ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3284/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 aprilie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de chemare în garanție a domnului A., cerere formulată de reclamantul B.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamantul B., iar calea de atac exercitată a fost recalificată de către instanță ca fiind recurs, în temeiul art. 74 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 64 alin. (4), coroborat cu art. 493 C. proc. civ., prin încheierea de la 11.05.2017.

Reclamantul a depus motive de recurs la data de 15.06.2017.

În motivarea recursului declarat se arată că încheierea de ședință atacată este dată cu încălcarea normelor de drept ce reglementează admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurentul că la termenul de judecată din 28.02.2017 a depus la dosarul cauzei, în temeiul art. 72 alin. (1) C. proc. civ. și cu respectarea tuturor prevederilor art. 73 C. proc. civ., o cerere de chemare în garanție a domnului A., secretarul unității administrativ-teritoriale Comuna Tănăsoaia, iar, prin încheierea din data de 11.04.2017, instanța de fond a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de chemare în garanție, reținând că nu există un raport de garanție care să fundamenteze această cerere, nefiind identificat nici un text de lege care să prevadă obligația secretarului Comunei Tănăsoaia de a-l consilia pe primar cu privire la presupusa stare de incompatibilitate în care se află.

Precizează recurentul că prin cererea de chemare în judecată principală se solicită anularea unui Raport de evaluare prin care reclamantul este sancționat pentru o presupusă stare de incompatibilitate și pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind completarea și depunerea declarațiilor de avere și de interese, aspecte ce trebuiau verificate și avute în evidență de secretarul UAT Tănăsoaia.

Astfel, în opinia recurentului, între cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție există o relație de subordonare și de dependență, întemeiată tocmai pe dispozițiile legale care prevăd în sarcina secretarului Comunei Tănăsoaia obligații de consiliere a primarului.

Arată recurentul că, în acest context, motivarea instanței de fond în cuprinsul căreia se reține că nu a fost "identificat nici un text de lege care să prevadă obligația secretarului Comunei Tănăsoaia de a-l consilia pe primar cu privire la starea de incompatibilitate în care se află", este nelegală, având în vedere faptul că reclamantul a indicat expres în cuprinsul cererii de chemare în garanție toate aceste texte de lege.

Recurentul invocă prevederile Hotărârii nr. 504/2003 pentru aprobarea Programului de aplicare a Legii nr. 161/2003, potrivit cărora:

"Prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local în situația în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunță, în termen, la una din cele două funcții incompatibile. Prefectul emite ordinul la propunerea secretarului unității administrativ-teritoriale".

În opinia recurentului, conform acestui text de lege, în îndeplinirea atribuțiilor sale secretarul avea obligația de a întocmi o propunere, către instituția Prefectului, de încetare de drept a mandatului de ales local în situația în care reclamantul s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate și nu ar fi renunțat în termen de 60 de zile la una din cele două funcții incompatibile. Din interpretarea acestui act normativ rezultă indubitabil faptul că pentru a formula această propunere, secretarul UAT Tănăsoaia ar fi trebuit să verifice periodic aspectele legate de starea de incompatibilitate a reclamantului și să îl consilieze în ipoteza în care ar fi constatat incidența acestora.

Se mai arată în motivele de recurs că din interpretarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004 rezultă în mod evident faptul că secretarului UAT Tănăsoaia avea obligații referitoare la întocmirea unei evidențe a declarațiilor de avere și de interese, iar în cazul în care ar fi sesizat aspecte de nelegalitate cu privire la necompletarea și nedepunerea declarațiilor de avere sau interese ar fi trebuit să ia măsurile necesare impuse de lege și anume, consilierea reclamantului.

Recurentul solicită instanței să constate că secretarul Comunei Tănăsoaia avea obligații de consiliere a primarului în ceea ce privește presupusa stare de incompatibilitate.

Pe cale de consecință, legătura de dependență între cererea principală și cererea de chemare în garanție este evidentă, în opinia recurentului-reclamant, iar respingerea cererii principale și atragerea răspunderii reclamantului ar genera și atragerea răspunderii secretarului comunei față de reclamant, persoană care avea obligația de consiliere a reclamantului sau formularea unei propuneri către instituția Prefectului.

