ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2200/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 18 martie 2011 pe rolul Curții de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul

S.N. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale - Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap - Comisia

Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, solicitând anularea

Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 1079 din 27 ianuarie 2011 și

reevaluarea sa de către pârâtă cu consecința încadrării într-un grad de

invaliditate corespunzător.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, prin decizia contestată, în mod greșit s-a stabilit că

nu se încadrează în grad de handicap conform criteriilor medico-psiho-sociale

aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de

șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007, atâta timp cât

constatarea debutului tardiv al bolii după împlinirea vârstei de 26 de ani a

fost cauzată de faptul că, în perioada 1959 - 1985, nu a avut șansa

diagnosticării afecțiunii sale (hepatită virală tip C).

Totodată, reclamantul

a invocat nelegalitatea prevederii "contractate precoce (copilărie

adolescență până la 26 ani)" din cuprinsul Capitolului V de la pct. I.b)

al Criteriilor aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și

egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007.

de apel

Prin Sentința civilă

nr. 178/CA din 6 iunie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamantul S.N., reținând, în esență, următoarele:

Reclamantul a urmat

procedura instituită de art. 90 din Legea nr. 448/2006 și a formulat

contestație la Comisia Superioară împotriva certificatului de încadrare în grad

de handicap nr. 4035/30.XI.2010 emis de către Comisia de Evaluare a Persoanelor

Adulte cu Handicap Constanța, iar, ulterior, s-a adresat instanței de

contencios administrativ, în temeiul art. 90

2

alin. (4) din aceeași

lege, nefiind necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7

din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

legalitatea prevederii "contractate precoce (copilărie adolescență până la

26 ani)" de la pct. I.b) din Capitolul V al Criteriilor aprobate prin

Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al

ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007, curtea de apel a reținut că,

potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, aceasta nu poate fi cercetată, întrucât

vizează un act normativ.

Pe fondul cauzei,

curtea de apel a reținut că, potrivit actelor medicale depuse în apărare,

reclamantul a fost diagnosticat cu "hepatită cronică VHC - PBH în lucru,

gastrită cronică erozivă, discartroză dorso-lombară, porfirie cutanată

tardivă", aceste acte medicale fiind avute în vedere la emiterea

certificatului de încadrare în grad de handicap, prin care s-a stabilit că

afecțiunile de care suferă nu se încadrează în criteriile prevăzute de Ordinul

comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului

sănătății publice nr. 762/1992/2007.

Contestația formulată

de reclamant împotriva certificatului de încadrare în grad de handicap a fost

respinsă prin Decizia nr. 1079/27.I.2011 a Comisiei Superioare.

A reținut instanța că

afecțiunile care au stat la baza emiterii actelor contestate - tuberculoză

aparatului respirator și hepatită cronică neclasată la alte boli - nu sunt

evidențiate în cuprinsul Capitolului V pct. I lit. b) din Criteriile aprobate

prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al

ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007.

Totodată, instanța a

reținut că susținerea reclamantului potrivit căreia boala a apărut în perioada

de dinainte de 1985, dar nu a fost diagnosticată la timp nu este susținută de

actele medicale.

de reclamant

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul S.N., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra expres criticile în

motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Printr-o primă

critică din recurs, recurentul-reclamant susține că instanța a nesocotit

principiul rolului activ al judecătorului, întrucât nu a stăruit în lămurirea

stării de fapt.

Printr-o a doua

critică din recurs, recurentul-reclamant arată că instanța i-a încălcat dreptul

la apărare prin necercetarea legalității prevederii "contractate precoce

(copilărie adolescență până la 26 ani)" de la pct. I.b) din Capitolul V al

Criteriilor aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și

egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este

fondat pentru considerentele arătate în continuare.

și de drept relevante

După cum rezultă din

expunerea rezumativă a istoricului cauzei, în litigiul de fond soluționat de

curtea de apel prin sentința recurată, reclamantul a invocat excepția de

nelegalitate a dispozițiilor "contractate precoce (copilărie adolescență

până la 26 ani)" de la pct. I.b) din Capitolul V al Criteriilor aprobate

prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al

ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007, dispoziții referitoare la

afecțiunile cronice hepatice avute în vedere la evaluarea gradului de handicap

în afectarea funcțiilor hepatice.

