ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1452/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1452/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului penal
de față:
Analizând actele și
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.
134 din 19 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 4472/104/2011,
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc.
pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.L.C., pentru fapta prev. de art. 254 alin.
(1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art.
41 alin. (2) C. pen.
Cheltuielile
judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a
pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că inculpatul B.L.C. face
parte din organele de poliție judiciară, deținând gradul de agent de poliție în
cadrul Postului de Poliție Mihăești, jud. Olt, iar conform fișei postului are
atribuții în domeniul verificării respectării normelor rutiere, în sensul că
supraveghează, îndrumă și controlează, în condițiile legii participanții la
traficul rutier, pe drumurile comunale și județene, situate în zona de
competență și acordă sprijin autorităților locale pentru buna desfășurare a
traficului rutier, efectuează cercetarea accidentelor rutiere ușoare, soldate
numai cu pagube materiale.
În urma
cercetărilor efectuate pe parcursul urmăririi penale a rezultat că martorul
denunțător B.M. este angajat ca șofer profesionist la SC V.H. SRL cu sediul în
corn. Leu, jud. Dolj, motiv pentru care efectuează numeroase curse, în special
pe traseul Craiova-Alexandria-București.
Acesta a
învederat că l-a cunoscut pe agentul de poliție B.L.C. în data de 23 martie 2011,
când aflându-se la volanul autotrenului, a oprit în com. Dăneasa, sat Pestra,
jud. Olt, iar, în momentul în care a dorit să-și continue deplasarea cu
autovehiculul a observat o persoană de sex masculin, îmbrăcată civil, care-i
fotografia mașina.
S-a mai
reținut că bărbatul s-a recomandat ca fiind agent de poliție în com. Mihăești,
jud. Olt și i-a solicitat martorului B.M. sa ducă la domiciliul tatălui său,
situat în apropiere, o canistră cu motorină, motivând că ar fi mai bine să fie
prieteni deoarece știa că martorul se deplasează des pe raza localității unde
își exercită atribuțiile, în caz contrar, putându-i cauza diverse probleme.
Martorul
denunțător a refuzat să dea curs acestei cereri, deși a realizat că agentul de
poliție, l-a amenințat voalat cu aplicarea de sancțiuni prevăzute de normele
legale rutiere, continuându-și deplasarea.
În data
de 02 aprilie 2011, în jurul orei 15.00, martorul denunțător B.M. se deplasa pe
DN6 la volanul autotrenului, fiind oprit în apropierea Postului de Poliție din
comuna Mihăești, jud. Olt de același bărbat cu care avusese discuția
susmenționată.
Fără a
se prezenta, susnumitul, îmbrăcat în uniforma de agent de poliție i-a comunicat
că îl va sancționa cu amendă contravențională în cuantum de 210 lei și că îi va
aplica 2 puncte de penalizare pentru faptul că nu avea luminile de întâlnire
aprinse.
În
momentul în care B.M. i-a solicitat explicații și a invocat că avea luminile de
poziție aprinse, agentul de poliție a reacționat brutal, i-a adresat injurii și
i-a spus totodată că „de data aceasta va fi rândul său se roage pentru a fi
iertat."
Agentul
de poliție a început să completeze un proces verbal de constatare, după care i l-a
înmânat și în timp ce martorul lua la cunoștință despre cele consemnate în
procesul verbal, agentul de poliție i-a atras atenția că nu a completat rubrica
privitoare la sancțiune, explicându-i că este dispus să-i aplice doar
avertisment și nu amendă contravențională dacă B.M. îi va da 2 bidoane cu
motorină, respectiv cantitatea de 40 de litri, pe care să le lase la stația
PECO situată la ieșirea din localitate.
Totodată,
agentul de poliție s-a recomandat ca fiind polițistul Briceag, solicitându-i
martorului să precizeze acest nume la stația PECO unde va lăsa cei 40 de litri
de motorină, deoarece în Mihăești sunt 3 polițiști.
În
momentul în care B.M. a precizat că nu îi poate remite cantitatea de motorină
pretinsă deoarece autovehiculul cu care se deplasa era al colegului său de
serviciu, agentul de poliție B.L.C. i-a cerut să aibă în posesie cei 40 de
litri de motorină, pentru a-i primi data viitoare când se va deplasa pe raza com.
Mihăești.
