ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 817/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 817/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul acestei Instanțe sub nr. 12219/2/2010 din 14 decembrie 2010
reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se
constate existența calității de lucrător al securității în ceea ce îl privește
pe pârâtul T.G.din Brăila, județul Brăila.
Prin
Sentința nr. 6213 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel București a fost
admisă acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu
pârâtul T.G., în sensul că a fost constatată calitatea pârâtului T.G. de
lucrător al securității.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea înregistrată
la reclamantul C.N.S.A.S., petiționara M.E. a solicitat verificarea calității
de lucrător al Securității a ofițerilor și subofițerilor care au contribuit la
instrumentarea Dosarului nr. I/233790.
În
urma verificării, reclamantul C.N.S.A.S. a întocmit Nota de constatare nr. DI/l/2317
din 04 octombrie 2010, prin care s-a apreciat că pârâtul T.G., ce a contribuit
la instrumentarea dosarului de mai sus, ar îndeplini condițiile prevăzute de O.U.G.
nr. 24/2008 de lucrător al securității.
Instanța
de primă jurisdicție a reținut că dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008
definesc noțiunea de lucrător al securității ca fiind „orice persoană care,
având calitatea de ofițer sau de subofițer al securității sau al miliției cu
atribuții pe linie de securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945
– 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și
libertăți fundamentale ale omului”.
Din
cuprinsul acestei prevederi legale, a reținut instanța că,
pentru a se putea
reține calitatea invocată, trebuie îndeplinite condițiile ca persoana să aibă calitatea
de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al securității în perioada
1945-1989, precum și ca în calitatea arătată să fi desfășurat activități prin
care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
Din
înscrisurile depuse la dosar, Curtea a reținut că este îndeplinită prima condiție,
întrucât pârâtul a avut gradul de ofițer în cadrul I.J.S., Brăila,
Serviciul 3 și, respectiv, ofițer în cadrul I.J.S., Brăila, Serviciul 2,
în perioada 1969-1975.
De
asemenea, instanța a reținut ca îndeplinită și cea de–a doua condiție întrucât,
pârâtul a dirijat sursele informative din anturajul său pentru a obține
informații privind două persoane aflate în atenția securității pentru
activități îndreptate împotriva statului totalitar comunist.
Astfel,
într-un dosar al securității referitor la numitul M.L., a obținut o notă
informativă de la informatorul cu numele conspirativ, în care acesta arată că
pe data de 29 martie 1969, informatorul s-a întâlnit în Austria cu dr. M. care
lucrează la un spital de copii din Austria, iar din discuția cu acesta a
rezultat că dr. M. este fugit din țară de câteva luni și că intenționează să-și
scoată clandestin din țară copiii.
Potrivit
notei semnate personal de pârâtul T.G., acesta a impus ca sarcină
informatorului să stabilească cât mai amănunțit modul în care a reușit dr. M.
să fugă din țară și să afle modalitatea în care intenționează să scoată copii
din țară.
Prin
aceste activități, s-a reținut că pârâtul a îngrădit următoarele drepturi ale
numitului M.L.: dreptul de a-i fi ocrotită familia, prevăzut de art. 16 alin. (3)
din D.U.D.O. și art. 23 alin. (2) din Constituția României din 1965, precum și
dreptul de a părăsi orice țară, prevăzut de art. 13 alin. (2) din D.U.D.O.
Într-un
alt dosar al securității ce îl privea pe numitul P.G., contabil în cadrul Î.E.C.din
localitatea Chișcani, urmărit întrucât anterior fusese condamnat pentru
manifestări dușmănoase împotriva statului, pârâtul T.G. a întocmit nota de
lucru, prin care a dispus luarea următoarelor măsuri: dirijarea informatorului,
care are posibilități de a stabili preocupările sale, dirijarea informatorilor,
pentru a-i cunoaște comportarea și activitatea și pentru a-l contacta în
preajma unor evenimente politice, solicitarea de la Serviciul I.I.J. Galați să stabilească activitatea de la domiciliu, relațiile pe care le are
și natura acestora, precum și folosirea sursei în scopul cunoașterii
legăturilor sale din localitate sau din alte orașe.
Instanța
a reținut că prin măsurile luate față de numitul P.G., pârâtul a îngrădit
următoarele drepturi ale acestuia: dreptul la libertatea de exprimare și
libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965,
coroborat cu art. 19 din D.U.D.O. și dreptul la viață privată prevăzut de art. 33
din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 12 din D.U.D.O.
