ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7116/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7116/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând asupra
recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de
5 mai 2010 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul G.D. l-a chemat în judecată
pe pârâtul H.T. și a solicitat instanței să stabilească aportul coautorilor și
drepturilor patrimoniale cuvenite pentru realizarea invenției „P.”, brevetată
la O.S.I.M. București la 11 mai 1987, titular S.P. Suplacu de Barcău, județul
Bihor, în cotă de 99,9% în favoarea sa și 0,1% în favoarea pârâtului.
Prin Sentința civilă
nr. 261 din 27 septembrie 2010, Tribunalul Bihor a declinat competența
soluționării acțiunii formulată de reclamantul G.D. împotriva pârâtului H.T. în
favoarea Tribunalului Arad, secția civilă.
A reținut excepția
necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor în raport cu art. 5 C. proc.
civ., conform căruia acțiunea se face la instanța domiciliului pârâtului.
Prin Sentința civilă
nr. 492 din 17 mai 2011, Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă formulată de
reclamantul G.D. împotriva pârâtului H.T. și a obligat reclamantul să plătească
pârâtului suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului vizează practic
stabilirea cotei de contribuție a părților la invenția înregistrată la 11 mai
1987, prin eliminarea pârâtului din calitatea de inventator.
Tribunalul, văzând
Sentința civilă nr. 141/A din 12 octombrie 1993, pronunțată de Tribunalul
Bihor, irevocabilă, a apreciat că a fost stabilită calitatea de titulari ai
brevetului de invenție în cote egale pentru G.D. și H.T.
Brevetul cu toate
drepturile conferite de calitatea de coautor a trecut din patrimoniul S.P.
Suplacul de Barcău - Bihor, în regim de coautorat conform art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 64/1991, în patrimoniul părților din prezenta cauză.
În urma acestei
invenții, părțile au obținut sume suplimentare tot în regim de coautorat.
În susținerea
coautoratului, există Decizia civilă nr. 49 din 26 aprilie 2000 a Curții de
Apel Brașov, decizie prin care a fost obligat reclamantul să predea pârâtului
contravaloarea cotei de 50% din drepturile suplimentare după invenție. În acest
sens, mai există Sentința civilă nr. 1115 din 25 noiembrie 2005 a Judecătoriei
Șimleul Silvaniei și Decizia civilă nr. 274 din 23 martie 2006 a Tribunalului
Sălaj.
Pe fond, din
probatoriul administrat tribunalul a constatat că răsturnarea prezumției de
coautorat nu este posibilă, întrucât toți martorii audiați confirmă statutul de
coautor al invenției pârâtului, fără a putea să arate cu claritate că aceasta
ar fi opera lui G.D. Martorii confirmă că la paternitatea brevetului dedus
judecății au contribuit și alte persoane decât părțile.
Din probele
administrate rezultă că reclamantul a avut o cotă de contribuție la acest
brevet prin natura serviciului, dar nu rezultă că invenția îi aparține în
exclusivitate sau în proporție de 99,9%, întrucât reclamantul a fost însărcinat
de pârât să urmărească câteva teste la încercările de modificare a pistoanelor
la S.P. Suplacul de Barcău și să se ocupe de brevetarea acestei invenții.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel reclamantul G.D., formulând critici de nelegalitate și
netemeinicie a hotărârii.
Prin Decizia nr. 22/A
din data de 8 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a
respins apelul reclamantului, ca nefondat.
Împotriva acestei
decizii, a formulat cerere de recurs reclamantul G.D., menționând că motivarea
recursului o va depune în termen, după comunicarea hotărârii.
Pentru termenul de
judecată din data de 20 noiembrie 2012, recurentul-reclamant G.D. a depus
cerere de renunțare la judecata recursului declarat în prezenta cauză, în
temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., menționând datele de identificare
din cartea de identitate și anexând cererii, o copie de pe actul de identitate.
Având în vedere
cererea formulată, în raport de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., potrivit
cu care reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în
ședință, fie prin cerere scrisă și în raport de principiul disponibilității
care guvernează procesul civil, văzând manifestarea de voință a
recurentului-reclamant G.D., în sensul renunțării la judecarea recursului,
Înalta Curte va lua act de cererea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea
la judecarea recursului declarat de reclamantul G.D. împotriva Deciziei nr.
22/A din data de 8 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - AS