Concluzionează recurentul în sensul că în prezenta speță sunt îndeplinite în mod evident condițiile necesare pentru admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție și, pe cale de consecință, solicită instanței să admită recursul, să anuleze încheierea atacată și să dispună admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție.

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării încheierii recurate: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de dispozițiile legale incidente, realizând o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentului, vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a Raportului de evaluare nr. x/18.03.2016, emis de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a reclamantului B., întrucât în perioada 29.07.2009 - 23.10.2009 acesta a deținut simultan atât funcția de primar al Comunei Tănăsoaia, Județul Vrancea, cât și calitatea de comerciant persoană fizică, în cadrul "B." Persoană Fizică Autorizată, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

La termenul de judecată din 28.02.2017 recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei o cerere de chemare în garanție a domnului A., secretarul unității administrativ-teritoriale Comuna Tănăsoaia, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 72 alin. (1) și art. 73 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință de la 11.04.2017, instanța de fond a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de chemare în garanție, constatând că nu există un raport de garanție care să fundamenteze această cerere, nefiind identificat nici un text de lege care să prevadă obligația secretarului Comunei Tănăsoaia de a-l consilia pe primar cu privire la presupusa stare de incompatibilitate în care se află.

Totodată, instanța de fond a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei de Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării căii de atac declarate oral în cadrul ședinței de judecată de către partea reclamantă împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție.

Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile art. 72 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f), art. 8 și ale art. 18 din Legea nr. 554/2004, referitoare la obiectul acțiunii în contencios administrativ, cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul B. este inadmisibilă în principiu, astfel cum în mod corect a apreciat și Curtea de Apel.

Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea unui raport de evaluare prin care reclamantul a fost sancționat pentru o presupusă stare de incompatibilitate și pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind completarea declarațiilor de interese.

Chemarea în garanție, în cadrul contenciosului administrativ, are o reglementare expresă, respectiv dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziții neaplicabile în speță. Conform art. 28 alin. (1) din aceeași lege, prevederile Legii contenciosului administrativ se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale C. civ. numai în măsura în care sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 72 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.

(2) În aceleași condiții, cel chemat în garanție poate să cheme în garanție o altă persoană."

Instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.

Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție, printr-o singură hotărâre, cu excepția reglementată de art. 63 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune disjungerea ei spre a fi judecate în mod separat.

În speță, raportul juridic dedus judecății este născut între Agenția Națională de Integritate și reclamant, iar singura legătură dintre reclamant și chematul în garanție ar fi că acesta din urmă trebuia să verifice, în calitate de secretar al unității administrativ teritoriale Comuna Tănăsoaia, dacă reclamantul a respectat dispozițiile legale privind completarea declarațiilor de interese, fapt ce nu poate constitui o justificare suficientă pentru antrenarea răspunderii sale patrimoniale, raportat la pretențiile deduse judecății. Mai mult, între reclamant și chematul în garanție nu există nici un raport juridic, părțile într-un litigiu de contencios administrativ fiind persoana vătămată și autoritatea publică emitentă a actului administrativ pretins vătămător.

Înalta Curte apreciază că în cauza de față nu poate fi folosit mijlocul procedural al chemării în garanție în fața instanței de contencios administrativ, întrucât între cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție nu există o legătură, neputându-se reține susținerile reclamantului.

Astfel, în raport de prevederile art. 72 C. proc. civ., instanța de fond a reținut în mod corect că cererea de chemare în garanție nu este admisibilă întrucât nu există legătură între cererea de chemare în judecată, care are ca obiect anularea unui raport de evaluare întocmit de partea pârâtă Agenția Națională de Integritate și obiectul cererii de chemare în garanție, care constă în atragerea răspunderii patrimoniale a numitului A., în calitate de secretar al Unității Administrativ Teritoriale Comuna Tănăsoaia și obligarea la plata de daune interese.

În concluzie, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar încheierea recurată este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate și a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul B. împotriva încheierii din 11 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.