ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2448/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2448/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 217 din 14 august 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, în

baza art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin. (1), (7) C. proc. pen.

(1968), a fost condamnat inculpatul D.D.A. la o pedeapsă 2 (doi) ani închisoare

și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. (1968), constând

în interdicția de a ocupa funcția de polițist pe o perioadă de 3 ani, pentru

comiterea infracțiunii de luare de mită.

În

baza art. 293 alin. (1) C. pen. (1968) cu aplicarea art. 320 alin. (1), (7) C.

proc. pen. (1968), a fost condamnat inculpatul D.D.A. la o pedeapsă de 2 (două)

luni pentru comiterea infracțiunii de fals privind identitatea.

Conform

art. 33 lit. a) C. pen. (1968) și art. 34 lit. b) C. pen. (1968) s-a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare și

pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. (1968), constând în

interdicția de a ocupa funcția de polițist pe o perioadă de 3 ani.

S-a

făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

(1968).

În

baza art. 81 C. pen. (1968), s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei

aplicată inculpatului D.D.A. de 2 ani închisoare, pe un termen de încercare de

4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. (1968).

S-a

dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei

principale.

S-a

constatat că inculpatul D.D.A. a fost privat de libertate prin reținere și

arestare preventivă, din data de 01 iulie 2013 și până la data de 17 iulie

2013.

În

baza art. 26 C. pen. (1968) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) și la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin.

(1), (7) C. proc. pen. (1968) și art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen.

(1968) și art. 76 lit. d) C. pen. (1968), a fost condamnată inculpata C.O.E. la

o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea

complicității la infracțiunea de luare de mită.

S-a

făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

(1968).

În

baza art. 81 C. pen. (1968), s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei

aplicată inculpatei C.O.E. de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pe un

termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.

(1968).

S-a

dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei

principale.

S-a

atras atenția ambilor inculpați asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1968).

În

baza art. 191 alin. (1) și (3) C. pen. (1968) inculpații au fost obligați la

plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru

a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, la data de 01 iulie

2013, în jurul orelor 16,00 - 17,00, în localitatea Zărnești, pe strada

Branului, cu sprijinul și prin intermediul inculpatei C.O.E., inculpatul D.D.A.

a primit de la martorul denunțător P.C.A., suma de 200 (două sute) de lei, în

scopul de a nu-și exercita atribuțiile de serviciu, având în vedere că, la data

de 24 din 25 iunie 2013, în timp ce se afla în exercițiul atribuțiilor de

serviciu, 1-a depistat în trafic pe denunțător conducând auto nr. X în zona

Bran, împrejurare în care a reținut în fapt anumite neregularități, ocazie în

care nu a luat măsurile cu privire la neregularitățile constatate.

De

asemenea, cu ocazia procedurii de cercetare la fața locului privind constatarea

faptei flagrante, s-a constatat că inculpatul s-a prezentat cu o altă

identitate decât cea reală în fața organelor judiciare în scopul de a se

sustrage cercetărilor.

S-a

arătat că actele dosarului relevă că inculpatul D.D.A., la data faptelor, era

încadrat în corpul agenților de poliție, având gradul profesional de agent de

poliție și ocupând funcția de agent II la Poliția Stațiunii Bran. Conform

adresei nr. 744125 din 09 iulie 2013 a serviciului de resort al Inspectoratul de

Poliție al Județului Brașov, inculpatul era desemnat ca organ de cercetare al

poliției judiciare, însă nu a avut calitatea de polițist rutier. Cu aceeași

adresă a fost comunicată și fișa postului acestuia în cuprinsul căreia au fost

menționate atribuțiile și sarcinile de serviciu, precum și mențiunea că are

calitatea de poliție rutieră, îndeplinind condițiile legale în acest sens și

având ca atribuție, printre altele, întocmirea documentelor necesare în cazul

contravențiilor flagrante.

