ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1992/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Statul Major General, U.M. "D.", Unitatea Militară E., a solicitat obligarea pârâților de a formula un răspuns la cererile întocmite de reclamant și transmise prin poștă recomandata VA 09990821193/12.03.2014 și notificare prin biroul executorului judecătoresc nr. 52/18.03.2014, sub sancțiunea penalităților și amenzii.

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1552 din 2 iunie 2015, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Statul Major General, U.M. "D." și Unitatea Militară E., ca rămasă fără obiect.

Prin încheierea din 4 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Statul Major General, U.M. "D." și Unitatea Militară E. și, pe cale de consecință, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinței civile nr. 1552/2.06.2015 și a încheierii de ședință din data de 25.05.2015, în ceea ce privește numele reclamantului, în sensul că acesta va fi A., în loc de A. cum s-a menționat în mod greșit.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 1552 din 2 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a promovat recurs, în condițiile art. 483 din Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.).

Recurentul-reclamant a invocat ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În esență, printr-un set de critici, recurentul-reclamant a susținut nelegalitatea sentinței primei instanțe din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Arată că instanța de fond în mod greșit a reținut aspectul că intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale ar fi răspuns la toate solicitările recurentului, în numele tuturor entităților chemate în judecată, prin adresa nr. x din 15 aprilie 2014 comunicată de unitatea Militară E.

A mai susținut recurentul că soluția pronunțată pe fondul acțiunii ar putea fi în anumite circumstanțe considerată corectă dar pentru alte considerente decât cele reținute de către instanța de fond.

Eroarea constă în faptul că cele două solicitări ale recurentului din zilele de 12 martie 2014 și 18 martie 2014 deși se refereau la aceeași problematică de fond erau total diferite. Prima solicitare se referea la revocarea unui act administrativ și eliberarea terenului iar cea de a doua solicitare se referea la acordarea despăgubirilor.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul- reclamant a susținut că instanța a reținut în mod greșit că unitatea Militară avea calitatea juridică necesară să reprezinte și să răspundă recurentului în numele Ministerului Apărării Naționale. Arată că această unitate putea cel mult să răspundă în nume propriu.

Față de aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte a sentinței atacate, în sensul menținerii soluției de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât, Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, recurentul-reclamant a depus Răspuns la întâmpinarea formulată în cauză, prin care a răspuns punctual la apărările invocate de pârât.

Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, dar și a apărărilor înfățișate în întâmpinare de intimații -pârâți, Înalta Curte, în urma propriei evaluări a probatoriului administrat în cauză, prin raportare și la prevederile legale incidente apreciază că recursul de față este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea pârâților Ministerul Apărării Naționale, Statul Major General,U.M. "D.", " Unitatea Militară E. de a formula un răspuns la cererile întocmite de reclamant și transmise prin poștă recomandata VA 09990821193/12.03.2014 și notificare prin biroul executorului judecătoresc nr. 52/18.03.2014, sub sancțiunea penalităților și amenzii.

Instanța de fond a reținut că demersul judiciar nu are ca obiect anularea ci obligarea de a emite un act administrativ de răspuns.

Totodată, instanța a reținut că acțiunea reclamantului este rămasă fără obiect, având în vedere că reclamantul a trimis Ministerului Apărării Naționale două solicitări în zilele de 12.03.2014 și 18.03.2014, astfel că solicitările se refereau la aceeași problematică, respectiv afectarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra unor terenuri aflate în zona de siguranță a Poligonului F., precum și, urmare acestui fapt, solicitarea unor despăgubiri.

A mai reținut instanța că nu poate fi susținută teoria reclamantului conform căreia nu i s-a comunicat răspuns privind revocarea actului de autorizare și de omologare a poligonului nr. A 17266/11.11.2009 întrucât pârâtul răspunde cât se poate de clar reclamantului ca organizarea și funcționarea poligonului s-au făcut legal, cu respectarea O.G. nr. 8/1988 și a OMAI nr. 119/2013.

Recursul reclamantului a fost fundamentat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. și supune analizei instanței de recurs greșita aplicare a normelor de drept material, care se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În analiza recursului, Înalta Curte reține că acțiunea dedusă judecății este una de obligare de a emite un act administrativ de răspuns, fundamentată pe vătămarea în exercitarea dreptului de proprietate prin actele emise de pârâți, în drept fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Așadar, greșita aplicare a legii de către curtea de apel se referă în esență la aprecierile potrivit cărora această instanță a considerat că acțiunea reclamantului este rămasă fără obiect, având în vedere că solicitările se refereau la aceeași problematică, respectiv afectarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra unor terenuri aflate în zona de siguranță a Poligonului F., precum și, urmare acestui fapt, solicitarea unor despăgubiri.

