ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1498/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1498/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 815/F din 17

octombrie 2011, Tribunalul București, secția I penală, a dispus condamnarea

inculpatului I.A.F. la o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu executare în regim de

detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și

b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale,

deducând durata arestării preventive de la 18 februarie 2011 la zi și menținând

în baza art. 350 C. proc. pen. starea de arest a inculpatului.

În baza art. 14 C.

proc. pen., art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și art. 999 C. civ. și

art. 103 din Legea nr. 71/2011, a fost admisă în parte acțiunea civilă și

obligat inculpatul la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 396 RON

către părțile civile C.M. și C.C., la 14.000 RON cu titlu de despăgubiri morale

către partea civilă C.C. și la 50.000 RON cu titlu de despăgubiri morale către

partea civilă C.M.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008, s-au prelevat probe biologice de la inculpat în vederea

introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., la data rămânerii definitive a

prezentei hotărâri, fiind obligat și la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 17

februarie 2011, inculpatul l.A. după ce a consumat împreună cu trei prieteni 4

litri de bere, a plecat spre casă cu autoturismul condus de prietena sa,

martora E.A.R., iar în timp ce aceasta efectua manevrele de parcare, o persoană

aflată într-o altă mașină, a început să adreseze injurii și să-și manifeste

nemulțumirea întrucât martora blocase strada.

Între timp, victima

C.O. s-a apropiat de inculpatul l.A. care se dăduse deja jos din autoturism,

l-a înjurat și l-a întrebat de ce țipă noaptea pe stradă, conform declarațiilor

martorei E.A.R., continuându-și drumul spre casă.

Inculpatul l.A. a

urmărit victima, care s-a întors spre el, l-a împins, iar inculpatul, la rândul

său, a împins-o, cei doi căzând la pământ, iar imediat după ce s-a ridicat,

inculpatul a început să lovească victima în mai multe rânduri cu picioarele,

continuând să o lovească și în momentul în care aceasta încerca să se ridice de

jos, fapt ce a determinat căderea sa pe asfalt.

Observându-l pe

inculpat cum lovește victima cu picioarele, martorul D.E. a intervenit,

solicitându-i acestuia să înceteze.

Conform raportului

medical de necropsie rezultă că moartea victimei C.O. s-a datorat insuficienței

cardio-respiratorii, determinată de un traumatism cranio-facial soldat cu

fractură cominutivă de oase proprii piramidă nazală, fractură oase maxilar

bilateral, os etmoid, disjuncție cranio-facială, fractură liniară craniană

occipital și aspirat sanguin traheo-bronșic.

Instanța de fond a

reținut că atacul verbal din partea victimei nu poate fi considerat un atac

material, în sensul dispozițiilor art. 44 C. pen., iar împingerea inculpatului

de către aceasta nu a fost de natură a pune în pericol grav persoana sau

drepturile inculpatului, cu atât mai mult cu cât putea oricând să părăsească

locul incidentului.

În plus, tribunalul a

apreciat că nu sunt incidente dispozițiile referitoare la excesul justificat,

întrucât nu au fost îndeplinite condițiile atacului și apărării prevăzute de

art. 44 C. pen., iar presupusa depășire a limitelor unei apărări proporționale

cu intensitatea și gravitatea atacului, nu a fost rezultatul unei tulburări sau

temeri justificate în care s-ar fi găsit inculpatul, motiv pentru care nu poate

fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen.

Referitor la

incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., s-a reținut că reacția

violentă a inculpatului nu a fost rezultatul unei provocări, întrucât injuriile

adresate de victimă și acțiunea acesteia de a-l împinge nu a fost de natură a-i

crea o stare de puternică tulburare ori emoție, cel mai probabil, tulburarea

invocată de inculpat datorându-se consumului de băuturi alcoolice și

altercațiilor avute în trafic cu alți conducători auto.

În drept, s-a

apreciat că fapta inculpatului I.A.F. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.

La individualizarea

pedepsei aplicate s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., prima

instanță reținând că fapta săvârșită a avut un grad extrem de ridicat de

pericol social, în raport de numărul loviturilor aplicate victimei cu

picioarele, de atitudinea inculpatului care a încercat să minimalizeze

răspunderea sa, invocând starea de tulburare generată de injuriile aduse atât

de șoferul implicat în conflictul inițial, cât și de victimă, precum și de

lovitura primită în față și de lipsa antecedentelor penale.

În ceea ce privește

daunele materiale, s-a constatat pe baza înscrisurilor de la dosar că părțile

civile C.M. și C.C., au efectuat cheltuieli în total de 396 RON, motiv pentru

care s-au admis doar în parte pretențiile civile.

