Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2012
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4383/2012

HOTĂRÂRE
26.10.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4383/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta SC „M.U.I." SRL, prin administratorul judiciar M. SPRL, prin care solicita îndreptarea erorii materiale a Sentinței nr. 340/CA din 12 octombrie 2011 a aceleiași instanțe, în sensul menționării sumei de 16.860 RON, în loc de 5.912.669,52 RON, cum greșit s-a reținut în alin. (1), fila 4, respectiv a sumei de 16.860 RON, reprezentând venituri din vânzare deșeuri feroase, în loc de 1.764.869 RON, cât a fost reținut prin decizia de impunere și raportul fiscal, cum greșit s-a reținut în alin. (3). Pentru a pronunța încheierea recurată, prima instanță a reținut, în esență, că solicitarea petentei vizează menționarea în hotărâre a unor sume derivând din eventuala eroare de calcul, întemeiată pe raportul de expertiză, cererea excedând limitelor stabilite de art. 281 alin. (1) C. proc.

civ. Greșelile vizate de petentă, arată prima instanță, pot fi analizate doar în căile de atac, fiind, eventual, greșeli de judecată iar nu materiale. Împotriva Încheierii din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs petenta-reclamantă, considerând-o netemeinică și nelegală și reiterând, în esență, argumentele invocate în fața primei instanțe. Examinând încheierea recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, așa cum rezultă din cererea de îndreptare, formulată în fața primei instanțe, precum și din cererea de recurs, temeiul juridic al cererii reclamantei îl constituie prevederile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere". Dispozițiile legale citate se referă, așadar, exclusiv la greșelile materiale, nefiind posibil ca, pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ., să se pună în discuție hotărârea în ceea ce privește aspectele sale referitoare la modul în care a fost soluționată cauza.

În cauză, se constată, însă, că mențiunile cuprinse în hotărârea instanței de fond, vizate prin cererea de îndreptare, nu constituie o eroare materială, în sensul prevederilor legale citate, ci considerente ale instanței de judecată invocate drept argumente în sprijinul soluției pronunțate, prin încheierea atacată reținându-se în mod corect că cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentă nu întrunește condițiile prevăzute de art. 281 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se hotărârea criticată, ca fiind temeinică și legală.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC „M.U.I." SRL, prin administrator judiciar M. SPRL, împotriva Încheierii din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 253/2015
Decizia nr. 253/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea formulată la data de 9 octombrie 2013 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 906/2015
- Decizia nr. 906/2015 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața instanței de fond; Prin cererea înregistrată pe rolul Cu
ÎCCJ 2019-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 473/2019
Ședința publică din data de 5 martie 2019 Asupra recursurilor de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, sub numărul x/2010, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L.
ÎCCJ 2017-05-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1862/2017
nțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC A. SRL., prin SC H. SPRL Iași, dispunându-se anularea parțială a Deciziei nr. 450 din 30 octombri
ÎCCJ 2012-09-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3813/2012
ârșit-o și a vinovăției acesteia. De asemenea, instanța a reținut că nici decizia civilă pronunțată de Tribunalul Bacău invocată de către reclamantă, cu nr. 555/2009, nu are relevanță în cauză, această decizie fiind dată în materie contrave
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă