Bihor, irevocabilă, a apreciat că a fost stabilită calitatea de titulari ai brevetului de invenție în cote egale pentru G.D.
și H.T. Brevetul cu toate drepturile conferite de calitatea de coautor a trecut din patrimoniul S.P. Suplacul de Barcău - Bihor, în regim de coautorat conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, în patrimoniul părților din prezenta cauză. În urma acestei invenții, părțile au obținut sume suplimentare tot în regim de coautorat. În susținerea coautoratului, există Decizia civilă nr. 49 din 26 aprilie 2000 a Curții de Apel Brașov, decizie prin care a fost obligat reclamantul să predea pârâtului contravaloarea cotei de 50% din drepturile suplimentare după invenție. În acest sens, mai există Sentința civilă nr. 1115 din 25 noiembrie 2005 a Judecătoriei Șimleul Silvaniei și Decizia civilă nr. 274 din 23 martie 2006 a Tribunalului Sălaj.
Pe fond, din probatoriul administrat tribunalul a constatat că răsturnarea prezumției de coautorat nu este posibilă, întrucât toți martorii audiați confirmă statutul de coautor al invenției pârâtului, fără a putea să arate cu claritate că aceasta ar fi opera lui G.D. Martorii confirmă că la paternitatea brevetului dedus judecății au contribuit și alte persoane decât părțile. Din probele administrate rezultă că reclamantul a avut o cotă de contribuție la acest brevet prin natura serviciului, dar nu rezultă că invenția îi aparține în exclusivitate sau în proporție de 99,9%, întrucât reclamantul a fost însărcinat de pârât să urmărească câteva teste la încercările de modificare a pistoanelor la S.P.
Suplacul de Barcău și să se ocupe de brevetarea acestei invenții. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul G.D., formulând critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii. Prin Decizia nr. 22/A din data de 8 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul reclamantului, ca nefondat. Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de recurs reclamantul G.D., menționând că motivarea recursului o va depune în termen, după comunicarea hotărârii. Pentru termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2012, recurentul-reclamant G.D. a depus cerere de renunțare la judecata recursului declarat în prezenta cauză, în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., menționând datele de identificare din cartea de identitate și anexând cererii, o copie de pe actul de identitate.
Având în vedere cererea formulată, în raport de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., potrivit cu care reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă și în raport de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, văzând manifestarea de voință a recurentului-reclamant G.D., în sensul renunțării la judecarea recursului, Înalta Curte va lua act de cererea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de reclamantul G.D. împotriva Deciziei nr. 22/A din data de 8 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.