ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1452/2013

Asupra recursului penal de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 134 din 19 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 4472/104/2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.L.C., pentru fapta prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că inculpatul B.L.C.

face parte din organele de poliție judiciară, deținând gradul de agent de poliție în cadrul Postului de Poliție Mihăești, jud. Olt, iar conform fișei postului are atribuții în domeniul verificării respectării normelor rutiere, în sensul că supraveghează, îndrumă și controlează, în condițiile legii participanții la traficul rutier, pe drumurile comunale și județene, situate în zona de competență și acordă sprijin autorităților locale pentru buna desfășurare a traficului rutier, efectuează cercetarea accidentelor rutiere ușoare, soldate numai cu pagube materiale. În urma cercetărilor efectuate pe parcursul urmăririi penale a rezultat că martorul denunțător B.M. este angajat ca șofer profesionist la SC V.H.

SRL cu sediul în corn. Leu, jud. Dolj, motiv pentru care efectuează numeroase curse, în special pe traseul Craiova-Alexandria-București. Acesta a învederat că l-a cunoscut pe agentul de poliție B.L.C. în data de 23 martie 2011, când aflându-se la volanul autotrenului, a oprit în com. Dăneasa, sat Pestra, jud. Olt, iar, în momentul în care a dorit să-și continue deplasarea cu autovehiculul a observat o persoană de sex masculin, îmbrăcată civil, care-i fotografia mașina. S-a mai reținut că bărbatul s-a recomandat ca fiind agent de poliție în com. Mihăești, jud. Olt și i-a solicitat martorului B.M. sa ducă la domiciliul tatălui său, situat în apropiere, o canistră cu motorină, motivând că ar fi mai bine să fie prieteni deoarece știa că martorul se deplasează des pe raza localității unde își exercită atribuțiile, în caz contrar, putându-i cauza diverse probleme.

Martorul denunțător a refuzat să dea curs acestei cereri, deși a realizat că agentul de poliție, l-a amenințat voalat cu aplicarea de sancțiuni prevăzute de normele legale rutiere, continuându-și deplasarea. În data de 02 aprilie 2011, în jurul orei 15.00, martorul denunțător B.M. se deplasa pe DN6 la volanul autotrenului, fiind oprit în apropierea Postului de Poliție din comuna Mihăești, jud. Olt de același bărbat cu care avusese discuția susmenționată. Fără a se prezenta, susnumitul, îmbrăcat în uniforma de agent de poliție i-a comunicat că îl va sancționa cu amendă contravențională în cuantum de 210 lei și că îi va aplica 2 puncte de penalizare pentru faptul că nu avea luminile de întâlnire aprinse.

În momentul în care B.M. i-a solicitat explicații și a invocat că avea luminile de poziție aprinse, agentul de poliție a reacționat brutal, i-a adresat injurii și i-a spus totodată că „de data aceasta va fi rândul său se roage pentru a fi iertat." Agentul de poliție a început să completeze un proces verbal de constatare, după care i l-a înmânat și în timp ce martorul lua la cunoștință despre cele consemnate în procesul verbal, agentul de poliție i-a atras atenția că nu a completat rubrica privitoare la sancțiune, explicându-i că este dispus să-i aplice doar avertisment și nu amendă contravențională dacă B.M. îi va da 2 bidoane cu motorină, respectiv cantitatea de 40 de litri, pe care să le lase la stația PECO situată la ieșirea din localitate.

Totodată, agentul de poliție s-a recomandat ca fiind polițistul Briceag, solicitându-i martorului să precizeze acest nume la stația PECO unde va lăsa cei 40 de litri de motorină, deoarece în Mihăești sunt 3 polițiști. În momentul în care B.M. a precizat că nu îi poate remite cantitatea de motorină pretinsă deoarece autovehiculul cu care se deplasa era al colegului său de serviciu, agentul de poliție B.L.C. i-a cerut să aibă în posesie cei 40 de litri de motorină, pentru a-i primi data viitoare când se va deplasa pe raza com. Mihăești. În acest sens i-a oferit martorului nr. său de telefon mobil, solicitându-i să-l apeleze când se va mai deplasa pe raza localității pentru a-i remite motorina, în caz contrar urmând a-l sancționa cu amenzi de fiecare dată când îl va mai repera în trafic.

