ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A.,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 160 din data de 12 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Răcari, în temeiul art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. raportat la art. 61 alin. (4) lit. b) din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa constând în 4000 RON amendă penală, sumă ce reprezintă 200 de zile-amendă, cu un cuantum de 20 RON/zi-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

A constatat că infracțiunea ce face obiectul judecății este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 2142 din data de 19 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 63 din data de 20 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 40 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., la pedeapsa închisorii stabilită prin Sentința penală nr. 2142 din data de 19 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 63 din data de 20 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, a adăugat pedeapsa amenzii în cuantum de 4000 RON, aplicată prin prezenta hotărâre.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din C. pen., anume: dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 112 lit. f) din C. pen., a luat măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpat a unei arme de tir cu aer comprimat fără serie, calibru 5,5 mm, depusă la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Dâmbovița, conform Dovezii seria x din 14 decembrie 2016.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 387 din data de 17 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 160 din data de 12 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Răcari, în Dosarul nr. x/2017.

Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că, în perioada 2006 - 8 iunie 2016, inculpatul A. a deținut, fără drept, la imobilul din comuna Ciocănești, sat Urziceanca, nr. 212, județul Dâmbovița, o pușcă de tir cu aer comprimat, calibru 5,5 mm, fără serie și fără marcă, armă neletală supusă autorizării.

Din cuprinsul Raportului de constatare criminalistică nr. x din 8 decembrie 2016 rezultă că după aspectul tehnico-constructiv, arma deținută de către inculpat este o pușcă cu o singură țeavă, ce funcționează pe principiul forței de expansiune dirijată a aerului comprimat într-un cilindru, are caracter neletal, prezentând astfel caracteristicile armelor ce se încadrează în categoria armelor neletale supuse autorizării - Capitolul III, Categoria C din Anexa la Legea nr. 295/2004.

Inculpatul avea obligația legală, conform art. 139 alin. (4) din Legea nr. 295/2004, (forma inițială a legii) ca în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a acesteia să se prezinte la organele de poliție în a căror rază de competență își avea domiciliul, reședința sau, după caz, sediul, în vederea îndeplinirii condițiilor necesare pentru deținerea ori, după caz, portul și folosirea armelor respective, precum și pentru eliberarea documentelor corespunzătoare, în condițiile prevăzute de lege. Neîndeplinindu-și această obligație legală, ulterior împlinirii termenului de 2 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 295/2004 (2006) și până la data efectuării percheziției domiciliare și ridicării armei de către organele de poliție (8 iunie 2016), inculpatul a deținut arma neletală pușcă cu aer comprimat, în mod nelegal.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, inculpatul a susținut nelegalitatea soluției de condamnare, având în vedere că fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, ci este contravenție.

În susținerea acestei opinii, a arătat că Legea nr. 295/2004 nu prevede niciun fel de obligații exprese pentru deținătorii de arme neletale cu aer comprimat procurate anterior intrării în vigoare a legii. Singura obligație este aceea de a obține certificatul de deținător, dar aceasta este pentru "persoanele care au procurat arme neletale în condițiile notificării prealabile..." (art. 60 alin. (1) din Legea nr. 295/2004).

A menționat că Legea nr. 295/2004 prevede obligații pentru persoanele care procură arme neletale de la intrarea ei în vigoare, procedura de acordare a autorizației de achiziție fiind reglementată prin norme metodologice de aplicare a legii.

În Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004, la art. 72 - 74, este prevăzută procedura de solicitare a autorizării procurării armelor neletale, inclusiv notificarea în prealabil a organului de politie competent teritorial. Întreaga procedură reglementează procurarea de arme neletale, nu obținerea autorizării pentru cele aflate în deținerea persoanelor fizice la data intrării în vigoare a legii. În plus, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 au fost adoptate la data de 28 februarie 2018, astfel încât, în perioada 2006 - 2016, reținută de către instanța de apel ca perioada în care inculpatul nu a respectat regimul armelor, obligațiile respective nu existau.

A apreciat că în situația în care s-ar reține că prin art. 57 din Legea nr. 295/2004 s-au născut și obligații pentru persoanele care dețineau de arme neletale anterior intrării în vigoare a legii, potrivit art. 129 pct. 30 din Legea nr. 295/2004, nerespectarea art. 57 alin. (1) lit. b) constituie contravenție. De asemenea, a susținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 129 pct. 26 din Legea nr. 295/2004, neprezentarea la poliție în vederea solicitării eliberării certificatului de deținător, în termenul prevăzut de art. 60 alin. (1) din lege, constituie contravenție. De altfel, legea stabilește ca fiind contravenție și utilizarea/folosirea armelor neletale cu nerespectarea legii (art. 129 pct. 32 din lege). Or, folosirea armei este o faptă mai gravă decât deținerea armei și, cu toate acestea, legiuitorul a stabilit că fapta este doar contravenție.

În plus, a arătat că instanțele de fond și de apel nu au arătat care este articolul de lege care stabilește obligația care ar fi fost încălcată, invocând doar la nivel general încălcarea normelor legale privind regimul armelor și munițiilor. A apreciat că instanțele judecătorești trebuie să indice în mod concret norma legală încălcată și să analizeze elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a armelor și munițiilor, doar dacă nerespectarea obligației nu este sancționată contravențional.

Prin încheierea din data de 15 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 387 din data de 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Se constată că inculpatul A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte reține că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen.

Totodată, observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului constă în aceea că, în perioada 2006 - 8 iunie 2016, a deținut fără drept la imobilul din comuna Ciocănești, sat Urziceanca, nr. 212, județul Dâmbovița, o pușcă de tir cu aer comprimat, calibru 5,5 mm, fără serie și fără marcă, ce se încadrează în categoria armelor neletale supuse autorizării - capitolul III, Categoria C din anexa la Legea nr. 295/2004, armă neletală supusă autorizării, conform dispozițiilor art. 139 alin. (4) raportat la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 295/2004

În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a susținut, în esență, că Legea nr. 295/2004 nu a instituit obligații pentru persoanele care dețineau arme neletale anterior intrării sale în vigoare, cu excepția celor care au procurat armele în condițiile notificării prealabile (art. 60 alin. (1), prin urmare fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală. În plus, a apreciat că și în situația în care s-ar reține că aceste persoane aveau obligația de a se prezenta la poliție pentru a obține certificatul de deținător, încălcarea acestei obligații este sancționată contravențional de art. 57 din Legea nr. 295/2004, ceea ce exclude răspunderea penală pentru aceeași faptă.

Înalta Curte constată că art. 342 alin. (2) din C. pen., pentru care a fost condamnat recurentul-inculpat A., incriminează deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.

Prin urmare, pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 342 alin. (2) din C. pen. trebuie îndeplinită cerința esențială ca arma deținută să fie neletală și să facă parte din categoria celor supuse autorizării.

Astfel, având în vedere criticile inculpatului, reține că Legea nr. 295/2004 definește ca fiind arme sau muniții neletale, atât la momentul intrării sale în vigoare, cât și la data de 8 iunie 2016, când pușca cu aer comprimat deținută de către inculpat a fost ridicată de la domiciliul acestuia, "armele și munițiile destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement ori autoapărare, confecționate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor; sunt asimilate acestei categorii și armele vechi" (alin. (2) pct. II.3.).

Art. 5 alin. (3) din Legea nr. 295/2004, forma în vigoare la data publicării, prevede:

"Armele neletale pot fi deținute și, după caz, purtate și folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiția înregistrării acestora la autoritățile competente, în condițiile prevăzute de prezenta lege." (obligația este reluată și în dispozițiile alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 295/2004, forma în vigoare la data publicării)

Astfel, conform art. 59 alin. (1) din Legea nr. 295/2004, forma în vigoare la data publicării, "Persoanele care au procurat arme neletale au obligația ca, în termen de 5 zile de la data procurării, să se prezinte cu acestea la autoritățile prevăzute la art. 12 alin. (1), în vederea eliberării certificatului de deținător.", certificat care, în temeiul alin. (2) al aceluiași articol, "conferă titularului dreptul de deținere, port și folosire a armelor înscrise în acest document."

Mai mult, potrivit art. 139 alin. (4), din Legea nr. 295/2004, forma în vigoare la data publicării, "Persoanele fizice sau juridice care dețin arme au obligația ca, în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să se prezinte la organele de poliție în a căror rază de competență își au domiciliul, reședința sau, după caz, sediul, în vederea verificării îndeplinirii condițiilor necesare pentru deținerea ori, după caz, portul și folosirea armelor respective, precum și pentru eliberarea documentelor corespunzătoare, în condițiile prevăzute de lege."

Prin urmare, în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 295/2004, inculpatul avea obligația să se prezinte la organele de poliție competente, în vederea verificării îndeplinirii condițiilor necesare pentru deținerea ori, după caz, portul și folosirea puștii de tir cu aer comprimat, calibru 5,5 mm, fără serie și fără marcă, ce se încadra, la acel moment, în categoria armelor neletale supuse declarării, conform Capitolului III, pct. 25 din Anexă.

Ulterior, legiuitorul a înțeles să înăsprească regimul anumitor categorii de arme neletale, astfel încât, după modificarea Legii nr. 295/2004 prin Ordonanța de urgență nr. 26/2008, armele cu aer comprimat, de genul celei ce face obiectul prezentei cauze, sunt supuse autorizării (Capitolul III, Categoria C din Anexă), fiind modificate în mod corespunzător și dispozițiile alin. (3) al art. 5 din Legea nr. 295/2004, în sensul că:

"Armele neletale din categoriile C și D din anexă pot fi deținute și, după caz, purtate și folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiția îndeplinirii procedurilor de înregistrare ori autorizare a acestora, după caz, la/de către autoritățile competente, în condițiile prevăzute de prezenta lege."

Prin urmare, recurentul-inculpat avea obligația de a obține autorizație pentru arma neletală deținută, așa cum, de altfel, a reținut și instanța de apel.

În ceea ce privește lipsa caracterului penal al faptei, justificat de către recurentul-inculpat prin sancționarea contravențională a neîndeplinirii obligației de autorizare în temeiul art. 129 pct. 30 din Legea nr. 295/2004, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu există identitate între conținutul legal al contravenției mai sus menționate și cel al infracțiunii prevăzute de art. 342 alin. (2) din C. pen., iar, pe de altă parte, că răspunderea penală primează celei contravenționale, o faptă nelegală fiind reținută drept contravenție doar dacă nu este comisă în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune.

Or, în cauză, fapta recurentului-inculpat, așa cum a fost reținută de către instanța de apel, este prevăzută de legea penală și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzute de art. 342 alin. (2) din C. pen.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 387 din data de 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - MM