ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1875/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. x/2019, la data de 26 iunie 2019, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de încheierea civilă nr. 1614 din 30 iulie 2019, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2018, la cererea creditoarei B. împotriva debitoarea C..

2.1. Prin încheierea nr. 1005 din 03 iulie 2020, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competenței de soluționare a cauzei având ca obiect încuviințare executare silită, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. privind pe creditoarea B. și pe debitoarea C., în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Ploiești a reținut, în raport de O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, că instanța de executare este instanța de la domiciliul debitorului.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 5308 din 04 august 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competenta de solutionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Ploiești. Totodată, a constatat existența conflictului negativ de competență între Judecătoria Ploiești și Judecătoria Sector 2 București și a sesizat Înalta Curte de Casație si Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă a reținut că instanta de executare competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul creditoarei (localitatea Plopeni, județul Prahova) atâta timp cât debitoarea C. nu are sediul în România, iar sediul din București, la D. S.A. este un sediu ales, după cum rezultă din cuprinsul cererii de încuviințare a executării silite.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin demersul judiciar, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de încheierea civilă nr. 1614 din 30 iulie 2019, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2018, în baza cererii de executare silită formulată la data de 22 iunie 2020 de către creditoarea B. împotriva debitoarei C.. Prezentul conflict negativ de competență este generat de faptul că, deși ambele instanțe au constatat incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., Judecătoria Ploiești a făcut aplicarea acestor prevederi legale prin raportare la sediul ales al debitoarei, în timp ce Judecătoria Sectorului 2 București a avut în vedere sediul creditoarei.

Potrivit art. VI alin. (1) din O.U.G nr. 1/2016, pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial nr. 85 din 4 februarie 2016, "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cererile de încuviințare a executării silite se soluționează de către instanțele judecătorești și cu procedura prevăzută de Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, astfel cum a fost modificată prin ordonanța de urgență."

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor".

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Rezultă, așadar, că legiuitorul a stabilit în materia contestațiilor la executare, a cererilor de încuviințare a executării silite, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Împrejurarea că în cuprinsul cererii de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc a menționat faptul că debitoarea C. nu are sediul în România, iar sediul din București, str. x, Clădirea Eurotower și et. 2, este un sediu ales, nu este de natură a atrage competența Judecătoriei Sectorului 2 București, în condițiile în care dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. sunt neechivoce în privința criteriului legal care atrage competența instanței de executare, respectiv sediul legal al debitorului, iar nu sediul ales al debitorului. O interpretare contrară ar fi de natură a lăsa la latitudinea debitorului competența instanței de executare prin simpla alegere a unui sediu.

Drept urmare, competența de a se pronunța în cauză revine judecătoriei în cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul creditoarei B., situat în Plopeni, județul Prahova, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la prevederile H.G. nr. 337 din 09 iunie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Ploiești este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.