ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2200/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 martie 2011 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.N. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, solicitând anularea Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 1079 din 27 ianuarie 2011 și reevaluarea sa de către pârâtă cu consecința încadrării într-un grad de invaliditate corespunzător.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin decizia contestată, în mod greșit s-a stabilit că nu se încadrează în grad de handicap conform criteriilor medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007, atâta timp cât constatarea debutului tardiv al bolii după împlinirea vârstei de 26 de ani a fost cauzată de faptul că, în perioada 1959 - 1985, nu a avut șansa diagnosticării afecțiunii sale (hepatită virală tip C). Totodată, reclamantul a invocat nelegalitatea prevederii "contractate precoce (copilărie adolescență până la 26 ani)" din cuprinsul Capitolului V de la pct. I.b) al Criteriilor aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007.

2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința civilă nr. 178/CA din 6 iunie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul S.N., reținând, în esență, următoarele: Reclamantul a urmat procedura instituită de art. 90 din Legea nr. 448/2006 și a formulat contestație la Comisia Superioară împotriva certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 4035/30.XI.2010 emis de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Constanța, iar, ulterior, s-a adresat instanței de contencios administrativ, în temeiul art. 90 2 alin. (4) din aceeași lege, nefiind necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește legalitatea prevederii "contractate precoce (copilărie adolescență până la 26 ani)" de la pct. I.b) din Capitolul V al Criteriilor aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007, curtea de apel a reținut că, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, aceasta nu poate fi cercetată, întrucât vizează un act normativ.

Pe fondul cauzei, curtea de apel a reținut că, potrivit actelor medicale depuse în apărare, reclamantul a fost diagnosticat cu "hepatită cronică VHC - PBH în lucru, gastrită cronică erozivă, discartroză dorso-lombară, porfirie cutanată tardivă", aceste acte medicale fiind avute în vedere la emiterea certificatului de încadrare în grad de handicap, prin care s-a stabilit că afecțiunile de care suferă nu se încadrează în criteriile prevăzute de Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007. Contestația formulată de reclamant împotriva certificatului de încadrare în grad de handicap a fost respinsă prin Decizia nr. 1079/27.I.2011 a Comisiei Superioare.

A reținut instanța că afecțiunile care au stat la baza emiterii actelor contestate - tuberculoză aparatului respirator și hepatită cronică neclasată la alte boli - nu sunt evidențiate în cuprinsul Capitolului V pct. I lit. b) din Criteriile aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007. Totodată, instanța a reținut că susținerea reclamantului potrivit căreia boala a apărut în perioada de dinainte de 1985, dar nu a fost diagnosticată la timp nu este susținută de actele medicale. 3. Recursul declarat de reclamant Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul S.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra expres criticile în motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Printr-o primă critică din recurs, recurentul-reclamant susține că instanța a nesocotit principiul rolului activ al judecătorului, întrucât nu a stăruit în lămurirea stării de fapt. Printr-o a doua critică din recurs, recurentul-reclamant arată că instanța i-a încălcat dreptul la apărare prin necercetarea legalității prevederii "contractate precoce (copilărie adolescență până la 26 ani)" de la pct. I.b) din Capitolul V al Criteriilor aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante După cum rezultă din expunerea rezumativă a istoricului cauzei, în litigiul de fond soluționat de curtea de apel prin sentința recurată, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor "contractate precoce (copilărie adolescență până la 26 ani)" de la pct. I.b) din Capitolul V al Criteriilor aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007, dispoziții referitoare la afecțiunile cronice hepatice avute în vedere la evaluarea gradului de handicap în afectarea funcțiilor hepatice. Prin hotărârea recurată, instanța de fond a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamant, reținând că, în raport cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția este inadmisibilă deoarece vizează un act administrativ cu caracter normativ, soluție pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind lipsită de suport.

Natura juridică de act administrativ unilateral cu caracter normativ a Ordinului comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, nu atrage inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, la această concluzie ajungându-se printr-o interpretare logică, sistematică și istorico-teleologică a dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Evoluția în timp a actualei legi a contenciosului administrativ și însăși terminologia uzitată în textele ce reglementează excepția de nelegalitate nu sunt de natură să configureze un fine de neprimire a excepției de nelegalitate a actelor administrativ-normative, principiul coerenței legislative impunând interpretarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul admisibilității excepției de nelegalitate pentru ambele categorii de acte administrative unilaterale, astfel încât acest mijloc de apărare să nu fie aplicat restrictiv, deturnat de la scopul pentru care a fost instituit de legiuitor.

Pe baza argumentului de interpretare logică a fortiori, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de apărare, pe calea excepției de nelegalitate, pentru acte de autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiectelor de drept în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror efecte au caracter general, impersonal și abstract. Totodată, nu poate fi ignorată, în această privință, practica judiciară constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care s-a pronunțat în mod repetat în sensul admisibilității excepției de nelegalitate a actului administrativ cu caracter normativ, atât anterior cât și ulterior modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007.

Interpretând legea națională prin prisma art. 20 alin. (2) din Constituția României, într-un sens care să concorde prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Înalta Curte reține că o normă juridică trebuie să îndeplinească dubla calitate de accesibilitate și previzibilitate, astfel încât să permită destinatarilor săi să-și orienteze conduita în acord cu imperativele legii.

De aceea, atunci când textul unei legi, așa cum este art. 4 din Legea nr. 554/2004, este confuz sau susceptibil de varii înțelesuri, se impune ca previzibilitatea lui să fie asigurată printr-o jurisprudență uniformă, care să asigure celor implicați în procedurile judiciare posibilitatea de a-și regla conduita într-o asemenea manieră, încât drepturile și interesele legitime să nu fie atinse în substanța lor (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Sunday Times c. Regatului Unit, 1979). Astfel fiind, în raport cu dispozițiile art. 4 raportat la art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Constanța, ca instanță de contencios administrativ competentă material și teritorial, avea obligația de a soluționa excepția de nelegalitate invocată de reclamant cu privire la dispozițiile "contractate precoce (copilărie adolescență până la 26 ani)" din cuprinsul Capitolului V de la pct. I.b) al Criteriilor aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007, de a căror legalitate depinde soluționarea litigiului pe fond.

Totodată, Înalta Curte constată și faptul că instanța de fond, cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate invocată de reclamant, fără a cita în cauză Ministerul Sănătății în calitate de emitent al actului administrativ ale cărui prevederi sunt contestate. În consecință, numai ulterior soluționării excepției de nelegalitate cu respectarea dispozițiilor legale, instanța de fond poate proceda la soluționarea fondului litigiului cu care a fost învestită. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (4), art. 313 teza întâi și art. 315 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță în vederea soluționării în primul rând a excepției de nelegalitate invocate de reclamant, pe fond și cu citarea emitenților actului administrativ, și, ulterior, a fondului litigiului cu care a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.N. împotriva Sentinței civile nr. 178/CA din 6 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2012. Procesat de GGC - GV