ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4268/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4268/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr.

6655/2/2011, reclamanta O.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale

pentru Cetățenie, să se constate nesoluționarea în termenul legal de către

pârâte a cererii de redobândire a cetățeniei române și să fie obligate pârâtele

să-i soluționeze cererea, să-i emită și să-i comunice de îndată Ordinul de

redobândire a cetățeniei române, prin scrisoare recomandată cu confirmare de

primire la sediul ales.

Reclamanta a susținut

că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 06 octombrie

2010, primind număr de Dosar 14/102/2010.

A arătat că, în

conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991,

republicată, Comisia are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor

necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române într-un termen care nu va

depăși 5 luni de la data înregistrării cererii.

A susținut că, la

data de 14 iulie 2011, a adresat ANC solicitarea de a răspunde la mai multe

întrebări concrete cu privire la modul în care s-a lucrat și se lucrează la

cererea sa de redobândire a cetățeniei române, având în vedere că aceasta nu a

fost soluționată, deși a trecut un termen de aproximativ 9 luni de la

înregistrare.

Reclamanta s-a

considerat vătămată în drepturile sale prin nesoluționarea în termenul legal a

cererii sale, în raport de prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

5840 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea

formulată de reclamanta O.L. ca rămasă fără obiect și a obligat pârâta la plata

către reclamantă a sumei de 504,30 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că reclamanta a depus cererea de redobândire

a cetățeniei române la data de 06 octombrie 2010, primind număr de Dosar

148102/2010.

Cererea reclamantei a

fost analizată de Comisia pentru cetățenie, pentru prima dată în ședința din

data de 28 ianuarie 2011.

Cererea reclamantei a

fost avizată pozitiv de Comisia pentru Cetățenie în ședința din data de 27

iulie 2011, iar președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a aprobat

prin Ordinul nr. 866/P din 12 septembrie 2011 cererea reclamantei de

redobândire a cetățeniei române.

În aceste condiții,

Curtea a constatat că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, dat

fiind că cererea a fost soluționată iar ordinul de redobândire a cetățeniei

române a fost emis.

În ceea ce privește

cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată constând în

taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, Curtea a apreciat că aceasta este

întemeiată.

Astfel, s-a reținut

că, potrivit art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată,

Comisia are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării

sau redobândirii cetățeniei române într-un termen care nu va depăși 5 luni de

la data înregistrării cererii.

În cazul de față,

cererea reclamantei a fost avizată pozitiv la data de 27 iulie 2011, după mai

mult de 8 luni de la data înregistrării cererii, depășindu-se termenul de 5

luni prevăzut de textul de lege menționat.

Curtea nu a putut

reține apărarea pârâtei în sensul că data la care Comisia a verificat prima

dată îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor prevăzute de art. 8 lit. b)

și e) din Legea nr. 21/1991, republicată - 28 ianuarie 2011 -s-a situat în

intervalul de timp de 5 luni, câtă vreme, în lipsa relațiilor solicitate,

următorul termen a fost stabilit la data de 27 iulie 2011, cu depășirea

termenului prevăzut de lege, situație care nu este imputabilă reclamantei.

I. Calea de atac

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Cetățenie și

Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, criticând-o în privința

obligării la plata cheltuielilor de judecată, invocând prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenții au arătat, în esență, că deși prima instanța a respins

acțiunea ca rămasă fără obiect, a obligat autoritatea pârâtă la plata

cheltuielilor de judecată.

Recurenții au

susținut că doctrina și jurisprudența în materie sunt unanime, în sensul că

fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală

a părții care a pierdut procesul.

Or, câtă vreme

cererea reclamantei a fost analizată și avizată pozitiv de către Comisia pentru

Cetățenie la data de 27 iulie 2011, iar la data de 12 septembrie 2011 a fost

emis și Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 866/P

privind aprobarea redobândirii cetățeniei române pentru reclamantă rezultă că a

fost respectată procedura specială prevăzută de Legea nr. 21/1991.

Faptul că

soluționarea cererii reclamantei a avut loc în timpul procesului nu poate

atrage obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile

în care, așa cum a arătat și în întâmpinare, la data de 28 ianuarie 2011 când a

fost stabilit termenul pentru analizarea cererii reclamantului nu erau încă

finalizate verificările impuse de lege, în sensul că nu erau primite relațiile

solicitate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele și pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

și de drept relevante

Obiectul acțiunii

judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea

nr. 554/2004, potrivit căruia persoana vătămată într-un drept recunoscut de

lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral,

nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit

nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța

de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea, în tot sau

în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru

daune morale.

