ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2448/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 217 din 14 august 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (1), (7) C. proc. pen. (1968), a fost condamnat inculpatul D.D.A. la o pedeapsă 2 (doi) ani închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. (1968), constând în interdicția de a ocupa funcția de polițist pe o perioadă de 3 ani, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită. În baza art. 293 alin. (1) C. pen. (1968) cu aplicarea art. 320 alin. (1), (7) C. proc. pen. (1968), a fost condamnat inculpatul D.D.A. la o pedeapsă de 2 (două) luni pentru comiterea infracțiunii de fals privind identitatea.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. (1968) și art. 34 lit. b) C. pen. (1968) s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. (1968), constând în interdicția de a ocupa funcția de polițist pe o perioadă de 3 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. (1968). În baza art. 81 C. pen. (1968), s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei aplicată inculpatului D.D.A. de 2 ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. (1968). S-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale. S-a constatat că inculpatul D.D.A.

a fost privat de libertate prin reținere și arestare preventivă, din data de 01 iulie 2013 și până la data de 17 iulie 2013. În baza art. 26 C. pen. (1968) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (1), (7) C. proc. pen. (1968) și art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. (1968) și art. 76 lit. d) C. pen. (1968), a fost condamnată inculpata C.O.E. la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de luare de mită. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. (1968). În baza art. 81 C. pen. (1968), s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei aplicată inculpatei C.O.E.

de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. (1968). S-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale. S-a atras atenția ambilor inculpați asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1968). În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. pen. (1968) inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, la data de 01 iulie 2013, în jurul orelor 16,00 - 17,00, în localitatea Zărnești, pe strada Branului, cu sprijinul și prin intermediul inculpatei C.O.E., inculpatul D.D.A.

a primit de la martorul denunțător P.C.A., suma de 200 (două sute) de lei, în scopul de a nu-și exercita atribuțiile de serviciu, având în vedere că, la data de 24 din 25 iunie 2013, în timp ce se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu, 1-a depistat în trafic pe denunțător conducând auto nr. X în zona Bran, împrejurare în care a reținut în fapt anumite neregularități, ocazie în care nu a luat măsurile cu privire la neregularitățile constatate. De asemenea, cu ocazia procedurii de cercetare la fața locului privind constatarea faptei flagrante, s-a constatat că inculpatul s-a prezentat cu o altă identitate decât cea reală în fața organelor judiciare în scopul de a se sustrage cercetărilor.

S-a arătat că actele dosarului relevă că inculpatul D.D.A., la data faptelor, era încadrat în corpul agenților de poliție, având gradul profesional de agent de poliție și ocupând funcția de agent II la Poliția Stațiunii Bran. Conform adresei nr. 744125 din 09 iulie 2013 a serviciului de resort al Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov, inculpatul era desemnat ca organ de cercetare al poliției judiciare, însă nu a avut calitatea de polițist rutier. Cu aceeași adresă a fost comunicată și fișa postului acestuia în cuprinsul căreia au fost menționate atribuțiile și sarcinile de serviciu, precum și mențiunea că are calitatea de poliție rutieră, îndeplinind condițiile legale în acest sens și având ca atribuție, printre altele, întocmirea documentelor necesare în cazul contravențiilor flagrante.

Din denunțul formulat în cauză, declarațiile inculpatului și a martorului denunțător, precum și a martorului jandarm B.V.N., coroborate cu mențiunile din raportul de serviciu, s-a reținut că, în data de 24 din 25 iunie 2013, inculpatul, împreună cu sus-numitul martor jandarm, se aflau de serviciu în patrulă mixtă, în zona localității Bran. La un moment dat, martorul denunțător P.C.A., conducând auto marca O., nr. X în zona Bran, a fost oprit în trafic de către inculpat, ocazie cu care au fost reținute anumite neregularități de natură rutieră, precum intensitatea luminilor de întâlnire și expirarea inspecției tehnice periodice.

Astfel, inculpatul a procedat la ridicarea de la conducătorul auto a certificatul de înmatriculare a mașinii fără a întocmi formele legale și lăsându-i în schimb un bilețel cu mențiunea olografă a numărului său de telefon mobil și numele "D.B.", urmând ca aceștia să ia legătura pentru "a rezolva problema", astfel cum rezultă din denunțul formulat. În cursul zilei de 01 iulie 2013, la orelor 14,50, denunțătorul 1-a apelat pe polițistul inculpat pentru a-și recupera documentul ridicat, ocazie cu care cel din urmă la întrebarea celui dintâi "cum să vin pregătit", a primit de la un alt număr de telefon un s.m.s. cu mențiunea "200 lei", stabilind să se întâlnească la intrarea în Bran, potrivit convorbirilor interceptate și înregistrate și a proceselor-verbale de redare încheiate în acest sens.