În
acest sens i-a oferit martorului nr. său de telefon mobil, solicitându-i să-l
apeleze când se va mai deplasa pe raza localității pentru a-i remite motorina,
în caz contrar urmând a-l sancționa cu amenzi de fiecare dată când îl va mai
repera în trafic.
Acceptând
propunerea inculpatului B.L.C., B.M. a semnat procesul verbal, constatând că
într-adevăr nu era completată rubrica privind sancțiunea aplicată, după care
și-a continuat deplasarea, fără a primi vreun exemplar al înscrisului constatator.
După
ce a ieșit din com. Mihăești, numitul B.M. I-a contactat telefonic pe martorul S.I.,
ofițer de poliție în cadrul BCCO Craiova, căruia i-a relatat faptul că, pe raza
jud. Olt, a fost oprit în trafic de un agent de poliție care sub pretextul
încheierii unui proces verbal de constatare a încălcării normei rutiere privind
obligativitatea păstrării aprinse a luminilor de întâlnire, i-a pretins mită,
respectiv motorină, pentru a nu-i aplica amendă contravențională și a-l
sancționa doar cu avertisment.
Martorul
S.I. l-a îndrumat să apeleze serviciul 112 și să sesizeze fapta de corupție
organelor competente.
B.M.
s-a conformat, a apelat nr. 112 și a reclamat săvârșirea infracțiunii de luare
de mită, după care a fost sunat de un comisar din cadrul IPJ OLT care l-a
îndrumat să sesizeze Direcția Generală Anticorupție, deoarece fapta era de
competența acestora.
Martorul
denunțător a sunat la nr. de telefon indicat și a formulat denunțul.
S-a
mai arătat că cele susținute de martorul B.M. sunt confirmate și de către
agentul de poliție R.M.D., căruia, imediat după despărțirea de inculpat, i-a
relatat telefonic circumstanțele opririi sale și pretențiile inc. B.L.C. de a
primi 2 bidoane cu motorină pentru a nu-l sancționa cu amendă contravențională.
Aceleași
aspecte i-au fost relatate agentului de poliție R.M.D., coleg cu inculpatul în
cadrul Postului de Poliție din com. Mihăești și cu ocazia unei întâlniri
ulterioare, acesta din urmă sfătuindu-l amical să încheie amiabil conflictul și
să nu formuleze denunț.
Tot
în ziua de 02 aprilie 2017, la ora 3.58 PM, inculpatul B.L.C., l-a apelat pe B.M.
la postul telefonic și l-a întrebat dacă îi lăsase cei 40 de l de motorină la
stația PECO indicată.
Martorul
denunțător i-a răspuns negativ, după care, aflându-se sub presiunea exercitată
de inculpat, i-a promis că data viitoare când va mai trece prin com. Mihăești
îi va remite cantitatea de motorină solicitată.
Cele
de mai sus au fost confirmate și de listingurile telefonice anexate la fil.
102-110.
Având
în vedere denunțul formulat precum și declarațiile date în cauză de martorul
denunțător, prin ordonanța din 13 aprilie 2011 a Parchetului s-a dispus, pe o
durată de 48 de ore, autorizarea cu titlu provizoriu a interceptării și
înregistrării convorbirilor telefonice precum și a discuțiilor ce urmau a fi
purtate în mediu ambiental între B.M. și inculpatul B.L.C.
Prin
încheierea nr. 14 din 18 aprilie 2011 Tribunalul Olt a confirmat ordonanța
susmenționată și a validat măsurile dispuse prin aceasta, (f.21-22).
Astfel
conform procesului verbal care sintetizează activitățile de urmărire penală
derulate în data de 14 aprilie 2011, anexat la fil. 13-16, în jurul orelor
12:34, aflându-se pe raza mun. Caracal, martorul denunțător B.M. l-a contactat
telefonic pe învinuitul B.L.C., agent de poliție, utilizator al postului, în
vederea stabilirii detaliilor privind remiterea cantității de 40 litri de
motorină pretinsă de învinuit în data de 02 aprilie 2011 pentru a nu-i aplica
denunțătorului sancțiunea amenzii contravenționale privind încălcarea
prevederilor art. 44 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
Conform
procesului verbal de redare în formă scrisă anexat la fil.34-35, a rezultat că cei 2 se cunosc, și că, inculpatul nu a fost surprins de telefonul primit însă a
evitat să discute telefonic cu martorul denunțător despre primirea mitei.
