ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1498/2012

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 815/F din 17 octombrie 2011, Tribunalul București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpatului I.A.F. la o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale, deducând durata arestării preventive de la 18 februarie 2011 la zi și menținând în baza art. 350 C. proc. pen. starea de arest a inculpatului. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și art. 999 C. civ.

și art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acțiunea civilă și obligat inculpatul la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 396 RON către părțile civile C.M. și C.C., la 14.000 RON cu titlu de despăgubiri morale către partea civilă C.C. și la 50.000 RON cu titlu de despăgubiri morale către partea civilă C.M. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-au prelevat probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, fiind obligat și la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 17 februarie 2011, inculpatul l.A.

după ce a consumat împreună cu trei prieteni 4 litri de bere, a plecat spre casă cu autoturismul condus de prietena sa, martora E.A.R., iar în timp ce aceasta efectua manevrele de parcare, o persoană aflată într-o altă mașină, a început să adreseze injurii și să-și manifeste nemulțumirea întrucât martora blocase strada. Între timp, victima C.O. s-a apropiat de inculpatul l.A. care se dăduse deja jos din autoturism, l-a înjurat și l-a întrebat de ce țipă noaptea pe stradă, conform declarațiilor martorei E.A.R., continuându-și drumul spre casă. Inculpatul l.A. a urmărit victima, care s-a întors spre el, l-a împins, iar inculpatul, la rândul său, a împins-o, cei doi căzând la pământ, iar imediat după ce s-a ridicat, inculpatul a început să lovească victima în mai multe rânduri cu picioarele, continuând să o lovească și în momentul în care aceasta încerca să se ridice de jos, fapt ce a determinat căderea sa pe asfalt.

Observându-l pe inculpat cum lovește victima cu picioarele, martorul D.E. a intervenit, solicitându-i acestuia să înceteze. Conform raportului medical de necropsie rezultă că moartea victimei C.O. s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii, determinată de un traumatism cranio-facial soldat cu fractură cominutivă de oase proprii piramidă nazală, fractură oase maxilar bilateral, os etmoid, disjuncție cranio-facială, fractură liniară craniană occipital și aspirat sanguin traheo-bronșic. Instanța de fond a reținut că atacul verbal din partea victimei nu poate fi considerat un atac material, în sensul dispozițiilor art. 44 C. pen., iar împingerea inculpatului de către aceasta nu a fost de natură a pune în pericol grav persoana sau drepturile inculpatului, cu atât mai mult cu cât putea oricând să părăsească locul incidentului.

În plus, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile referitoare la excesul justificat, întrucât nu au fost îndeplinite condițiile atacului și apărării prevăzute de art. 44 C. pen., iar presupusa depășire a limitelor unei apărări proporționale cu intensitatea și gravitatea atacului, nu a fost rezultatul unei tulburări sau temeri justificate în care s-ar fi găsit inculpatul, motiv pentru care nu poate fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. Referitor la incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., s-a reținut că reacția violentă a inculpatului nu a fost rezultatul unei provocări, întrucât injuriile adresate de victimă și acțiunea acesteia de a-l împinge nu a fost de natură a-i crea o stare de puternică tulburare ori emoție, cel mai probabil, tulburarea invocată de inculpat datorându-se consumului de băuturi alcoolice și altercațiilor avute în trafic cu alți conducători auto.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului I.A.F. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., prima instanță reținând că fapta săvârșită a avut un grad extrem de ridicat de pericol social, în raport de numărul loviturilor aplicate victimei cu picioarele, de atitudinea inculpatului care a încercat să minimalizeze răspunderea sa, invocând starea de tulburare generată de injuriile aduse atât de șoferul implicat în conflictul inițial, cât și de victimă, precum și de lovitura primită în față și de lipsa antecedentelor penale. În ceea ce privește daunele materiale, s-a constatat pe baza înscrisurilor de la dosar că părțile civile C.M.