Din aceleași convorbiri telefonice reiese că în timpul deplasării spre locul de întâlnire, martorul denunțător a purtat o convorbire telefonică cu inculpatul, acesta din urmă solicitându-i să schimbe cele două bancnote de 100 de lei în patru cupiuri de câte 50 de lei la un anume magazin aflat în imediata apropiere a locului de întâlnire. Prin urmare, martorul denunțător a procedat în acest sens, dar înainte de aceasta i-au fost predate alte patru bancnote de câte 50 de lei, cu seriile notate în prealabil, care urmau să fie date polițistului inculpat în locul celor ce urmau să fie schimbate potrivit solicitărilor acestuia din urmă, în așa fel încât asupra celui dintâi să poată fi regăsite cuplurile înseriate anterior, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal încheiat între procuror și martor la aceeași dată, orele 15,50.

Ajuns la fața locului după îndrumările telefonice date de inculpatul D.D.A. și partenera sa, inculpata C.O.E., martorul denunțător a înmânat suma de 200 de lei celei din urmă, în cuplurile de câte 50 înseriate anterior, două dintre acestea fiind regăsite asupra învinuitei, potrivit procesului-verbal privind depistarea în flagrant și a celor reținute în mediul ambiental cu acea ocazie și redate rezumativ în cauză. Fiind depistat la fața locului, inculpatul D.D.A., după ce și-a declinat în fals identitatea în fața organelor judiciare, a fugit din fața organelor de poliție și a procurorului, prezenți la fața locului, în chiar debutul procedurii, reîntorcându-se ulterior după o relativ scurtă perioadă de timp de aproximativ 15-20 de minute, cele întâmplate fiind consemnate în procesul-verb al respectiv cu anexele aferente privind redarea comunicărilor de la fața locului cu acea ocazie.

Din cuprinsul acestora a reieșit că inculpatul s-a prezentat sub o identitate falsă, și anume "G.A.", în perioada de început a procedurii, pentru a induce și menține în eroare organele judiciare prezente la fața locului, în scopul de a se sustrage cercetărilor. În momentele imediat ulterioare, fiind condus, la cererea sa, la propria mașină parcată în imediata apropiere, inculpatul a fugit de lângă organul de cercetare penală al poliției judiciare, moment surprins ambiental și redat în cauză, relevându-se astfel intenția acestuia de a se sustrage de la cercetările în cauză. Potrivit declarației date de inculpat, acesta a precizat că a păstrat asupra sa două din cuplurile de câte 50 de lei înmânate de denunțător învinuitei și pe care aceasta din urmai le-a înmânat inculpatului în localul respectiv, pe care le-a ars în timpul fugii sale de la fața locului.

în cursul cercetărilor, prin apărătorul ales, inculpatul a predat la dosarul cauzei în acest sens o sumă echivalentă, astfel cum rezultă din procesul-verbal din data de 05 iulie 2013. În ceea ce o privește inculpata C.O.E. s-a reținut că aceasta, fiind în relații personale apropiate cu inculpatul D.D.A., 1-a sprijinit pe acesta din urmă în săvârșirea faptei penale de corupție reținute în sarcina sa. Astfel cum rezultă din chiar declarația acesteia, inculpata a luat cunoștință de aspectul privind ridicarea talonului auto încă din ziua imediat următoare ale ridicării acestuia de la martorul denunțător din data de 25 iunie 2013, precizând în continuare că, în chiar ziua de 01 iulie 2013, înaintea primirii banilor obiect al mitei, "mi-am dat seama că este vorba despre ceva ce ar putea să fie nelegal însă având în vedere prietenia mea cu el, am acceptat să-i urmez indicațiile", ceea ce s-a și produs în fapt.