Pentru
aceste considerente, instanța a reținut ca fiind îndeplinite în cauză condițiile
prevăzute de lege și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securității
în sensul legii.
Împotriva
acestei sentințe a declarat recurs pârâtul T.G. criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie, în conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,
punctele 8 și 9.
În
motivarea recursului pârâtul a arătat, în esență, următoarele:
M.E.,
cea care a solicitat verificarea la C.N.S.A.S. nu poate avea nici o legătură cu
persoana pârâtului și nici cu activitatea sa de la I.S.J. Brăila, petenta fiind
din Baia Mare.
Fila
8 este o adresă de înaintare a unei note informative de la I.S.J. Brăila la I.S.J.
Maramureș, la data de 26 mai 1969.
Fila
9 este o copie a notei informative obținută de la sursa, din care rezultă că în
Austria l-a întâlnit pe dr. M.I. originar din Baia Mare, care a afirmat că
dorește să își scoată clandestin copiii din țară.
Sursa
nu a fost dirijată anterior de pârât, iar între conținutul notei din 29 mai 1969,
act administrativ cu privire la care de altfel a intervenit prescripția, și situația
dr. M.I. nu există nici un raport de cauzalitate.
Fila
15 conține fotocopia ciornei unui raport întocmit la 4 decembrie 1974, despre o
persoană care lucra în cadrul termocentralei Chiscani, județul Brăila, cu un
conținut pozitiv, favorabil persoanei în cauză, raport despre care însăși
instanța de fond a reținut că are un caracter neutru, neimputabil.
La
filele 16 și 17 se află copia unei ciorne a unui act administrativ cu privire
la care, de asemenea, a intervenit prescripția fiind întocmit în urmă cu 38 de
ani, și care nu a produs nici un efect față de persoana la care se referă. Cu toate
acestea, instanța, contrar interpretării ciornei de la fila 15, în privința acestei
ciorne de la filele 16 și 17 consideră că au fost încălcate drepturile lui P.G.,
persoana la care făcea referire.
În
privința prevederilor legale încălcate în cazul lui M.L., art. 13 și alin. (1),
alin. (6) și alin. (3) din D.U.D.O. și art. 23 alin. (2) din Constituția
României din 1965, acestea sunt invocate greșit, nu îi sunt opozabile, și nu au
legătură cu cauza.
Conform
art. 2500 C. civ., dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție, dacă
nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Termenul general de prescripție
este de 3 ani, iar actele administrative cu caracter individual, cum sunt cele 3
întocmite de pârât, nu pot face excepție de la regulă, notele informative fiind
scrise în perioada 1969-1974.
Nota
referitoare la P.G., contabil la Î.E.C. din localitatea Chiscani, este o simplă
ciornă rămasă neînregistrată, nulă din punct de vedere juridic, or, conform
art. 19 din D.U.D.O. orice om are dreptul la libertatea opiniilor și
exprimării. Simpla afirmație din ciornă că se va folosi sursa, adică se va
intercepta corespondența persoanei, nu înseamnă că acest lucru s-a și întâmplat,
întrucât nota a rămas doar o ciornă, și nici o activitate prevăzută în
cuprinsul ei nu s-a consumat.
În
ceea ce privește condițiile cumulative ce trebuie îndeplinite, conform prevederilor
art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a califica o persoană drept lucrător al securității,
pârâtul confirmă că în perioada 1968-1976 a funcționat în calitate de ofițer în
cadrul I.S.J. Brăila, dar neagă faptul că actele administrative întocmite personal
și care i se impută ar fi avut efectul de a îngrădi vreun drept sau vreo
libertate fundamentală menționate și declară că nu a susținut în nici un fel
puterea totalitară comunistă.
Examinând sentința
prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi
respins pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
În primul rând,
Înalta Curte constată că demersul judiciar al C.N.S.A.S. în prezenta cauză a
fost declanșat de cererea formulată de doamna M.E., în baza prevederilor art. 1
alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că sentința atacată va fi supusă controlului
instanței de recurs doar în ceea ce privește activitatea desfășurată de pârâtul
T.G. ca ofițer de securitate în dosarul I 233790, pentru care s-a făcut solicitarea,
în acord cu jurisprudența consolidată a instanței supreme, pentru
considerentele următoare:
În baza art. 1 alin. (1)
din actul normativ precitat, orice cetățean român sau cetățean străin care după
1945 a avut cetățenie română, precum și orice cetățean al unei țări membre a
Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al U.E. au
dreptul de acces la propriul dosar întocmit de securitate, precum și la alte
documente și informații care privesc propria persoană, potrivit acestei
ordonanțe și în conformitate cu prevederile legii privind protejarea
informațiilor care privesc siguranța națională; acest drept se exercită la
cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului și eliberarea de copii de
pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.
