ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3560/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3560/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara sub nr. 220/59/2011 la 09 februarie 2011, reclamanta Comuna

Dumbrăvița a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și M.A.N.,

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Guvernului României

la adoptarea unei H.G. privind trecerea terenului în suprafață de 166.350 mp,

cuprins în C.F. nr. 1163 Dumbrăvița, din domeniul public al Statului Român și

administrarea M.A.N., în domeniul public al Comunei Dumbravița și în

administrarea Consiliului Local Dumbravița; obligarea pârâtului M.A.N. la

înaintarea întregii ocumentații, la emiterea avizului Statului Major General și

la înaintarea de propuneri către M.A.N. cu privire la trecerea terenului în

suprafață de 166.350 mp, cuprins în C.F. nr. 1163 Dumbravița, din domeniul

public al Statului Român și administrarea M.A.N., în domeniul public al Comunei

Dumbravița și în administrarea Consiliului Local Dumbravița.

Reclamanta a apreciat

faptul că este pe deplin îndreptățită în a formula prezenta acțiune, având în

vedere că, în baza art. 2, alin. (2) din Legea nr. 554/2004, privind

contenciosul administrativ, se precizează că : „se asimilează actelor

administrative unilaterale și refuzul de a soluționa o cerere referitoare la un

drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde

solicitantului în termenul prevăzut de lege".

A considerat că în

baza adresei înregistrată la reclamantă sub nr. 2439 din 13 martie 2009 și

adresată M.A.N., a solicitat demararea procedurilor administrative privind

trecerea terenului de la fostul depozit de muniții, care este situat pe raza sa,

deoarece, pe de-o parte la nivelul Comisiei Locale de aplicare a legilor

fondului funciar înregistrează deficit de teren, iar pe de altă parte, având în

vedere faptul că în prezent depozitul este dezafectat, și nu se mai află bunuri

materiale aparținând M.A.N., ar dori realizarea unui obiectiv de interes major

atât pentru comună, cât și pentru locuitorii Mun. Timișoara, respectiv un

Centru Civic și de Sănătate.

A mai menționat

reclamanta că la adresa sus menționată nu a primit niciun răspuns, motiv pentru

care a hotărât promovarea prezentei acțiuni în instanță pentru obligarea celor

două instituții la îndeplinirea obligațiilor ce le incumbă, în ceea ce privește

solicitarea de transferare a terenului aflat în administrarea M.A.N.

Reclamanta a

subliniat și faptul că, în data de 08 aprilie 2009, la sediul instituției s-au

prezentat reprezentanții unitaților militare, precum și comandantul

Garnizoanei Timișoara, care, împreună cu reprezentanții reclamantei au redactat

o minută, prin care s-au precizat care sunt procedurile de urmat pentru

efectuarea unui transfer de terenuri, și s-a arătat, de către reprezentanții M.A.N.

faptul că: imobilul din Dumbravița a avut destinația de depozit de muniții, în

prezent bunurile materiale sunt retrase.

Așadar, a apreciat

reclamanta, că în prezenta cauza sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art.

8, alin. (1), teza finală, din Legea nr. 554/2004, care se enunță astfel: „De

asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ, și cel care se

consideră vătămat într-un drept al său sau interes legitim al său prin

nesoluționarea în termen sau prin refuzul de efectuare a unei anumite

operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului

sau interesului legitim."

Pârâtul M.A.N. a

formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Prin întâmpinare, s-au

mai invocat: prescrierea dreptului la acțiune, tardivitatea acțiunii în

justiție, inadmisibilitatea acțiunii, necompetența materială a instanței.