Acceptând propunerea inculpatului B.L.C., B.M. a semnat procesul verbal, constatând că într-adevăr nu era completată rubrica privind sancțiunea aplicată, după care și-a continuat deplasarea, fără a primi vreun exemplar al înscrisului constatator. După ce a ieșit din com. Mihăești, numitul B.M. I-a contactat telefonic pe martorul S.I., ofițer de poliție în cadrul BCCO Craiova, căruia i-a relatat faptul că, pe raza jud. Olt, a fost oprit în trafic de un agent de poliție care sub pretextul încheierii unui proces verbal de constatare a încălcării normei rutiere privind obligativitatea păstrării aprinse a luminilor de întâlnire, i-a pretins mită, respectiv motorină, pentru a nu-i aplica amendă contravențională și a-l sancționa doar cu avertisment.

Martorul S.I. l-a îndrumat să apeleze serviciul 112 și să sesizeze fapta de corupție organelor competente. B.M. s-a conformat, a apelat nr. 112 și a reclamat săvârșirea infracțiunii de luare de mită, după care a fost sunat de un comisar din cadrul IPJ OLT care l-a îndrumat să sesizeze Direcția Generală Anticorupție, deoarece fapta era de competența acestora. Martorul denunțător a sunat la nr. de telefon indicat și a formulat denunțul. S-a mai arătat că cele susținute de martorul B.M. sunt confirmate și de către agentul de poliție R.M.D., căruia, imediat după despărțirea de inculpat, i-a relatat telefonic circumstanțele opririi sale și pretențiile inc. B.L.C. de a primi 2 bidoane cu motorină pentru a nu-l sancționa cu amendă contravențională.

Aceleași aspecte i-au fost relatate agentului de poliție R.M.D., coleg cu inculpatul în cadrul Postului de Poliție din com. Mihăești și cu ocazia unei întâlniri ulterioare, acesta din urmă sfătuindu-l amical să încheie amiabil conflictul și să nu formuleze denunț. Tot în ziua de 02 aprilie 2017, la ora 3.58 PM, inculpatul B.L.C., l-a apelat pe B.M. la postul telefonic și l-a întrebat dacă îi lăsase cei 40 de l de motorină la stația PECO indicată. Martorul denunțător i-a răspuns negativ, după care, aflându-se sub presiunea exercitată de inculpat, i-a promis că data viitoare când va mai trece prin com. Mihăești îi va remite cantitatea de motorină solicitată. Cele de mai sus au fost confirmate și de listingurile telefonice anexate la fil.

102-110. Având în vedere denunțul formulat precum și declarațiile date în cauză de martorul denunțător, prin ordonanța din 13 aprilie 2011 a Parchetului s-a dispus, pe o durată de 48 de ore, autorizarea cu titlu provizoriu a interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice precum și a discuțiilor ce urmau a fi purtate în mediu ambiental între B.M. și inculpatul B.L.C. Prin încheierea nr. 14 din 18 aprilie 2011 Tribunalul Olt a confirmat ordonanța susmenționată și a validat măsurile dispuse prin aceasta, (f.21-22). Astfel conform procesului verbal care sintetizează activitățile de urmărire penală derulate în data de 14 aprilie 2011, anexat la fil. 13-16, în jurul orelor 12:34, aflându-se pe raza mun.

Caracal, martorul denunțător B.M. l-a contactat telefonic pe învinuitul B.L.C., agent de poliție, utilizator al postului, în vederea stabilirii detaliilor privind remiterea cantității de 40 litri de motorină pretinsă de învinuit în data de 02 aprilie 2011 pentru a nu-i aplica denunțătorului sancțiunea amenzii contravenționale privind încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. Conform procesului verbal de redare în formă scrisă anexat la fil.34-35, a rezultat că cei 2 se cunosc, și că, inculpatul nu a fost surprins de telefonul primit însă a evitat să discute telefonic cu martorul denunțător despre primirea mitei. În jurul orelor 12:45, aflându-se pe raza mun. Caracal, denunțătorul a fost apelat pe telefonul său mobil, de către învinuitul B.L.C., utilizând un număr privat care nu era afișat pe ecranul telefonului martorului denunțător.

