ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3560/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3560/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Timișoara sub nr. 220/59/2011 la 09 februarie 2011, reclamanta Comuna
Dumbrăvița a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și M.A.N.,
ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Guvernului României
la adoptarea unei H.G. privind trecerea terenului în suprafață de 166.350 mp,
cuprins în C.F. nr. 1163 Dumbrăvița, din domeniul public al Statului Român și
administrarea M.A.N., în domeniul public al Comunei Dumbravița și în
administrarea Consiliului Local Dumbravița; obligarea pârâtului M.A.N. la
înaintarea întregii ocumentații, la emiterea avizului Statului Major General și
la înaintarea de propuneri către M.A.N. cu privire la trecerea terenului în
suprafață de 166.350 mp, cuprins în C.F. nr. 1163 Dumbravița, din domeniul
public al Statului Român și administrarea M.A.N., în domeniul public al Comunei
Dumbravița și în administrarea Consiliului Local Dumbravița.
Reclamanta a apreciat
faptul că este pe deplin îndreptățită în a formula prezenta acțiune, având în
vedere că, în baza art. 2, alin. (2) din Legea nr. 554/2004, privind
contenciosul administrativ, se precizează că : „se asimilează actelor
administrative unilaterale și refuzul de a soluționa o cerere referitoare la un
drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde
solicitantului în termenul prevăzut de lege".
A considerat că în
baza adresei înregistrată la reclamantă sub nr. 2439 din 13 martie 2009 și
adresată M.A.N., a solicitat demararea procedurilor administrative privind
trecerea terenului de la fostul depozit de muniții, care este situat pe raza sa,
deoarece, pe de-o parte la nivelul Comisiei Locale de aplicare a legilor
fondului funciar înregistrează deficit de teren, iar pe de altă parte, având în
vedere faptul că în prezent depozitul este dezafectat, și nu se mai află bunuri
materiale aparținând M.A.N., ar dori realizarea unui obiectiv de interes major
atât pentru comună, cât și pentru locuitorii Mun. Timișoara, respectiv un
Centru Civic și de Sănătate.
A mai menționat
reclamanta că la adresa sus menționată nu a primit niciun răspuns, motiv pentru
care a hotărât promovarea prezentei acțiuni în instanță pentru obligarea celor
două instituții la îndeplinirea obligațiilor ce le incumbă, în ceea ce privește
solicitarea de transferare a terenului aflat în administrarea M.A.N.
Reclamanta a
subliniat și faptul că, în data de 08 aprilie 2009, la sediul instituției s-au
prezentat reprezentanții unitaților militare, precum și comandantul
Garnizoanei Timișoara, care, împreună cu reprezentanții reclamantei au redactat
o minută, prin care s-au precizat care sunt procedurile de urmat pentru
efectuarea unui transfer de terenuri, și s-a arătat, de către reprezentanții M.A.N.
faptul că: imobilul din Dumbravița a avut destinația de depozit de muniții, în
prezent bunurile materiale sunt retrase.
Așadar, a apreciat
reclamanta, că în prezenta cauza sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art.
8, alin. (1), teza finală, din Legea nr. 554/2004, care se enunță astfel: „De
asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ, și cel care se
consideră vătămat într-un drept al său sau interes legitim al său prin
nesoluționarea în termen sau prin refuzul de efectuare a unei anumite
operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului
sau interesului legitim."
Pârâtul M.A.N. a
formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Prin întâmpinare, s-au
mai invocat: prescrierea dreptului la acțiune, tardivitatea acțiunii în
justiție, inadmisibilitatea acțiunii, necompetența materială a instanței.