De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau

prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de

contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în

art. 2 alin. (1) lit. f), ca fiind activitatea de soluționare de către

instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel

puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie

din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul

prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul principal al cauzei

deduse judecății îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de

a soluționa cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române și obligarea

instituțiilor pârâte să procedeze la analizarea/avizarea cererii, așa cum a

solicitat expres prin cererea introductivă. De asemenea, s-a solicitat și

acordarea cheltuielilor de judecată.

Instanța de control

judiciar reține situația de fapt potrivit căreia reclamanta O.L. a înregistrat

cererea de redobândire a cetățeniei române la Secția Consulară a Ambasadei

României la Chișinău, la data de 6 octombrie 2010, a formulat cererea de

chemare în judecată la data de 19 iulie 2011, a primit avizul pozitiv din

partea Comisiei pentru Cetățenie la data de 27 iulie 2011, iar Ordinul de

redobândire a cetățeniei române nr. 866/P al Președintelui Autorității

Naționale pentru Cetățenie a fost emis în favoarea reclamantei la data de 12

septembrie 2011.

Înalta Curte

apreciază că instanța de fond, în mod corect, a respins acțiunea formulată de

reclamanta O.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru

Cetățenie ca rămasă fără obiect și a obligat pârâta la plata către reclamantă a

sumei de 504,30 RON cheltuieli de judecată.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt

suportate de partea care cade în pretenții.

De la această regulă

există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit

cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile

reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară

numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Având ca fundament

aceste dispoziții legale, s-a admis ideea că, la baza răspunderii pentru plata

cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părții.

Or, în cauza dedusă

judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția pârâtă Autoritatea

Națională pentru Cetățenie a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până

la data introducerii acțiunii reclamantei și, față de dispozițiile art. 275 C.

proc. civ., Înalta Curte retine că soluția pronunțată de instanța de fond în

sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată

este legală.

Culpa procesuală a

pârâtei rezultă implicit din soluția dată, întrucât cuantumul cheltuielilor

judiciare privește atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de

chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât și

cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se transfera vinovăția

instituției pârâte, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului

într-un termen rezonabil.

Culpa autorității

recurente a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligentele

pentru a verifica stadiul cererii de redobândire a cetățeniei române și

ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispozițiile legale.

Orice amânare în

soluționarea cererii reclamantei a însemnat depășirea termenului rezonabil avut

în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și a determinat-o să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat

autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea

reclamantei ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de

chemare în judecată.

Înalta Curte va

înlătura apărările formulate de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie,

întrucât instituția punerii în întârziere se raportează la momentul

introducerii acțiunii și nu la data comunicării cererii de chemare în judecată

către părțile pârâte.

De altfel, în

practica sa anterioară (exemplu Decizia nr. 3.513 din 16 octombrie 2008,

publicată în Buletinul jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2008, Ed.

C.H. Beck 2009, pag. 321), Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că,

întrucât temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa

procesuală a părții, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată și

atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect față de împrejurarea că

actul administrativ (tipic, sau ca în cauza de față, asimilat) era în ființă în

momentul sesizării instanței și astfel culpa procesuală a părții exista în

momentul declanșării litigiului.

Soluționarea

favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române ulterior momentului

sesizării instanței de fond reprezintă o împrejurare de natură a o afecta pe

reclamantă în examinarea într-un termen rezonabil a cererii sale și de a crea o

stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor

conferite de lege, culpa procesuală a autorității pârâte justificând acordarea

cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de fond.

Prin urmare,

aplicarea dispozițiilor art. 275 C. proc. civ. nu are consecința juridică

pretinsă de recurenți, exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, întrucât

este incidență ipoteza ultimă a normei legale, de exceptare de la exonerarea

cheltuielilor de judecată, pentru existența de drept în întârziere înainte de

cererea de chemare în judecată.

Așadar, dispozițiile

art. 274 din C. proc. civ. au fost corect aplicate de prima instanță care, deși

a respins acțiunea ca lipsită de obiect, a obligat pârâta la plata

cheltuielilor de judecată, culpa sa procesuală constând în nederularea

procedurii înăuntrul unui termen rezonabil, fapt ce a determinat formularea acțiunii

în justiție și, implicit, efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate.

Altfel spus, chiar

dacă acțiunea reclamantei a fost respinsă ca rămasă fără obiect, nu înseamnă că

autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenții, în condițiile în care „pretențiile"

deduse judecății au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluționarea

cererii pe parcursul judecății cauzei, reclamanta fiind obligată să efectueze

pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiției

sale.

l. Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și de Președintele

Autorității Naționale pentru Cetățenie împotriva Sentinței nr. 5840 din 12

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM