ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 5 august 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:

- constatarea și recunoașterea calității de autor, compozitor al piesei

"Liberi", declarate Oficiului Roman pentru Drepturi de Autor (ORDA), Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) și Asociația C., ca aparținând reclamantei, interpretate de către solista D., în temeiul art. 10 lit. b) coroborat cu art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările ulterioare;

- interzicerea comunicării publice de către pârât a operei muzicale, inclusiv reprezentarea scenică, interpretarea, recitarea, sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei, în temeiul art. 12 și urm. din aceeași lege, precum și interzicerea modificării operei de către pârât;

- încălcarea dreptului la onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată, drepturi nepatrimoniale aparținând reclamantei, formularea unor afirmații denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare și mincinoase de către pârâtul B.;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 35.000 euro (156.000 RON) reprezentând daune morale pentru atingerea adusă onoarei, demnității, reputației, imaginii și vieții private aparținând reclamantei;

- repararea prejudiciului suferit ca urmare a imposibilității promovării piesei "Liberi" în spectacole și reprezentații, precum și pentru blocarea piesei pe canalul de E. oficial al artistei, estimat la 5.000 euro (22.000 RON);

- obligarea pârâtului la încetarea încălcării dreptului la imagine precum și interzicerea pentru viitor a unor astfel de acțiuni din partea pârâtului;

- obligarea pârâtului care a defăimat-o la publicarea în trei ziare cu acoperire națională, pe cheltuiala sa, a hotărârii judecătorești de condamnare prin care se atestă că acțiunile împotriva sa au fost ilegale, în temeiul art. 139, alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu modificările ulterioare;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 2096 din 4 iulie 2016, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. și, în consecință:

A constatat că reclamanta are calitatea de autor - compozitor, textier, aranjor și editor - al piesei muzicale "Liberi", pe care o interpretează sub numele de scenă "D."

A constatat încălcarea de către pârât a drepturilor de autor și a drepturilor conexe asupra compoziției muzicale "Liberi", aparținându-i reclamantei;

A dispus interzicerea comunicării publice a acestei opere muzicale, inclusiv prin reprezentare scenică, interpretare, recitare sau orice altă modalitatea publică de execuție ori prezentare directă, precum și modificarea acesteia de către pârât;

A dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro, în echivalent în RON, cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 2.000 euro, în echivalent în RON, cu titlu de daune materiale.

A dispus obligarea pârâtului la publicarea dispozitivului prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, pe cheltuiala sa, într-un ziar de mare tiraj;

A respins în rest acțiunea introductivă, ca neîntemeiată.

Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 2.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Prin Decizia civilă nr. 921 din data de 28 martie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a constatat perimat apelul declarat de către pârât.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, pârâtul B. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat ipoteza de nelegalitate reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs

Recurentul a învederat că până la data formulării motivelor de recurs nu i-a fost comunicată motivarea deciziei date în apel, astfel încât, va proceda la motivarea recursului pe baza înscrisurilor și a celorlalte probe existente la dosar până la acest moment procedural.

Prin motivele de recurs formulate în termenul legal, după comunicarea deciziei curții de apel, recurentul a arătat că prin Decizia civilă nr. 3849 din 5 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în camera de consiliu, în complet de filtru, s-a constatat nulitatea recursului pe care l-a declarat împotriva Deciziei civile nr. 316 din 5 februarie 2018 a de Curții de Apel Ploiești, instanța de recurs apreciind că recurentul nu a indicat motive concrete de nelegalitate a deciziei recurate.

În prezenta cauză, Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecarea apelului declarat de pârâtul B. împotriva Sentinței civile nr. 2096 din 4 iulie 2016, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015, în care, prin Decizia civilă nr. 3489/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat nul recursul său.

Decizia anterior menționată, pronunțată la data de 5 octombrie 2018, a fost comunicată recurentului la 7 noiembrie 2018.

În aceste condiții, arată recurentul, în mod greșit Curtea de Apel Ploiești a admis excepția perimării apelului său, întrucât nu erau îndeplinite condițiile art. 416 C. proc. civ., având în vedere că judecata căii de atac a fost suspendată până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr. x/2015 al Tribunalului Prahova.

Potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de către părți sau de către instanță.

Totodată, având în vedere că perimarea este o sancțiune procedurală ce intervine pentru lipsa de stăruință a părților în desfășurarea judecații, rezultă că, în realitate, termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură care nu a mai fost urmat, din motive imputabile părții, de alte acte de procedură în scopul continuării judecării cauzei.

Momentul începerii curgerii termenului de perimare și, respectiv culpa părților pentru lăsarea cauzei în nelucrare, sunt chestiuni de fapt, ce trebuie stabilite și dovedite de la caz la caz.