Astfel, inculpata C.O.E. a fost cea care i-a trimis mesajul telefonic cu mențiunea 200 lei martorului denunțător la cererea expresă a inculpatului și cu solicitarea de a-1 șterge ulterior din telefon, 1-a îndrumat pe denunțător la locul de întâlnire, a primit efectiv suma de 200 de lei de la el păstrând pentru sine suma de 100 de lei, în tot acest timp ținând continuu legătura cu inculpatul, astfel cum a reieșit din convorbirile și comunicările (s.m.s.) înregistrate în cauză. În sensul că inculpata avea cunoștință expresă de caracterul nelegal al situației reținute și aspectele infracționale de corupție, este și atitudinea acesteia de la fața locului când, fiind surprinsă alături de inculpat, a fost de față când acesta și-a declinat în fals identitatea fără a face nicio precizare și chiar mai mult, a concurat și ea în acest sens, precizându-i expres procurorului că inculpatul se numește "C." și că nu este polițist, ci lucrează în localul respectiv.

De altfel, în continuare în cursul procedurii de cercetare la fața locului, inculpata a procedat, la cererea expresă prin s.m.s. a inculpatului, imediat și de față cu organele de anchetă, având telefonul asupra sa pentru a vorbi cu părinții, la ștergerea mesajelor de interes din propriul telefon și care l-ar fi incriminat pe inculpat, astfel cum a rezultat din înregistrările în cauză, percheziția informatică a telefonului, coroborate cu recunoașterile învinuitei. Fiind ascultați în cauză sub aceleași aspecte, cei doi inculpați au recunoscut situația de fapt astfel cum a fost expusă anterior, declarațiile acestora aflându-se la dosarul cauzei. Având în vedere probele cauzei, poziția procesuală a inculpaților, procedura simplificată urmată în cauză, instanța a dispus condamnarea inculpaților, apreciind că probele culese în faza de urmărire penală sunt apte să răstoarne prezumția de nevinovăție a inculpaților.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata C.O.E., solicitând desființarea sentinței apelate și rejudecând cauza, în temeiul art. 344 C. proc. pen. (1968), să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina sa și anume, aceea de complicitate la infracțiunea de luare de mită în infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. (1968). În susținerea căii de atac a arătat că infracțiunea de luare de mită se săvârșește în trei modalități, respectiv prin pretindere și, relativ la momentul care se primește promisiunea, ori se acceptă sau nu se respinge, în speța inculpatul D. săvârșind această infracțiune prin acceptarea promisiunii, momentul comiterii și epuizării faptei fiind cel al comunicării prin sms cu denunțătorul.

În raport de această situație, a arătat că toate acțiunile întreprinse de inculpată sunt posterioare comiterii faptei de luare de mită a inculpatului, în sensul că a trimis s.m.s. și a primit banii, iar ajutorul dat reprezintă favorizare a infractorului pentru ca acesta să intre în posesia beneficiului promis. Totodată, a solicitat a se da o eficiență sporită circumstanțelor personale ale inculpatei, care a recunoscut încă de la început comiterea faptelor, așa cum au fost descrise în rechizitoriu, și a înțeles să nu-și facă nici un fel de probă, aceasta având o pregătire și instruire școlară deosebită, fiind studentă în anul II la Facultatea de Drept Transilvania, provenind dintr-o familie în care are doar exemple pozitive, aspecte evidențiate în referatul de evaluare aflat la dosarul cauzei.

Prin Decizia penală nr. 119/Ap din 21 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968), a fost admis apelul declarat de inculpata C.O.E. împotriva Sentinței penale nr. 217 din 14 august 2013 a Tribunalului Brașov, care a fost desființată sub aspectul soluției de condamnare a inculpatei și, rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. (1968) și art. 18 1 alin. (1), (2) C. pen. (1968) s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. (1968) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.

(1968) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (1) și 7 C. pen. (1968). În baza art. 91 lit. c) C. pen. (1968) raportat la art. 18 3 C. pen. (1968) a fost aplicată inculpatei sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 500 lei. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că fapta comisă de inculpată, împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatei au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.

Primul motiv de apel a fost apreciat ca neîntemeiat, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că inculpata avea cunoștință de acțiunile coinculpatului D.D.A., știa că acesta a ridicat, anterior, de la denunțător talonul mașinii și că urma să îl întâlnească pentru a lua banii, astfel că înțelegerea dintre cei doi acuzați a fost prealabilă săvârșirii faptei și nu ulterioară, motiv pentru care instanța a arătat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpată din art. 26 C. pen. (1968) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută la art. 264 C. pen.

(1968). Pe de altă parte, s-a arătat, însă, că fapta comisă de inculpată, întrucât prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege și prin conținutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și, pe cale de consecință, nu poate duce la angajarea răspunderii penale, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 18 1 alin. (1) C. pen. (1968). S-a arătat că relevanța penală a pericolului social se stabilește pe baza criteriilor prevăzute de art. 18 1 alin. (2) C. pen. (1968), și anume, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și persoana și conduita făptuitorului.