și C.C., au efectuat cheltuieli în total de 396 RON, motiv pentru care s-au admis doar în parte pretențiile civile. Referitor la daunele morale, instanța de fond a reținut că în raport de consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, de importanța valorilor morale lezate, de intensitatea perceperii consecințelor sub aspect profesional, social și familial, se impune acordarea acestora în cuantumul solicitat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul I.A.F., care a invocat încălcarea dreptului la apărare, întrucât nu au fost administrate probe esențiale pentru aflarea adevărului, respectiv instanța de fond a respins cererea de vizionare a imaginilor video surprinse în noaptea incidentului de camerele de supraveghere, precum și împrejurarea că în mod greșit nu au fost reținute dispozițiile art. 44 alin. (1), (2) și (3) C. pen., întrucât a săvârșit fapta într-o stare de iritare generată de injuriile adresate de conducătorul auto și victimă, de pumnul pe care aceasta i l-a aplicat în zona feței, toate acestea fiind de natură să îl tulbure profund și să îi creeze o stare de temere pentru viața sa.

În subsidiar, inculpatul a criticat modalitatea de individualizare a pedepsei, solicitând să se constate că întrucât fapta a fost săvârșită sub imperiul unei puternice tulburări și emoții determinate de actul provocator al victimei, se impune reținerea în beneficiul său a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu atât mai mult cu cât nu are antecedente penale și a avut o conduita bună avută înainte de săvârșirea faptei. Prin Decizia penală nr. 17/A din 20 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului, reținând, în esență, că instanța de fond a realizat o evaluare judicioasă și completă a tuturor probelor existente în cauză, iar situația de fapt concordă sub toate aspectele cu împrejurările ce rezultă din probatoriu, sens în care a constatat că lovirea în mod repetat a victimei C.O.

de către inculpatul I.A.F. în zona feței, cu picioarele, este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, conform declarațiilor martorului ocular D.E.M., ale martorei E.A.R., ale apelantului, imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în apropierea locului incidentului. Astfel, în noaptea de 18 februarie 2011, în jurul orelor 00.50, la intersecția A.B.S. cu str. L.R., între inculpatul I.A.F. și o persoană de sex bărbătesc, rămasă neidentificată, a avut loc o dispută verbală generată de o presupusă dificultate a martorei E.A.R. (prietena inculpatului) de a efectua manevra de parcare a autoturismului pe care îl conducea. Cuvintele injurioase adresate de persoana necunoscută și acționarea insistentă a claxonului l-au determinat pe inculpatul I.A.F.

să coboare din autoturism și să se îndrepte către acea persoană, adresându-i, la rândul său, injurii. Deși bărbatul necunoscut a plecat, injuriile adresate de inculpat au fost auzite de victima C.O., care se deplasa pe trotuarul opus, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În acest context, victima l-a întrebat pe inculpat "de ce înjură", adresându-i la rândul său injurii și și-a continuat deplasarea spre str. L.R. Pe fondul stării de tensiune, inculpatul I.A.F. a adresat la rândul său victimei cuvinte injurioase, a urmărit-o, motiv pentru care victima s-a întors, l-a împins cu brațul, moment în care inculpatul a ripostat împingând-o, ambii cazând la pământ. Inculpatul s-a ridicat, însă, imediat și a început să-l lovească pe C.O.

cu picioarele, exclusiv în zona feței și a capului, în mod repetat și cu o intensitate foarte ridicată, iar deși victima a încercat, la un moment dat, să se ridice, inculpatul a continuat să o lovească, de nenumărate ori, doar intervenția martorului D.E.M. determinând încetarea agresiunii. Loviturile aplicate au avut ca rezultat decesul imediat al victimei, acesta datorându-se insuficienței cardio-respiratorii, consecința unui traumatism cranio-facial soldat cu fractură cominutivă de oase proprii piramidă nazală, fractură oase maxilar bilateral, os etmoid, disjuncție cranio-facială, fractură liniară craniană occipital și aspirat sanguin traheo-bronșic. Declarațiile succesive ale martorei E.A.R.

au fost relativ concordante în privința modalității de derulare a incidentului dintre bărbatul necunoscut și inculpat, pe de o parte și dintre acesta și victimă pe de altă parte, precizând că injuriile adresate de persoana rămasă neidentificată au fost de natură a-i crea inculpatului o stare de enervare și a-l determina să coboare din mașină și să-i adreseze la rândul său injurii, moment în care a intervenit și victima care l-a înjurat și l-a împins cu brațele.