În
jurul orelor 12:45, aflându-se pe raza mun. Caracal, denunțătorul a fost apelat
pe telefonul său mobil, de către învinuitul B.L.C., utilizând un număr privat
care nu era afișat pe ecranul telefonului martorului denunțător.
Inculpatul
l-a întrebat dacă este singur și i-a solicitat să ducă motorina la imobilul
indicat cu prilejul întâlnirii din luna martie, adică la locuința tatălui său
situată pe raza com. Dăneasa, sat Pestra.
Cele
de mai sus au fost confirmate de procesul verbal de redare a convorbirilor
telefonice anexat la fil. 36-37.
De
asemenea, au fost relatate o serie de convorbiri telefonice care au avut loc în
ziua de 14 aprilie 2011 între orele 12,45-14,26, purtate între martorul
denunțător și inculpat, precum și între acesta și martorul D.A.G.
Cercetările
efectuate au confirmat existența procesului verbal de constatare încheiat în
data de 02 aprilie 2011 de către inculpat pe numele martorului denunțător B.M.,
după suspiciunile ivite privind conduita martorului denunțător, acesta fiind
probabil completat integral de acesta la rubrica privitoare la sancțiune -
amendă în sumă de 134 lei și 2 puncte de penalizare pentru încălcarea art. 44
2
din O.U.G. nr. 195/2002. (f.93)
Din
analiza probelor administrate în cauză instanța a apreciat că fapta de luare de
mită pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.L.C. – agent de poliție
la Postul de poliție Mihăești nu există întrucât din probele administrate în
cauză nu a rezultat cu certitudine existența acesteia.
Fiind
audiat pe parcursul urmăririi penale și al judecății inculpatul a negat că ar
fi săvârșit infracțiunea de luare de mită, precizând că l-a cunoscut pe
martorul denunțător B.M. în data de 02 aprilie 2011 cu ocazia încheierii
procesului verbal de constatare susmenționat.
Cu
aceeași ocazie inculpatul a susținut că și-a îndeplinit în mod corespunzător
atribuțiile de serviciu, sancționându-l pe denunțătorul B.M. pentru încălcarea
normelor rutiere prev. de art. 44 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, menționând
totodată că susnumitul a fost cel care i-ar fi propus să îi remită motorină
pentru a fi sancționat doar cu avertisment, însă el a refuzat o astfel de
înțelegere.
Totodată,
inculpatul a precizat că nu i-a oferit lui B.M. nr. său de telefon, că nu știe de
unde acesta l-a procurat și a negat că ar fi comunicat vreodată telefonic cu
acesta până pe data de 14 aprilie 2011.
Referitor
la discuțiile avute cu B.M. în data de 14 aprilie 2011, inculpatul a negat că
ar fi pretins sau acceptat să primească de la acesta motorină în legătură cu
atribuțiile sale de serviciu, menționând că l-ar fi mințit pe martorul
denunțător în legătură cu remiterea/primirea motorinei pentru a scăpa de
acesta.
Inculpatul
a confirmat că deține în proprietate autoturismul de culoare gri, care
folosește drept carburant motorina.
De
asemenea, inculpatul, alături de martorii propuși în apărare – B.D. (tatăl său)
și G.V. (zilier în gospodăria lui B.D.) au avansat ipoteza că numitul B.M. ar
fi vândut în trecut în mod constant motorină numitului B.D. și că cei 40 de
litri erau de fapt pentru acesta din urmă, ca urmare a unei înțelegeri
anterioare.
Instanța
a procedat totodată la audierea martorilor conceptați în actul de trimitere în
judecată, respectiv C.C., G.V. (f.32,33 dos. instanță), D.A., B.D. (f.39-40) R.M.D.,
M.I. și P.C.G.
Examinând
procesele verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice, s-a
constatat că la filele 34-35 există procesul verbal încheiat la data de 20
aprilie 2011, în care este redat conținutul unei convorbiri telefonice purtată
între denunțătorul B.M. și agentul de poliție B.L.C., relevantă sub aspectul
existenței infracțiunii de luare de mită reținută în sarcina inculpatului, din
care a rezultat că martorul l-a sunat în timp ce se deplasa către Alexandria cu
autovehiculul, ocazie cu care l-a întrebat dacă mai are procesul verbal de
contravenție, răspunzându-i că nu mai are un astfel de document deoarece l-a
expediat.