Prin întâmpinare
Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Reclamanta Comuna
Dumbrăvița a formulat o modificare și precizare a acțiunii solicitând obligarea
pârâtului Guvernul României la adoptarea unei hotărâri de guvern privind
trecerea terenului în suprafață de 166.350 mp, cuprins în C.F. nr. 1163
Dumbrăvița, care în prezent este intabulat în C.F. nr. 404491 și nr. 404492,
din domeniul public al Statului Român și administrarea M.A.N., - U.M. din Craiova,
în domeniul public al Comunei Dumbrăvița și în administrarea Consiliului Local
Dumbrăvița; obligarea pârâtului M.A.N. la înaintarea întregii documentații, la
emiterea avizului Statului Major General și la înaintarea de propuneri către M.A.N.
cu privire la trecerea terenului în suprafața de 166.350 mp, cuprins în C.F. nr.
1163 Dumbrăvița, care în prezent este intabulat în C.F. nr. 404491 și C.F. nr. 404492,
din domeniul public al Statului Român și administrarea M.A.N., U.M.din Craiova,
în domeniul public al Comunei Dumbrăvița și în administrarea Consiliului Local
Dumbrăvița; și de asemenea, obligarea pârâtului M.A.N. la soluționarea adresei
cu nr. 2439 din 13 martie 2009.
Pârâtul Guvernul
României a formulat întâmpinare referitoare la cererea de modificare a acțiunii
introdusă de reclamantă la termenul din 21 iunie 2011, invocând: excepția
tardivității formulării modificării cererii de chemare în judecată, excepția
lipsei plângerii administrative prealabile.
Prin
sentința nr. 409 din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins
excepțiile invocate de pârâți, iar pe fond a respins acțiunea formulată de
reclamanta Comuna Dumbrăvița.
Cu privire
la competența materială:
- Curtea a
respins excepția deoarece reclamanta pretinde că pârâtele îi lezează un drept
(sau interes legitim) datorită împrejurării că refuză să-i întocmească
documentația necesară transmiterii dreptului de proprietate asupra unei
suprafețe de teren și să emită actul necesar transmiterii efective, acțiunea
fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.
S-a reținut
că eventuala lipsă a dreptului sau a interesului legitim invocată de Minister
drept motiv de necompetență materială nu are legătură cu competența ci
reprezintă o apărare de fond care, dacă este întemeiată, este de natură să
conducă la respingerea acțiunii.
Cu privire
la tardivitatea modificării acțiunii:
- Curtea a
reținut că este de acord cu Guvernul în sensul că modificarea acțiunii ar fi
putut fi efectuată doar până la prima zi de înfățișare, care în speță a fost la
17 mai 2011, când părțile, legal citate, au putut să pună concluzii. Or,
reclamanta a „modificat” acțiunea la 21 iunie 2011.
Instanța a
respins excepția deoarece, în ciuda exprimării juridic defectuoase a
reclamantei, cererea de emitere a unei hotărâri de guvern în locul unei
ordonanțe de guvern nu reprezintă o modificare a primului capăt de cerere care,
în esență, vizează obligarea Guvernului la transmiterea dreptului de
proprietate.
Cu privire
la prescripția dreptului și la tardivitatea acțiunii:
- A reținut
Curtea că ambele excepții se întemeiază pe presupunerea Ministerului că în
cauză ar fi incident art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În opinia instanței textul legal nu este aplicabil prezentei acțiuni deoarece
se referă la anularea unui act administrativ individual sau a unui contract
administrativ și nu la acțiuni privind emiterea unui act administrativ care, în
principiu, pot fi formulate oricând.
Cu privire
la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa unui drept sau interes
legitim:
- S-a
reținut că invocarea lipsei dreptului sau a interesului legitim reprezintă o
apărare de fond și nu o excepție de natură să împiedice sau să întârzie
judecata fondului.
Cu privire
la lipsa procedurii prealabile:
- S-a
reținut că art. 7 din Legea nr. 554/2004, text pe care Guvernul își întemeiază
excepția, nu este incident în cauză deoarece se aplică numai în situația
vătămărilor produse de acte administrative individuale și nu în cazul
acțiunilor privind omisiunea (sau refuzul) emiterii unui astfel de act.