Art. 1 alin. (7) din
ordonanță prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost
urmărită de securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea
lucrătorilor securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu
informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de
lucrător al securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la
instrumentarea dosarului.
Art. 1 alin. (9) din
ordonanță precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1),
alin. (3), alin. (6) și alin. (7) se face personal sau prin reprezentant cu
procură specială și autentică.
Din interpretarea
textelor legale anterior citate, se poate desprinde ideea că nu orice persoană
poate solicita verificarea calității de lucrător al securității pentru ofițerii
și subofițerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această
instituție, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au
constatat că au fost subiecți ai unui dosar din care rezultă că au fost
urmărite de securitate.
Pe de altă parte, în
ceea ce privește sfera verificării calității de lucrător al securității,
aceasta este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la
instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui
dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu și a altor
persoane.
Cu alte cuvinte,
legea în materie a statuat că verificarea calității de lucrător al securității se
face numai cu privire la ofițerii și subofițerii care au contribuit la
instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu și la instrumentarea
dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea.
Mai mult decât atât,
niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor
calității de lucrător al securității cu privire la dosarele altor persoane
decât cel al solicitantului, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar
întocmit de securitate dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest
sens.
Ca atare, exercitarea
dreptului de a solicita verificarea calității de lucrător al securității pentru
ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de securitate
al unei persoane aparține în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu și
altor persoane, cu excepția situației în care acestea din urmă au fost
împuternicite cu procură specială și autentică în acest scop.
Referitor la
contribuția domnului T.G. la instrumentarea Dosarului I 233790, instanța de
control judiciar constată că prima instanță a reținut prin sentința recurată că
pârâtul a desfășurat activitate de poliție politică în privința lui M.L. soțul
petentei M.E. Astfel, conform probelor dosarului, în calitate de ofițer de securitate
în cadrul Inspectoratului de securitate Brăila, pârâtul a obținut de la un informator,
o notă informativă în care s-a consemnat că dr. M.L., fugit în străinătate și
stabilit în Austria, intenționează să-și scoată clandestin copiii din țară,
astfel că domnul T.G., potrivit unei note întocmită personal, l-a însărcinat pe
informator să afle detalii despre modalitatea în care dr. L.M. a reușit să părăsească
România, precum și despre cum urmează să procedeze în privința copiilor săi.
Apoi, pârâtul a expediat nota informativă la Inspectoratul de securitate al
Județului Maramureș, în considerarea faptului că dr. L.M. este originar din
Baia Mare. În baza acelei note organele de securitate din cadrul Inspectoratului
de securitate al Județului Maramureș au desfășurat activități de supraveghere a
rudelor dr. L.M. și a persoanelor cu care acesta se afla în contact. De
asemenea, I.S.J. Maramureș a solicitat relații suplimentare despre eventuale
activități ostile regimului comunist din România desfășurate de dr. L.M., care să
fi fost obținute prin intermediul informatorului.
Cu toate că
recurentul-pârât încearcă să acrediteze ideea că prin exercitarea funcției sale
nu a încălcat normele de drept în vigoare la momentul desfășurării activității,
împrejurările de fapt arătate conduc neechivoc către concluzia că soluția primei
instanțe de constatare a calității de lucrător al securității a domnului T.G.
este justificată.
Astfel, pârâtul, în
calitatea pe care a avut-o a cules informații despre dr. L.M. și despre membrii
familiei sale, care au condus la supravegherea efectivă a acestor persoane de
către securitate, în legătură cu intenția exprimată de a părăsi clandestin
România, dar și pentru a afla modalitatea în care solicitantul verificării din dosarul
I 233790 a reușit să plece din țară, ceea ce a produs încălcarea drepturilor domnului
M.L. de a-i fi ocrotită familia și de a părăsi orice țară, prevăzute de art. 23
alin. (2) din Constituția României, din 1965 și de art. 16 alin. (3) din D.U.D.O.,
respectiv de art. 13 alin. (2) din D.U.D.O.
