ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3561/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 1342/59/2011, la 07 septembrie 2011, reclamanții N.D. și N.C.P.

au chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, pentru a se dispune

anularea parțială a H.G. 488/2011, pentru modificarea și completarea H.G.R. nr.

416/2010, în privința poziției nr. 225 din Anexa 2 la H.G. nr. 416/2010.

În motivarea acțiunii,

s-a arătat că prin H.G. nr. 488/2011 a fost modificată și completată H.G. nr. 416/2010

privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate

privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, că prin

hotărârea de modificare s-a stabilit că lista cuprinzând imobilele supuse

exproprierii situate pe raza localității Pecica, proprietarii sau deținătorii

acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor este cea

prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din hotărârea de guvern; că

reclamanții au solicitat revocarea H.G. nr. 488/2011 în privința anexei nr. 2

la H.G. nr. 416/2010, cuprinzând lista imobilelor ce constituie coridorul de

expropriere, proprietarii sau deținătorii lor și sumele individuale aferente

despăgubirilor, cu referire la poziția nr. 225 din lista.

Reclamanții au susținut

că H.G. nr. 488/2011 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2)

din Constituție, care consacrată principiul neretroactivității legii civile,

întrucât prin H.G. nr. 416/2010 a fost aprobată doar o sumă globală estimată ca

fiind necesară cu titlu de justă despăgubire pentru imobilele de pe

amplasamentul lucrării de utilitate publică menționate, în temeiul art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 198/2004, abrogată prin Legea nr. 255/2010, care prevede

aplicarea dispozițiilor proprii în cazul procedurilor de expropriere în curs de

desfășurare.

Reclamanții au

subliniat că Guvernul nu este competent să stabilească el însuși cuantumul

despăgubirilor datorate persoanelor supuse exproprierii și despăgubirea trebuie

stabilită de un evaluator neutru membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor

din România, că Legea nr. 198/2004 exclude posibilitatea stabilirii unilaterale

de către expropriator a nivelului despăgubirilor cuvenite celor expropriați,

precum și că, raportat la dispozițiile art. 31 din Legea nr. 255/2010, anexa nr.

2 la H.G. nr. 488/2011 este nelegală, aplicându-se unor situații juridice

create sub imperiul legii vechi.

S-a mai arătat că

actele administrative cu caracter normativ a căror anulare parțială se solicită

contravin normei din art. 44 alin. (3) din Constituție.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, susținându-se

că actele atacate în speță sunt legale și temeinice, că despăgubirile propuse

în cuprinsul acestora au fost stabilite pornind de la suma globală estimată

pentru realizarea obiectivului de utilitate publică, determinată prin raportul

de expertiză întocmit de un expert autorizat A.N.E.V.A.R., în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și

local.

La termenul de

judecată din 18 ianuarie 2012, s-a depus la dosar o cerere de intervenție

accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de intervenientul

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, admisă în principiu în ședința

publică de la același termen de judecată.

La același termen de

judecată, instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția

de inadmisibilitate a acțiunii, raportat la dispozițiile art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 45

din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibilă

cererea promovată de reclamanții N.D. și N.C.P. în contradictoriu cu pârâtul

Guvernul României și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de

intervenientul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în interesul

pârâtului Guvernul României.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că legiuitorul a reglementat prin lege calea

de atac susceptibil a fi urmată pentru ipoteza în care actele administrative

emise în procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică sunt

considerate nelegale, în ce privește stabilirea despăgubirilor.

A mai reținut Curtea

că, la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică se precizează că „soluționarea cererilor de

expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului

Municipiului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru

expropriere.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs solicitând, în

principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în

totalitate a hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost

formulată.

În motivarea căii de

atac, se arată, pe de o parte, că instanța competentă material să soluționeze

acțiunea în contencios administrativ care are ca și obiect anularea totală sau

parțială a unei hotărâri de Guvern, este Curtea de Apel, potrivit dispozițiilor

art. 3 pct. 1 C. proc. civ., în speța dedusă judecății competența generală

revenind, în opinia recurenților, Curții de Apel Timișoara.

