ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 526/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 iulie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.G.I. SRL, București prin administratorul judiciar, a chemat în judecată pe pârâtul M.A.I. – I.G.P. Române – Direcția de Ordine Publică, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce o va pronunța, să fie obligat pârâtul la emiterea actului administrativ, respectiv la reînnoirea licenței de funcționare nr. 0579/P din 20 iunie 2005 pentru activitățile de pază și protecție. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență că, la data de 01 februarie 2011 societatea, prin administratorul judiciar, a depus la I.G.P.

- Direcția de Ordine Publică cererea nr. 695 din 01 februarie 2011 prin care a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din Lege nr. 333/2003, reînnoirea Licenței de funcționare nr. 0579/P/ din 20 iunie 2005. Ca răspuns la solicitarea reclamantei, I.G.P. - Direcția de Ordine Publica a comunicat societății, prin adresa nr. 1447694/S3/C/Ad din 06 aprilie 2011, că nu mai are dreptul să desfășoare activități specifice licenței de funcționare nr. 0579/P/2005, după data de 20 iunie 2011, refuzându-i reînnoirea licenței cu motivarea că societatea figurează în evidentele A.F.P. cu obligații de plata în valoare totală de 441,357 lei.

Reclamanta susține că refuzul de reînnoire a licenței este neîntemeiat din punct de vedere legal, întrucât de la momentul intrării în insolvență și până în prezent, toate datoriile către bugetul de stat au fost achitate, iar datoria pe care societatea o avea la data intrării în insolvență către bugetul de stat urmează să fie plătită conform termenelor planului de reorganizare, astfel încât exigibilitatea acestei creanțe este afectată de termenele prevăzute în planul de reorganizare, nefiind exigibilă la momentul respectiv. Susține reclamanta că în cadrul procedurii insolvenței primează dreptul societății debitoare de a-și continua activitatea, în concurs cu dreptul creditorilor, inclusiv statul, de a-și valorifica creanțele în anumite termene și condiții.

Reclamanta invocă dispozițiile art. 38 din Legea insolvenței, care interzic oricăror furnizori de servicii să refuze sau să întrerupă temporar un astfel de serviciu în perioada de reorganizare, acest text de lege consacrând o serie de măsuri care au menirea să protejeze debitorul în perioada de observație și de reorganizare. Totodată, reclamanta susține că hotărârea prin care a fost admis planul de reorganizare, cu consecința eșalonării datoriilor către toți creditorii, inclusiv bugetul de stat, este opozabilă erga omnes, inclusiv organului administrativ, care trebuie să țină cont de această hotărâre judecătorească și să interpreteze în mod corect dispozițiile legale în ceea ce privește „obligațiile de plată” ale societății reclamante către bugetul de stat, respectiv faptul că datoriile istorice, nu mai sunt scadente, ele fiind reeșalonate conform planului de reorganizare.

Cu alte cuvinte, reclamanta susține că nu are datorii către bugetul de stat, astfel încât organul administrativ nu poate refuza reînnoirea licenței de funcționare pe considerentul menționat. Refuzul organului administrativ de a elibera licența de funcționare produce grave prejudicii materiale, prin aceea ca societatea este obligată să suspende toate contractele aflate în derulare, având ca o primă consecința sistarea tuturor veniturilor societății și, ca o consecință implicită, imposibilitatea respectării planului de reorganizare, respectiv imposibilitatea de a plăti datoriile evidențiate în tabelul creditorilor și, în plus, intrarea societății în faliment.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de cap.1, secțiunea a 3-a, art. 7 lit. c)) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1010/2004, respectiv nu a făcut dovada achitării taxelor de impozitelor către bugetul de stat. În acest sens, se invocă faptul că, din verificarea certificatului de atestare fiscală nr. 1782/ A din 19 ianuarie 2011, eliberat de A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii - București, rezultă că societatea figurează în evidențe cu obligații de plată către bugetul de stat în valoare totală de 441.357 lei.

2. Hotărârea primei instanțe Prin încheierea din 14 noiembrie 2011, Curtea de apel a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, reținând că, față de obiectul cererii ce vizează refuzul de reînnoire a licenței de funcționare, nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 7130 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea, reținând, în esență, aspectele arătate în continuare. Din actele dosarului, rezultă că autoritatea publică pârâtă și-a motivat refuzul pe faptul că reclamanta nu face dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 7 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1010/2004, în forma în vigoare la data respectivă, conform cărora societățile specializate de pază și protecție pot solicita reînnoirea la fiecare 3 ani a licenței de funcționare prezentând în acest sens și cazierul fiscal și dovada achitării taxelor și impozitelor. Față de susținerile reclamantei, referitoare la faptul că obligațiile fiscale către bugetul de stat nu sunt exigibile și urmează a fi achitate potrivit planului de reorganizare, Curtea de apel a reținut că în privința cerinței de a depune dovada de achitare a taxelor și impozitelor, legea nu face nicio distincție între creanțele societății aflate în procedura de insolvență. Or, în cauză, din certificatul de cazier fiscal rezultă că, la data de 31 decembrie 2010, societatea comercială reclamantă avea obligații de plată restante la bugetul de stat în valoare de 441.357 lei, din care 398.144 lei debit principal și 52.243 lei accesorii.