Cu
aceeași ocazie martorul l-a întrebat cum fac să se întâlnească pentru „a-i da
aia”, inculpatul i-a spus că nu dorește să se întâlnească, martorul a precizat
„motorina” iar inculpatul a refuzat, spunând „nu”.
Din
procesul verbal a rezultat că această convorbire telefonică a fost purtată în
ziua de 14 aprilie 2011 la ora 12.34.23 (f.34-35 dosar).
Referitor
la faptul că în ziua de 2 aprilie 2011 inculpatul i-ar fi pretins martorului
cantitatea de 40 l. motorină, nu a existat nicio probă în acest sens și nicio
înregistrare a conținutului convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu martorul
B.M.
Într-adevăr,
în ziua de 14 aprilie 2011 între inculpat și martorul denunțător au existat o
serie de discuții telefonice, relevantă fiind discuția purtată în această zi la
ora 12.34.23 când inculpatul l-a refuzat categoric pe martor, dar observând
conținutul acestor discuții telefonice s-a constatat că martorul insista ca
inculpatul să primească o anumită cantitate de motorină, spunându-i la un
moment dat să pregătească vasele.
În
actul de trimitere în judecată s-a susținut că martorul R.M. a confirmat că
inculpatul i-ar fi cerut martorului cantitatea de 40 l. motorină, dar această susținere nu s-a confirmat la cercetarea judecătorească.
Totodată,
examinând actele și lucrările dosarului s-a constatat că inculpatul a întocmit
procesul verbal de contravenție în dauna martorului B.M., pe care l-a
sancționat cu amendă contravențională, procesul verbal de contravenție semnat
de contravenient, a fost înregistrat totodată în registrul radar al echipajului
de poliție și trimis la consiliul local din localitatea de domiciliu a
contravenientului pentru executare.
Hotărârea instanței
de fond a fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticile
vizând nelegalitatea și netemeinicia soluției de achitare, precum și temeiul greșit
al achitării.
Prin decizia penală nr.
343 din 4 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul
parchetului declarat împotriva sentinței penale nr. 134 din 19 iulie 2012 a Tribunalului Olt.
Din considerentele
deciziei penale atacate rezultă că adoptarea acestei decizii a fost determinată
de inexistența unor probe directe, certe care să demonstreze săvârșirea faptei
de către inculpat.
Reține instanța de
prim control judiciar că și temeiul achitării este corect neimpunându-se
schimbarea acestuia față de specificul speței, mijloacele procesului penal nereușind
să dovedească statutul de probe convingătoare de vinovăție a inculpatului.
Se arată că
declarațiile denunțătorului nu se coroborează cu alte probe administrate în
cauză, la dosarul cauzei există înregistrări parțiale numai pentru ziua de 14
aprilie 2011, conținând înregistrările convorbirilor purtate de inculpat și
denunțător, iar martorii propuși în apel nu dau declarații care să se
coroboreze cu susținerile denunțătorului și cu aceste înregistrări.
Reține instanța de
prim control judiciar că în urma administrări tuturor mijloacelor de probă nu
s-a reușit să se facă dovada certă a faptului că inculpatul a comis
infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, existând serioase dubii
care conduc la evidente aspecte nelămurite, împrejurări în raport de care
apreciază că soluția dispusă de instanța de fond este legală și temeinică.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de lege, Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
fiind consecința unei erori grave de fapt și a lipsei de rol activ a
instanțelor – cazuri de casare prev. de art. 385
9
pct. 9 și 18 C.
proc. pen.
Se susține că
instanțele inferioare în mod nejustificat nu au luat în considerare probele
administrate în cursul urmăririi penale, fiind avute în vedere doar probele administrate
în faza de cercetare judecătorească fără să motiveze de ce nu iau în
considerare unele împrejurări rezultate din acestea referitoare la fapta de
luare de mită comisă de inculpat.
În acest sens sunt
invocate declarațiile martorilor
R.M.D.,
D.A.G.,
T.C.A., procesele verbale de consemnare a convorbirilor
telefonice avute în ziua de 14 decembrie 2012 de inculpat cu denunțătorul ori
martorul
D.A.G., probe
administrate legal în faza de urmărire penală.
Se susține, de asemenea, că instanțele nu au sesizat și
că activitatea infracțională a inculpatului din data de 14 aprilie 2012 se
circumscrie și infracțiunii de instigare neurmată de executare la furt faptă prevăzută
de art. 29 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) C. pen., cât timp el știa că
martorul denunțător sustrage combustibilul din rezervorul autovehiculului pe
care îl conduce și care aparținea SC V.H. SRL, critici în raport de care se
solicită trimiterea cauzei la instanța de apel pentru a se pronunța și în
legătură cu această infracțiune.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale
recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, conform art. 385
6
alin. (2) C. proc. pen., reține Înalta Curte de Casație și Justiție că recursul
declarat de parchet nu este fondat, motiv pentru care urmează a fi respins ca
atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Procedând la soluționarea recursului Înalta Curte, în
raport de disp. art. 385
14
alin. (1
1
) C. proc. pen. a pus
în vedere inculpatului că instanța de recurs este obligată să asculte
inculpatul în situația în care împotriva lui nu s-a pronunțat o hotărâre de
condamnare, însă acesta a arătat că nu înțelege să dea declarații în fața
Înaltei Curți și că uzează de dreptul de a nu da nicio declarație reglementat
de disp. art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Cu ocazia enunțării motivelor de recurs, reprezentantul
parchetului a menționat că nu susține motivul de recurs, privind trimiterea
cauzei la instanța de apel pentru a se pronunța și cu privire la infracțiunea
prev. de art. 29 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) C. pen., fapt pentru care
Înalta Curte nu va supune analizei acest motiv de recurs.
Înalta Curte consideră că soluția pronunțată de instanța
de fond, menținută și de instanța de prim control judiciar, este legală și
temeinică, în mod corect fiind achitat inculpatul
B.L.C. pentru
infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap.
la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen., cât timp din probele administrate nu rezultă cu certitudine existența
acestei infracțiuni.
La pronunțarea
soluției de achitare instanța de fond, cât și instanța de apel au avut în
vedere atât probele administrate în faza de urmărire penală cât și cele
administrate în condiții de oralitate și nemijlocire în faza de cercetare judecătorească
fiind analizate în mod coroborat și obiectiv în concordanță cu disp. art. 63 alin.
(2) C. proc. pen., potrivit cărora probele nu au valoare mai dinainte stabilită.
Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța
de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării
adevărului.
Înalta Curte
amintește că nicio dispoziție legală nu dă dreptul instanței de judecată să
atribuie probelor administrate în faza de cercetare judecătorească o forță
probantă superioară celor administrate în faza de urmărire penală, scopul procesului
penal fiind același, indiferent de faza procesuală în care sunt administrate
probele și anume aflarea adevărului.
Acest principiu a
fost respectat în cauza dedusă judecății, susținerile parchetului, potrivit
cărora instanța de apel a avut în vedere doar probele administrate în faza de
cercetare judecătorească nu sunt fondate.
Înalta Curte
apreciază că în mod corect au reținut instanțele inferioare că declarațiile
denunțătorului B.M. nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză,
astfel că nu pot determina, prin ele însele, o soluție de condamnare a
inculpatului B.L.C. pentru infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C.
pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C. pen.
Probele invocate în
motivele de recurs ca fiind relevante în stabilirea existenței infracțiunii de
luare de mită în formă continuată, respectiv declarațiile martorilor
R.M.D., D.A.G.,
T.C.A., procesele verbale de redare a
convorbirilor telefonice din ziua de 14 aprilie 2012, le apreciază Înalta
Curte, în urma propriului examen analitic, ca fiind neconvingătoare și lipsite
de consistența necesară de a determina o soluție contrară celei adoptate de
instanța de fond.
Curtea de Apel
Craiova, ca instanță de prim control judiciar, a răspuns tuturor criticilor formulate
în cadrul apelului declarat de parchet și a analizat conținutul tuturor
mijloacelor de probă administrate pe parcursul procesului penal, nefiind
evidențiate aspecte esențiale care să se coroboreze cu susținerile denunțătorului.
Declarația martorului
D.A.G. este constantă pe
parcursul procesului penal, el declarând atât în faza de urmărire penală cât și
în fața primei instanțe că a fost sunat personal de către inculpat care i-a
spus să meargă la domiciliul său să ia două bidoane din plastic rugându-l să
aștepte la marginea drumului pentru a primi motorina de la un cunoscut.
În momentul în care a apărut șoferul tirului, aceasta
i-a solicitat martorului o hârtie spunându-i că dacă nu îi dă hârtia nu îi va
da motorină, fapt pentru care a luat legătura cu inculpatul.