Apreciind în lumina acestei dispoziții legale fapta inculpatei, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală, Curtea a constatat, fără a o minimaliza, că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor sancționate conform dispozițiilor art. 26 C. pen. (1968) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În ceea ce privește persoana inculpatei, instanța a reținut că aceasta este în vârstă de 22 de ani, studentă, anterior a avut o conduită ireproșabilă în familie și societate. Totodată, a reținut că, la data săvârșirii faptei, inculpata era în relație de prietenie cu coinculpatul, afecțiunea pe care o avea față de acesta, determinând-o să-i acorde ajutorul solicitat, fără a conștientiza gravitatea faptei săvârșite și consecințele acesteia, având încredere deplină în cel care îi era partener și care a profitat de vârsta tânără și devotamentul acesteia.

Față de împrejurările anterior expuse, s-a arătat că angajarea răspunderii penale a inculpatei ar fi o măsură prea drastică și severă, instanța apreciind că procesul penal pornit împotriva sa a fost o experiență care are ca efect reinserția socială, reeducarea și prevenirea săvârșirii altor fapte penale de către aceasta, fără a fi necesară aplicarea unei pedepse penale. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. (1968) și criticând-o pentru greșita achitare a inculpatei C.O.E., în condițiile art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. (1968), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen.

(1968) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În susținerea căii de atac s-a arătat că în mod greșit instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 18 1 C. pen. (1968) în condițiile în care fapta săvârșită de inculpată prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, acest aspect rezultând din circumstanțele reale în care a fost săvârșită infracțiunea și conduita avută de acuzată după depistarea de către organele de urmărire penală. S-a mai arătat că aspectele invocate de instanța de apel în susținerea soluției de achitare pot prezenta, în fapt, elemente care să justifice reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei, însă nu au aptitudinea de a diminua în vreun fel gradul de pericol social concret al faptei și atingerea adusă valorilor sociale apărate de lege în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prealabil verificării temeiniciei criticilor formulate, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest sens dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

În cauză, se constată că decizia atacată a fost pronunțată la data de 21 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), situație în care este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. (1968) stabilește în alin. (2) că, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. (1968). Tot cu titlu preliminar, se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de parchet pot fi examinate de instanța de ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs menționat, având în vedere modificările aduse dispozițiilor art. 385 9 C. proc.

pen. (1968) prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești. Prin acest act normativ, s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen. (1968), intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Astfel, potrivit art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. (1968), hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii.

încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. Invocând acest caz de casare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a criticat decizia instanței de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 18 1 C. pen. (1968), având ca efect achitarea inculpatei C.O.E., deși fapta săvârșită de aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, aspect ce rezultă atât din circumstanțele reale în care a fost săvârșită infracțiunea și conduita acuzatei după depistarea de către organele de urmărire penală cât și din circumstanțele personale ale acesteia.

Contrar susținerilor parchetului, Înalta Curte arată că susținerile referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 18 1 C. pen. (1968) nu se circumscriu cazului de casare invocat ci, așa cum rezultă din Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, publicată în M.Of. nr. 694/15.10.2009, care își produce în continuare efectele, motivului prevăzut de la pct. 18 al art. 385 9 C. proc. pen. (1968), în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, acesta fiind singurul care permitea instanței de ultim control judiciar să repună în discuție starea de fapt stabilită de instanțele de fond, însă numai în ipoteza existenței unei erori grave de fapt.

În considerentele acestei decizii se arată că, întrucât numai pe baza aprecierii corecte și complete a materialului probator necesar pot fi descoperite faptele și împrejurările cu reală semnificație pentru evaluarea gradului de pericol social în raport cu elementele la care se referă art. 18 1 C. pen. (1968), greșita aplicare, sau, dimpotrivă, neaplicarea acestor dispoziții constituie un motiv de recurare a hotărârilor pronunțate în apel ce se circumscrie dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (1968). Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. (1968) a fost abrogat expres prin actul normativ menționat, context în care critica formulată nu mai poate face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept, nu și la erori de fapt cum este cea invocată de parchet. Pentru aceste motive, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei penale nr. 119/Ap din 21 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, urmând ca, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei penale nr. 119/Ap din 21 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpata C.O.E. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 4 septembrie 2014. Procesat de GGC - GV