Referitor la daunele

morale, instanța de fond a reținut că în raport de consecințele negative

suferite pe plan fizic și psihic, de importanța valorilor morale lezate, de

intensitatea perceperii consecințelor sub aspect profesional, social și

familial, se impune acordarea acestora în cuantumul solicitat.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel inculpatul I.A.F., care a invocat încălcarea dreptului

la apărare, întrucât nu au fost administrate probe esențiale pentru aflarea

adevărului, respectiv instanța de fond a respins cererea de vizionare a

imaginilor video surprinse în noaptea incidentului de camerele de supraveghere,

precum și împrejurarea că în mod greșit nu au fost reținute dispozițiile art.

44 alin. (1), (2) și (3) C. pen., întrucât a săvârșit fapta într-o stare de

iritare generată de injuriile adresate de conducătorul auto și victimă, de

pumnul pe care aceasta i l-a aplicat în zona feței, toate acestea fiind de

natură să îl tulbure profund și să îi creeze o stare de temere pentru viața sa.

În subsidiar,

inculpatul a criticat modalitatea de individualizare a pedepsei, solicitând să

se constate că întrucât fapta a fost săvârșită sub imperiul unei puternice

tulburări și emoții determinate de actul provocator al victimei, se impune

reținerea în beneficiul său a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74

lit. a) și c) C. pen., cu atât mai mult cu cât nu are antecedente penale și a

avut o conduita bună avută înainte de săvârșirea faptei.

Prin Decizia penală

nr. 17/A din 20 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

respins ca nefondat apelul inculpatului, reținând, în esență, că instanța de

fond a realizat o evaluare judicioasă și completă a tuturor probelor existente

în cauză, iar situația de fapt concordă sub toate aspectele cu împrejurările ce

rezultă din probatoriu, sens în care a constatat că lovirea în mod repetat a

victimei C.O. de către inculpatul I.A.F. în zona feței, cu picioarele, este

dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, conform declarațiilor martorului

ocular D.E.M., ale martorei E.A.R., ale apelantului, imaginilor surprinse de

camerele de supraveghere amplasate în apropierea locului incidentului.

Astfel, în noaptea de

18 februarie 2011, în jurul orelor 00.50, la intersecția A.B.S. cu str. L.R.,

între inculpatul I.A.F. și o persoană de sex bărbătesc, rămasă neidentificată,

a avut loc o dispută verbală generată de o presupusă dificultate a martorei

E.A.R. (prietena inculpatului) de a efectua manevra de parcare a autoturismului

pe care îl conducea. Cuvintele injurioase adresate de persoana necunoscută și

acționarea insistentă a claxonului l-au determinat pe inculpatul I.A.F. să

coboare din autoturism și să se îndrepte către acea persoană, adresându-i, la

rândul său, injurii.

Deși bărbatul

necunoscut a plecat, injuriile adresate de inculpat au fost auzite de victima

C.O., care se deplasa pe trotuarul opus, aflându-se sub influența băuturilor

alcoolice. În acest context, victima l-a întrebat pe inculpat "de ce

înjură", adresându-i la rândul său injurii și și-a continuat deplasarea

spre str. L.R.

Pe fondul stării de

tensiune, inculpatul I.A.F. a adresat la rândul său victimei cuvinte

injurioase, a urmărit-o, motiv pentru care victima s-a întors, l-a împins cu

brațul, moment în care inculpatul a ripostat împingând-o, ambii cazând la

pământ. Inculpatul s-a ridicat, însă, imediat și a început să-l lovească pe

C.O. cu picioarele, exclusiv în zona feței și a capului, în mod repetat și cu o

intensitate foarte ridicată, iar deși victima a încercat, la un moment dat, să

se ridice, inculpatul a continuat să o lovească, de nenumărate ori, doar

intervenția martorului D.E.M. determinând încetarea agresiunii.

Loviturile aplicate

au avut ca rezultat decesul imediat al victimei, acesta datorându-se insuficienței

cardio-respiratorii, consecința unui traumatism cranio-facial soldat cu

fractură cominutivă de oase proprii piramidă nazală, fractură oase maxilar

bilateral, os etmoid, disjuncție cranio-facială, fractură liniară craniană

occipital și aspirat sanguin traheo-bronșic.

Declarațiile

succesive ale martorei E.A.R. au fost relativ concordante în privința

modalității de derulare a incidentului dintre bărbatul necunoscut și inculpat,

pe de o parte și dintre acesta și victimă pe de altă parte, precizând că

injuriile adresate de persoana rămasă neidentificată au fost de natură a-i crea

inculpatului o stare de enervare și a-l determina să coboare din mașină și să-i

adreseze la rândul său injurii, moment în care a intervenit și victima care l-a

înjurat și l-a împins cu brațele.