Inculpatul l-a întrebat dacă este singur și i-a solicitat să ducă motorina la imobilul indicat cu prilejul întâlnirii din luna martie, adică la locuința tatălui său situată pe raza com. Dăneasa, sat Pestra. Cele de mai sus au fost confirmate de procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice anexat la fil. 36-37. De asemenea, au fost relatate o serie de convorbiri telefonice care au avut loc în ziua de 14 aprilie 2011 între orele 12,45-14,26, purtate între martorul denunțător și inculpat, precum și între acesta și martorul D.A.G. Cercetările efectuate au confirmat existența procesului verbal de constatare încheiat în data de 02 aprilie 2011 de către inculpat pe numele martorului denunțător B.M., după suspiciunile ivite privind conduita martorului denunțător, acesta fiind probabil completat integral de acesta la rubrica privitoare la sancțiune - amendă în sumă de 134 lei și 2 puncte de penalizare pentru încălcarea art. 44 2 din O.U.G.

nr. 195/2002. (f.93) Din analiza probelor administrate în cauză instanța a apreciat că fapta de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.L.C. – agent de poliție la Postul de poliție Mihăești nu există întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine existența acesteia. Fiind audiat pe parcursul urmăririi penale și al judecății inculpatul a negat că ar fi săvârșit infracțiunea de luare de mită, precizând că l-a cunoscut pe martorul denunțător B.M. în data de 02 aprilie 2011 cu ocazia încheierii procesului verbal de constatare susmenționat. Cu aceeași ocazie inculpatul a susținut că și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, sancționându-l pe denunțătorul B.M.

pentru încălcarea normelor rutiere prev. de art. 44 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, menționând totodată că susnumitul a fost cel care i-ar fi propus să îi remită motorină pentru a fi sancționat doar cu avertisment, însă el a refuzat o astfel de înțelegere. Totodată, inculpatul a precizat că nu i-a oferit lui B.M. nr. său de telefon, că nu știe de unde acesta l-a procurat și a negat că ar fi comunicat vreodată telefonic cu acesta până pe data de 14 aprilie 2011. Referitor la discuțiile avute cu B.M. în data de 14 aprilie 2011, inculpatul a negat că ar fi pretins sau acceptat să primească de la acesta motorină în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, menționând că l-ar fi mințit pe martorul denunțător în legătură cu remiterea/primirea motorinei pentru a scăpa de acesta.

Inculpatul a confirmat că deține în proprietate autoturismul de culoare gri, care folosește drept carburant motorina. De asemenea, inculpatul, alături de martorii propuși în apărare – B.D. (tatăl său) și G.V. (zilier în gospodăria lui B.D.) au avansat ipoteza că numitul B.M. ar fi vândut în trecut în mod constant motorină numitului B.D. și că cei 40 de litri erau de fapt pentru acesta din urmă, ca urmare a unei înțelegeri anterioare. Instanța a procedat totodată la audierea martorilor conceptați în actul de trimitere în judecată, respectiv C.C., G.V. (f.32,33 dos. instanță), D.A., B.D. (f.39-40) R.M.D., M.I. și P.C.G. Examinând procesele verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice, s-a constatat că la filele 34-35 există procesul verbal încheiat la data de 20 aprilie 2011, în care este redat conținutul unei convorbiri telefonice purtată între denunțătorul B.M.

și agentul de poliție B.L.C., relevantă sub aspectul existenței infracțiunii de luare de mită reținută în sarcina inculpatului, din care a rezultat că martorul l-a sunat în timp ce se deplasa către Alexandria cu autovehiculul, ocazie cu care l-a întrebat dacă mai are procesul verbal de contravenție, răspunzându-i că nu mai are un astfel de document deoarece l-a expediat. Cu aceeași ocazie martorul l-a întrebat cum fac să se întâlnească pentru „a-i da aia”, inculpatul i-a spus că nu dorește să se întâlnească, martorul a precizat „motorina” iar inculpatul a refuzat, spunând „nu”. Din procesul verbal a rezultat că această convorbire telefonică a fost purtată în ziua de 14 aprilie 2011 la ora 12.34.23 (f.34-35 dosar).

Referitor la faptul că în ziua de 2 aprilie 2011 inculpatul i-ar fi pretins martorului cantitatea de 40 l. motorină, nu a existat nicio probă în acest sens și nicio înregistrare a conținutului convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu martorul B.M. Într-adevăr, în ziua de 14 aprilie 2011 între inculpat și martorul denunțător au existat o serie de discuții telefonice, relevantă fiind discuția purtată în această zi la ora 12.34.23 când inculpatul l-a refuzat categoric pe martor, dar observând conținutul acestor discuții telefonice s-a constatat că martorul insista ca inculpatul să primească o anumită cantitate de motorină, spunându-i la un moment dat să pregătească vasele. În actul de trimitere în judecată s-a susținut că martorul R.M.

a confirmat că inculpatul i-ar fi cerut martorului cantitatea de 40 l. motorină, dar această susținere nu s-a confirmat la cercetarea judecătorească. Totodată, examinând actele și lucrările dosarului s-a constatat că inculpatul a întocmit procesul verbal de contravenție în dauna martorului B.M., pe care l-a sancționat cu amendă contravențională, procesul verbal de contravenție semnat de contravenient, a fost înregistrat totodată în registrul radar al echipajului de poliție și trimis la consiliul local din localitatea de domiciliu a contravenientului pentru executare. Hotărârea instanței de fond a fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia soluției de achitare, precum și temeiul greșit al achitării.

Prin decizia penală nr. 343 din 4 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul parchetului declarat împotriva sentinței penale nr. 134 din 19 iulie 2012 a Tribunalului Olt. Din considerentele deciziei penale atacate rezultă că adoptarea acestei decizii a fost determinată de inexistența unor probe directe, certe care să demonstreze săvârșirea faptei de către inculpat. Reține instanța de prim control judiciar că și temeiul achitării este corect neimpunându-se schimbarea acestuia față de specificul speței, mijloacele procesului penal nereușind să dovedească statutul de probe convingătoare de vinovăție a inculpatului.

Se arată că declarațiile denunțătorului nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, la dosarul cauzei există înregistrări parțiale numai pentru ziua de 14 aprilie 2011, conținând înregistrările convorbirilor purtate de inculpat și denunțător, iar martorii propuși în apel nu dau declarații care să se coroboreze cu susținerile denunțătorului și cu aceste înregistrări. Reține instanța de prim control judiciar că în urma administrări tuturor mijloacelor de probă nu s-a reușit să se facă dovada certă a faptului că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, existând serioase dubii care conduc la evidente aspecte nelămurite, împrejurări în raport de care apreciază că soluția dispusă de instanța de fond este legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind consecința unei erori grave de fapt și a lipsei de rol activ a instanțelor – cazuri de casare prev. de art. 385 9 pct. 9 și 18 C. proc. pen. Se susține că instanțele inferioare în mod nejustificat nu au luat în considerare probele administrate în cursul urmăririi penale, fiind avute în vedere doar probele administrate în faza de cercetare judecătorească fără să motiveze de ce nu iau în considerare unele împrejurări rezultate din acestea referitoare la fapta de luare de mită comisă de inculpat. În acest sens sunt invocate declarațiile martorilor R.M.D., D.A.G., T.C.A., procesele verbale de consemnare a convorbirilor telefonice avute în ziua de 14 decembrie 2012 de inculpat cu denunțătorul ori martorul D.A.G., probe administrate legal în faza de urmărire penală.