Cu privire
la fond:
- S-a
reținut că reclamanta nu este titulara unui drept sau interes legitim de
trecere în terenul său a unui teren ce face parte din domeniul public al
Statului român. De altfel, nici chiar reclamanta nu a putut indica un text
legal care să-i confere un astfel de drept sau să-i protejeze un astfel de
interes.
Împotriva
sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta
Comuna Dumbrăvița.
Criticile de
nelegalitate sunt circumscrise de către recurenta-reclamantă motivelor de
recurs prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, recurenta reia practic argumentele expuse prin cererea de chemare în
juecată.
Examinând sentința
atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor din
întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele
expuse în continuare.
Se
reține că în mod temeinic și legal instanța de fond a dispus respingerea ca
neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În
cauza de față, recurenta-reclamantă nu probează vătămarea adusă unui drept al
cărei titular este această unitate administrativ-teritorială, astfel încât nu
sunt îndeplinite condițiile legale stabilite de Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004.
De
altfel, în cererea de chemare în judecată nu se indică temeiul legal al
pretenției recurentei-reclamante și nici nu este făcută dovada că Guvernul
României ar fi încălcat, prin neemiterea unui act administrativ, prevederile
vreunui act normativ cu valoare juridică superioară unei hotărâri de Guvern
(lege adoptată de Parlamentul României, ordonanță sau ordonanță de urgență
adoptate de Guvernul României) care ar stabili în sarcina Executivului
obligația de a aproba transmiterea unui teren aflat în domeniul public al
statului și administrarea M.A.N. în domeniul public al Comunei Dumbrăvița și administrarea
acesteia.
Potrivit art.
9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul
juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, trecerea unui
bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități
administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului județean, respectiv a
Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după
caz, prin hotărâre de guvern.
Se constată
că recurenta-reclamantă nu a probat îndeplinirea acestei proceduri speciale,
astfel cum este prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998,
în sensul că nu a
făcut dovada existenței unei manifestări de voință a consiliului local
Dumbrăvița, în sensul formulării unei solicitări privind „trecerea terenului în
suprafață de 166350 cuprins în C.F. nr. 1163 Dumbrăvița, care este în prezent
intabulat în C.F. 404491 și C.F. nr. 404492, din domeniul public al Statului
Român și administrarea M.A.N.,respectiv U.M.din Craiova, în domeniul public al
Comunei Dumbrăvița și în administrarea Consiliului local Dumbrăvița.
Deși acest act
administrativ este menționat în cuprinsul cererii modificatoare a acțiunii
trebuie precizat faptul că Hotărârea Consiliului Local Dumbrăvița nr. 18 din 05
martie 2009 nu se referă la imobilul față de care este formulată cererea de chemare
în judecată, deoarece respectiva hotărâre de consiliu local se referă la un imobil
în suprafață de 161005 mp, și nu 166350 mp cum solicită recurenta-reclamantă în
cererea de chemare în judecată și în cererea de modificare a acesteia.
Și în ipoteza în care
s-ar aprecia că
respectiva
hotărâre a Consiliului Local Dumbrăvița s-ar referi la același imobil pe care
îl menționează și recurenta în acțiunea sa, trebuie menționat faptul că Legea nr.
213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu
modificările și completările ulterioare, nu stabilește în sarcina Guvernului
României și obligația de a da curs tuturor solicitărilor formulate de unitățile
administrativ-teritoriale cu privire la trecerea unor bunuri din domeniul
public al Statului Român în domeniul public al acestora.
În concluzie, așa cum
în mod corect a reținut și instanța de fond, recurenta-reclamantă nu este
titulara unui drept sau interes sau interes legitim de trecere în terenul său a
unui teren ce face parte din domeniul public al Statului. De altfel nici
reclamanta-recurentă nu a putut indica un text lega care să-i confere un astfel
de drept sau să-i protejeze un astfel de interes.
Față de cele reținute
mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta Comuna Dumbrăvița împotriva sentinței civile nr. 409 din
27 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 martie 2013.