Din

denunțul formulat în cauză, declarațiile inculpatului și a martorului

denunțător, precum și a martorului jandarm B.V.N., coroborate cu mențiunile din

raportul de serviciu, s-a reținut că, în data de 24 din 25 iunie 2013,

inculpatul, împreună cu sus-numitul martor jandarm, se aflau de serviciu în

patrulă mixtă, în zona localității Bran. La un moment dat, martorul denunțător

P.C.A., conducând auto marca O., nr. X în zona Bran, a fost oprit în trafic de

către inculpat, ocazie cu care au fost reținute anumite neregularități de natură

rutieră, precum intensitatea luminilor de întâlnire și expirarea inspecției

tehnice periodice. Astfel, inculpatul a procedat la ridicarea de la

conducătorul auto a certificatul de înmatriculare a mașinii fără a întocmi

formele legale și lăsându-i în schimb un bilețel cu mențiunea olografă a

numărului său de telefon mobil și numele "D.B.", urmând ca aceștia să

ia legătura pentru "a rezolva problema", astfel cum rezultă din

denunțul formulat.

În

cursul zilei de 01 iulie 2013, la orelor 14,50, denunțătorul 1-a apelat pe

polițistul inculpat pentru a-și recupera documentul ridicat, ocazie cu care cel

din urmă la întrebarea celui dintâi "cum să vin pregătit", a primit

de la un alt număr de telefon un s.m.s. cu mențiunea "200 lei", stabilind

să se întâlnească la intrarea în Bran, potrivit convorbirilor interceptate și

înregistrate și a proceselor-verbale de redare încheiate în acest sens.

Din

aceleași convorbiri telefonice reiese că în timpul deplasării spre locul de

întâlnire, martorul denunțător a purtat o convorbire telefonică cu inculpatul,

acesta din urmă solicitându-i să schimbe cele două bancnote de 100 de lei în

patru cupiuri de câte 50 de lei la un anume magazin aflat în imediata apropiere

a locului de întâlnire. Prin urmare, martorul denunțător a procedat în acest

sens, dar înainte de aceasta i-au fost predate alte patru bancnote de câte 50

de lei, cu seriile notate în prealabil, care urmau să fie date polițistului

inculpat în locul celor ce urmau să fie schimbate potrivit solicitărilor

acestuia din urmă, în așa fel încât asupra celui dintâi să poată fi regăsite

cuplurile înseriate anterior, astfel cum rezultă din cuprinsul

procesului-verbal încheiat între procuror și martor la aceeași dată, orele

15,50. Ajuns la fața locului după îndrumările telefonice date de inculpatul

D.D.A. și partenera sa, inculpata C.O.E., martorul denunțător a înmânat suma de

200 de lei celei din urmă, în cuplurile de câte 50 înseriate anterior, două

dintre acestea fiind regăsite asupra învinuitei, potrivit procesului-verbal privind

depistarea în flagrant și a celor reținute în mediul ambiental cu acea ocazie

și redate rezumativ în cauză.

Fiind

depistat la fața locului, inculpatul D.D.A., după ce și-a declinat în fals

identitatea în fața organelor judiciare, a fugit din fața organelor de poliție

și a procurorului, prezenți la fața locului, în chiar debutul procedurii,

reîntorcându-se ulterior după o relativ scurtă perioadă de timp de aproximativ

15-20 de minute, cele întâmplate fiind consemnate în procesul-verb al respectiv

cu anexele aferente privind redarea comunicărilor de la fața locului cu acea

ocazie. Din cuprinsul acestora a reieșit că inculpatul s-a prezentat sub o

identitate falsă, și anume "G.A.", în perioada de început a

procedurii, pentru a induce și menține în eroare organele judiciare prezente la

fața locului, în scopul de a se sustrage cercetărilor. În momentele imediat

ulterioare, fiind condus, la cererea sa, la propria mașină parcată în imediata

apropiere, inculpatul a fugit de lângă organul de cercetare penală al poliției

judiciare, moment surprins ambiental și redat în cauză, relevându-se astfel

intenția acestuia de a se sustrage de la cercetările în cauză.