Se susține, de asemenea, că instanțele nu au sesizat și că activitatea infracțională a inculpatului din data de 14 aprilie 2012 se circumscrie și infracțiunii de instigare neurmată de executare la furt faptă prevăzută de art. 29 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) C. pen., cât timp el știa că martorul denunțător sustrage combustibilul din rezervorul autovehiculului pe care îl conduce și care aparținea SC V.H. SRL, critici în raport de care se solicită trimiterea cauzei la instanța de apel pentru a se pronunța și în legătură cu această infracțiune. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, conform art. 385 6 alin. (2) C. proc.

pen., reține Înalta Curte de Casație și Justiție că recursul declarat de parchet nu este fondat, motiv pentru care urmează a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare. Procedând la soluționarea recursului Înalta Curte, în raport de disp. art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului că instanța de recurs este obligată să asculte inculpatul în situația în care împotriva lui nu s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, însă acesta a arătat că nu înțelege să dea declarații în fața Înaltei Curți și că uzează de dreptul de a nu da nicio declarație reglementat de disp. art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Cu ocazia enunțării motivelor de recurs, reprezentantul parchetului a menționat că nu susține motivul de recurs, privind trimiterea cauzei la instanța de apel pentru a se pronunța și cu privire la infracțiunea prev. de art. 29 C. pen.

rap. la art. 208 alin. (1) C. pen., fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei acest motiv de recurs. Înalta Curte consideră că soluția pronunțată de instanța de fond, menținută și de instanța de prim control judiciar, este legală și temeinică, în mod corect fiind achitat inculpatul B.L.C. pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cât timp din probele administrate nu rezultă cu certitudine existența acestei infracțiuni. La pronunțarea soluției de achitare instanța de fond, cât și instanța de apel au avut în vedere atât probele administrate în faza de urmărire penală cât și cele administrate în condiții de oralitate și nemijlocire în faza de cercetare judecătorească fiind analizate în mod coroborat și obiectiv în concordanță cu disp.

art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Înalta Curte amintește că nicio dispoziție legală nu dă dreptul instanței de judecată să atribuie probelor administrate în faza de cercetare judecătorească o forță probantă superioară celor administrate în faza de urmărire penală, scopul procesului penal fiind același, indiferent de faza procesuală în care sunt administrate probele și anume aflarea adevărului. Acest principiu a fost respectat în cauza dedusă judecății, susținerile parchetului, potrivit cărora instanța de apel a avut în vedere doar probele administrate în faza de cercetare judecătorească nu sunt fondate.

Înalta Curte apreciază că în mod corect au reținut instanțele inferioare că declarațiile denunțătorului B.M. nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, astfel că nu pot determina, prin ele însele, o soluție de condamnare a inculpatului B.L.C. pentru infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Probele invocate în motivele de recurs ca fiind relevante în stabilirea existenței infracțiunii de luare de mită în formă continuată, respectiv declarațiile martorilor R.M.D., D.A.G., T.C.A., procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice din ziua de 14 aprilie 2012, le apreciază Înalta Curte, în urma propriului examen analitic, ca fiind neconvingătoare și lipsite de consistența necesară de a determina o soluție contrară celei adoptate de instanța de fond.

Curtea de Apel Craiova, ca instanță de prim control judiciar, a răspuns tuturor criticilor formulate în cadrul apelului declarat de parchet și a analizat conținutul tuturor mijloacelor de probă administrate pe parcursul procesului penal, nefiind evidențiate aspecte esențiale care să se coroboreze cu susținerile denunțătorului. Declarația martorului D.A.G. este constantă pe parcursul procesului penal, el declarând atât în faza de urmărire penală cât și în fața primei instanțe că a fost sunat personal de către inculpat care i-a spus să meargă la domiciliul său să ia două bidoane din plastic rugându-l să aștepte la marginea drumului pentru a primi motorina de la un cunoscut. În momentul în care a apărut șoferul tirului, aceasta i-a solicitat martorului o hârtie spunându-i că dacă nu îi dă hârtia nu îi va da motorină, fapt pentru care a luat legătura cu inculpatul.