Astfel fiind, în raport cu situația în care se află societatea comercială reclamantă și față de dispozițiile art. 7 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1010/2004, Curtea de apel a constatat că, în mod legal și temeinic, autoritatea publică pârâtă nu a dat curs cererii de reînnoire a licenței de funcționare, nefiind vorba de un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 544/2004. 3. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 7130 din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC S.G.I. S.R.L. – București, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 1 C. proc.

civ. În esență, a arătat că, în pofida situației juridice a societății, aflată în procedură de reorganizare, cu un plan de reorganizare bazat pe dreptul de a-și desfășura în continuare activitatea, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 7 lit. c) din H.G. nr. 1010/2004, pe care le-a interpretat absolut formal, în contradicție cu spiritul legii. 4.Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, I.G.P.R. a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, pentru că recurenta - reclamantă nu a făcut dovada achitării taxelor și impozitelor datorate, prevăzută în cap. 1, secțiunea a 3-a, art. 7 lit. c) din H.G. nr. 1010/2004 drept condiție pentru reînnoirea licenței de funcționare.

A mai arătat că deschiderea procedurii generale a insolvenței nu reprezintă o dovadă a achitării taxelor și impozitelor, iar în intervalul de timp de la data desemnării sale – 17 august 2010 - și data formulării cererii de reînnoire a licenței - 01 februarie 2011, administratorul judiciar putea lua anumite măsuri în vederea evitării expirării licenței de funcționare și continuării activității, în exercitarea atribuțiilor prevăzute în Legea nr. 85/2006. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatului - pârât, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din cele arătate la pct. 1 alin. (1). din prezenta decizie, recurenta – reclamantă a supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul, considerat nejustificat, de rezolvare a cererii de reînnoire a licenței de funcționare nr. 0579/P din 20 iunie 2005, pentru activitățile de pază și protecție. Refuzul a fost exprimat prin adresa nr. 1447694/S3/C/Ad din 06 aprilie 2011, prin care I.G.P.R. - Direcția de Ordine Publică i-a comunicat societății petiționare că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru reînnoirea licenței de funcționare, în sensul că nu s-a făcut dovada achitării taxelor și impozitelor, conform art. 7 lit. c) din Normele metodologice privind eliberarea, reînnoirea, suspendarea și anularea licențelor de funcționare pentru societățile specializate de pază și protecție, avizarea conducătorilor și atestarea agențiilor de pază, aprobate prin H.G.

nr. 1010/2004. În consecință, petiționara a fost înștiințată că după data de 20 iunie 2011 nu mai are dreptul de a desfășura activități specifice licenței de funcționare nr. 0579/P din 20 iunie 2005. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”, excesul de putere fiind definit în art. 2 alin. (1) lit. n): „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.

Din interpretarea prevederilor legale citate, rezultă că atunci când are de analizat caracterul justificat sau nejustificat al refuzului de rezolvare a unei cereri, instanța de contencios administrativ nu se limitează la un control de legalitate formală, ci trebuie să evalueze conduita autorității din perspectiva scopului legii, printr-o interpretare rațională a acesteia, pentru că principiul proporționalității măsurilor administrative individuale în raport cu interesul public ocrotit, impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, disproporționate în raport cu scopurile vizate.

În speță, unica probă pe care autoritatea emitentă și-a fundamentat opțiunea a constat în certificatul de atestare fiscală nr. 1782 A din 19 ianuarie 2011, eliberat de A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii - București, potrivit căruia societatea figura în evidențele fiscale cu obligații de plată către bugetul de stat în valoare totală de 441.357 lei, nefiind luate în considerare argumentele privind situația concretă a recurentei – reclamante, aflată în procedură de reorganizare, cu un plan de reorganizare aprobat de judecătorul sindic în Dosarul nr. 38813/3/2010 al Tribunalului București. La rândul său, judecătorul fondului a interpretat literal și restrictiv sintagma „dovada achitării taxelor și impozitelor”, cuprinsă în art. 7 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1010/2004, fără a efectua un test de proporționalitate în care să ia în considerare, pe de o parte, scopul urmărit prin instituirea acestei condiții, constând în disciplinarea comportamentului fiscal al solicitanților de autorizații, pe de altă parte, situația concretă a unui contribuabil aflat în procedură de reorganizare din punctul de vedere al exigibilității obligațiilor sale fiscale și, în fine, efectele pe care interzicerea continuării activității le-ar avea asupra posibilităților reale și efective de respectare a planului de reorganizare.

În acest sens,instanța de control judiciar constată că refuzul rezolvării cererii reclamantei, analizat în raport cu circumstanțele în care a fost exprimat, astfel cum au fost descrise mai sus, și cu consecințele drastice pe care le produce asupra activității societății aflate în reorganizare, are caracter excesiv în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prevedere legală pe care instanța de fond a ignorat-o. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs, Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința, în sensul admiterii acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC S.G.I. SRL București împotriva sentinței civile nr. 7130 din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta SC S.G.I. SRL București și obligă pe pârâtul I.G.P.R. să îi reînnoiască licența de funcționare nr. 0579/P din 20 iunie 2005 pentru activitățile de pază și protecție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2013.