ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3963/2019

Ședința publică din data de 13 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 31 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a respins cererea de recuzare a membrilor componenți ai completului 6 Recurs Noul C. proc. civ., constituit din judecătorii: A., B. și C. formulată de petenta S.C. D. S.R.L., București, ca nefondată.

Împotriva acestei Încheieri a formulat recurs, petenta S.C. D. S.R.L., București, la data de 18 iulie 2019, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea repartizării aleatorii și anularea încheierii din data de 03.04.2019, recurenta susținând, în esență, că instanța a pronunțat o încheiere netemeinică și nelegală, cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește materia recuzării, reținând o situație de fapt contrară actelor de la dosar- art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția de prematuritate a recursului pentru formularea acestuia cu nerespectarea cerințelor prevăzute de lege, înscrise în art. 53 alin. (1) Noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, și să respingă recursul, ca prematur formulat, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

În speță, prin recursul formulat, se atacă o încheiere pronunțată la data de 31 mai 2019, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a judecătorilor A., B. și C., cerere formulată de petenta S.C. D. S.R.L., București, în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București.

În atare situație, sunt aplicabile dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Conform art. 53 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., "când instanța de recurs constată că recuzarea a fost greșit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanță".

Din coroborarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiași articol menționat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluționat cauza, în ipoteza în care această din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele "hotărârea prin care s-a soluționat cauza", "trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau (...) la prima instanță", ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă la judecarea unui apel va putea fi atacată cu recurs numai după soluționarea cauzei respective și pronunțarea unei hotărâri definitive, în înțelesul art. 634 C. proc. civ.

Astfel, se constată că legiuitorul, pentru exercitarea căii de atac împotriva încheierii de recuzare, a impus îndeplinirea cumulativă a două condiții exprese, respectiv, ca recursul să fie exercitat numai de către părți, iar cea de-a doua condiție să fie declarat odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza.

În speță, din verificările efectuate, se constată că la data declarării recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a completului însărcinat cu judecarea altui recurs, la Curtea de Apel, respectiv, data de 18 iulie 2019, cauza în care s-a pronunțat această încheiere nu fusese soluționată pe fond.

În acest context, se constată că judecarea recursului de către Curtea de Apel București nu era finalizată, iar ceea ce s-a atacat cu recurs este o încheiere intermediară, prin care s-a respins o cerere de recuzare a completului însărcinat cu judecarea recursului, ceea ce înseamnă că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte ca instanța de recurs să se pronunțe asupra cauzei, este prematur formulat.

Așa cum s-a arătat mai sus, din coroborarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiași articol menționat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive prin care s-a soluționat cauza, iar nu în termen de 5 zile de când a fost pronunțată ori comunicată încheierea recurată.

Având în vedere această situație, în aplicarea dispozițiilor art. 53 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficiență textului de lege sus- evocat și, pe cale de consecință, a respinge, ca prematur formulat, recursul.

Cât privește excepția tardivității recursului, de asemenea, invocată de către intimata ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 6 București, prin întâmpinare, întrucât legiuitorul nu face o precizare expresă cu privire la ordinea de soluționare a celor două categorii de excepții (excepția tardivității recursului și excepția prematurității recursului), Înalta Curte va da prioritate prematurității, întrucât vizează inexistența căii de atac, în timp ce tardivitatea vizează modul (condițiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac, astfel că, primează excepția prematurității recursului.

Excepția prematurității reprezintă o excepție de procedură absolută și peremptorie, în sensul că, este o excepție care nu pune în discuție fondul dreptului, ci reprezintă o condiție obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuși dreptul exercițiului la acțiune, în speță- la calea de atac, făcând de prisos analizarea celorlalte excepții sau aspecte invocate, tardivitatea urmând a fi respinsă tocmai pentru că recursul este prematur formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. D. S.R.L. împotriva încheierii din data de 31 mai 2019, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca prematur formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2019.