Decizia nr. 2701/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 19.08.2014, sub nr. x/20104, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Ministerul Educației Naționale și B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea Hotărârii nr. 291 din 21.05.2014 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării comunicată reclamantului la 11.08.2014 și să se constate că există discriminare în condițiile art. 2 alin. (1), 3 și 7 și art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 republicată. - anularea concursului pentru ocuparea postului de lector universitar, poziția 22, în cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai: Drept procesual civil, Dreptul european al proprietății intelectuale (în limba maghiară), Aspecte actuale de procedură civilă.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3501/17.12.2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a disjuns primul capăt de cerere ce vizează anularea Hotărârii nr. 291/21.05.2014 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la data de 04.02.2015, cu citarea părților, a admis excepția necompetenței materiale a curții de apel în soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere ce vizează anularea concursului pentru ocuparea postului de lector universitar și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Bihor.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 466 alin. (4) cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a solicitat casarea încheierii de ședință din data de 17.12.2014 sub aspectul soluției de disjungere dispusă în cauză și reunirea celor două cauze (dosar x/2014 și dosar x/2014) în rejudecare în fața Curții de Apel București. Criticile recurentului-reclamant au vizat, în esență, încălcarea formelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în sensul că, în mod greșit, instanța de fond a dispus disjungerea celor două capete de cerere, în condițiile în care între acestea exista o strânsă legătură, fapt confirmat și de soluția de suspendare a capătului doi de cerere dispusă de Tribunalul Bihor până la soluționarea cererii de anulare a hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În opinia recurentului-reclamant, capătul de cerere vizând anularea concursului era accesoriu cererii de anulare a hotărârii CNCD, dar și în situația în care s-ar aprecia că nu ar fi vorba de o cerere accesorie în condițiile art. 123 C. proc. civ. instanța de fond ar fi trebuit să țină seama de dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt. Au fost invocate și considerentele cu caracter obligatoriu statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 2/2017 pronunțată în recursul în interesul legii, în sensul că în interpretarea dispozițiilor C. proc. civ., dispoziția de disjungere poate fi în mod clar atacată cu calea de atac ce se exercită împotriva hotărârii finale, iar în condițiile în care nu există o dispoziție expresă care să prevadă că soluția de disjungere poate fi atacată doar odată cu fondul, înseamnă, per a contrario, că recursul este admisibil cu privire la această soluție a instanței de fond.

Procedura derulată în recurs Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în dosar x/2014, a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14.02.2018, conform dispozițiilor art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din data de 28.03.2018, completul de filtru a dispus citarea părților pentru a se pune în discuția acestora chestiuni prealabile admisibilității în principiu a recursului declarat împotriva sentinței 3501/17 decembrie 2014. În ședința publică de la 26.04.2018, Înalta Curte, constatând că dosarul în care s-a pronunțat hotărârea recurată se află pe rolul Tribunalului Bihor, a dispus înregistrarea prezentului recurs în dosarul nr. x și solicitarea dosarului de fond de la Tribunalul Bihor.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea hotărârii recurate în ceea ce privește măsura disjungerii celor două capete de cerere ale acțiunii cu care a fost investită Curtea de Apel București, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul-reclamant A. a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 291/21.05.2014 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și anularea concursului pentru ocuparea postului de lector universitar în cadrul Facultății de drept din cadrul Universității Babes Bolyai, intimată în prezenta cauză. Soluționând cauza, instanța de fond a apreciat că nu există strânsă legătură între cele două capete de cerere, de natură să facă necesară judecarea împreună a celor două capete de cerere, astfel că, în baza dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ. a dispus disjungerea cererii de anulare a hotărârii CNCD și formarea unui nou dosar. De asemenea, a reținut că, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise de autorități publice locale, în categoria cărora se încadrează și intimata pârâtă Universitatea Babes Bolyai - structură teritorială a învățământului public național - se soluționează în fond de tribunalele administrativ fiscale, în temeiul art. 132 C. proc. civ., se impune declinarea competenței de soluționare acelui de-al doilea capăt de cerere vizând anularea concursului pentru ocuparea postului de lector universitar în favoarea Tribunalului Bihor, instanța competentă teritorial de la domiciliul recurentului-reclamant. Investită cu cenzurarea soluției de disjungere, urmată de declinarea competenței, Înalta Curte reține că, în contextul art. 99 alin. (1) C. proc. civ., disjungerea constituie o măsură de administrare judiciară, ce nu este supusă vreunei căi de atac, ci ține de aprecierea instanței în sensul bunei administrări a justiției. C. proc. civ. nu definește sfera măsurilor de administrare judiciară, însă este unanim admis că acestea reprezintă acele măsuri de ordin organizatoric menite să asigure părților cadrul unei bune desfășurări a actului de justiție, astfel încât acesta să poată beneficia, conform legii, de activitatea de judecată ca serviciu public și de accesul la instanță atât din punct de vedere procedural, cât și substanțial. În speță, măsura disjungerii a fost urmată de declinarea competenței în contextul art. 99 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond constatând că cele două capete de cerere principale formulate printr-o singură cerere de chemare în judecată sunt de competența unor instanțe diferite, considerente în raport de care disjungerea constituie o măsură de administrare judiciară, exceptată în mod expres de la controlul judiciar, conform art. 465 C. proc. civ. Totodată, chiar dacă s-ar aprecia că disjungerea nu se încadrează în noțiunea de măsură de administrare judiciară, aceasta constituie oricum o măsură premergătoare soluționării fondului, caz în care devin incidente art. 496 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cu care "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel." Nu pot fi reținute susținerile recurentului, în sensul că, în raport de considerentele deciziei nr. 2/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, recursul declarat împotriva soluției de disjungere este admisibil, întrucât, în cuprinsul deciziei nr. 2/2017, completul competent din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție să judece recursul în interesul legii, a analizat voința legiuitorului de a reglementa o cale de atac împotriva încheierii prin care instanța nu se dezinvestește de soluționarea cauzei, dar procesul rămâne în nelucrare, statuând că întreruperea cursului judecății nu poate rămâne în afara controlului judecătoresc. Or, în speță, măsura disjungerii urmată de declinarea competenței a fost luată în vederea soluționării litigiului de către instanța competentă potrivit legii. În ceea ce privește declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, instanța de fapt s-a dezinvestit, însă hotărârea, sub acest aspect, nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., soluția fiind legiferată tocmai în scopul de a asigura celeritatea soluționării cauzelor. Față de aceste considerente și raportat la prevederile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva măsurii de disjungere este inadmisibil, respectiva măsură putând fi cenzurată numai odată cu fondul cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x aflat pe rolul Tribunalului Bihor.