Prin întâmpinare

Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

Reclamanta Comuna

Dumbrăvița a formulat o modificare și precizare a acțiunii solicitând obligarea

pârâtului Guvernul României la adoptarea unei hotărâri de guvern privind

trecerea terenului în suprafață de 166.350 mp, cuprins în C.F. nr. 1163

Dumbrăvița, care în prezent este intabulat în C.F. nr. 404491 și nr. 404492,

din domeniul public al Statului Român și administrarea M.A.N., - U.M. din Craiova,

în domeniul public al Comunei Dumbrăvița și în administrarea Consiliului Local

Dumbrăvița; obligarea pârâtului M.A.N. la înaintarea întregii documentații, la

emiterea avizului Statului Major General și la înaintarea de propuneri către M.A.N.

cu privire la trecerea terenului în suprafața de 166.350 mp, cuprins în C.F. nr.

1163 Dumbrăvița, care în prezent este intabulat în C.F. nr. 404491 și C.F. nr. 404492,

din domeniul public al Statului Român și administrarea M.A.N., U.M.din Craiova,

în domeniul public al Comunei Dumbrăvița și în administrarea Consiliului Local

Dumbrăvița; și de asemenea, obligarea pârâtului M.A.N. la soluționarea adresei

cu nr. 2439 din 13 martie 2009.

Pârâtul Guvernul

României a formulat întâmpinare referitoare la cererea de modificare a acțiunii

introdusă de reclamantă la termenul din 21 iunie 2011, invocând: excepția

tardivității formulării modificării cererii de chemare în judecată, excepția

lipsei plângerii administrative prealabile.

Prin

sentința nr. 409 din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins

excepțiile invocate de pârâți, iar pe fond a respins acțiunea formulată de

reclamanta Comuna Dumbrăvița.

Cu privire

la competența materială:

- Curtea a

respins excepția deoarece reclamanta pretinde că pârâtele îi lezează un drept

(sau interes legitim) datorită împrejurării că refuză să-i întocmească

documentația necesară transmiterii dreptului de proprietate asupra unei

suprafețe de teren și să emită actul necesar transmiterii efective, acțiunea

fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

S-a reținut

că eventuala lipsă a dreptului sau a interesului legitim invocată de Minister

drept motiv de necompetență materială nu are legătură cu competența ci

reprezintă o apărare de fond care, dacă este întemeiată, este de natură să

conducă la respingerea acțiunii.

Cu privire

la tardivitatea modificării acțiunii:

- Curtea a

reținut că este de acord cu Guvernul în sensul că modificarea acțiunii ar fi

putut fi efectuată doar până la prima zi de înfățișare, care în speță a fost la

17 mai 2011, când părțile, legal citate, au putut să pună concluzii. Or,

reclamanta a „modificat” acțiunea la 21 iunie 2011.

Instanța a

respins excepția deoarece, în ciuda exprimării juridic defectuoase a

reclamantei, cererea de emitere a unei hotărâri de guvern în locul unei

ordonanțe de guvern nu reprezintă o modificare a primului capăt de cerere care,

în esență, vizează obligarea Guvernului la transmiterea dreptului de

proprietate.

Cu privire

la prescripția dreptului și la tardivitatea acțiunii:

- A reținut

Curtea că ambele excepții se întemeiază pe presupunerea Ministerului că în

cauză ar fi incident art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În opinia instanței textul legal nu este aplicabil prezentei acțiuni deoarece

se referă la anularea unui act administrativ individual sau a unui contract

administrativ și nu la acțiuni privind emiterea unui act administrativ care, în

principiu, pot fi formulate oricând.

Cu privire

la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa unui drept sau interes

legitim:

- S-a

reținut că invocarea lipsei dreptului sau a interesului legitim reprezintă o

apărare de fond și nu o excepție de natură să împiedice sau să întârzie

judecata fondului.

Cu privire

la lipsa procedurii prealabile:

- S-a

reținut că art. 7 din Legea nr. 554/2004, text pe care Guvernul își întemeiază

excepția, nu este incident în cauză deoarece se aplică numai în situația

vătămărilor produse de acte administrative individuale și nu în cazul

acțiunilor privind omisiunea (sau refuzul) emiterii unui astfel de act.