Prin hotărârea

recurată, instanța de fond a respins excepția de nelegalitate invocată de

reclamant, reținând că, în raport cu dispozițiile art. 4 din Legea nr.

554/2004, excepția este inadmisibilă deoarece vizează un act administrativ cu

caracter normativ, soluție pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind lipsită de

suport.

Natura juridică de

act administrativ unilateral cu caracter normativ a Ordinului comun al

ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății

publice nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe

baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, nu atrage

inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, la această concluzie ajungându-se

printr-o interpretare logică, sistematică și istorico-teleologică a

dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Evoluția în timp a

actualei legi a contenciosului administrativ și însăși terminologia uzitată în

textele ce reglementează excepția de nelegalitate nu sunt de natură să

configureze un fine de neprimire a excepției de nelegalitate a actelor

administrativ-normative, principiul coerenței legislative impunând

interpretarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul admisibilității

excepției de nelegalitate pentru ambele categorii de acte administrative

unilaterale, astfel încât acest mijloc de apărare să nu fie aplicat restrictiv,

deturnat de la scopul pentru care a fost instituit de legiuitor.

Pe baza argumentului

de interpretare logică a fortiori, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual

de apărare, pe calea excepției de nelegalitate, pentru acte de autoritate

individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit

subiectelor de drept în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror

efecte au caracter general, impersonal și abstract.

Totodată, nu poate fi

ignorată, în această privință, practica judiciară constantă a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care s-a

pronunțat în mod repetat în sensul admisibilității excepției de nelegalitate a

actului administrativ cu caracter normativ, atât anterior cât și ulterior

modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007.

Interpretând legea

națională prin prisma art. 20 alin. (2) din Constituția României, într-un sens

care să concorde prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, Înalta Curte reține că o normă

juridică trebuie să îndeplinească dubla calitate de accesibilitate și

previzibilitate, astfel încât să permită destinatarilor săi să-și orienteze

conduita în acord cu imperativele legii. De aceea, atunci când textul unei

legi, așa cum este art. 4 din Legea nr. 554/2004, este confuz sau susceptibil

de varii înțelesuri, se impune ca previzibilitatea lui să fie asigurată

printr-o jurisprudență uniformă, care să asigure celor implicați în procedurile

judiciare posibilitatea de a-și regla conduita într-o asemenea manieră, încât

drepturile și interesele legitime să nu fie atinse în substanța lor (Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Sunday Times c. Regatului Unit, 1979).

Astfel fiind, în

raport cu dispozițiile art. 4 raportat la art. 10 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 554/2004, Curtea de Apel Constanța, ca instanță de contencios administrativ

competentă material și teritorial, avea obligația de a soluționa excepția de

nelegalitate invocată de reclamant cu privire la dispozițiile "contractate

precoce (copilărie adolescență până la 26 ani)" din cuprinsul Capitolului

V de la pct. I.b) al Criteriilor aprobate prin Ordinul comun al ministrului

muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr.

762/1992/2007, de a căror legalitate depinde soluționarea litigiului pe fond.

Totodată, Înalta

Curte constată și faptul că instanța de fond, cu încălcarea dispozițiilor art.

4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a pronunțat asupra excepției de

nelegalitate invocată de reclamant, fără a cita în cauză Ministerul Sănătății

în calitate de emitent al actului administrativ ale cărui prevederi sunt

contestate.

În consecință, numai

ulterior soluționării excepției de nelegalitate cu respectarea dispozițiilor

legale, instanța de fond poate proceda la soluționarea fondului litigiului cu

care a fost învestită.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (4), art. 313 teza

întâi și art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată

și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță în vederea

soluționării în primul rând a excepției de nelegalitate invocate de reclamant,

pe fond și cu citarea emitenților actului administrativ, și, ulterior, a fondului

litigiului cu care a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de S.N. împotriva Sentinței civile nr. 178/CA din 6 iunie 2011 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2012.

Procesat de GGC - GV