ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2437/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/24.07.2014, întocmit de pârâtă prin care s-a constatat în persoana reclamantului existența unui conflict de interese în sensul dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

1.2. Cererea de chemare în garanție

In ședința publică de la data de 19 ianuarie 2017, în fața instanței de fond, reclamantul A. a depus la dosar cerere de chemare în garanție a numitei B., în calitate de secretar al unității administrativ-teritoriale Comuna Măgura.

Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a persoanei chemate în garanție și obligarea acesteia la plata de daune-interese, în cuantum de 5.242 RON, având în vedere că aceasta a avizat pentru legalitate

1

Hotărârea Consiliului Local al Comunei Măgura nr. 2/14.01.2013 prin care reclamantul A. a fost obligat să semneze Contractul individual de muncă ce stă la baza faptei de conflict de interese reținută în Raportul de evaluare al ANI, contestat în cauză.

1.3. Soluția instanței de fond cu privire la cererea de chemare în garanție Prin încheierea de ședință dm 19 ianuarie 2017, Curtea de Apel București -

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în garanție ca inadmisibilă.

1.4. Cererea de recurs împotriva încheierii de ședință din 19 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 74 alin. (2) raportate la cele ale art. 64 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., republicat.

Criticile dezvoltate prin cererea de recurs pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat și ele vizează următoarele aspecte:

In mod greșit, instanța de fond a procedat la soluționarea cererii de chemare în garanție, la același termen de judecată la care a fost formulată, respingând-o ca inadmisibilă, cu încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., în sensul că nu a comunicat celui chemat în garanție cererea și înscrisurile ce o însoțesc și nici nu a procedat la ascultarea persoanei chemate în garanție pentru a se putea pronunța asupra admisibilității cererii. In cadrul acestei critici se mai arată că prin modalitatea în care a înțeles să soluționeze cererea, prima instanță a încălcat principiul contradictorialității reglementat de art. 14 din C. proc. civ., republicat.

în mod greșit a respins instanța de fond cererea de chemare în garanție ca inadmisibilă, în speță fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 72 și următoarele din C. proc. civ., republicat, necesare admiterii unei astfel de cereri.

Astfel, afirmă recurentul, contrar celor reținute de prima instanță, că între cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție există o relație de subordonare și de dependență, având în vedere ca Raportul de evaluare a reținut săvârșirea unei abateri administrative tocmai în legătură cu legalitatea semnării contractului individual de muncă nr. 47/15.01.2013, situație generată de H.C.L. nr. 2/14.01.2013, care a fost avizată pentru legalitate de persoana chemată în garanție.

In același sens, se arată de către recurentul-reclamant că în conformitate de dispozițiile art. 117 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Secretarul unității administrativ-teritoriale avea obligația de a verifica legalitatea Hotărârii din 14.01.2013 și, în cazul în care constata că aceasta este nelegală trebuia să refuze avizarea acesteia și să îl încunoștințeze pe primar- reclamantul în speță - cu privire la eventualele aspecte de nelegalitate.

II. Considerentele înaltei Curți asupra cererii de recurs

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente cauzei, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 72 din C. proc. civ., republicat jartea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri".

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Raportului de evaluare nr. x/24.07.2014, întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate prin care s-a constatat în persoana reclamantului existența unui conflict de interese în sensul dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Chemarea în garanție, în cadrul contenciosului administrativ, are o reglementare expresă, prin dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziții neaplicabile în speță, iar potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), prevederile legii contenciosului administrativ se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale C. civ., numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte și persoanele vătămate, pe de altă parte.

In speță, raportul juridic specific dedus judecății este născut între Agenția Națională de Integritate, în virtutea atribuțiilor de control și evaluare stabilite prin Legea nr. 161/2003 și persoana evaluată A., în virtutea funcției sale de ales local, respectiv de primar al comunei Măgura, jud. Bacău.

Prin urmare, în prezenta speță, instanța a fost învestită cu cercetarea unui raport litigios de natură administrativă, nepatrimonial, generat de constatarea de către autoritatea pârâtă a încălcării de către reclamant a regimului juridic al conflictelor de interese cu ocazia semnării unui contract individual de muncă.

Astfel, nu poate fi primită folosirea mijlocului procedural al chemării in garanție, în fața instanței de contencios administrativ, a secretarului unității administrativ-teritoriale comuna Măgura, jud. Bacău, deși reclamantul invocă in susținerea cererii împrejurarea că a fost desemnat să semneze contractul printr-o Hotărâre a Consiliului local avizată pentru legalitate de persoana chemată în garanție, întrucât aceasta din urmă nu este parte în raportul de drept administrativ ivit intre persoana fizică vătămată într-un drept prin emiterea actului administrativ de evaluare și emitentul actului.

Pe de altă parte, răspunderea administrativă instituită prin Legea nr. 161/2003, este una personală, intuituu personae, iar secretarul comunei nu poate fi asimilat funcționarului public care a contribuit la elaborarea actului administrativ pretins vătămător, a cărui anulare se solicită, nefiind întrunită ipoteza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pe de altă parte, în ipoteza respingerii acțiunii reclamantului și menținerii actului administrativ de evaluare, sancțiunea administrativă nu poate fi aplicată unui

3 terț, iar eventualele pretenții de natură patrimonială care derivă din actul administrativ atacat ar putea fi valorificate față de o persoană, care nu figurează ca parte în raportul de drept administrativ dedus controlului judecătoresc, numai printr-o acțiune introdusă pe cale principală la instanța competentă, după natura cauzei.

Prin prisma specificului reglementării cererii de chemare în garanție în contenciosul administrativ, înalta Curte constată că este nefondată și critica vizând nerespectarea procedurii de comunicare și de ascultare a celui chemat în garanție (art. 64-65 din C. proc. civ.), deoarece în această materie, chemarea în garanție reprezintă în fapt o intervenție forțată, în sensul că reclamantul ar putea avea față de cel vizat de o astfel de cerere, aceleași pretenții juridice a căror recunoaștere și valorificare o solicită de la pârât prin acțiunea principală.

Pentru argumentele expuse, înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond nu este viciată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, soluția pronunțată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 72-74 coroborate cu cele ale art. 64-65 din C. proc. civ., republicat raportate la cele speciale prevăzute de legea contenciosului administrativ.

In consecință, reținându-se că motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 iunie 2017.