Arată martorul că cei doi au vorbit la telefon, nu s-au înțeles, iar șoferul tirului a plecat fără să-i lase motorină. Martorul R.M.D., declară în faza de urmărire penală că în luna aprilie 2011 se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, împreună cu inculpatul cu autoturismul de poliție timp în care l-a auzit pe inculpat discutând cu o persoană despre vânzarea unei cantități de motorină numitului B.D. Arată martorul că la un moment dat s-a apropriat de ei un bărbat cu care inculpatul a discutat preț de 5 minute însă nu a auzit despre ce au discutat, întrucât a plecat din acel loc pentru a rezolva o problemă personală. La întoarcere inculpatul i-a spus că acel bărbat este cel cu care a discutat despre motorină.

Martorul arată că inculpatul B.L.C. a fost sunat de același bărbat, tot în legătură cu motorină însă nu a mai fost interesat, iar ulterior inculpatul i-a spus că l-a sancționat contravențional pe acel bărbat. Aceeași declarație o menține martorul R.M.D. și cu ocazia audierii sale în faza de cercetare judecătorească, făcând însă mai multe precizări ca urmare a întrebărilor puse de către completul de judecată, procuror și apărători, însă în esență conținutul declarației este același. Declarația martorului T.C.A., invocată de parchet ca fiind relevantă la stabilirea vinovăției inculpatului, Înalta Curte o apreciază ca fiind nesemnificativă. Astfel, acest martor a avut calitatea de martor asistent cu ocazia întocmirii procesului verbal din data de 15 aprilie 2011 cu privire la activitățile de urmărire penală desfășurate în data de 14 aprilie 2011 în intervalul 11-15 30 . Declarația acestui martor aflată la fila 26 dos.

urm. pen. este identică cu conținutul procesului verbal întocmit de organele de poliție cu privire la activitățile de urmărire penală desfășurate în data de 14 aprilie 2011, aflat la fila 13 dos. urm. pen., precum și cu situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței astfel încât Înalta Curte consideră că declarația acestui martor este lipsită de obiectivitate, din actele dosarului nerezultând în ce moment a participat la desfășurarea actelor de urmărire penală menționate. Nici conținutul convorbirilor telefonice (filele 34-64 dos. urm. pen.) purtate între inculpat și denunțător, precum și între inculpat și martorul D.A.G., nu sunt relevante în stabilirea adevărului, insistența denunțătorului B.M., fiind evidentă în a-l determina pe inculpat să primească o anumită cantitate de motorină știind că este înregistrată convorbirea telefonică.

Este adevărat că inculpatul B.L.C. în ziua de 14 aprilie 2011 a purtat mai multe discuții telefonice cu martorul denunțător, dar acesta în final a refuzat să primească motorina însă nicio probă administrată în cauză nu face dovada faptului că în ziua de 2 aprilie 2011 inculpatul i-ar fi pretins martorului cantitatea de 40 l. motorină. Din conținutul acestor convorbiri telefonice rezultă că inculpatul B.L.C. folosește uneori un limbaj codificat, încearcă să evite folosirea unor termeni și îi atrage atenția denunțătorului să nu folosească anumiți termeni, însă apreciază Înalta Curte că aceste convorbiri telefonice ca și declarațiile martorului denunțător nu se coroborează cu alte probe și nu sunt în măsură să contureze existența infracțiunii de luare de mită pentru a nu-i aplica denunțătorului sancțiunea amenzii contravenționale pentru încălcarea regulilor de circulație prev. de art. 44 alin. (2) din O.U.G.

nr. 195/2002 și a-l sancționa doar cu avertisment. Soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, probele administrate în cauză nu sunt de natură să conducă în mod concludent și fără echivoc la concluzia că infracțiunea de luare de mită în forma continuată există, astfel încât reține Înalta Curte că nu este incident în cauză cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt ce a avut consecința pronunțarea unei soluții greșite de achitare. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 343 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, privind pe inculpatul B.L.C. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.L.C., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2013.