Recurentul mai arată că termenul de perimare este susceptibil de suspendare, potrivit prevederilor art. 418 C. proc. civ., în care se precizează că este suspendat cursul perimării cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413 C. proc. civ. (deci până la rămânerea definitivă a hotărârii civile pronunțate în pricina care a determinat suspendarea judecații, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale sau, după caz, până la definitivarea soluției procurorului), precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată; timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care atrag suspendarea de drept a judecații, în conformitate cu prevederile art. 412 C. proc. civ., dar numai dacă aceste fapte s-au petrecut în ultimele 3 luni ale termenului de perimare; pe timpul cât partea este împiedicată a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes; pentru a întrerupe termenul de perimare, actul de procedură trebuie să aibă ca scop repunerea pe rol în vederea judecării cauzei, în timp ce un act extrajudiciar nu întrerupe perimarea.

Mai arată recurentul că, pentru a se produce efectul întreruptiv de perimare, actul de procedură făcut în vederea judecării procesului trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că data de 7 noiembrie 2018 când i-a fost comunicată Decizia civilă nr. 3489/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casați și Justiție prin care s-a constatat nul recursul pe care l-a declarat împotriva Deciziei civile nr. 316/2018 a Curții de Apel Ploiești, reprezintă momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, întrucât la data de 7 noiembrie 2018 a luat cunoștință de această hotărâre.

Prin urmare, termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ., în opinia sa, curge de la data de 7 noiembrie 2018, astfel încât acesta s-a împlinit la 7 mai 2019, moment până la care era îndreptățit să formuleze cerere de repunere pe rol a dosarului în vederea continuării judecății.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar lua în considerare data de 5 octombrie 2018, cea a pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a constatat nulitatea recursului său, nu se poate constata că termenul de perimare prevăzut de art. 416 C. proc. civ. s-ar fi împlinit până la momentul repunerii cauzei pe rol din oficiu, întrucât acestea se împlinea pe data de 5 aprilie 2019.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, la data de 4 iunie 2019, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât, cu respectarea termenului prevăzut de lege, a depus la data de 18 iunie 2019, răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că hotărârea recurată este greșită și încalcă dispozițiile legii.

II.3. Procedura de filtru

După încheierea procedurii de comunicare, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, recurentul-pârât comunicând un punct de vedere asupra acestuia la 22 octombrie 2019.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Din examinarea criticilor formulate de către recurent, Înalta Curte apreciază, în aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că deși acesta a indicat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material -, criticile dezvoltate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia - prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în speță, susținându-se greșita aplicare a normelor procedurale ce reglementează sancțiunea perimării.

Se constată că judecata apelului declarat de pârât a fost suspendat în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la termenul din 30 ianuarie 2017 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015; la 11 decembrie 2017 s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, menținându-se măsura suspendării până la momentul prevăzut de art. 413 alin. (2) C. proc. civ. - până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

Dosarul nr. x/2015 a fost soluționat definitiv prin Decizia civilă nr. 3489 din 5 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a constatat nulitatea recursului declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 316 din 5 februarie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fiind o decizie dată în recurs, aceasta este definitivă de la data pronunțării sale, așadar de la 5 octombrie 2018, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu din momentul comunicării acesteia către recurent, astfel cum eronat se susține prin motivele de recurs.

Raportat la acest moment, rezultă că termenul de perimare a cererii de apel se împlinea la data de 5 aprilie 2019, termenul de perimare fiind de 6 luni de la data la care pricina a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Din considerentele deciziei recurate nu reiese cu claritate la care dintre cele două momente s-a raportat instanța de apel - încheierea din 30 ianuarie 2017 prin care s-a dispus măsura suspendării sau încheierea din 11 decembrie 2017 prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei - pentru a reține că a intervenit pasivitatea culpabilă a părților pentru inițierea continuării judecății.

Înalta Curte apreciază că niciunul dintre acestea nu poate fi luat în considerarea ca dată la care a început să curgă termenul de perimare.

Astfel, suspendarea dispusă la termenul din 30 ianuarie 2017 nu putea fi luată în considerare pentru declanșarea curgerii termenului de perimare, întrucât pe durata suspendării dispuse în temeiul art. 413 C. proc. civ., cursul perimării este suspendat, astfel cum prevede art. 418 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat, art. 413 alin. (2) C. proc. civ. stabilește în mod explicit că suspendarea durează până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă, ceea ce, din perspectiva atitudinii subiective a părților cauzei suspendate, exclude posibilitatea reținerii vreunui motiv culpabil pentru lăsarea cauzei în nelucrare.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât nu a observat suspendarea cursului perimării pe temeiul art. 418 alin. (1) C. proc. civ. până la data de 5 octombrie 2018, reținând, contrar regulilor de procedură anterior enunțate, că în cauză nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării.

Pornind de la această falsă premisă, în mod nelegal s-a reținut intervenirea sancțiunii procedurale a perimării cererii de apel, printr-o greșită aplicare a art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, constatarea perimării apelului declarat de pârât prin decizia pronunțată la 28 martie 2019 (data repunerii pe rol a cauzei), așadar înainte de împlinirea termenului de perimare - 5 aprilie 2019, reprezintă o neregularitate de natură a atrage sancțiunea nulității prevăzute de art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va dispune casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecării apelului, pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 921 din data de 28 martie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - CL