Aceste depoziții, precum și fotografiile judiciare ce surprind momentele esențiale ale incidentului, infirmă susținerile contradictorii ale inculpatului I.A.F., care a încercat să acrediteze ideea exercitării unor acte de agresiune mai grave din partea victimei, constând fie în lovirea sa cu piciorul în zona genunchiului drept, fie în lovirea cu pumnul în zona feței, deși în realitate aceasta, fiind urmărită de inculpat, s-a întors și l-a împins cu brațele, inculpatul ripostând la fel, după care ambele părți au căzut la pământ, iar odată ridicat, inculpatul a început să lovească victima cu picioarele, în mod repetat și insistent, în zone vitale ale capului.

Ca urmare, s-a apreciat că în mod judicios prima instanță a reținut că acțiunea victimei anterior agresării sale nu s-a obiectivat într-un atac material, susceptibil de a pune în pericol grav persoana inculpatului, care să legitimeze o ripostă fizică, motiv pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. (2) C. pen., cu atât mai mult cu cât susținerea acestuia că mai întâi a fost lovit în zona feței de către victimă, are un evident caracter pro cansa, fiind în totalitate infirmată de celelalte probe administrate. Curtea a mai reținut că, pentru a justifica excesul în apărare, tulburarea sau temerea pe fondul căreia a survenit reacția de apărare trebuia să se datoreze tot atacului victimei, condiție neîndeplinită, întrucât starea de tulburare în care s-a aflat I.A.

era preexistentă conflictului verbal cu victima, fiind generată de incidentul avut anterior cu persoana rămasă neidentificată, motiv pentru care nu este incidentă circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. Totodată, s-a mai constatat de către instanța de prim control judiciar că în cauză, nu poate fi reținută circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din probatoriul administrat rezultă că rolul determinat în declanșarea conflictului i-a aparținut inculpatului I.A.F., starea de nervozitate accentuată în care s-a aflat fiind determinată de injuriile adresate de bărbatul rămas neidentificat, deci de o acțiune exterioară și preexistentă, intervenției victimei, care l-a împins, a favorizat eliberarea stării de tensiune deja acumulate de acesta.

În plus, conduita de ansamblu a victimei în noaptea incidentului nu a avut valențele unei acțiuni ilicite grave, susceptibile de a produce inculpatului starea de tulburare care să justifice aplicarea circumstanței atenuante a provocării, cu atât mai mult cu cât riposta inculpatului a fost de o violență extremă, vădit disproporționată față de gestul victimei, materializându-se în aplicarea de lovituri cu picioarele în zona feței, în condițiile în care aceasta a fost în imposibilitate de a opune eficient rezistență. Evaluarea actelor de agresiune, în materialitatea lor, și dinamica întregului incident relevă faptul că atitudinea subiectivă a inculpatului I.A.F. s-a caracterizat prin intenție directă, acesta prevăzând posibilitatea de a suprima viața victimei și urmărind producerea acestui rezultat.

Poziția subiectivă a inculpatului a fost pusă în evidență, cu precădere, de declarația martorului ocular D.E.M., care a arătat că, agresând victima, inculpatul "sărea efectiv cu ambele picioare pe capul" victimei. În considerarea acestei poziții subiective și a violenței extreme, ieșite din comun, prin care inculpatul a suprimat viața victimei, curtea a apreciat că pedeapsa de 20 de ani închisoare reflectă just periculozitatea faptei săvârșite, dar și potențialul extrem de agresivitate al autorului său, chiar dacă fapta s-a realizat sub imperiul unei stări de nervozitate accentuată, determinată însă de o dispută esențialmente verbală, pornită de la efectuarea unei manevre de parcare.

Circumstanțele favorabile ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, prestarea unor activități profesionale licite, nu au fost analizate singular, ci prin raportare la gravitate deosebită a faptei, determinată de multitudinea loviturilor aplicate, de zona în care a fost victima lovită, iar atitudinea de recunoaștere a faptei, s-a apreciat ca fiind formală, întrucât inculpatul a încercat în permanență să transfere întreaga răspundere a declanșării incidentului în sarcina victimei, cu ignorarea propriului rol major în degenerarea conflictului.