Potrivit

declarației date de inculpat, acesta a precizat că a păstrat asupra sa două din

cuplurile de câte 50 de lei înmânate de denunțător învinuitei și pe care

aceasta din urmai le-a înmânat inculpatului în localul respectiv, pe care le-a

ars în timpul fugii sale de la fața locului. în cursul cercetărilor, prin

apărătorul ales, inculpatul a predat la dosarul cauzei în acest sens o sumă

echivalentă, astfel cum rezultă din procesul-verbal din data de 05 iulie 2013.

În

ceea ce o privește inculpata C.O.E. s-a reținut că aceasta, fiind în relații

personale apropiate cu inculpatul D.D.A., 1-a sprijinit pe acesta din urmă în

săvârșirea faptei penale de corupție reținute în sarcina sa. Astfel cum rezultă

din chiar declarația acesteia, inculpata a luat cunoștință de aspectul privind

ridicarea talonului auto încă din ziua imediat următoare ale ridicării acestuia

de la martorul denunțător din data de 25 iunie 2013, precizând în continuare

că, în chiar ziua de 01 iulie 2013, înaintea primirii banilor obiect al mitei,

"mi-am dat seama că este vorba despre ceva ce ar putea să fie nelegal însă

având în vedere prietenia mea cu el, am acceptat să-i urmez indicațiile",

ceea ce s-a și produs în fapt.

Astfel,

inculpata C.O.E. a fost cea care i-a trimis mesajul telefonic cu mențiunea 200

lei martorului denunțător la cererea expresă a inculpatului și cu solicitarea

de a-1 șterge ulterior din telefon, 1-a îndrumat pe denunțător la locul de

întâlnire, a primit efectiv suma de 200 de lei de la el păstrând pentru sine

suma de 100 de lei, în tot acest timp ținând continuu legătura cu inculpatul,

astfel cum a reieșit din convorbirile și comunicările (s.m.s.) înregistrate în

cauză.

În

sensul că inculpata avea cunoștință expresă de caracterul nelegal al situației

reținute și aspectele infracționale de corupție, este și atitudinea acesteia de

la fața locului când, fiind surprinsă alături de inculpat, a fost de față când

acesta și-a declinat în fals identitatea fără a face nicio precizare și chiar

mai mult, a concurat și ea în acest sens, precizându-i expres procurorului că

inculpatul se numește "C." și că nu este polițist, ci lucrează în

localul respectiv. De altfel, în continuare în cursul procedurii de cercetare

la fața locului, inculpata a procedat, la cererea expresă prin s.m.s. a

inculpatului, imediat și de față cu organele de anchetă, având telefonul asupra

sa pentru a vorbi cu părinții, la ștergerea mesajelor de interes din propriul

telefon și care l-ar fi incriminat pe inculpat, astfel cum a rezultat din

înregistrările în cauză, percheziția informatică a telefonului, coroborate cu

recunoașterile învinuitei.

Fiind

ascultați în cauză sub aceleași aspecte, cei doi inculpați au recunoscut

situația de fapt astfel cum a fost expusă anterior, declarațiile acestora

aflându-se la dosarul cauzei.

Având

în vedere probele cauzei, poziția procesuală a inculpaților, procedura

simplificată urmată în cauză, instanța a dispus condamnarea inculpaților,

apreciind că probele culese în faza de urmărire penală sunt apte să răstoarne

prezumția de nevinovăție a inculpaților.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel inculpata C.O.E., solicitând desființarea

sentinței apelate și rejudecând cauza, în temeiul art. 344 C. proc. pen.

(1968), să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în

sarcina sa și anume, aceea de complicitate la infracțiunea de luare de mită în

infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

(1968). În susținerea căii de atac a arătat că infracțiunea de luare de mită se

săvârșește în trei modalități, respectiv prin pretindere și, relativ la

momentul care se primește promisiunea, ori se acceptă sau nu se respinge, în

speța inculpatul D. săvârșind această infracțiune prin acceptarea promisiunii,

momentul comiterii și epuizării faptei fiind cel al comunicării prin sms cu

denunțătorul. În raport de această situație, a arătat că toate acțiunile

întreprinse de inculpată sunt posterioare comiterii faptei de luare de mită a

inculpatului, în sensul că a trimis s.m.s. și a primit banii, iar ajutorul dat

reprezintă favorizare a infractorului pentru ca acesta să intre în posesia

beneficiului promis. Totodată, a solicitat a se da o eficiență sporită

circumstanțelor personale ale inculpatei, care a recunoscut încă de la început

comiterea faptelor, așa cum au fost descrise în rechizitoriu, și a înțeles să

nu-și facă nici un fel de probă, aceasta având o pregătire și instruire școlară

deosebită, fiind studentă în anul II la Facultatea de Drept Transilvania,

provenind dintr-o familie în care are doar exemple pozitive, aspecte

evidențiate în referatul de evaluare aflat la dosarul cauzei.

Prin

Decizia penală nr. 119/Ap din 21 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. (1968), a fost admis apelul declarat de inculpata C.O.E.

împotriva Sentinței penale nr. 217 din 14 august 2013 a Tribunalului Brașov,

care a fost desființată sub aspectul soluției de condamnare a inculpatei și,

rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

(1968) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. (1968) și art. 18

1

alin. (1), (2) C. pen. (1968) s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea

complicității la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen.

(1968) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) raportat la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin. (1) și 7 C.

pen. (1968).

În

baza art. 91 lit. c) C. pen. (1968) raportat la art. 18

3

C. pen.

(1968) a fost aplicată inculpatei sancțiunea administrativă a amenzii în

cuantum de 500 lei.

Au

fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, iar cheltuielile judiciare

au rămas în sarcina statului.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a reținut că fapta comisă de inculpată,

împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatei au fost corect

stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în

cauză.

Primul

motiv de apel a fost apreciat ca neîntemeiat, întrucât din probele administrate

în cauză a rezultat cu certitudine că inculpata avea cunoștință de acțiunile

coinculpatului D.D.A., știa că acesta a ridicat, anterior, de la denunțător

talonul mașinii și că urma să îl întâlnească pentru a lua banii, astfel că

înțelegerea dintre cei doi acuzați a fost prealabilă săvârșirii faptei și nu

ulterioară, motiv pentru care instanța a arătat că nu se impune schimbarea încadrării

juridice a faptei săvârșite de inculpată din art. 26 C. pen. (1968) raportat la

art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

în infracțiunea prevăzută la art. 264 C. pen. (1968).

Pe

de altă parte, s-a arătat, însă, că fapta comisă de inculpată, întrucât prin

atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege și prin conținutul ei concret

este lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social

al unei infracțiuni și, pe cale de consecință, nu poate duce la angajarea

răspunderii penale, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 18

1

alin. (1) C. pen. (1968). S-a arătat că relevanța penală a pericolului social

se stabilește pe baza criteriilor prevăzute de art. 18

1

alin. (2) C.

pen. (1968), și anume, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul

urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care

s-ar fi putut produce, precum și persoana și conduita făptuitorului.

Apreciind

în lumina acestei dispoziții legale fapta inculpatei, săvârșită cu vinovăție și

prevăzută de legea penală, Curtea a constatat, fără a o minimaliza, că aceasta

nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor sancționate conform

dispozițiilor art. 26 C. pen. (1968) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.

(1968) și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În

ceea ce privește persoana inculpatei, instanța a reținut că aceasta este în

vârstă de 22 de ani, studentă, anterior a avut o conduită ireproșabilă în

familie și societate. Totodată, a reținut că, la data săvârșirii faptei,

inculpata era în relație de prietenie cu coinculpatul, afecțiunea pe care o

avea față de acesta, determinând-o să-i acorde ajutorul solicitat, fără a

conștientiza gravitatea faptei săvârșite și consecințele acesteia, având încredere

deplină în cel care îi era partener și care a profitat de vârsta tânără și

devotamentul acesteia.

Față

de împrejurările anterior expuse, s-a arătat că angajarea răspunderii penale a

inculpatei ar fi o măsură prea drastică și severă, instanța apreciind că

procesul penal pornit împotriva sa a fost o experiență care are ca efect

reinserția socială, reeducarea și prevenirea săvârșirii altor fapte penale de

către aceasta, fără a fi necesară aplicarea unei pedepse penale.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Brașov, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. (1968) și criticând-o pentru greșita achitare a

inculpatei C.O.E., în condițiile art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.