Cu privire

la fond:

- S-a

reținut că reclamanta nu este titulara unui drept sau interes legitim de

trecere în terenul său a unui teren ce face parte din domeniul public al

Statului român. De altfel, nici chiar reclamanta nu a putut indica un text

legal care să-i confere un astfel de drept sau să-i protejeze un astfel de

interes.

Împotriva

sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta

Comuna Dumbrăvița.

Criticile de

nelegalitate sunt circumscrise de către recurenta-reclamantă motivelor de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta reia practic argumentele expuse prin cererea de chemare în

juecată.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor din

întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele

expuse în continuare.

Se

reține că în mod temeinic și legal instanța de fond a dispus respingerea ca

neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În

cauza de față, recurenta-reclamantă nu probează vătămarea adusă unui drept al

cărei titular este această unitate administrativ-teritorială, astfel încât nu

sunt îndeplinite condițiile legale stabilite de Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

De

altfel, în cererea de chemare în judecată nu se indică temeiul legal al

pretenției recurentei-reclamante și nici nu este făcută dovada că Guvernul

României ar fi încălcat, prin neemiterea unui act administrativ, prevederile

vreunui act normativ cu valoare juridică superioară unei hotărâri de Guvern

(lege adoptată de Parlamentul României, ordonanță sau ordonanță de urgență

adoptate de Guvernul României) care ar stabili în sarcina Executivului

obligația de a aproba transmiterea unui teren aflat în domeniul public al

statului și administrarea M.A.N. în domeniul public al Comunei Dumbrăvița și administrarea

acesteia.

Potrivit art.

9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, trecerea unui

bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități

administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului județean, respectiv a

Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după

caz, prin hotărâre de guvern.

Se constată

că recurenta-reclamantă nu a probat îndeplinirea acestei proceduri speciale,

astfel cum este prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998,

în sensul că nu a

făcut dovada existenței unei manifestări de voință a consiliului local

Dumbrăvița, în sensul formulării unei solicitări privind „trecerea terenului în

suprafață de 166350 cuprins în C.F. nr. 1163 Dumbrăvița, care este în prezent

intabulat în C.F. 404491 și C.F. nr. 404492, din domeniul public al Statului

Român și administrarea M.A.N.,respectiv U.M.din Craiova, în domeniul public al

Comunei Dumbrăvița și în administrarea Consiliului local Dumbrăvița.

Deși acest act

administrativ este menționat în cuprinsul cererii modificatoare a acțiunii

trebuie precizat faptul că Hotărârea Consiliului Local Dumbrăvița nr. 18 din 05

martie 2009 nu se referă la imobilul față de care este formulată cererea de chemare

în judecată, deoarece respectiva hotărâre de consiliu local se referă la un imobil

în suprafață de 161005 mp, și nu 166350 mp cum solicită recurenta-reclamantă în

cererea de chemare în judecată și în cererea de modificare a acesteia.

Și în ipoteza în care

s-ar aprecia că

respectiva

hotărâre a Consiliului Local Dumbrăvița s-ar referi la același imobil pe care

îl menționează și recurenta în acțiunea sa, trebuie menționat faptul că Legea nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu

modificările și completările ulterioare, nu stabilește în sarcina Guvernului

României și obligația de a da curs tuturor solicitărilor formulate de unitățile

administrativ-teritoriale cu privire la trecerea unor bunuri din domeniul

public al Statului Român în domeniul public al acestora.

În concluzie, așa cum

în mod corect a reținut și instanța de fond, recurenta-reclamantă nu este

titulara unui drept sau interes sau interes legitim de trecere în terenul său a

unui teren ce face parte din domeniul public al Statului. De altfel nici

reclamanta-recurentă nu a putut indica un text lega care să-i confere un astfel

de drept sau să-i protejeze un astfel de interes.

Față de cele reținute

mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta Comuna Dumbrăvița împotriva sentinței civile nr. 409 din

27 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2013.