Criticile recurentului-reclamant deduc instanței pe de-o parte împrejurarea că cele două solicitări ale recurentului din zilele de 12 martie 2014 și 18 martie 2014, deși se referă al aceeași problematică de fond sunt total diferite dar și împrejurarea că prima instanță a reținut eronat că pârâții ar fi răspuns solicitărilor reclamantului privind revocarea actului de autorizare și omologare a poligonului nr. A 17266 din 11 noiembrie 2009.

Prin această confuzie, decizia instanței de fond, în opinia recurentului, nu permite evaluarea modului de aplicare a legii, considerentele sentinței fiind contractorii.

Simpla afirmație a recurentului în sensul că decizia atacată ar cuprinde motive contradictorii, în sensul celor menționate anterior nu constituie o critică de nelegalitate încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raționamentul instanței fiind concis, în sensul că solicitările vizau afectarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra unor terenuri aflate în zona de siguranță a Poligonului F..

Înalta Curte constată că argumentele expuse în cererea de recurs sunt neîntemeiate, întrucât sentința cuprinde motivele de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței și pentru care a reținut sau înlăturat, după caz, apărările părților, expuse în mod clar și logic, cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., interpretat, în acord cu art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, atât în ceea ce privește respingerea excepțiilor cât și pentru fondul cauzei.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat demersul judiciar inițiat de reclamant, în virtutea art. 22 C. alin. (2) C. proc. civ. care consacră în mod expres rolul activ al judecătorului în procesul civil, judecătorul fondului a solicitat lămuriri și explicații părților, în scris sau oral, cu privire la starea de fapt și motivarea în drept pe care își întemeiază susținerile și de a pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept.

Nici susținerile recurentului din memoriul de recurs, referitoare la încălcarea de către pârâți a anumitor drepturi, nu se pot încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece acesta nu arată care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond, ci susține interpretarea greșită a probatoriului, aspect necenzurabil în recurs.

Înalta Curte, notează că instanța de fond a reținut în mod corect că răspunsul furnizat de Unitatea militară și Statul Major General către reclamant acoperă și cererea reclamantului adresată Ministerului Apărării Naționale.

Mai mult decât atât, instanța de fond a clarificat în mod corect că pentru intimații-pârâți Unitatea Militară și Statul Major General, potrivit art. 5 lit. d) din Legea nr. 346/2006, privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, acesta din urmă are atribuția de apărare a drepturilor și intereselor legitime proprii în raporturile cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, prin structuri proprii, astfel că nici nu se pot reține criticile recurentului referitoare la lipsa personalității juridice a Unității Militare.

După cum rezultă din prezentarea considerentelor sentinței atacate, prima instanță a reținut că situația de fapt ce se degajă din documentația prezentată de recurentul-reclamant, în sensul că nu i s-a comunicat răspuns privind revocarea actului de autorizare și de omologare a poligonului nr. A 17266/11.11.2009, nu poate fi primită, având în vedere că intimatul-pârât a răspuns clar recurentului-reclamant în sensul că organizarea și funcționarea poligonului s-au făcut legal, cu respectarea O.G. nr. 8/1988 și a OMAI nr. 119/2013.

Aceasta este și concluzia la care a ajuns Înalta Curte, după reevaluarea întregului context probator, prin prisma criticilor recurentului.

Nu în ultimul rând trebuie subliniat că în demersul procesual al recurentului-reclamant dacă acesta ar fi apreciat că este vătămat prin răspunsul primit, dreptul la acțiune în fața instanței de contencios administrativ sau în fața instantei de drept comun era deschis, în anularea răspunsului primit, în anularea actului administrativ contestat privind obiectivul militar în cauza, în despăgubiri/sau, după caz în revendicare.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenți, subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 8 din C. proc. civ., hotărârea primei instanțe fiind rezultatul corectei interpretări și aplicări a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt, efectivă, și la întreg probatoriul administrat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea 554/2004, republicată va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1552 din 02 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2018.

Procesat de GGC - GV