Așa cum rezultă din
cele de mai sus, prevederile legale încălcate în cazul domnului L.M. nu sunt
greșit invocate, cum susține recurentul, și au legătură cu prezenta cauză,
fiind vorba exact de drepturile și libertățile protejate de aceste texte
legale, care au fost violate prin activitatea desfășurată de pârât.
Este complet lipsită
de relevanță juridică susținerea că informatorul nu ar fi fost dirijat anterior
de pârât. Indiferent de modul în care era organizată activitatea de culegere de
informații, din perspectiva art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 ceea ce
contează este ca persoana cu privire la care se discută incidența acestui text
de lege să fi funcționat în structurile securității sau în cele ale miliției,
cu atribuții pe linie de securitate în perioada 1945-1989, iar prin activitățile
pe care le-a desfășurat să fi suprimat drepturi fundamentale ale omului. De
asemenea, nu poate fi primită nici afirmația că n-ar exista raport de
cauzalitate între nota informativă amintită și situația domnului L.M. sau că
pârâtul nu are nici o legătură cu cel care a solicitat verificarea la C.N.S.A.S.,
și care este din Baia Mare.
Nota informativă în
discuție, constată Înalta Curte, conține informații privitoare la petent, iar
faptul că acesta din urmă era din Baia Mare, iar pârâtul a funcționat ca ofițer
de securitate în cadrul I.S.J. Maramureș, este irelevant câtă vreme
informațiile culese de la informator au fost utilizate de recurent tocmai în
scopul de a-i îngrădi dr. L.M. drepturile fundamentale mai sus enunțate.
Cât privește susținerile
recurentului că notele informative sunt acte administrative, față de care a
intervenit prescripția, în raport de momentul întocmirii -anul 1969- nici acestea
nu sunt fondate.
Legislatorul român a
definit legal actul administrativ, astfel încât afirmația că un anumit înscris
este act administrativ, după cu a procedat pârâtul T.G. în prezenta cauză,
trebuie examinată prin raportare la dispozițiile din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004, ce cuprind definiția actului infralegislativ (art. 2 lit. c).
În termenii art. 2 lit.
c) din actul normativ precitat, actul administrativ este definit ca fiind actul
unilateral fie individual, fie normativ care este emis de o autoritate publică,
în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării
în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Este lesne de observat
că notele informative nu satisfac exigențele legale ale art. 2 lit. c) din
Legea nr. 554/2004. În realitate, notele informative întocmite de organele de
Securitate sunt înscrisuri ce conțin date cu caracter factual privind activitățile
specifice desfășurate de aceste organe, notele întocmite de pârâtul din
prezenta cauză, fiind astfel de înscrisuri. Prin urmare, față de acestea, notele
informative nefiind acte juridice, nu operează prescripția, așa cum se susține în
recurs de către domnul T.G. În altă ordine de idei, perioada scursă de la întocmirea
acelor înscrisuri nu are nici o semnificație juridică din perspectiva O.U.G. nr.
24/2008, act normativ ce stă la baza demersului judiciar al reclamantului C.N.S.A.S.,
și care este justificat de interesul public major, așa cum se degajă neechivoc
din conținutul acestui act normativ, acela de a devoala activitățile de poliție
politică ale regimului comunist din România, demers care implică și
identificarea atât a persoanelor care au desfășurat astfel de activități, cât
și a persoanelor care au colaborat cu fosta poliție politică a regimului
totalitar comunist, conform definițiilor legale din ordonanța de urgență.
În ceea ce privește
afirmația referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a)
din O.U.G. nr. 24/2008, instanța de control judiciar constată că nici aceasta
nu poate fi primită.
Astfel, în art. 2 lit.
a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt prevăzute două condiții cumulative: prima, ca
persoana în cauză să fi funcționat în structurile securității ca ofițer sau
subofițer sau în cele ale miliției, cu atribuții pe linie de securitate” în
perioada 1945-1989; a doua, să fi desfășurat activități prin care a suprimat
sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul
susținerii puterii totalitare comuniste. Așa cum rezultă din actele și
lucrările dosarului, pârâtul T.G. a funcționat ca ofițer în cadrul Inspectoratului
de securitate al Județului Brăila în perioada 1969-1976, și în această calitate
a desfășurat activități prin care a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale
ale domnului L.M., așa cum a reținut cu îndreptățire prima instanță, opinie împărtășită
de Înalta Curte, după cum rezultă din considerentele prezentei decizii.
Așa fiind, Înalta
Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâtul T.G. împotriva sentinței nr. 6213 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de T.G. împotriva Sentinței nr. 6213 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 15 februarie 2013.