Referitor la critica privind încălcarea dreptului la apărare, s-a reținut că esențială pentru asigurarea egalității armelor este crearea unei posibilități rezonabile inculpatului de a cunoaște conținutul probelor pe care se sprijină acuzația formulată împotriva sa, de a testa fiabilitatea mărturiilor în acuzare și de a obține interogarea, în aceleași condiții, a martorilor în apărare, în condiții care să nu îl plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul său, toate aceste exigențe fiind pe deplin respectate în speță, dat fiind fotografiile judiciare ce surprind momentele esențiale ale incidentului și care au fost făcute după înregistrarea realizată de camerele de supraveghere.

În acest context, s-a considerat că inculpatul a luat cunoștință de conținutul exact al imaginilor stocate pe CD și a avut o posibilitatea de a face o analiză critică a acestora, în contradictoriu cu acuzarea și celelalte părți, chiar dacă înregistrarea nu a fost vizionată în ședință publică. Pe de altă parte, s-a mai reținut că instanța în procesul deliberativ, poate viziona înregistrările, întrucât acestora nu li se aplică regimul juridic al înregistrărilor efectuate de către organele de urmărire penală în condițiile prevăzute de art. 91 1 și urm. C. proc. pen., întrucât imaginile au fost surprinse de o cameră de supraveghere amplasată în loc public, fiind apoi postate pe un site de știri și, ulterior, transpuse pe CD chiar de apărătorul inculpatului.

În aceste condiții, s-a concluzionat că era vădit neutilă vizionarea în ședință publică a imaginilor deja cunoscute de către inculpat și celelalte părți. În final, Curtea a reținut că inculpatul nu a criticat soluția dispusă pe latură civilă, iar din examinarea actelor dosarului nu au rezultat elemente de nelegalitate sau netemeinicie care să justifice reformarea sentinței sub acest aspect. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul I.A.F., invocând motivele de casare prevăzute de art. 385 pct. 12 și 14 C. proc. pen. În motivarea recursului, a arătat că a săvârșit fapta aflându-se într-o puternică tulburare determinată de injuriile ce i-au fost adresate atât de persoana de sex masculin rămasă neidentificată, cât și de către victimă, precum și de lovitura pe care i-a aplicat-o victima în față cu pumnul și fiindu-i frică a ripostat, motiv pentru care se impune achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. e) C. proc.

pen., întrucât a comis fapta în legitimă apărare. În subsidiar, a arătat că dacă s-ar aprecia că spre finalul conflictului avut cu victima s-au depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului, se impunea reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen. În același context, a mai arătat că sunt incidente și dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de provocarea victimei produsă prin atingerea gravă a demnității sale și prin violență, iar în raport de lipsa antecedentelor sale penale, de poziția de recunoaștere a faptei, se impune și reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința reindividualizării pedepsei.

Deși, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen., în raport motivele de recurs dezvoltate Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aspectele invocate pot fi analizate prin prisma cazului de casare reglementat de pct. 18 a aceluiași articol. Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul I.A.F. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Pentru a fi în prezența legitimei apărări este necesar să fie îndeplinite condițiile înscrise în art. 44 alin. (2) C. proc. pen., respectiv să existe un act material care să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, simplele manifestări verbale a căror agresivitate nu se obiectivează în acțiuni fizice neechivalând cu un asemenea act.

Ca atare, în mod corect, atât instanța de fond cât și cea de prim control judiciar au reținut că injuriile și gestul victimei C.O. de a-l împinge pe inculpat cu brațul în momentul în care a fost ajunsă din urmă de acesta nu constituie un act material în sensul dispozițiilor legale. Chiar, în cazul în care s-ar fi constatat ca fiind adevărate susținerile inculpatului I.A.F. că victima i-a aplicat un pumn în față, această agresiune nu ar fi prezentat un pericol grav pentru viața sa încât să-i justifice intervenția cu o duritate extremă, concretizată în lovituri cu picioarele, în mod repetat, cu intensitate din ce în ce mai mare, în zone vitale ale capului. În plus, riposta inculpatului de a aplica lovituri cu picioarele în zona capului și de "a sări cu picioarele" pe victimă, în timp ce aceasta se afla doborâtă la pământ, așa cum a relatat martorul ocular D.E.M.