(1968), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită

prevăzută de art. 26 C. pen. (1968) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.

(1968) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În susținerea căii de atac

s-a arătat că în mod greșit instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 18

1

C. pen. (1968) în condițiile în care fapta săvârșită de inculpată prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni, acest aspect rezultând din

circumstanțele reale în care a fost săvârșită infracțiunea și conduita avută de

acuzată după depistarea de către organele de urmărire penală. S-a mai arătat că

aspectele invocate de instanța de apel în susținerea soluției de achitare pot

prezenta, în fapt, elemente care să justifice reținerea unor circumstanțe

atenuante în favoarea inculpatei, însă nu au aptitudinea de a diminua în vreun

fel gradul de pericol social concret al faptei și atingerea adusă valorilor

sociale apărate de lege în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție.

Examinând

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Prealabil

verificării temeiniciei criticilor formulate, Înalta Curte arată că, deși la

data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C.

proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen.

din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea

prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art.  385

1

-

art. 385

19

din legea de procedură penală anterioară, având în vedere

în acest sens dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 255/2013.

În

cauză, se constată că decizia atacată a fost pronunțată la data de 21 octombrie

2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), situație în

care este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ

menționat.

Consacrând

efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac

ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. (1968) stabilește în alin. (2) că,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în

cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale

toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale

legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen. (1968).

Tot

cu titlu preliminar, se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal,

aspectele invocate de parchet pot fi examinate de instanța de ultim control

judiciar prin prisma motivului de recurs menționat, având în vedere

modificările aduse dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. (1968) prin

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești.

Prin

acest act normativ, s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în

sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost

modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs

prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen. (1968),

intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea

de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel,

potrivit art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. (1968),

hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea

s-a făcut o greșită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale

se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către

instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată,

aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită

a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Invocând

acest caz de casare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a criticat

decizia instanței de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 18

1

C. pen. (1968), având ca efect achitarea inculpatei C.O.E., deși fapta

săvârșită de aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni,

aspect ce rezultă atât din circumstanțele reale în care a fost săvârșită

infracțiunea și conduita acuzatei după depistarea de către organele de urmărire

penală cât și din circumstanțele personale ale acesteia.

Contrar

susținerilor parchetului, Înalta Curte arată că susținerile referitoare la

greșita aplicare a dispozițiilor art. 18

1

C. pen. (1968) nu se

circumscriu cazului de casare invocat ci, așa cum rezultă din Decizia în

interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, publicată în M.Of. nr.

694/15.10.2009, care își produce în continuare efectele, motivului prevăzut de

la pct. 18 al art. 385

9

C. proc. pen. (1968), în reglementarea

anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, acesta fiind singurul care

permitea instanței de ultim control judiciar să repună în discuție starea de

fapt stabilită de instanțele de fond, însă numai în ipoteza existenței unei

erori grave de fapt. În considerentele acestei decizii se arată că, întrucât

numai pe baza aprecierii corecte și complete a materialului probator necesar

pot fi descoperite faptele și împrejurările cu reală semnificație pentru

evaluarea gradului de pericol social în raport cu elementele la care se referă

art. 18

1

C. pen. (1968), greșita aplicare, sau, dimpotrivă,

neaplicarea acestor dispoziții constituie un motiv de recurare a hotărârilor

pronunțate în apel ce se circumscrie dispozițiilor art. 385

9

alin.

(1) pct. 18 C. proc. pen. (1968).

Însă,

în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de

instanța de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (1968) a fost abrogat expres

prin actul normativ menționat, context în care critica formulată nu mai poate

face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata

în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de

drept, nu și la erori de fapt cum este cea invocată de parchet.

Pentru

aceste motive, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

(1968), Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei penale nr. 119/Ap din 21

octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori, urmând ca, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968),

cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, iar onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru inculpată să fie plătit din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

împotriva Deciziei penale nr. 119/Ap din 21 octombrie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpata

C.O.E.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, în sumă de 50 lei,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 4 septembrie 2014.

Procesat

de GGC - GV