ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1261/2019

HOTĂRÂRE

13.06.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1261/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 18 decembrie 2017, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții (1) B. și soția, C., (2) D., căsătorit cu E., (3) F., prin moștenitori a) G., b) H. și c) I., ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună dezlipirea nr. cad x din CF nr. x Medieșu Aurit în suprafață de 2 ha și 5896 mp în: nr. cad x (lot nr. I) în suprafață de 8632 mp, nr. cad x (lot nr. 2) în suprafață de 8632 mp și nr. cad x (lot nr. 3) în suprafață de 8632 mp, să dispună ieșirea din indiviziune cu pârâții de ord. 1 - 2 prin atribuirea lotului nr. x nr. cad x în suprafață de 8632 mp reclamantului și lui F. prin moștenitori, să constate că reclamantul și succesorul lui F., pârâta G., au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare asupra cotei de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului de sub 25896 mp, să oblige pârâții moștenitori ai defunctului F. să încheie un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, în caz contrar, hotărârea ce se va pronunța să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și să se dispună întabularea dreptului de proprietate dobândit cu titlu juridic de cumpărare în cartea funciară, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că terenul este situat în Comuna Medieșu Aurit, Județul Satu Mare, categorie de folosință arabil, curți-construcții și livada.

F. și J. (frați) au dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 1/3 din acest teren, în suprafață de 25895 mp, în anul 1972, prin certificatul de moștenitor nr. x/1971, astfel încât, cota de 1/3 corespunde pentru suprafața de 8632 mp. Atât F., cât și J. au decedat.

Cota de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 25896 mp a fost dobândit cu titlu de moștenire, prin certificat de moștenitor nr. x din 25 septembrie 2015 emis de SPN "K.", de pe urma defunctului J.

Cota de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 25896 mp a fost cumpărată de reclamant printr-o promisiune de vânzare-cumpărare încheiată cu pârâta G., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului F., fratele tatălui său J., achitând prețul în integralitate, la 20 ianuarie 2013.

Terenul în suprafață de 25896 mp este deținut în coproprietate cu pârâții, însă, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.

Din extrasul de carte funciară nr. x Medieșu-Aurit rezultă că B., împreună cu soția, C., sunt proprietari tabulari pe o cotă de 1/3, nr. cad x, în suprafață totală de 25896 mp. De asemenea, aceeași cotă de 1/3 din dreptul de proprietate o dețin pârâții D. și E. Cota de 1/6 a deținut-o fratele tatălui său, defunctul F., pe care a cumpărat-o, achitând prețul în integralitate, la 20 ianuarie 2013, faptic deținând cota de 1/3 din dreptul de proprietate.

Terenul este comod partajabil, astfel cum rezultă din documentația cadastrală întocmită de L., astfel că, cota sa, împreună cu a pârâților de ord. 3 este de 1/3, iar cota de 2/3 poate fi atribuită pârâților de ord. 1 - 2, fiecare cu cota de 1/3.

Reclamantul apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii privind partajul, precum și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Prin Sentința civilă nr. 3742 din 25 octombrie 2018 Judecătoria Satu Mare, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, reținând în motivarea acestei soluții următoarele considerente:

Regula generală privitoare la competența teritorială este reglementată de C. proc. civ. în art. 107.

De la regula reglementată în cuprinsul acestui articol din C. proc. civ. există excepții care imprimă caracter imperativ determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul acțiunii.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) din C. proc. civ., în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar.

Or, în cauză, obiectul acțiunii îl constituie constatarea calității de moștenitor a pârâților G., H. și I. după defunctul F., respectiv constatarea că din masa succesorală lăsată de acesta face parte și cota de proprietate din imobilul obiect al litigiului.

Potrivit mențiunilor existente în baza de date DEPAB, ultimul domiciliu al defunctului F., decedat la data de 30 august 2010, a fost în mun. Baia Mare, județul Maramureș.

În raport de acest obiect, competența exclusivă de soluționare a cererii de chemare în judecată acelei instanțe aflată în circumscripția ultimului domiciliu al defunctului F., respectiv Judecătoria Baia Mare.

În ceea ce privește susținerile reclamantului de la termenul de judecată din data de 3 octombrie 2018 în sensul că imobilul în litigiu este situat în localitatea Medieșu Aurit, județul Satu Mare, ceea ce ar atrage competența Judecătoriei Satu Mare, instanța a reținut că, împrejurarea că, în masa succesorală se află acest imobil, nu este de natură să contracareze, prin aplicarea art. 117 din C. proc. civ., dispozițiile imperative ale art. 118 din C. proc. civ., articol care are prioritate față de art. 117, în raport de împrejurarea că în cauză nu s-a probat că, până la momentul sesizării instanței, ar fi intervenit ieșirea din indiviziune în ceea ce privește masa succesorală rămasă după defunctul F.

De asemenea, instanța a reținut că, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 8 din 10 iunie 2013 pronunțată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare.

Ca atare, petitului vizând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 117 din C. proc. civ. care vizează exclusiv cererile privitoare la drepturi reale imobiliare, astfel încât să se aprecieze că, în ceea ce privește acest petit, Judecătoriei Satu Mare i-ar reveni competența de soluționare exclusivă.

Învestită prin declinare, Judecătoria Baia Mare a pronunțat Sentința civilă nr. 4566 din 19 aprilie 2019, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare și, constatând ivit conflictul negativ de competență și înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea soluției sale, Judecătoria Baia Mare a reținut următoarele considerente:

Reclamantul a invocat excepția de necompetență teritorială exclusivă, arătând că imobilul cu privire la care s-a solicitat validarea contractului de vânzare-cumpărare este situat în localitatea Medieșu Aurit, jud. Satu Mare, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Satu Mare.