nu îndeplinește nici condițiile unei apărări legitime prin depășirea limitelor tulburării sau temeri la care fac referire dispozițiile art. 44 alin. (3) C. proc. pen., din lipsa atât a atacului material cât și a gravității pericolului cauzat de atitudinea victimei. Ipoteza excesului justificat presupune îndeplinirea tuturor condițiilor atacului și apărării, mai puțin proporționalitatea, esențială fiind și dovedirea tulburării sau temerii sub imperiul căreia a acționat făptuitorul, or, nimic din împrejurările dovedite ale cauzei nu susține ipoteza că manifestările victimei s-au materializat în acțiuni de agresiune fizică care să determine apărarea inculpatului, ci doar în injurii, ulterior acesta încercând să se îndepărteze, fiind însă urmărită, doborâtă la pământ și lovită de inculpat.

Drept urmare, Înalta Curte constată că instanțele inferioare nu au comis o gravă eroare de fapt în sensul dispozițiilor art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. când au apreciat în raport de împrejurările de fapt reținute că nu sunt îndeplinite condițiile art. 44 alin. (2) și (3) C. proc. pen care ar fi atras înlăturarea caracterului penal al faptei inculpatului cu consecința achitării în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. e) C. proc. pen. Pe de altă parte nu sunt incidente nici dispozițiile art. 73 lit. a) C. proc. pen. întrucât reacția inculpatului nu a fost rezultatul tulburării ori temerii produse de atitudinea victimei, starea sa fiind preexistentă conflictului verbal avut cu aceasta și cauzată de persoana rămasă neidentificată care i-a adresat lui și prietenei sale injurii și amenințări, motiv pentru care nu se justifică agresivitatea excesivă a acțiunilor sale.

Date fiind aspectele dezvoltate anterior în legătură cu situația faptică, Înalta Curte apreciază că, în mod întemeiat, Tribunalul și Curtea de Apel au considerat că nu se poate reține, în speță, nicio acțiune provocatorie din partea victimei C.O. produsă în vreuna dintre modalitățile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., comportamentul său față de inculpatul I.A.F. materializat în injurii și împingerea cu brațul, având un caracter minor, nefiind în măsură să creeze acestuia o puternică tulburare motiv pentru care nu putea justifica reacția deosebit de violentă a recurentului. În plus, starea de tulburare produsă inculpatului de conflictul avut anterior cu o persoană neidentificată nu are relevanță întrucât circumstanța atenuantă a provocării este aplicabilă doar în condițiile în care acțiunea inculpatului a fost generată de comportamentul victimei și nu de o terță persoană.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut și o corectă proporționalizare a pedepsei aplicate inculpatului I.A.F. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen., fiind stabilită o sancțiune penală judicios individualizată în raport cu împrejurările în care s-a comis activitatea infracțională și datele care caracterizează persoana inculpatului. Au fost avute în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea ilicită, caracterul și gravitatea urmărilor ce s-au produs, precum și conduita inculpatului înainte și după comiterea faptelor.

Astfel, condițiile concrete în care s-a comis fapta, modul în care a acționat inculpatul, care pe fondul unui conflict verbal a aplicat victimei cu picioarele numeroase lovituri în zona capului în timp ce aceasta se afla la pământ în imposibilitate de a se apăra, provocându-i leziuni ce au condus la moartea acesteia, denotă un comportament extrem de agresiv al inculpatului, care trebuie să se regăsească în mod corespunzător în cuantumul de pedeapsă ce urmează a fi executat, chiar și în lipsa antecedentelor penale. Pe de altă parte, a fost evaluată și conduita inculpatului după comiterea infracțiunii, care recunoscând că a lovit victima a încercat să prezinte o situație de fapt de natură a conduce la reținerea legitimei apărări sau a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) și b) C. pen., cu consecința aplicării unui tratament sancționator mai blând, sens în care a arătat că acțiunea sa a fost determinată de reacția agresivă a victimei.

Drept urmare, față de toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului I.A.F. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat a fost corect individualizată, astfel încât nu se justifică stabilirea unui alt cuantum pedepsei, sancțiunea penală aplicată fiind suficientă pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A.F. În baza art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenția recurentului inculpat. Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.A.F. împotriva Deciziei penale nr. 17/A din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive, de la 18 februarie 2011 la 10 mai 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2012. Procesat de GGC - AS