ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2111/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Inspectoratul General pentru Imigrări, anularea Hotărârii CNCD nr. 458 din 27.08.2014 prin care s-a admis excepția tardivității sesizării și clasarea dosarului, constatarea faptului că plângerea adresată pârâtului a fost formulată în termenul legal și obligarea pârâtului să reia procedura de analiză a faptei de discriminare sesizată prin petiția nr. 17996/20.11.2013.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 1041 din data de 8 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare.

În motivarea cererii, recurenta a argumentat, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu ignorarea dispozițiilor art. 2537 pct. 2 din Noul C. civ., potrivit cărora prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată. În perioada 25.07.2011 - 28.02.2013 termenul de prescripție de 1 an a fost întrerupt, prin înregistrarea, pe rolul Tribunalului Galați, a acțiunii recurentei având ca obiect contestarea Dispoziției de concediere nr. 452615/06.07.2011, cerere soluționată definitiv prin hotărârea Curții de Apel Galați din data de 28.02.2013.

1.4. Apărările intimaților

1.4.1. Legal citat, intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefundat, argumentând, în esență, că termenul de 1 an prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în care putea fi sesizat intimatul CNCD, este un termen de decădere, nu unul de prescripție.

1.4.2. La rândul său, intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că pretinsa faptă de discriminare a fost săvârșită la data de 06.07.2011, data emiterii deciziei de concediere, iar recurenta a putut efectiv să ia cunoștință de situația invocată la data respectivă, astfel încât petiția adresată intimatului la data de 19.11.2013 și înregistrată la data de 20.11.2013 a fost formulată cu depășirea termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de (...), în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din (...), completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de reclamanta A., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-reclamante, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În speță, reclamanta-recurentă s-a adresat intimatului-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în data de 20.11.2013 cu o petiție prin care solicita

Pentru aceste motive, constatându-se că Hotărârea C.N.C.D. nr. 251/30.04.2014 a fost legal și temeinic emisă și nu subzistă motive de casare a hotărârii instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 1041 din 8 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2018.

Procesat de GGC - GV