ÎCCJ, Decizia nr. 132/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei:

Prin Încheierea din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a completului de judecată nr. 2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, format din judecătorii A., B. și C., cerere formulată de recurentul D..

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., întrucât motivele invocate nu reprezintă elemente din care să se poată naște, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor recuzați. Respingerea unor cereri și solicitări ale părții nu este de natură a conduce la existența unui asemenea caz de incompatibilitate. Cu ocazia soluționării unei cereri de recuzare nu se pot face aprecieri cu privire la corectitudinea admiterii ori respingerii unor cereri sau cu privire la modul de dezlegare de către instanța de judecată a unor chestiuni invocate în cadrul litigiului.

Cererea de recurs:

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs D., invocând prevederile art. 53 din C. proc. civ., art. 129 din Constituție, art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În motivarea recursului, a susținut că judecarea cererii de recuzare, ca urmare a admiterii contestației în anulare, pentru greșita anulare ca netimbrată a cererii de recuzare, nu s-a făcut de același complet care a pronunțat soluția în calea de atac, încheierea dată asupra recuzării nu s-a pronunțat în ședință publică, nu a fost adăugată cauza pe lista de ședință a pricinilor ce urmau a se soluționa în camera de consiliu în data de 27 noiembrie 2018, în mod netransparent, lipsit de publicitate, cu încălcarea regulamentului de organizare și funcționare a instanței și cu încălcarea legii.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu la termenul din 27 mai 2019, care este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii, instanța fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva încheierii prin care o secție non-penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins o cerere de recuzare, fiind incidente, în privința căilor de atac, dispozițiile art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora:

"încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Pe de o parte, se constată hotărârea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal urmează să o pronunțe în dosarul nr. x/2015, în care s-a formulat cererea de recuzare, este o hotărâre definitivă, în condițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Conform art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Completele de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în alte materii decât cea penală, nu au, în situația dată, nici competența și nici atributul instanței ierarhic superioare, în sensul normei indicate, întrucât, atunci când legiuitorul a vrut să reglementeze competența Completului de 5 judecători în materie civilă, în soluționarea unor căi de atac, a făcut-o în mod expres și limitativ, spre exemplu, prin art. 136 alin. (3), art. 410, art. 421 alin. (2), art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., ipoteza dedusă judecății nefiind, însă, reglementată.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile tezei a doua a art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât, dacă hotărârea finală pronunțată de o secție non-penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă, aceasta nu poate fi supusă recursului la Completul de 5 judecători în materie civilă.

Față de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul D. împotriva Încheierii din 27 noiembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2019.

Procesat de GGC - CL