Instanța a constatat că obiectul principal al acțiunii deduse judecății este ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul teren situat în localitatea Medieșu-Aurit, jud. Satu Mare și ulterior, validarea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 25896 mp și nu dezbaterea succesiunii defunctului F., pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 118 C. proc. civ., cum s-a reținut prin Sentința civilă nr. 3742 din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Satu Mare.

Moștenitorii acestui defunct, cu ultimul domiciliu în jud. Maramureș au fost chemați în judecată pentru a fi obligați la încheierea unui contract de vânzare în formă autentică, referitor la imobilul menționat.

Chiar dacă, potrivit Deciziei în interesul legii nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare, în speță se solicită în principal constatarea unui drept de proprietate asupra unui imobil, ieșirea din indiviziune și ulterior validarea unui antecontract, astfel că acțiunea formulată este în principal o acțiune reală imobiliară.

Prin urmare, incidente în cauză sunt dispozițiile art. 117 C. proc. civ., în acțiune solicitându-se în principal ieșirea din indiviziune și ulterior validarea contractului, fiind aplicabile și dispozițiile art. 123 C. proc. civ., potrivit căruia cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.

Dispozițiile art. 118 C. proc. civ. nu își găsesc aplicabilitatea în speță, cererea privind dezbaterea succesiunii după defunctul F., nu este nicidecum un petit principal, prin această operațiune, tinzându-se doar la scopul final al acțiunii care este acela de validare a antecontractului.

De asemenea, dacă s-ar aprecia că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 117 C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile de drept comun, conform art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia.

Având în vedere că pârâții B., D., C., E. au ultimul domiciliu cunoscut în Medieșu Aurit, jud. Satu Mare, competența ar reveni și Judecătoriei Satu Mare, alegerea competenței aparținând reclamantului, care a sesizat Judecătoria Satu Mare și a invocat în fața Judecătoriei Baia Mare, excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe.

Pentru considerentele expuse, apreciind că, în contextul prev. art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., competența instanței de la locul situării imobilului este o competență teritorială exclusivă, în temeiul art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Baia Mare, invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Problema care a generat desesizarea celor două instanțe aflate în conflict o constituie interpretarea diferită a obiectului acțiunii deduse judecății, prima instanță, Judecătoria Satu Mare, reținând, în motivarea soluției de declinare a competenței, împrejurarea că acțiunea are ca obiect partajarea bunurilor succesorale și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare, supusă regulilor în materie de competență teritorială prevăzute de art. 118 și art. 107 C. proc. civ., în timp ce a doua instanță - Judecătoria Baia Mare a reținut că obiectul acțiunii îl constituie o acțiune reală în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului, supusă dispozițiilor art. 117 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acțiunea dedusă judecății are două capete fundamentale de cerere, primul dintre acestea constând în dezlipirea și ieșirea din indiviziune cu privire la un imobil ce face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defuncților F. și J., iar cel de-al doilea capăt de cerere vizează obligarea pârâților moștenitori ai defunctului F., la încheierea un contract de vânzare în formă autentică, iar, în caz contrar, hotărârea ce se va pronunța să țină loc de contract.

În speță, chiar dacă scopul final al acțiunii reclamantului este obținerea unui titlu de proprietate asupra cotei de 1/6 din imobilul în litigiu, prin intermediul obligării părților la încheierea unui contract de vânzare sau prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de astfel de contract, acesta nu se poate realiza în absența partajării imobilului între părți, pentru a se obține în patrimoniul pârâților terenul în suprafață de 8632 mp, corespunzător cotei de 1/6, pentru care reclamantul a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare.

Ca atare, capătul principal al acțiunii este partajul, fără de care reclamantul nu poate atinge scopul final al demersului său judiciar, respectiv obținerea unui titlu de proprietate pentru imobilul în litigiu.

Art. 118 C. proc. civ. prevede:

"(1) în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți."

Prin urmare, în materie succesorală, până la ieșirea din indiviziune, competența aparține în mod exclusiv instanței de la ultimul domiciliu al defunctului, iar cererile care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți.

Cum, bunul se află în indiviziune, fiind dobândit inițial, pentru cota de 1/3, de autorii părților, F. și J., ieșirea din această stare juridică se poate realiza pe calea partajului, pentru bunul respectiv, la domiciliul oricăruia dintre defuncți.

Conform informațiilor obținute din baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, ultimul domiciliu al defunctului F., decedat la 30 august 2010, a fost în Baia Mare, Bd. x, deci, pe raza Judecătoriei Baia Mare.

Toate celelalte capete de cerere urmează dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești", coroborate cu cele ale art. 30 alin. (4) C. proc. civ., care definesc cererile accesorii ca fiind "acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal".

Art. 123 din C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă să soluționeze o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială ori teritorială.

Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competență în ceea ce privește judecata cererilor accesorii și incidentale în favoarea instanței învestite cu soluționarea cererii principale, au caracter imperativ și se aplică prin derogare de la normele generale de competență materială sau teritorială exclusivă.

În consecință, în raport de dispozițiile legale menționate, având în vedere că acțiunea dedusă judecății are ca obiect principal partajarea masei succesorale, în raport de dispozițiile art. 118 C. proc. civ. raportat la cele ale art. 123 alin. (1) și art. 30 alin. (4) din același cod, având în vedere că ultimul domiciliu al defunctului F. a fost situat în Baia Mare, Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Baia Mare.