Pe de altă parte, sub

aspectul motivelor de nelegalitate a H.G. nr. 488/2011 se arată că H.G. nr. 488/2011

a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor tranzitorii ale art. 31 din Legea nr.

255/2010, ale dispozițiilor Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcții de autostrăzi, ale art. 15 alin. (2) din Constituție

care consacră principiul neretroactivității legii civile.

Se mai arată că art. 3

1

din H.G. nr. 416/2010 în forma în care a fost introdus prin articolul

unic al H.G. nr. 488/2011, contravine dispozițiilor art. 44 alin. (3) din

Constituție, ale art. 1 paragraf 1 din Protocolul adițional la C.E.D.O. și

Libertăților Fundamentale și ale art. 14 din Convenție.

Examinând

cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele arătate în continuare.

H.G. nr. 488/2011

pentru modificarea și completarea H.G. nr. 416/2010 privind declanșarea

procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe

amplasamentul lucrării de utilitate publică, a fost adoptată în temeiul

dispozițiilor art. 5

alin. (1)

și ale

art. 31 și art. 32 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național,

județean și local.

La

momentul promovării H.G. nr. 416/2010 privind declanșarea procedurilor de

expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării

de utilitate publică "Autostrada Nădlac-Arad", procedurile de

expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr. 198/2004 privind

unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes

național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare și de

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 434/2009.

În

prezent, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării

unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și

completările ulterioare.

Potrivit

dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 255/2010 "în cazul procedurilor de expropriere

aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se

aplică prevederile prezentei legi".

Potrivit

dispozițiilor art. 3

1

, astfel cum a fost introdus prin H.G. nr. 488/2011

pentru modificarea și completarea H.G. nr. 416/2010 privind declanșarea

procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe

amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac Arad", au

fost prevăzute lista imobilelor situate pe raza localității Pecica care sunt

supuse exproprierii (anexa 2 la hotărâre), valoarea totală a despăgubirilor

aferente imobilelor din anexa nr. 2 la hotărâre, în cuantum de 684.410,50 lei,

precum și sumele individuale stabilite ca despăgubire pentru fiecare imobil în

parte.

Astfel,

pentru imobilul care se identifică în proprietatea reclamanților s-a stabilit o

despăgubire în cuantum de 2708,69 lei, conform Legii nr. 255/2010. Această suma

se regăsește în suma globală estimată și precizată în H.G. nr. 416/2010 și H.G.

nr. 488/2011 și rezultă din Raportul de expertiză întocmit de către un expert

autorizat al A.N.E.V.A.R., în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 și

ale H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii

nr. 255/2010.

Potrivit art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 255/2010, în executarea căreia a fost emisă H.G. nr. 488/2011,

pentru modificarea și completarea H.G. 416/2010, „expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței

judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la

data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului

de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii”. La alin.

(3) din același articol se precizează că „acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 și

art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Față de cele anterior

menționate, reiese că legiuitorul a reglementat prin lege, calea de atac

susceptibilă a fi urmată pentru ipoteza în care actele administrative emise în

procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică sunt considerate

nelegale, în ce privește stabilirea despăgubirilor.

La art. 21 alin. (1)

din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se

precizează că „soluționarea cererilor de expropriere este de competența

tribunalului județean sau a Tribunalului Municipiului București în raza căruia

este situat imobilul propus pentru expropriere”, fiind reglementată în pasajele

următoare procedura de analizare a cererilor în care se contestă cuantumul

despăgubirilor stabilite cu titlu de despăgubire pentru privarea de

proprietate.

Prin urmare, legea

organică (în speță Legea nr. 255/2010) reglementează prin art. 22

o procedură judiciară

de atac, în fața instanțelor civile, a actelor administrative emise în

procedura exproprierii referitoare la cuantumul despăgubirilor.

În ceea ce privește

susținerile privind încălcarea prevederilor Constituției României, ale C. Civ.,

ale Legii nr. 33/1994 și ale C.E.D.O. și a Libertăților Cetățenești, se

apreciază că acestea nu pot fi primite, sumele individuale aferente

despăgubirilor pentru exproprierea persoanelor în cauză fiind stabilite în

conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Având în

vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare

a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanții N.D. și N.C.P. împotriva sentinței nr. 45 din

18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 martie 2013.