ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2675/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 36/01.09.2014 a Departamentului IV al Curții de Conturi, solicitând anularea actului administrativ atacat în ceea ce privește măsura nr. II.2 din decizie, dispusă pentru remedierea abaterii nr. 10. În cuprinsul cererii de chemare în judecată, s-a solicitat și suspendarea executării măsurii dispuse la pct. II.2 din Decizia nr. 36/01.09.2014, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1945 din 30 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: a respins cererea de conexare a dosarului nr. x/2014, formulată de reclamant, ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a actului administrativ, ca neîntemeiată; a admis excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare și pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1945 din 30 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurentul-reclamant a susținut că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, sub două aspecte: Sub un prim aspect, în mod greșit prima instanță a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată. Astfel, referitor la îndoiala asupra legalității deciziei, recurentul-reclamant arată că instituția detașării din Codul muncii (art. 45-47) nu face distincție în privința detașării angajaților din mediul privat la instituțiile publice, în ceea ce privește personalul contractual. Detașările au fost instrumentate pentru posturi existente și bugetate, așa cum demonstrează și execuția bugetară la capitolul cheltuieli de personal, la data de 31 decembrie 2013. Aceste posturi existau și în vechea structură de personal, conform statului de funcții din anul 2004, preluate pentru detașări până la intrarea în vigoare a H.G. nr. 857/2013. Prin detașarea de personal în cadrul instituției reclamante, în condițiile interdicției instituite pentru organizarea de concursuri pentru funcțiile vacante, nu s-a creat niciun fel de presiune asupra bugetului, întrucât a fost respectat numărul de posturi stabilit prin Legea nr. 8/2013, fiind preluat statul de funcții nr. x/11.06.2004. În ceea ce privește perturbarea produsă desfășurării activității, se arată că prin măsura nr. II.2 din Decizia nr. 36/01.09.2014, s-au stabilit măsuri imposibil de pus în practică, care ar cauza prejudicii grave salariaților, prin reținerile care ar trebui operate din salariile acestora, astfel încât, măsura suspendării se impune până la soluționarea definitivă a cauzei. Sub un al doilea aspect, în mod greșit prima instanță a respins cererea de anulare, ca inadmisibilă. Recurentul-reclamant susține că instanța de fond a încălcat și aplicat greșit legea atunci când a extrapolat dispozițiile legii speciale (Regulamentul de organizare și funcționare al Curții de Conturi), care reglementează căile de atac asupra deciziilor acesteia, puse la dispoziția entității supuse controlului (Ministerul Afacerilor Externe, în cauza de față), extinzând-o asupra entităților care nu au fost supuse controlului (Institutul reclamant)

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Procedura de soluționare a recursului 5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 14 februarie 2018, completul de filtru a admis excepția nulității recursului declarat de reclamant, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de suspendare a executării măsurii dispuse la pct. II.2 din Decizia nr. 36/01.09.2014, emisă de Curtea de Conturi a României. În ceea ce privește recursul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe, referitor la soluția pronunțată cu privire la capătul de cerere vizând anularea parțială a Deciziei nr. 36/01.09.2014, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat. Argumente de fapt și de drept relevante 1. În ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de suspendare a executării măsurii dispuse la pct. II.2 din Decizia nr. 36/01.09.2014, prin încheierea din data de 14 februarie 2018, completul de filtru a admis excepția nulității recursului declarat de reclamant, în raport de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care instituie un termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care se pronunță suspendarea, pentru declararea căii de atac a recursului. Înalta Curte reține că aceste dispoziții legale sunt aplicabile atât în cazul formulării unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât și în cazul promovării unei cereri de suspendare, în condițiile art. 15 din legea menționată. Cum în speță, prin cererea în anulare dedusă judecății în primă instanță, reclamantul a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării măsurii dispuse la pct. II 2 din Decizia nr. 36/01.09.2014, până la soluționarea definitivă a cauzei, se constată că termenul de recurs de 5 zile calculat în raport de data comunicării sentinței atacate, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, s-a împlinit la data de 29.09.2015. Pe cale de consecință, întrucât recursul a fost declarat de către reclamant la data de 07.10.2015, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, se reține că în privința soluției pronunțate asupra cererii de suspendare devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (1) coroborate cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de reclamant. 2. În ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii în anulare parțială a Deciziei nr. 36/01.09.2014, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate Decizia nr. 36/01.09.2014 emisă de Departamentul IV al Curții de Conturi, în privința măsurii dispuse la pct. II.2 din decizie, pentru remedierea abaterii de la legalitate și regularitate consemnată în Procesul-verbal de constatare nr. x/30.07.2013, anexă a Raportului de audit financiar nr. x/31.07.2014. Această abatere, descrisă la pct. 10 din decizie, constă în angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata, în anul 2013, a unor drepturi salariale, acordate fără respectarea cadrului legal aplicabil entității reclamante, personalului detașat din sectorul privat, de la societăți comerciale cu răspundere limitată, pe funcții care nu au fost aprobate de ordonatorul principal de credite. Prin încheierea nr. 131/27.11.2014, care nu face obiectul cererii în anulare dedusă judecății în primă instanță, Curtea de Conturi a respins contestația formulată de conducerea Ministerului Afacerilor Externe împotriva măsurilor I.1.e, II.1 și II.2, dispuse prin Decizia nr. 36/01.09.2014, și a menținut dispozițiile din cuprinsul acestora. Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității cererii în anulare, invocată de către pârâtă, în mod corect prima instanță a constatat că reclamantul nu a respectat prevederile pct. 227 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014. Conform acestor prevederi regulamentare, împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, prevăzută la pct. 213 din același regulament, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condițiile legii contenciosului administrativ. Prin urmare, în temeiul prevederilor regulamentare mai sus enunțate și art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ, încheierea emisă de comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi iar nu, în mod direct, decizia emisă de o structură a acestei autorități publice. Cum în speță, recurentul-reclamant nu a înțeles să conteste în instanță încheierea nr. 131/27.11.2014, emisă de Curtea de Conturi, cererea în anulare vizând strict măsura dispusă la pct. II.2 din Decizia nr. 36/01.09.2014, în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, se reține că este întemeiată excepția inadmisibilității cererii, soluție ce are drept consecință respingerea cererii ca inadmisibilă. Susținerile recurentului-reclamant în sensul că reprezintă o entitate care nu a fost supusă controlului Curții de Conturi, fiind subordonată Ministerului Afacerilor Externe, nu sunt de natură a conduce la o concluzie contrară, în raport de obiectul acțiunii de audit financiar, care a urmărit verificarea modului în care entitatea reclamantă a utilizat subvențiile acordate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe, în concordanță cu obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative de organizare și înființare ale Institutului, situație în care, nu sunt exceptate de la aplicare prevederile regulamentare anterior menționate. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii în anulare.