ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4245/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

210 din 22 Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal

a admis excepția autorității de lucru judecat, și pe cale de consență a respins

acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul O.F., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, și

Inspectoratul General al Poliției Române.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond la termenul de judecată din 4 octombrie 2010,

a invocat, din oficiu, excepția autorității de lucru judecat dispunând atașarea

în vederea soluționării acestei excepții a dosarului nr. 2957/6272008 al

Tribunalului Brașov solicitând părților să formuleze concluzii asupra acestei

excepții.

Verificând existența

triplei identități de părți, obiect și cauză între acțiunea ce face obiectul

dosarului nr. 2957/62/2008 și acțiunea ce face obiectul dosarului nr. 2754/62/2010,

instanța de fond a reținut că prin acțiunea astfel cum a fost formulată,

precizată și înregistrată sub nr. 2957/62/2008 pe rolul Tribunalului Brașov

reclamantul O.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General

al Poliției Române, Inspectoratul Poliției Județene Brașov, Ministerul

Administrației și Internelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

să se constate că la data de 25 ianuarie 2005 erau îndeplinite condițiile

pentru avansarea sa.

La solicitarea

instanței reclamantul a depus o precizare a acțiunii, prin care a solicitat

repunerea în drepturile privind încadrarea profesională în funcție și grad

precum și acordarea drepturilor salariale începând cu data de 24 august 2007.

În susținerea

acțiunii reclamantul a arătat că în perioada octombrie 1994 – august 2007 făcut

parte din corpul ofițerilor de poliție, iar din 24 august 2007 până în prezent a

fost încadrat la IPJ Brașov ca agent de poliție.

Acesta a precizat că

în perioada 3 octombrie 1994 – 30 decembrie 1994 a urmat un curs de formare -

sublocotenent de poliție - la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor de

Poliție București. În sesiunea iulie 2008 a susținut și promovat examenul de licență la Facultatea de Psihologie Pedagogie din cadrul Universității „S.H.”.

Prin sentința civilă nr.

249/CA din 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov 2957/62/2008, s-a

respins acțiunea formulată de reclamantul O.F. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul

General al Poliției Române, Inspectoratul Poliției Județene Brașov, Ministerul

Administrației și Internelor și Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării.

Prin decizia nr. 546/R

din 7 iulie 2009,pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 2957/62/2008,

s-a respins recursul declarat de reclamantul O.F. împotriva sentinței civile nr.

249/CA din 4 martie 2009 a Tribunalului Brașov.

Instanța a constatat

că între cele două acțiunii există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Părțile în dosarul

2754/62/2010 sunt reclamantul O.F. și pârâții Ministerul Administrației și

Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române.

Obiectul acțiunii

acestui dosar îl constituie încadrarea în gradul de inspector principal de

poliție ca urmare a absolvirii studiilor superioare, respectiv al Facultății de

Psihologie Pedagogie din cadrul Universității „S.H.”.

Cauza acestei

acțiunii o constituie prevederile legale care reglementează Statutul

polițistului, respectiv Legea nr. 360/2002.

În aceste

împrejurări, instanța a constatat că litigiul dedus judecății în dosarul nr. 2754/62/2010

ce are ca finalitate încadrarea reclamantului în gradul profesional de

inspector principal de poliție și acordarea drepturilor salariale aferente a

fost deja soluționat irevocabil în dosarul nr. 2957/62/2008 al Tribunalului

Brașov.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamantul O.F. a declarat recurs.

În motivarea

recursului se susține că s

oluția este greșită,

iar sentința pronunțată este nelegală întrucât în speță nu există autoritate de

lucru judecat.

În ceea

ce privește părțile,

se arată că

în

prezenta cauză au calitatea de pârâți Ministerul Administrației ș Internelor și

Inspectoratul General al Poliției Române, în timp ce în procesul anterior

(dosar nr. 2957/62/2008 al Tribunalului Brașov), au avut calitatea de pârâți și

Inspectoratul Poliției Județene Brașov și Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării.

Deci, obiectul celor

două procese este total diferit.

Recurentul

precizează că, în cauza de față a solicitat obligarea pârâților la trecerea în

corpul ofițerilor de poliție, în principal, ca inspector principal de poliție,

iar în subsidiar, ca subinspector de poliție.

În

ceea ce privește cauza,

de

vreme ce obiectele celor două acțiuni sunt diferite, este evident că și cauzele

acestora sunt diferite. De altfel, această împrejurare rezultă cu prisosință

din conținutul celor două acțiuni și din temeiurile juridice indicate pentru

fiecare dintre acestea.

Faptul

că printre temeiurile juridice din cele două acțiuni figurează și Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, nu poate să conducă la concluzia identității de

cauză întrucât, pe de o

parte, orice cerere

formulată de polițiști, în legătură cu cariera lor profesională, trebuie

întemeiată și pe

Statutul polițistului, iar pe de altă parte, obiectele

celor două acțiuni formulate de subsemnatul sunt diferite.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere

în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între

aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Din textul de lege

citat, rezultă că elementele care caracterizează instituția autorității de

lucru judecat sunt identitatea de părți, de obiect și de cauză.

Pentru a ne afla în prezența primului

element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu

cel din prima acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul

cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.

Această condiție, în

situația în care acțiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se

consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format, deja,

obiectul unei judecăți, altminteri putându-se ajunge la situația în care partea

interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal,

cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecințelor autorității de

lucru judecat.

Cauza reprezintă

situația de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest

element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două

cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept.

De asemenea, este

îndeplinită condiția privind identitatea de părți, care se apreciază din

punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părților,

chiar dacă poziția procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în

cadrul celei de-a doua acțiuni și chiar și atunci când reclamanta, care a

pierdut procesul, introduce – în cadrul celei de-a doua acțiuni - alături de

pârâtul din prima acțiune, un al doilea pârât.

Or, din analiza celor

două acțiuni formulate de reclamant, rezultă, în mod evident, identitatea de

obiect, și de părți.

În ceea ce privește

cel de-al treilea element al autorității de lucru judecat, care se referă la

identitatea de cauză a celor două cereri, se constată, de asemenea, că și

acesta este întrunit, atât prima acțiune, cât și cea de-a doua acțiune fiind

justificate prin aceeași motivare în fapt și în drept.

Prin urmare Înalta

Curte constată că instanța de fond a constatat, în mod justificat, că părțile

chemate în judecată în cele două dosare menționate sunt aceleași, iar faptul că

în dosarul nr. 2754/62/2010, supus judecății, nu a fost formulată cererea de

chemare în judecată și față de I.P.J. Brașov este explicată prin aceea că

inspectoratul județean de poliție nu poate avea calitate procesual pasivă în

proces, neavând competența în ceea ce privește numirea ofițerilor de poliție

ori avansarea acestora.

Este îndeplinită și

cea de-a treia condiție, respectiv identitatea de cauză, adică temeiul juridic

al dreptului ce se dorește a fi valorificat prin cerere, ambele acțiuni fiind

introduse în temeiul Legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că există autoritate de lucru judecat, acțiunea formulată de reclamant

având același obiect și aceeași cauză și fiind între aceleași părți ca și

cererea formulată, anterior, care a făcut obiectul dosarului nr. 2957/62/2008

soluționat de Curtea de Apel Brașov.

Prin urmare, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

, Înalta Curte va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de O.F. împotriva sentinței civile nr. 210 din 22 decembrie 2010 a

Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2011.