ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4311/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată sub

nr. de mai sus contestatoarele M.I. și I.M. au solicitat anularea Deciziei

civile nr. 5435 din 15 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul civil nr. 7000/54/2006.

Contestatoarele deși

nu au indicat temeiul de drept pe care își întemeiază contestația în anulare,

au susținut ca instanța de recurs nu a ținut seama de susținerile lor, ignorând

și Hotărârea nr. 889 din 28 august 2000 emisă de Prefectura Dolj prin care s-a

dispus încă din anul 2000 restituirea imobilelor ce au constituit dreptul lor

de proprietate.

Contestatoarele

învederează aspecte legate de natura și situația juridică a imobilului - teren

intravilan, cu privire la care instanțele în mod greșit au reținut că nu intră

sub incidența Legii nr. 10/2001 și că pe acest teren s-ar afla construcții.

Astfel, susțin

contestatoarele, instanța de recurs le-a lipsit din nou de dreptul lor de

proprietate, cu atât mai mult cu cât se reține că nu ar avea calitatea de

moștenitoare și respectiv de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și

restituirea bunurilor.

La filele 55

contestatoarele au depus și concluzii scrise, solicitând admiterea contestației

în anulare declarată împotriva hotărârii instanței de recurs care nu a observat

că titulara contractului de vânzare-cumpărare din 24 octombrie 1918 este

antecesoarea lor, față de care au calitatea de moștenitoare (fiice).

În concluziile

scrise, contestatoarele invocă incidența dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ., întrucât hotărârea contestată a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, întrucât obiectul

litigiului a format plângere în condițiile Legii nr. 18/1991 privind fondul

funciar, iar competența aparținea Judecătoriei Craiova în fond, și recurs la

Tribunalul Dolj și nu Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând hotărârea

atacată cu contestație în anulare prin prisma motivelor invocate, a

dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Prin Decizia civilă

nr. 5436 din 12 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală Dosar nr. 7000/54/2006 s-a admis recursul

declarat de Primarul Municipiului Craiova împotriva Deciziei civile nr. 846 din

5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, și a fost casată hotărârea

sus-menționată și s-a respins apelul declarat de M.I. și I.M. împotriva

Sentinței civile nr. 122 din 17 martie 2004 a Tribunalului Dolj pe care a

păstrat-o.

Pentru a pronunța

această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

Potrivit art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea

nr. 247/2005 nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în

extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului

funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și

prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii

fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 cu modificările și

completările.

Terenul în litigiu a

fost dobândit de I.A.M. prin actul autentic din 24 octombrie 1918; din act

rezultă că a fost cumpărată suprafața de 8530 m.p. situat pe latura comunei

Gemetele, județul Dolj, "loc de muncă la câmp".

Prin Ordinul nr.

36/1994 Prefectul județului Dolj, din această suprafață de teren, în baza Legii

nr. 18/1991 privind fondul funciar a restituit în natură suprafața de 1910 m.p.

În baza Legii nr. 1/2000 a mai fost reconstituit reclamantelor dreptul de

proprietate în natură, pentru 5700 m.p. prin Hotărârea nr. 517 din 18 iulie

2002 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 1/2000.

Rezultă ca suprafața

de teren în litigiu a constituit obiectul Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000

și din acest motiv nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Astfel instanța de

recurs a reținut că obiectul litigiului l-a constituit contestația în condițiile

Legii nr. 10/2001 împotriva Dispoziției nr. 6352 din 11 iulie 2003 emisă de

Primarul municipiului Craiova și că reclamantele nu au depus la dosar

certificat de moștenitor după defuncta I.A.M.

Ca atare obiectul

litigiului l-a constituit plângerea împotriva Dispoziției nr. 6352 din 11 iulie

2003 emisă de Primarul municipiului Craiova, în condițiile Legii nr. 10/2001 și

nu ale Legii nr. 18/1991.

Competența materială

a instanțelor fiind astfel clarificată și determinată de obiectul litigiului ce

se încadra în dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Or, contestatoarele

și-au întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ., susținând că față de obiectul dedus judecății întemeiat pe

Legea nr. 18/1991 competența materială de soluționare a litigiului în recurs nu

ar fi revenit Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi utilizată

numai în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 317 și 318 C. proc.

civ.

Astfel dispozițiile

art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea s-a

dat de judecător cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență.

Art. 159 C. proc.

civ. reglementează ipotezele în care necompetența este de ordine publică: -

când pricina nu este de competența instanțelor judecătorești; - când pricina

este de competența unei instanțe de alt grad; - când pricina este de competența

unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Rezultă astfel că

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., vizează încălcarea

dispozițiilor legale privitoare la competența generală, materială și competența

teritorială exclusivă.

Raportând cele expuse

la obiectul dedus judecății care așa cum rezultă din acțiunea contestatoarelor

(înregistrată sub Dosarul nr. 5900/2003 a Tribunalului Dolj) l-a constituit

plângerea împotriva Dispoziției nr. 6352/2003 a Primăriei municipiului Craiova,

în condițiile Legii nr. 10/2001, nu sunt incidente dispozițiile art. 317 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., motiv pentru care contestația în anulare urmează a fi

respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarele M.I. și I.M. împotriva Deciziei nr.

5436 din 12 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 7000/54/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 septembrie 2010.

Procesat

de GGC - NN