Arată martorul că cei doi au vorbit la telefon, nu s-au
înțeles, iar șoferul tirului a plecat fără să-i lase motorină.
Martorul R.M.D., declară în faza de urmărire penală că
în luna aprilie 2011 se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, împreună
cu inculpatul cu autoturismul de poliție timp în care l-a auzit pe inculpat
discutând cu o persoană despre vânzarea unei cantități de motorină numitului B.D.
Arată martorul că la un moment dat s-a apropriat de ei
un bărbat cu care inculpatul a discutat preț de 5 minute însă nu a auzit despre
ce au discutat, întrucât a plecat din acel loc pentru a rezolva o problemă
personală.
La întoarcere inculpatul i-a spus că acel bărbat este
cel cu care a discutat despre motorină.
Martorul arată că inculpatul
B.L.C. a fost sunat
de același bărbat, tot în legătură cu motorină însă nu a mai fost interesat,
iar ulterior inculpatul i-a spus că l-a sancționat contravențional pe acel
bărbat.
Aceeași declarație o
menține martorul
R.M.D. și cu ocazia audierii sale în faza de
cercetare judecătorească, făcând însă mai multe precizări ca urmare a
întrebărilor puse de către completul de judecată, procuror și apărători, însă
în esență conținutul declarației este același.
Declarația martorului
T.C.A., invocată de parchet ca fiind relevantă
la stabilirea vinovăției inculpatului, Înalta Curte o apreciază ca fiind
nesemnificativă.
Astfel, acest martor
a avut calitatea de martor asistent cu ocazia întocmirii procesului verbal din
data de 15 aprilie 2011 cu privire la activitățile de urmărire penală
desfășurate în data de 14 aprilie 2011 în intervalul 11-15
30
.
Declarația acestui
martor aflată la fila 26 dos. urm. pen. este identică cu conținutul procesului verbal
întocmit de organele de poliție cu privire la activitățile de urmărire penală
desfășurate în data de 14 aprilie 2011, aflat la fila 13 dos. urm. pen., precum
și cu situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței astfel încât
Înalta Curte consideră că declarația acestui martor este lipsită de
obiectivitate, din actele dosarului nerezultând în ce moment a participat la
desfășurarea actelor de urmărire penală menționate.
Nici conținutul
convorbirilor telefonice (filele 34-64 dos. urm. pen.) purtate între inculpat
și denunțător, precum și între inculpat și martorul
D.A.G., nu sunt relevante în stabilirea adevărului,
insistența denunțătorului B.M., fiind evidentă în a-l determina pe inculpat să
primească o anumită cantitate de motorină știind că este înregistrată
convorbirea telefonică.
Este adevărat că inculpatul
B.L.C. în ziua de 14
aprilie 2011 a purtat mai multe discuții telefonice cu martorul denunțător, dar
acesta în final a refuzat să primească motorina însă nicio probă administrată
în cauză nu face dovada faptului că în ziua de 2 aprilie 2011 inculpatul i-ar
fi pretins martorului cantitatea de 40 l. motorină.
Din conținutul
acestor convorbiri telefonice rezultă că inculpatul B.L.C. folosește uneori un
limbaj codificat, încearcă să evite folosirea unor termeni și îi atrage atenția
denunțătorului să nu folosească anumiți termeni, însă apreciază Înalta Curte că
aceste convorbiri telefonice ca și declarațiile martorului denunțător nu se
coroborează cu alte probe și nu sunt în măsură să contureze existența
infracțiunii de luare de mită pentru a nu-i aplica denunțătorului sancțiunea
amenzii contravenționale pentru încălcarea regulilor de circulație prev. de art.
44 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 și a-l sancționa doar cu avertisment.
Soluția pronunțată de
instanța de fond este legală și temeinică, probele administrate în cauză nu
sunt de natură să conducă în mod concludent și fără echivoc la concluzia că
infracțiunea de luare de mită în forma continuată există, astfel încât reține
Înalta Curte că nu este incident în cauză cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt ce a
avut consecința pronunțarea unei soluții greșite de achitare.
Pentru toate
considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385
15
pct.
1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova
împotriva deciziei penale nr. 343 din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, privind pe inculpatul B.L.C.
Onorariul parțial
cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.L.C., în
sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 26 aprilie 2013.