ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2674/2017

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Cluj în dosarul cu numărul de mai sus, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, a solicitat anularea actului emis și repararea pagubei ce i-a fost cauzat prin emiterea acestuia, adică cerința privitoare la obligativitatea de a avea rezidența în țara in care dorește să predea limba Română, respectiv Ordinul Ministrului B. nr. 3.823 din 3 iunie 2013, pentru aprobarea Metodologiei Proiectului Ministerului Educației Naționale privind predarea cursului de limba, cultura și civilizație românească în unități de învățământ din state membre ale Uniunii Europene, publicat în Monitorul Oficial nr. 344 din 12 iunie 2013.

De asemenea, a solicitat suspendarea actului până la soluționarea acțiunii in anulare și obligarea paraților la cheltuielile de judecata ocazionate cu acest proces.

Prin sentința civilă nr. 1814/27 mai 2015 pronunțată de Tribunalului Cluj s-a admis excepția necompetenței materiale a completului specializat în materia drept administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Cluj și, în consecință s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educatiei Nationale și Institutul Limbii Române, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel Cuj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 15 iulie 2015 a admis cererea de suspendare formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Institutul Limbii Române și, în consecință, a suspendat dispozițiile art. 14 lit. e) din Ordinul nr. 3823/2013 al MEN până la soluționarea acțiunii în anularea aceluiași act normativ ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Cluj.

Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 15 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cuj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs Ministerul Educației Naționale și Institutul Limbii Române, în condițiile art. 483 din Noul C. proc. civ. ( în continuare noul C. proc. civ.).

Se constată că recurentul-pârât Ministerul Educației și Cercetării Științifice a invocat ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând în fond cauza, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Referitor la recursul pârâtului Institutul Limbii Române, se constată că recurentul a invocat ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Ambii recurenți in dezvoltarea motivelor de recurs au arătat că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dat fiind că în speță, nu erau îndeplinite cele două condiții prevăzute de textul de lege - cazul bine justificat și producerea unei pagube iminente pentru a se dispune suspendarea actului administrativ-fiscal. Prin motivele invocate, se arată că reclamanta nu dovedește cu acte, îndeplinirea celor două condiții prevăzute cumulativ de lege, "invocarea fondului de contencios administrativ fiind irelevantă".

Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă nu a înțeles să formuleze întâmpinare la recursurile

Procedura în fața instanței de recurs

Prin încheierea de ședință din 25 aprilie 2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursurile au fost admise în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinul Ministrului B. nr. 3.823 din 3 iunie 2013, pentru aprobarea Metodologiei Proiectului Ministerului Educației Naționale privind predarea cursului de limba, cultura și civilizație românească în unități de învățământ din state membre ale Uniunii Europene, publicat în Monitorul Oficial nr. 344 din 12 iunie 2013.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română (prin conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004) corespunde Recomandării nr. R/89/8/13 09 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, precum și Recomandării nr. 16/2003 a aceleiași instituții, potrivit căreia executarea deciziilor administrative trebuie să țina cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua însă decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept invocate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl servească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În speță, intimata reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate invocate în cadrul acțiunii în anularea actului administrativ fiscal atacat, care urmează să fie analizate de instanța învestită cu soluționarea acesteia.

Or, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau de drept au fost apreciate de instanța supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea substanțială a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Motivele de nelegalitate prezentate de reclamantă și reținute de prima instanță ca reprezentând un caz bine justificat nu erau de natură a fi decelate doar printr-o verificare a aparenței dreptului, necesitând o evaluare a aspectelor de fond, evaluare la care judecătorul a procedat cu depășirea limitelor procedurii sumare a suspendării executării.

Înalta Curte constată astfel că soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat se referă la restrângerea accesului la concurs raportată la deținerea deja la momentul înscrierii la concurs a unei cartii de rezidenta sau a unui permis de sedere in tara pentru care aplica candidatul, din care sa rezulte valabilitatea rezidentei/sederii pana la sfarsitul anului scolar pentru care aplica poate constitui o condiție excesivă și disproporționată în raport de marja de apreciere permisă autorității administrative.

De asemenea, instanța a mai constatat că reclamanta cu ocazia concluziilor pe fond a relevat instanței că este cadru didactic la o școală din Cluj Napoca și că predarea cursului de Limba, cultura și civilizatie romaneasca este o activitate didactică permisă cadrelor didactice care profesează în România.

Față de acestea instanța a rețimnut pertinența acestor concluzii coroborat și cu cerințele impuse de art. 14 alin. (1) lit. f-i) care impun candidatului să depună și:

f) copii legalizate dupa urmatoarele acte de studii: diploma de bacalaureat, diploma de absolvire, diploma de licenta, diploma de masterat, foaia matricola pentru studiile universitare;

g) copie legalizata dupa modulul psihopedagogic, daca este cazul;

h) copie dupa un act doveditor privind vechimea in invatamant (daca este cazul);

i) copie dupa atestatul de grad didactic (daca este cazul)

Așadar, simpla constatare că reclamanta a formulat critici la adresa actului administrativ fiscal nu este aptă să conducă la răsturnarea prezumției de legalitate pe care se fondează caracterul executoriu al acestuia.

Hotărârea prin care acțiunea intimatei-reclamante care viza anularea actului administrativ, sentința civilă nr. 410/2015 din data de 06 octombrie 2015 a Curții de Apel Cluj, respinsă ca inadmisibilă reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită. Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, ea constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării executării nu le îngăduie.

Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Lege nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu în legătură cu un act ilicit.

Câtă vreme un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate și diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, astfel că nu se circumscrie noțiunii de pagubă iminentă definite de lege, astfel cum eronat a considerat instanța de fond.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației Naționale și Institutul Limbii Române împotriva încheierii din 15 iulie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa încheierea atacată și va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă privind suspendarea Ordinul nr. 3823/2013 al MEN, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației Naționale și Institutul Limbii Române împotriva încheierii din 15 iulie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2017.