ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 364/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București. secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

S.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P., a

Municipiului București – Administrația Finanțelor Publice a sectorului 1

anularea Raportului de Inspecție Fiscală nr. 5215635 din 21 februarie 2011 și

Decizia de impunere privind taxa pe valoare adăugată nr. 5215636 din 21

februarie 2011, cu consecința înlăturării obligației de plată a sumelor

indicate în cuprinsul acestor acte, reprezentând plata de T.V.A. pentru

operațiunile de vânzare de imobile din patrimoniul personal, în valoare de

2.084.061 lei, majorări de întârziere în valoare de 1.860.781 lei și penalități

de întârziere în valoare de 312.610 lei, și desființarea tuturor actelor prin

care s-au instituit măsuri asigurătorii, în temeiul actelor administrativ

fiscale sus indicate.

Reclamantul a mai

solicitat, în baza dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea

executării actelor administrativ fiscale atacate până la data soluționării

irevocabile a capătului de cerere având ca obiect anularea actelor.

Prin Încheierea din

data de 2 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a obligat reclamantul, în baza art. 215 C. proc. fisc.,

la plata cauțiunii în cuantum de 8 % din suma contestată.

Prin Încheierea din

data de 30 aprilie 2012, dată în camera de consiliu, aceeași instanță

a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul S.Ș. privind

acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de plată a

cauțiunii de 8% din creanța fiscală, reținând, în esență,

că O.U.G. nr. 51/2008 nu prevede această posibilitate.

Prin Încheierea dată

la aceeași dată, în ședința publică, Curtea de Apel București

a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare provizorie a actelor

administrative contestate.

În motivarea acestei

soluții, instanța de fond a constatat că reclamantul nu și-a

îndeplinit obligația de plată a cauțiunii, condiție a

admisibilității examinării cererii de suspendare.

Împotriva acestor

încheieri a formulat recurs reclamantul S.Ș., solicitând modificarea

acestora în sensul stabilirii unei cauțiuni în cuantum redus, accesibil

posibilităților de plată ale recurentului, respectiv admiterea cererii

sale de suspendare a executării.

În motivarea căii de

atac declarate, recurentul a învederat că, pe de o parte, formulase cerere de

acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata

cauțiunii, cerere respinsă, iar instanța de fond s-a pronunțat

asupra suspendării fără a-i da posibilitatea de a formula cerere de reexaminare

împotriva respingerii solicitării de acordare a ajutorului public judiciar,

nefiindu-i nici măcar comunicată această încheiere, așa cum prevede legea.

A mai susținut,

în esență, că stabilirea unei cauțiuni în cuantum de 8% din

creanța fiscală este de natură a-i limita accesul la justiție, în

condițiile în care veniturile nu-i permit să asigure plata acesteia.

Examinând

cererea de recurs raportat la actele și înscrisurile cauzei, precum

și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

1.

Recursul privind Încheierea din data de 2 aprilie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Potrivit

dispozițiilor art. 215 C. proc. fisc., i

ntroducerea

contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului

administrativ fiscal.

de a cere

suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii

contenciosului administrativ

nr. 554/2004

, cu

modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se

depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul

cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la

2.000 lei.

În mod evident textul

menționat constituie o reglementare specială, derogatorie, de la procedura

instituită prin art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, în sensul

instituirii unei condiții suplimentare pentru acordarea suspendării executării

actului administrativ fiscal, respectiv depunerea unei cauțiuni, în cuantumul

ce urmează a fi stabilit de instanță, în limitele legal prevăzute, de până la

20% din cuantumul sumei contestate.

Cum

acest text de lege este pe deplin aplicabil în cauză, dată fiind natura actului

a cărui suspendare de executare s-a solicitat, instanța de fond era datoare să

stabilească o cauțiune în sarcina recurentului-reclamant, actul normativ

sus-citat lăsându-i posibilitatea de a stabili, în acest sens, o valoare a

cauțiunii de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

Se

constată că, în speță, instanța de fond a acționat în limitele

acestui drept discreționar, stabilind cauțiunea la valoarea, relativ

modică, de 8% din cuantumul sumei contestate.

Pentru

aceste considerente, recursul declarat împotriva acestei încheieri va fi

respins ca nefondat.

Recursul

declarat împotriva Încheierii din camera de consiliu din data de 30 aprilie

2012, prin care s-a respins cererea reclamantului privind acordarea de ajutor

public judiciar.

Înalta Curte constată

că încheierea recurată a fost dată în procedura prevăzută de art. 15 din O.U.G.

nr. 51/2008, care prevede, la alin. (2): „

Împotriva

încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public

judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de

la data comunicării încheierii” și, la alin. (3)

”Cererea

de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet,

instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă”.

Aceste

dispoziții au caracter special, derogatoriu, de la prevederile art. 299 C.

proc. civ.

Față de

aceste dispoziții legale, în mod evident Încheierea din 30 aprilie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

dată în ședința camerei de consiliu, având ca obiect cererea de

acordare a ajutorului public judiciar, nu poate face obiectul căii de atac a

recursului, pentru desființarea acesteia fiind prevăzută, de legea

specială, o altă cale de atac.

Pentru

aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Recursul

declarat împotriva Încheierii din data de 30 aprilie 2012, prin care s-a

respins ca inadmisibilă cererea reclamantului privind suspendarea executării

actelor administrativ-fiscale contestate.

Este

cunoscut că prezumția de legalitate a actului administrativ îi conferă acestuia

caracterul executoriu din oficiu, legiuitorul instituind însă excepții de la

această regulă în sensul că a prevăzut situații în care un act administrativ

atacat este suspendat de drept sau situații în care actul administrativ atacat

poate fi” suspendat la cerere, în condițiile strict și limitativ prevăzut de

lege.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 215 C. proc. fisc., în forma aplicabilă în cauză:„introducerea contestației pe calea

administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal” (alin.

(1)) și „dispozițiile

prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere

suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii

contenciosului administrativ

nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de

până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror

obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei” (alin. (2).

Este

evident că aceste dispoziții se constituie într-o condiție de

admisibilitate a cererii privind suspendarea actului administrativ,

condiție specifică procedurii de contestare a actului administrativ-fiscal

și care nu poate fi eludată de către judecătorul cauzei.

Așa

cum s-a arătat și anterior, întrucât acest text de lege este pe deplin

aplicabil în cauză, dată fiind natura actului a cărui suspendare de executare

s-a solicitat, instanța de fond era datoare să stabilească o cauțiune în

sarcina recurentului-reclamant.

Or,

în speță este necontestat că, deși prima instanță a stabilit în

sarcina reclamantului obligația de a achita o cauțiune în valoare de

8% din cuantumul sumei contestate, acesta nu s-a conformat obligației

astfel stabilite.

În

aceste condiții, soluția care se impunea era ca instanța să

constate neîndeplinirea primei condiții de admisibilitate a cererii,

aspect de natură a justifica respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Pentru

aceste considerente, neexistând motive de reformare a soluției

instanței de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul împotriva acestei încheieri ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul S.Ș. împotriva Încheierii din 30 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care s-a

respins cererea de ajutor public judiciar ca inadmisibil.

Respinge

recursul declarat de reclamantul S.Ș. împotriva Încheierii din 30 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care s-a

respins cererea de suspendare ca nefondat.

Respinge

recursul declarat de reclamantul S.Ș. împotriva Încheierii din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Bucureșt, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care s-a

stabilit obligația de plată a cauțiunii în cuantum de 8% ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2013.