Aceste depoziții,

precum și fotografiile judiciare ce surprind momentele esențiale ale

incidentului, infirmă susținerile contradictorii ale inculpatului I.A.F., care

a încercat să acrediteze ideea exercitării unor acte de agresiune mai grave din

partea victimei, constând fie în lovirea sa cu piciorul în zona genunchiului

drept, fie în lovirea cu pumnul în zona feței, deși în realitate aceasta, fiind

urmărită de inculpat, s-a întors și l-a împins cu brațele, inculpatul ripostând

la fel, după care ambele părți au căzut la pământ, iar odată ridicat,

inculpatul a început să lovească victima cu picioarele, în mod repetat și

insistent, în zone vitale ale capului.

Ca urmare, s-a

apreciat că în mod judicios prima instanță a reținut că acțiunea victimei

anterior agresării sale nu s-a obiectivat într-un atac material, susceptibil de

a pune în pericol grav persoana inculpatului, care să legitimeze o ripostă

fizică, motiv pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. (2) C.

pen., cu atât mai mult cu cât susținerea acestuia că mai întâi a fost lovit în

zona feței de către victimă, are un evident caracter pro cansa, fiind în

totalitate infirmată de celelalte probe administrate.

Curtea a mai reținut

că, pentru a justifica excesul în apărare, tulburarea sau temerea pe fondul

căreia a survenit reacția de apărare trebuia să se datoreze tot atacului

victimei, condiție neîndeplinită, întrucât starea de tulburare în care s-a

aflat I.A. era preexistentă conflictului verbal cu victima, fiind generată de

incidentul avut anterior cu persoana rămasă neidentificată, motiv pentru care

nu este incidentă circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen.

Totodată, s-a mai

constatat de către instanța de prim control judiciar că în cauză, nu poate fi reținută

circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.,

întrucât din probatoriul administrat rezultă că rolul determinat în declanșarea

conflictului i-a aparținut inculpatului I.A.F., starea de nervozitate

accentuată în care s-a aflat fiind determinată de injuriile adresate de

bărbatul rămas neidentificat, deci de o acțiune exterioară și preexistentă,

intervenției victimei, care l-a împins, a favorizat eliberarea stării de

tensiune deja acumulate de acesta.

În plus, conduita de

ansamblu a victimei în noaptea incidentului nu a avut valențele unei acțiuni

ilicite grave, susceptibile de a produce inculpatului starea de tulburare care

să justifice aplicarea circumstanței atenuante a provocării, cu atât mai mult

cu cât riposta inculpatului a fost de o violență extremă, vădit

disproporționată față de gestul victimei, materializându-se în aplicarea de

lovituri cu picioarele în zona feței, în condițiile în care aceasta a fost în

imposibilitate de a opune eficient rezistență.

Evaluarea actelor de

agresiune, în materialitatea lor, și dinamica întregului incident relevă faptul

că atitudinea subiectivă a inculpatului I.A.F. s-a caracterizat prin intenție

directă, acesta prevăzând posibilitatea de a suprima viața victimei și urmărind

producerea acestui rezultat. Poziția subiectivă a inculpatului a fost pusă în

evidență, cu precădere, de declarația martorului ocular D.E.M., care a arătat

că, agresând victima, inculpatul "sărea efectiv cu ambele picioare pe

capul" victimei.

În considerarea

acestei poziții subiective și a violenței extreme, ieșite din comun, prin care

inculpatul a suprimat viața victimei, curtea a apreciat că pedeapsa de 20 de

ani închisoare reflectă just periculozitatea faptei săvârșite, dar și

potențialul extrem de agresivitate al autorului său, chiar dacă fapta s-a

realizat sub imperiul unei stări de nervozitate accentuată, determinată însă de

o dispută esențialmente verbală, pornită de la efectuarea unei manevre de

parcare.

Circumstanțele

favorabile ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, prestarea

unor activități profesionale licite, nu au fost analizate singular, ci prin

raportare la gravitate deosebită a faptei, determinată de multitudinea

loviturilor aplicate, de zona în care a fost victima lovită, iar atitudinea de

recunoaștere a faptei, s-a apreciat ca fiind formală, întrucât inculpatul a

încercat în permanență să transfere întreaga răspundere a declanșării

incidentului în sarcina victimei, cu ignorarea propriului rol major în

degenerarea conflictului.

Referitor la critica

privind încălcarea dreptului la apărare, s-a reținut că esențială pentru

asigurarea egalității armelor este crearea unei posibilități rezonabile

inculpatului de a cunoaște conținutul probelor pe care se sprijină acuzația

formulată împotriva sa, de a testa fiabilitatea mărturiilor în acuzare și de a

obține interogarea, în aceleași condiții, a martorilor în apărare, în condiții

care să nu îl plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul

său, toate aceste exigențe fiind pe deplin respectate în speță, dat fiind

fotografiile judiciare ce surprind momentele esențiale ale incidentului și care

au fost făcute după înregistrarea realizată de camerele de supraveghere.

În acest context, s-a

considerat că inculpatul a luat cunoștință de conținutul exact al imaginilor

stocate pe CD și a avut o posibilitatea de a face o analiză critică a acestora,

în contradictoriu cu acuzarea și celelalte părți, chiar dacă înregistrarea nu a

fost vizionată în ședință publică.

Pe de altă parte, s-a

mai reținut că instanța în procesul deliberativ, poate viziona înregistrările,

întrucât acestora nu li se aplică regimul juridic al înregistrărilor efectuate

de către organele de urmărire penală în condițiile prevăzute de art. 91

1

și urm. C. proc. pen., întrucât imaginile au fost surprinse de o cameră de

supraveghere amplasată în loc public, fiind apoi postate pe un site de știri

și, ulterior, transpuse pe CD chiar de apărătorul inculpatului.

În aceste condiții,

s-a concluzionat că era vădit neutilă vizionarea în ședință publică a

imaginilor deja cunoscute de către inculpat și celelalte părți.

În final, Curtea a

reținut că inculpatul nu a criticat soluția dispusă pe latură civilă, iar din

examinarea actelor dosarului nu au rezultat elemente de nelegalitate sau

netemeinicie care să justifice reformarea sentinței sub acest aspect.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul I.A.F., invocând

motivele de casare prevăzute de art. 385 pct. 12 și 14 C. proc. pen.

În motivarea

recursului, a arătat că a săvârșit fapta aflându-se într-o puternică tulburare

determinată de injuriile ce i-au fost adresate atât de persoana de sex masculin

rămasă neidentificată, cât și de către victimă, precum și de lovitura pe care

i-a aplicat-o victima în față cu pumnul și fiindu-i frică a ripostat, motiv

pentru care se impune achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. e) C.

proc. pen., întrucât a comis fapta în legitimă apărare.

În subsidiar, a

arătat că dacă s-ar aprecia că spre finalul conflictului avut cu victima s-au

depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului, se

impunea reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen.

În același context, a

mai arătat că sunt incidente și dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât

a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de

provocarea victimei produsă prin atingerea gravă a demnității sale și prin

violență, iar în raport de lipsa antecedentelor sale penale, de poziția de

recunoaștere a faptei, se impune și reținerea circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința reindividualizării

pedepsei.

Deși, inculpatul a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen., în raport

motivele de recurs dezvoltate Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că

aspectele invocate pot fi analizate prin prisma cazului de casare reglementat

de pct. 18 a aceluiași articol.

Examinând hotărârile

atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de

inculpatul I.A.F. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a fi în

prezența legitimei apărări este necesar să fie îndeplinite condițiile înscrise

în art. 44 alin. (2) C. proc. pen., respectiv să existe un act material care să

pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, simplele manifestări

verbale a căror agresivitate nu se obiectivează în acțiuni fizice neechivalând

cu un asemenea act.

Ca atare, în mod

corect, atât instanța de fond cât și cea de prim control judiciar au reținut că

injuriile și gestul victimei C.O. de a-l împinge pe inculpat cu brațul în

momentul în care a fost ajunsă din urmă de acesta nu constituie un act material

în sensul dispozițiilor legale.

Chiar, în cazul în

care s-ar fi constatat ca fiind adevărate susținerile inculpatului I.A.F. că

victima i-a aplicat un pumn în față, această agresiune nu ar fi prezentat un

pericol grav pentru viața sa încât să-i justifice intervenția cu o duritate

extremă, concretizată în lovituri cu picioarele, în mod repetat, cu intensitate

din ce în ce mai mare, în zone vitale ale capului.

În plus, riposta

inculpatului de a aplica lovituri cu picioarele în zona capului și de "a

sări cu picioarele" pe victimă, în timp ce aceasta se afla doborâtă la

pământ, așa cum a relatat martorul ocular D.E.M. nu îndeplinește nici

condițiile unei apărări legitime prin depășirea limitelor tulburării sau temeri

la care fac referire dispozițiile art. 44 alin. (3) C. proc. pen., din lipsa

atât a atacului material cât și a gravității pericolului cauzat de atitudinea

victimei.

Ipoteza excesului

justificat presupune îndeplinirea tuturor condițiilor atacului și apărării, mai

puțin proporționalitatea, esențială fiind și dovedirea tulburării sau temerii

sub imperiul căreia a acționat făptuitorul, or, nimic din împrejurările

dovedite ale cauzei nu susține ipoteza că manifestările victimei s-au

materializat în acțiuni de agresiune fizică care să determine apărarea

inculpatului, ci doar în injurii, ulterior acesta încercând să se îndepărteze,

fiind însă urmărită, doborâtă la pământ și lovită de inculpat.

Drept urmare, Înalta

Curte constată că instanțele inferioare nu au comis o gravă eroare de fapt în

sensul dispozițiilor art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. când au apreciat

în raport de împrejurările de fapt reținute că nu sunt îndeplinite condițiile

art. 44 alin. (2) și (3) C. proc. pen care ar fi atras înlăturarea caracterului

penal al faptei inculpatului cu consecința achitării în temeiul dispozițiilor

art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Pe de altă parte nu

sunt incidente nici dispozițiile art. 73 lit. a) C. proc. pen. întrucât reacția

inculpatului nu a fost rezultatul tulburării ori temerii produse de atitudinea

victimei, starea sa fiind preexistentă conflictului verbal avut cu aceasta și

cauzată de persoana rămasă neidentificată care i-a adresat lui și prietenei

sale injurii și amenințări, motiv pentru care nu se justifică agresivitatea

excesivă a acțiunilor sale.

Date fiind aspectele

dezvoltate anterior în legătură cu situația faptică, Înalta Curte apreciază că,

în mod întemeiat, Tribunalul și Curtea de Apel au considerat că nu se poate

reține, în speță, nicio acțiune provocatorie din partea victimei C.O. produsă

în vreuna dintre modalitățile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.,

comportamentul său față de inculpatul I.A.F. materializat în injurii și

împingerea cu brațul, având un caracter minor, nefiind în măsură să creeze

acestuia o puternică tulburare motiv pentru care nu putea justifica reacția

deosebit de violentă a recurentului.

În plus, starea de

tulburare produsă inculpatului de conflictul avut anterior cu o persoană

neidentificată nu are relevanță întrucât circumstanța atenuantă a provocării

este aplicabilă doar în condițiile în care acțiunea inculpatului a fost

generată de comportamentul victimei și nu de o terță persoană.

De asemenea, Înalta

Curte constată că, în cauză, s-a făcut și o corectă proporționalizare a

pedepsei aplicate inculpatului I.A.F. pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate

de art. 72 alin. (1) C. pen., fiind stabilită o sancțiune penală judicios

individualizată în raport cu împrejurările în care s-a comis activitatea

infracțională și datele care caracterizează persoana inculpatului.

Au fost avute în

vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în

pericol prin acțiunea ilicită, caracterul și gravitatea urmărilor ce s-au

produs, precum și conduita inculpatului înainte și după comiterea faptelor.

Astfel, condițiile

concrete în care s-a comis fapta, modul în care a acționat inculpatul, care pe

fondul unui conflict verbal a aplicat victimei cu picioarele numeroase lovituri

în zona capului în timp ce aceasta se afla la pământ în imposibilitate de a se

apăra, provocându-i leziuni ce au condus la moartea acesteia, denotă un

comportament extrem de agresiv al inculpatului, care trebuie să se regăsească

în mod corespunzător în cuantumul de pedeapsă ce urmează a fi executat, chiar

și în lipsa antecedentelor penale.

Pe de altă parte, a

fost evaluată și conduita inculpatului după comiterea infracțiunii, care

recunoscând că a lovit victima a încercat să prezinte o situație de fapt de

natură a conduce la reținerea legitimei apărări sau a circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 73 lit. a) și b) C. pen., cu consecința aplicării unui

tratament sancționator mai blând, sens în care a arătat că acțiunea sa a fost

determinată de reacția agresivă a victimei.

Drept urmare, față de

toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că pedeapsa

aplicată inculpatului I.A.F. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat a

fost corect individualizată, astfel încât nu se justifică stabilirea unui alt

cuantum pedepsei, sancțiunea penală aplicată fiind suficientă pentru a asigura

reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de

art. 52 C. pen.

Constatând, așadar,

că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv

de recurs care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată

fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul I.A.F.

În baza art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi

prevenția recurentului inculpat.

Având în vedere că

recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.A.F. împotriva Deciziei

penale nr. 17/A din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive, de

la 18 februarie 2011 la 10 mai 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 450 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 mai 2012.

Procesat de GGC - AS