ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. x/2019, petentul BEJ A. a solicitat încuviințarea executării silite în Dosarul de executare nr. x/2011, privind pe creditoarea B. și pe debitoarea C., până la concurența creanței înscrisă în titlu executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. x din data de 8 februarie 2008, plus cheltuieli de executare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3731 din C. proc. civ. de la 1865.
Prin Sentința civilă nr. 7.525 din data de 10 octombrie 2019, Judecătoria Ploiești, secția I civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorie Sectorului 1 București.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Ploiești, secția I civilă, a reținut că debitoarea are domiciliul în sectorul 1 București, iar, din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că ar exista bunuri urmăribile mobile sau imobile în circumscripția Curții de Apel Ploiești, și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 373 C. proc. civ. de la 1865.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă, la data de 18 octombrie 2019, sub nr. x/2019.
Prin Sentința civilă nr. 6.373 din data de 24 octombrie 2019, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Judecătoria Sectorului 1 București, a dat eficiență dispozițiilor art. 373 C. proc. civ. de la 1865 și a constatat că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Ploiești, întrucât petentul a solicitat încuviințarea executării silite în circumscripția acestei instanțe, pentru recuperarea debitului rămas, acesta depunând o interogare a bazei de date a ANAF din care rezultă că debitoarea este angajata D. SRL, societate cu sediul în Ploiești, județul Prahova.
De asemenea, a reținut că petentul a solicitat încuviințarea executării silite pe raza Judecătoriei Ploiești, depunând și înscrisuri în acest sens, Judecătoria Ploiești neavând posibilitatea de a declina competența de soluționare a cererii.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile art. 22 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, reține următoarele:
Prin prezentul demers judiciar, petentul BEJ A. a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. x din data de 8 februarie 2008, în baza cererii de executare silită formulată la data de 30 noiembrie 2011 de creditoarea B. împotriva debitoarei C., până la concurența creanței înscrise în titlul executoriu, plus cheltuieli de executare.
În raport de obiectul cererii deduse judecății, încuviințare executare silită, aplicarea în timp a normelor de procedură este reglementată de dispozițiile art. 25 alin. (1) noul C. proc. civ., potrivit cărora executările silite începute sub legea veche rămân supuse acestei legi, precum și de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd că noile norme de procedură civilă (în vigoare începând cu data de 15 februarie 2013) se aplică executărilor silite începute după intrarea acestora în vigoare.
Prin urmare, astfel cum au reținut și cele două instanțe între care s-a ivit prezentul conflict negativ de competență, având în vedere că sesizarea organului de executare a avut loc la data de 30 noiembrie 2011, norma de competență aplicabilă în speță este cea cuprinsă în art. 3731 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la acea dată.
Potrivit textului legal menționat, "(...) executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare (...)".
Calificarea instanței de executare este făcută de legiuitor la art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, ca fiind "judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, dacă legea nu prevede altfel."
Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanței de executare, ca instanță căreia îi revine competența teritorială de soluționare a cererilor de încuviințare a executării, or acest criteriu are în vedere locul unde se realizează în mod efectiv executarea.
În speță, atașat cererii de încuviințare a executării silite, petentul a depus un înscris reprezentând rezultatul interogării bazei de date a ANAF, din care rezultă că debitoarea este angajata societății D. SRL, cu sediul în Ploiești, județul Prahova.
În procedura executării silite, locul executării este acela unde se află bunurile supuse urmăririi, or, în cauză, raportat la înscrisurile depuse în susținerea cererii, executarea silită se va face în circumscripția Judecătoriei Ploiești, în a cărei rază teritorială își are sediul societatea la care, în calitate de angajată, debitoarea realizează venituri.
În consecință, în raport de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - OB