ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4268/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 6655/2/2011, reclamanta O.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, să se constate nesoluționarea în termenul legal de către pârâte a cererii de redobândire a cetățeniei române și să fie obligate pârâtele să-i soluționeze cererea, să-i emită și să-i comunice de îndată Ordinul de redobândire a cetățeniei române, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales.

Reclamanta a susținut că a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 06 octombrie 2010, primind număr de Dosar 14/102/2010. A arătat că, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, Comisia are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române într-un termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii. A susținut că, la data de 14 iulie 2011, a adresat ANC solicitarea de a răspunde la mai multe întrebări concrete cu privire la modul în care s-a lucrat și se lucrează la cererea sa de redobândire a cetățeniei române, având în vedere că aceasta nu a fost soluționată, deși a trecut un termen de aproximativ 9 luni de la înregistrare.

Reclamanta s-a considerat vătămată în drepturile sale prin nesoluționarea în termenul legal a cererii sale, în raport de prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 5840 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta O.L. ca rămasă fără obiect și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 504,30 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că reclamanta a depus cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 06 octombrie 2010, primind număr de Dosar 148102/2010.

Cererea reclamantei a fost analizată de Comisia pentru cetățenie, pentru prima dată în ședința din data de 28 ianuarie 2011. Cererea reclamantei a fost avizată pozitiv de Comisia pentru Cetățenie în ședința din data de 27 iulie 2011, iar președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie a aprobat prin Ordinul nr. 866/P din 12 septembrie 2011 cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române. În aceste condiții, Curtea a constatat că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, dat fiind că cererea a fost soluționată iar ordinul de redobândire a cetățeniei române a fost emis. În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, Curtea a apreciat că aceasta este întemeiată.

Astfel, s-a reținut că, potrivit art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, republicată, Comisia are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române într-un termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii. În cazul de față, cererea reclamantei a fost avizată pozitiv la data de 27 iulie 2011, după mai mult de 8 luni de la data înregistrării cererii, depășindu-se termenul de 5 luni prevăzut de textul de lege menționat. Curtea nu a putut reține apărarea pârâtei în sensul că data la care Comisia a verificat prima dată îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor prevăzute de art. 8 lit. b) și e) din Legea nr. 21/1991, republicată - 28 ianuarie 2011 -s-a situat în intervalul de timp de 5 luni, câtă vreme, în lipsa relațiilor solicitate, următorul termen a fost stabilit la data de 27 iulie 2011, cu depășirea termenului prevăzut de lege, situație care nu este imputabilă reclamantei.

I. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, criticând-o în privința obligării la plata cheltuielilor de judecată, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții au arătat, în esență, că deși prima instanța a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, a obligat autoritatea pârâtă la plata cheltuielilor de judecată. Recurenții au susținut că doctrina și jurisprudența în materie sunt unanime, în sensul că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

Or, câtă vreme cererea reclamantei a fost analizată și avizată pozitiv de către Comisia pentru Cetățenie la data de 27 iulie 2011, iar la data de 12 septembrie 2011 a fost emis și Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 866/P privind aprobarea redobândirii cetățeniei române pentru reclamantă rezultă că a fost respectată procedura specială prevăzută de Legea nr. 21/1991. Faptul că soluționarea cererii reclamantei a avut loc în timpul procesului nu poate atrage obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, așa cum a arătat și în întâmpinare, la data de 28 ianuarie 2011 când a fost stabilit termenul pentru analizarea cererii reclamantului nu erau încă finalizate verificările impuse de lege, în sensul că nu erau primite relațiile solicitate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii. Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f), ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul principal al cauzei deduse judecății îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române și obligarea instituțiilor pârâte să procedeze la analizarea/avizarea cererii, așa cum a solicitat expres prin cererea introductivă. De asemenea, s-a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată. Instanța de control judiciar reține situația de fapt potrivit căreia reclamanta O.L.

a înregistrat cererea de redobândire a cetățeniei române la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, la data de 6 octombrie 2010, a formulat cererea de chemare în judecată la data de 19 iulie 2011, a primit avizul pozitiv din partea Comisiei pentru Cetățenie la data de 27 iulie 2011, iar Ordinul de redobândire a cetățeniei române nr. 866/P al Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie a fost emis în favoarea reclamantei la data de 12 septembrie 2011. Înalta Curte apreciază că instanța de fond, în mod corect, a respins acțiunea formulată de reclamanta O.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie ca rămasă fără obiect și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 504,30 RON cheltuieli de judecată.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții. De la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Având ca fundament aceste dispoziții legale, s-a admis ideea că, la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părții. Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantei și, față de dispozițiile art. 275 C. proc.

civ., Înalta Curte retine că soluția pronunțată de instanța de fond în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată este legală. Culpa procesuală a pârâtei rezultă implicit din soluția dată, întrucât cuantumul cheltuielilor judiciare privește atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se transfera vinovăția instituției pârâte, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil. Culpa autorității recurente a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligentele pentru a verifica stadiul cererii de redobândire a cetățeniei române și ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispozițiile legale.

Orice amânare în soluționarea cererii reclamantei a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a determinat-o să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Înalta Curte va înlătura apărările formulate de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie, întrucât instituția punerii în întârziere se raportează la momentul introducerii acțiunii și nu la data comunicării cererii de chemare în judecată către părțile pârâte. De altfel, în practica sa anterioară (exemplu Decizia nr. 3.513 din 16 octombrie 2008, publicată în Buletinul jurisprudenței.

Culegere de decizii pe anul 2008, Ed. C.H. Beck 2009, pag. 321), Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată și atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect față de împrejurarea că actul administrativ (tipic, sau ca în cauza de față, asimilat) era în ființă în momentul sesizării instanței și astfel culpa procesuală a părții exista în momentul declanșării litigiului.

Soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române ulterior momentului sesizării instanței de fond reprezintă o împrejurare de natură a o afecta pe reclamantă în examinarea într-un termen rezonabil a cererii sale și de a crea o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor conferite de lege, culpa procesuală a autorității pârâte justificând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de fond. Prin urmare, aplicarea dispozițiilor art. 275 C. proc. civ. nu are consecința juridică pretinsă de recurenți, exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, întrucât este incidență ipoteza ultimă a normei legale, de exceptare de la exonerarea cheltuielilor de judecată, pentru existența de drept în întârziere înainte de cererea de chemare în judecată.

Așadar, dispozițiile art. 274 din C. proc. civ. au fost corect aplicate de prima instanță care, deși a respins acțiunea ca lipsită de obiect, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, culpa sa procesuală constând în nederularea procedurii înăuntrul unui termen rezonabil, fapt ce a determinat formularea acțiunii în justiție și, implicit, efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate. Altfel spus, chiar dacă acțiunea reclamantei a fost respinsă ca rămasă fără obiect, nu înseamnă că autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenții, în condițiile în care „pretențiile" deduse judecății au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluționarea cererii pe parcursul judecății cauzei, reclamanta fiind obligată să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiției sale.

l. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie și de Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie împotriva Sentinței nr. 5840 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM