ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4380/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința civilă nr. 1256 din 27 septembrie 2007, a respins excepția inadmisibilității; a admis acțiunea formulată de reclamanții B. (fostă L.) I. și M. (fostă F.G.) C., în contradictoriu cu pârâții: D.M.A., M.M., pârâții-chemați în garanție: Primăria Municipiului București prin Primarul General, SC "C.I." SA., Ministerul Economiei și Finanțelor Publice; a constatat că statul nu a avut titlu valabil pentru apartamentul situat în București, Calea V., sector 3; pârâta M.M. a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantelor I.B. și G.C.M. imobilul menționat; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta M.M.; chemată în garanție, Primăria Municipiului București, a fost obligată să-i plătească pârâtei suma de 2.711,9 RON actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 17 ianuarie 1997 și până la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, pârâta M.M. are calitate procesuală pasivă dovedită, dat fiind faptul că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 292/1997 încheiat cu pârâta SC "C.I." SA - Primăria Municipiului București, este coproprietară a imobilului în litigiu, alături de pârâtul D.M.A. S-a constatat că, SC C.I. SA, având calitatea de mandatar al vânzătoarei Primăria Municipiului București, acesta nu justifică calitatea procesuală pasivă în cauză. Inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, invocată în cauză, a fost respinsă de instanța de fond cu motivarea că imobilul nu se mai află în posesia unei unități în sensul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar absența parcurgerii procedurii administrative prealabile echivalează cu o îngrădire a accesului părții în justiție.

În condițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanța de fond a reținut că imobilul naționalizat a fost preluat abuziv de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, situație ce contravine art. 8 și 10 din Constituția în vigoare la data naționalizării, art. 17 pct. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 481 C. civ. De asemenea, în legătură cu cererea de chemare în garanție, instanța de fond s-a pronunțat în sensul admiterii sale, dat fiind faptul că sunt îndeplinite condițiile pentru instituirea garanției vânzătorului contra evicțiunii și, ca atare, pârâta-chemată în garanție, Primăria Municipiului București, a fost obligată să-i plătească pârâtei M.M., cumpărător al imobilului în litigiu, suma de 2.711,9 lei, preț achitat cu ocazia vânzării, actualizată cu rata inflației.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 829 din 11 noiembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul-pârât - chemat în garanție Municipiul București, prin Primarul General și apelanta-pârâtă M.M., împotriva Sentinței civile nr. 1256 din 4 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante B.I., M.G.C., intimatul-pârât D.M.A. și chemații-în garanție, SC "C.I." SA și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că imobil în litigiu a fost naționalizat și preluat abuziv de către stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, lucru ce contravine art. 8 și 10 din Constituția în vigoare la data naționalizării, art. 17 pct. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 481. În compararea titlurilor de proprietate a părților, s-a reținut că acestea provin de la autori diferiți și, în consecință, s-a dat eficiență titlului proprietarului deposedat abuziv față de subdobânditorul de bună-credință. S-a mai reținut și faptul că, în mod judicios, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ., pentru că, altfel, s-ar restrânge nejustificat dreptul de proprietate al reclamantelor, precum și dreptul acestora de acces la justiție protejat de dispozițiile legale interne, precum și art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată, au declarat recurs pârâta M.M. și chematul - în garanție Municipiul București, prin Primarul General. Pârâta M.M. critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 7 și 9 C. proc. civ., deoarece: - Instanța de apel în mod greșit a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, care era pe deplin admisibilă, în contextul în care imobilul în litigiu constituie obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001, fiind înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995. - În mod greșit, instanța de apel a refuzat să se pronunțe asupra criticii privitoare la faptul că titlul nostru de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare, nu și-a pierdut valabilitatea, dat fiind faptul că nu s-a solicitat anularea acestuia de către reclamante.

- Greșit, instanța de apel a reținut că obiectul material al cererii de chemare în judecată nu a fost schimbat, reclamantele revendicând apartamentul situat în Calea V., iar acțiunea a fost admisă în raport de alt imobil din Calea V. Chematul în garanție Municipiul București, prin Primarul General, critică decizia atacată, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului în litigiu este obligată să se pronunțe, prin decizie/dispoziție motivată asupra cereri de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii. Prin urmare, restituirea imobilelor în natură ori acordarea măsurilor reparatorii, nu mai pot face obiectul unei cereri de chemare în judecată și nu mai pot fi soluționate pe calea dreptului comun.

Restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate de stat revine Primarului General al municipiului București. - Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950. Fiind proprietate de stat, imobilul respectiv a fost vândut cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 112/1995. Cu privire la recursul declarat de pârâta M.M., se rețin următoarele: În mod judicios, instanța de apel a menținut punctul de vedere al instanței de fond, în sensul respingerii excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., pentru că, altfel, s-ar fi restrâns nejustificat dreptul de proprietate al reclamantelor B.I.

și M.G.C., precum și dreptul acestora de acces la justiție protejat de dispozițiile legale interne, precum și art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acțiunea în revendicare formulată de reclamante are drept efect, în condițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, menținerea calității de proprietar al reclamantelor avută la data preluării imobilului în litigiu, iar prin aplicarea art. 48 C. civ. ce consacră dreptul de proprietate în dreptul comun, se conferă vocație titularului dreptului de proprietate de a recurge la toate mijloacele legale pentru a obține recunoașterea acestui drept.

Cu privire la lipsa de identitate între imobilul pretins în acțiune și cel menționat în actul de proprietate al reclamantelor, se reține că, din coroborarea adresei din 15 mai 2007 cu raportul de expertiză topografică, apartamentul situat la numărul poștal Calea V. și cel situat la nr. aaa, sunt identice, și prin urmare critica privind pretinsa schimbare a obiectului cererii de chemare în judecată nu poate fi primită. Invocarea bunei-credințe de către pârâtă, la încheierea contratului de vânzare-cumpărare nr. 292/1997 nu are nicio relevanță juridică în cadrul acțiunii în revendicare, în condițiile în care titlul de proprietate al reclamantelor este preferabil, în calitate de succesoare ale fostului proprietar, autorul lor, comparativ cu pârâta care a cumpărat imobilul în litigiu de la un neproprietar.

Cu privire la recursul declarat de chematul - în garanție Municipiul București, prin primarul General, se rețin următoarele: Instanța de fond a admis acțiunea reclamantelor și, constatând ne valabilitatea titlului statului, a obligat-o pe pârâta M.M. să lase reclamantelor B.I. și M.G.C., deplina proprietate și liniștita posesie a apartamentului nr. 17 situat în municipiul București, str. Calea V., sectorul 3. În raport de soluția menționată, critica pârâtei în ce privește obligarea sa la restituirea imobilului, nu este fondată deoarece dispoziția de restituire a imobilului în litigiu nu este în sarcina Municipiului București, ci a pârâtei M.M.

De asemenea, nu poate fi reținută nici critica referitoare la preluarea cu titlu de către stat a imobilului în litigiu, deoarece preluarea acestuia în temeiul Decretului nr. 92/1950, poziția 4265, de la autoarea reclamantelor, L.R., nu reprezintă un titlu legal de dobândire a proprietății de către stat și nici a aplicării dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, conform cărora sunt considerate ca preluate cu titlu doar imobilele care au intrat în proprietatea statului cu respectarea legilor și a Constituției în vigoare la data preluării. În același context sunt și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, care enumera printre imobilele preluate abuziv și imobilele naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Prin urmare, față de cele reținute, urmează a fi respinse ambele recursuri declarate de pârâta M.M. și chematul - în garanție Municipiul București, prin Primarul General, motivele de recurs invocate, nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta M.M. și de chematul în garanție Municipiul București prin Primarul General împotriva Deciziei civile nr. 829 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2010. Procesat de GGC - NN